(Foto: Guliver/Getty Images)
„Vous autres, Anglais, vous pouvez augmenter à volonté les impots; en France, on ne peut gouverner contre l'opinion des citoyens” (Napoléon Bonaparte).
Franța are un foarte bogat trecut socialist, construit prin decenii de lupte sociale, proteste și acquis-uri. Statul social francez este unul dintre cele mai importante din lume, cu cheltuieli foarte mari pentru ceea ce francezii numesc „la justice sociale”. Ideologia de stânga, chiar radicală, este în continuare foarte la modă în mediile liceelor și universităților populare, unde neoliberalismul, globalizarea și puterea corporațiilor sunt țapii ispășitori.
În ultima perioadă însă, disoluția partidului socialist, cât și a alternativei de dreapta și capacitatea lui Emmanuel Macron să îmbine într-un discurs comun principalele revendicări de stânga și de dreapta, aparent ireconciliabile, au făcut ca social-democrația să câștige detașat.
Euristica simplă care explică Mișcarea „Vestelor Galbene” este însă legată de modul în care Macron a ales să pună în practică cele două revendicări: a redus impozitul pe avere, avantajând astfel francezii foarte bogați și în același timp a pregătit acum această taxa de carbon, care apasă foarte mult pe umerii populației cu venituri medii și mici, care nu au mijloace să trăiască în centrele orașelor și au nevoie de mașini pentru deplasare, pentru a-și duce copiii la școli și pentru a-și pune pe picioare micile afaceri. Iar asta se adaugă presiunii fiscale ridicate în Franța, care ajunge la 46,2 din PIB, cea mai mare din Europa, față de numai 34,2% media țărilor OCDE (sursă: OCDE). Macron a fost perceput deci de multe pături ale societății drept un trădător, un amic al ultrabogaților și un om deconectat de la problemele sociale.
Până la un punct, aceste probleme sociale sunt de înțeles. Francezii, în marea lor majoritate, sunt de acord cu revendicările „Vestelor Galbene” (dar nu și cu violența asociată).
Retorica însă riscă să deraieze de la aceste frustări legitime și să meargă spre idei populiste, insistând pe precaritatea și inegalitățile din Franța și mai ales pe cine este de vină. Totuși, Franța este unul dintre statele cele mai egalitare, în care prestațiile sociale contribuie la reducerea inegalităților de nivel de trai, iar impozitul pe venit nu este plătit decât de 43% din populație, în timp ce 10% cei mai bogați francezi au vărsat 70% din impozite. Cu greu se poate conchide că Franța este o țară inegalitară, în care precaritatea și sărăcia sunt probleme reale, dar totuși lupta pentru egalitarism rămâne „o mare pasiune franceză” (Patrice Gueniffey), amestecată cu un mare spirit de revoltă împotriva puterii și cu o moștenire a istoriei care, spre deosebire de celelalte state europene, nu a permis construirea unui parlament puternic, ci a centralizat puterea ori de câte ori a avut ocazia. Chiar și azi, Președintele celei de-a cincea republici simbolizează într-un fel vechea monarhie franceză autoritară.
Și totuși, discursul „Vestelor Galbene” riscă să se radicalizeze prin apelul la această simplificare de gândire. Aici este marele pericol.
O mișcare spontană, plină de contradicții
Mișcarea „Vestelor Galbene” vine într-un moment în care măsurile de reducere a impozitelor luate de Macron încep să se simtă. O persoană angajată pe salariul minim câștigă cu 42 de euro în plus pe lună, începând din octombrie. În același timp, taxa pe carbon vine într-un moment în care prețul la pompă continuă să scadă, de la 1,57 euro pe 5 octombrie la 1,43 pe 30 noiembrie, ca urmare a prețului petrolului în scădere.
Printre revendicările contradictorii se găsesc și cele referitoare la scăderea taxelor și creșterea prestațiilor sociale.
Nu e de mirare, până la un anumit punct, că puterea a fost luată prin suprindere de această mișcare spontană și dezorganizată și că reacția guvernului a fost lentă într-o primă instanță, pentru a ceda în final în urma violențelor de pe Champs Elysée.
Franța nu este o novice în mișcările sociale. E țara care a inventat revoluția, în accepțiunea modernă a termenului, 1789 rămânând în conștiința francezilor ca un moment în care poporul a început să decidă, să tragă la răspundere conducătorii și să-și organizeze propriul destin. Mișcările de protest au fost normale în Franța începând cu 1968 și continuând cu marile mișcări sindicale din anii '90, însă caracteristica lor era faptul că erau organizate, previzibile, aveau niște lideri și existau canale de comunicare reale cu guvernul.
Nu este cazul acum, când Mișcarea „Vestelor Galbene” pare dezorganizată, fără lideri, cu revendicări uneori ireconciliabile și al cărui potențial pentru violență depășește cam tot ce s-a întâmplat în Franța în ultimii 20 de ani. E o mișcare aparte deocamdată, pentru că sindicatele, studenții și cité-urile încă ezită să se ralieze acestei mișcări. Protestul a crescut pe valul rețelelor sociale, un vector din ce în ce mai prezent în centrul politicii globale, așa cum am văzut și în cazul Trump sau Brexit.
Pericolul principal vine din potențialul populist al mișcării. Populismul are ca principală caracteristică credința că problemele țării sunt urmare a unei rele-credințe a elitelor care conduc țara și că există de fapt soluții simple la probleme care par complicate. Aici e spiritul populist al mișcării și pericolul de a îngloba în proteste extremiști de dreapta și de stânga care să transforme o mișcare de contestare socială, din multe puncte de vedere legitimă, într-o bombă cu ceas pentru democrație.
Franța și Europa
Guvernul francez a dat înapoi, așa cum am văzut, renunțând la taxa pe carburant. Asta înseamnă însă 2 miliarde de euro mai puțin la buget. În condițiile în care reducerea unor cheltuieli va provoca cu siguranță alte mișcări sociale în funcție de ce sindicate publice sunt implicate și având în vedere că previziunile de creștere economică pentru 2019 sunt destul de optimiste (1,7%), există riscul ca defictul bugetar să atingă și chiar să depășească 3% din PIB, ceea ce va duce la o confruntare cu Bruxelles, care e obligat să vegheze asupra stabilității macroeconomice. Într-un context mai larg, Macron iese destul de șifonat din această situație, cu o cotă a popularității în cădere liberă și mai ales ca o țintă a unei fronde populiste care riscă să câștige teren și să slăbească poziția Franței ca un pilon al liberalismului în centrul Europei, alături de Germania, cu consecințe greu de calculat asupra proiectului european.
De asemenea, fronda puternică împotriva unei taxe pe carburant, o taxă până la urmă menită să lupte împotriva schimbărilor climatice, pune mari semne de întrebare despre capacitatea Europei de a lupta în mod realist cu poluarea și mai ales despre dorința reală a oamenilor de a schimba ceva în modul cum trăiesc. Asta va face foarte dificilă realizarea agendei climatice mondiale și a obiectivelor de reducere a emisiilor, în contextul în care nevoile Chinei și Indiei sunt în creștere accelerată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Spre deosebire de autorul acestui articol, mie insa nu mi se pare deloc ca aceste proteste ar fi dezorganizate sau incoerente: revendicarile sunt precise, oamenii se aduna la o data bine programata, mobilizarea se face prin Facebook.
Exact asa au stat lucrurile si cu meetingurile hastagiste din ultimul an din Romania.
Aceste meetinguri din Europa au si unele revendicari rezonabile si legitime, insa toate au cateva caracteristici comune: mobilizarea prompta prin Facebook, violenta protestatarilor, sfinadarea si incercarea de a destabiliza institutiile Statului.
De partea cealalta, este evidenta tendinta statelor europene de a-si intari autoritarismul si controlul exercitat asupra cetatenilor, asupra Internetului, a mass-mediei si a libertatii de exprimare.
Avalansa de cetateni veniti din estul UE plus milioanele de migranti veniti din lumea musulmana confera astfel o aparentza de legitimitate actiunilor de control exercitate de Statele occidentale asupra propriilor cetateni.
Iar la violenta cu care protestatarii isi manifesta revendicarile, statele europene raspund cu aceeasi violenta: imaginile TV din Europa occidentala si din Romania stau marturie.
Chiar si in SUA, victoria in alegeri, perfect legitima dealtfel, a lui D. Trump a fost contestata prin meetinguri violente, ""convocate"" si organizate tot pe retelele de socializare.
Circula tot mai insistent teorii despre organizatii subterane care incita
la proteste violente, vizand destabilizarea democratiilor occidentale. N-ar fi prima oara in era postbelica.
Cresterea pretului energiei, a carburantilor in acest caz, este sursa unor cresteri de pret in lant, unele justificate iar altele nu, dar privite ca o buna oportunitate de crestere a profitului. Francezii au avut dreptate sa se revolte impotriva unei noi taxe, fie ea si de cativa centi pe litru. Daca pentru cineva care castiga de la cinci-sase mii de euro in sus o crestere a cheltuielilor generate de aceasta taxe nu inseamna mare lucru, pentru cei cu venituri mai mici, cateva zeci de euro pe luna inseamna o reducere a bunastarii..
De aceasta crestere ar sa fie ingrijorati inclusiv exportatorii, o crestere a costurilor de productie va inseamna o reducere a profiturilor lor sau o competitivitate mai scazuta. Deci exista motive de ingrijorare pentru toate paturile sociale, nu doar pentru cei iesiti in strada.
Cat priveste deturnarea miscarii de protest in favoarea dreptei sau a stangii radicale, doar un om nepregatit nu se putea gandi ca vor aparea si cei care vor cauta sa extraga profit din aceasta miscare. Inclusiv Macron isi poate consolida imaginea daca stie cum sa prezinte si sa exploateze aceasta miscare.
Fara a fi analist, sunt convins ca viitorul Europei este sumbru si crizele vor deveni din ce in ce mai dese si mai profunde. Nu cred ca ne asteapta un viitor luminos ci mai degraba un dezastru ce va duce la prabusirea civilizatiei. Ne asteapta revolte violente (desi se lucreaza intens la educatia antirevolta: cine stie-pricepe) si razboaie civile si intre state si grupari de state, va fi cel mai mare cosmar al omenirii.
Singura solutie o are justitia, care poate elimina coruptia generalizata si care sta la baza noii aristocratii si a structurarii societatii intre aceasta si proaspat renascuta sclavie a celor multi. Nici comunismul si nici democratia nu sunt capabile sa rezolve contradictiile dintre bogati si saraci, dintre cleptocratie si masa platitorilor de taxe si impozite, lucru ce ma determina sa cred ca, daca omenirea reuseste sa treaca cu bine peste urmatorii 20 de ani, va trebui sa identifice un nou mod de organizare sociala...
https://voxeu.org/article/income-inequality-france
Macron mai face un pas in aceiasi directie , reducand taxele pentru bogati si marindule pe cele care ii afecteaza pe francezii de rand .
Pretextul ecologist nu prea tine , pentru ca exista alte metode mai eficiente de a reduce emsiile de co2 - subventii pentru masini mai putin poluante , transport public mai bun etc. Ar fi putut finanta aceste cheltuieli renuntand la recentele reduceri de taxe pe venit . In plus, daca bine am inteles, combustibilul pentru avioane e scutit de impozite .