Sari la continut
Prevenție

Gabor Mate, despre alegerea sfâșietoare a unui copil: „Renunț la atașament și sunt pe cont propriu ori renunț la autenticitate și rămân cu părinții. De fiecare dată copilul va alege atașamentul”

Era 8 seara. M. avea în jur de 4 ani. Tocmai ieșeam de la cinema, de la primul film la care am fost împreună. Asta a fost acum mulți ani, dar cu toate astea, episodul îmi este foarte viu în minte, dar nu din cauza primului film la care am fost împreună, ci din pricina primului time out pe care M. l-a primit de la noi, părinții ei. Cinema-ul a zăpăcit-o puțin, iar la ieșire aveam un alt copil cu care nu ne puteam înțelege (cel puțin atât am fost noi capabili să percepem din comportamentul ei). Am ajuns acasă și am hotărât că e timpul să îi dăm o corecție, un time out. Să rămână la ea în cameră singură până considerăm noi. A fost nasol. Ea plângea și urla să îi dăm voie să iasă, noi stăteam leșinați în bucătărie, rezistând eroic rugăminților ei. Făceam fix ce trebuie pentru ea - cel puțin așa credeam atunci-, iar starea noastră de profund disconfort primea o justificare nobilă. Toți coach-ii de copii și toate cărțile pe care pusesem mâna până atunci ne spuneau că așa trebuie să procedăm.

M-am opus în seara aceea cu tărie propriilor instincte și știu azi că am greșit. Și nu pentru că mi-a spus-o răspicat Gabor Mate, ci pentru că am văzut că, atunci când nu îi lași să își trăiască emoțiile în cel mai autentic mod, le amorțești o parte din propria autenticitate. Ai dresat doar niște suflete.

Am discutat cu Gabor Mate, într-un interviu pentru Habits by Republica, și am aflat de la el că nu trebuie totuși să ne judecăm prea tare dacă am greșit cu copiii noștri și că e important să înțelegem că orice rană interioară se vindecă cu autenticitate și iubire.

De profesie medic și cu un interes deosebit în dezvoltarea din timpul copilăriei și în traumă, Gabor Mate a publicat cărți în care vorbește despre puterea pe care trauma o posedă asupra noastră. Cel mai recent volum este „Mitul Normalității”, lansat de curând și în România.

Câteva idei din interviu:

  • Dacă noi doi devenim prieteni, am vrea să avem grijă unul de celălalt și să ne sprijinim reciproc, dar în același timp aș vrea ca tu să fii onestă și să îți păstrezi autenticitatea. Mi-aș dori să fii tu însăți și să-mi lași libertatea de-a putea fi eu însumi.
  • Când părinții cenzurează furia copilului spunând: „Stop!”, mesajul pe care-l interceptează copilul este: „dacă îmi manifest trăirea sinceră de furie nu voi fi acceptat.”
  • Experților în parenting nu le pasă de nevoile copiilor, pe ei îi interesează cum să obțină comportamentul pe care și-l doresc părinții de la copii. Sunt două chestiuni diferite și, totuși, în fond, aceeași chestiune.
  • Avem două tipuri de inteligenţă: inteligența intelectuală și inteligența emoțională. În timp, civilizația noastră a devenit din ce în ce mai bună la inteligența intelectuală în detrimentul inteligenței emoționale.
  • Renunțarea la legătura cu tine însuți a fost modalitatea prin care ai păstrat relația cu părinții tăi, iar de acum înainte, vei căuta relații - fie că ești femeie, bărbat sau orice altceva, în care nu vei fi tu însuți și în care îți va fi frică să fii autentic.

Interviul pe larg:

Aș dori să vă întreb despre dinamica dintre atașament și autenticitate. Cum definim autenticitatea și atașamentul? Deoarece fără autenticitate nu putem avea o conexiune adevărată. Trăim într-o societate care își dorește atașament, dar care ajunge să aibă doar atașamente nereușite, eșuate.

Da, suntem experți în a ne face rău. Suntem o societate bolnavă.

Uite, spre exemplu dacă noi doi devenim prieteni am vrea să avem grijă unul de celălalt și să ne sprijinim reciproc, dar în același timp aș vrea ca tu să fii onestă și să îți păstrezi autenticitatea. Mi-aș dori să fii tu însăți și să-mi lași libertatea de-a putea fi eu însumi. Și astfel să putem clădi o relație sinceră bazată pe atașament, dar și pe autenticitate. Acesta ar fi idealul! De asta are nevoie orice om. Nu e vorba doar de una sau doar de cealaltă, e nevoie de ambele, mai ales când ești copil. Dacă mesajul pe care îl primesc copiii de la părinții lor este că nu sunt acceptați pentru ceea ce sunt atunci, copiii își vor suprima esența, pentru a fi acceptați de părinții lor. Fiindcă pentru copii acesta nu este un concurs. Haideți să luăm cel mai recurent exemplu despre furie. Când părinții cenzurează furia copilului spunând: „Stop!”, mesajul pe care-l interceptează copilul este: „dacă îmi manifest trăirea sinceră de furie nu voi fi acceptat. Și totuși am nevoie să fiu acceptat, fiindcă fără părinți nu pot trăi. Așa că ori renunț la atașament și sunt pe cont propriu, ori renunț la autenticitate și rămân cu părinții, dar nu le pot avea pe amândouă”. De fiecare dată copilul va alege atașamentul. Să renunți la tine, la autenticitatea ta, care înseamnă legătura ta adevărată cu emoțiile tale este un mod de supraviețuire. Asta înseamnă că, pe viitor, chiar dacă vei vrea să fii autentic te vei teme pentru siguranța ta, pentru supraviețuirea ta. Deoarece renunțarea la legătura cu tine însuți a fost modalitatea prin care ai păstrat relația cu părinții tăi, iar de acum înainte, vei căuta relații - fie că ești femeie, bărbat sau orice altceva, în care nu vei fi tu însuți și în care îți va fi frică să fii autentic. Cam ce ni se întâmplă aproape tuturor și asta tocmai pentru că cenzurezi, pentru că spui: „Încetează”! (să-ți manifești trăirile).

Dacă aș vrea ca toată lumea din această încăpere să mă asculte, să se comporte cum vreau eu, aș putea să rezolv asta foarte simplu. Știi cum? Aș lua o armă și aș spune: „Cine face o mișcare greșită, primește un glonț în cap!” Îți garantez că toată lumea va fi foarte cooperantă. Exact asta le facem copiilor când îi cenzurăm, când le spunem: „Time Out!” .

Da, este rău într-un fel. Dar toți experții spun că așa trebuie, că așa este corect. Asta pentru că experții sunt niște idioți. Ei nu știu ce vorbesc! Și știi de ce? Pentru că sunt experți... În ce sunt experți? Nu sunt experți în înțelegerea nevoilor copiilor, sunt experți în obținerea comportamentului potrivit de la copil.

Dacă aș vrea ca toată lumea din această încăpere să mă asculte, să se comporte cum vreau eu, aș putea să rezolv asta foarte simplu. Știi cum? Aș lua o armă și aș spune: „Cine face o mișcare greșită, primește un glonț în cap!” Îți garantez că toată lumea va fi foarte cooperantă.

Exact asta le facem copiilor când îi cenzurăm, când le spunem: „Time Out!”. Experții obțin comportamentul adecvat pe moment, dar n-au nici cea mai mică idee cum să ajute un copil să se dezvolte, să devină un adult iubitor și sănătos. Pentru că dacă ar fi fost interesați să înțeleagă cum să ajute un copil să devină o ființă umană și sănătoasă, atunci și-ar fi pus această întrebare.

Grădinărești, cumva? Care este prima întrebare pe care ți-o pui când plantezi o sămânță?

Habar n-am! Iată că nu știu nici măcar întrebarea potrivită pe care ar trebui să mi-o pun.

De ce anume are nevoie sămânța ca să crească?

Este exact la fel și cu oamenii. Trebuie să știi ce nevoi au ca să se dezvolte optim. Trebuie să le cunoști nevoile. Experților în parenting nu le pasă de nevoile copiilor, pe ei îi interesează cum să obțină comportamentul pe care și-l doresc părinții de la copii. Sunt două chestiuni diferite și totuși, în fond, aceeași chestiune. Dacă părintele i-ar satisface copilului nevoia ar obține în mod automat comportamentul dorit. Dar în această societate în care nu le satisfacem copiilor nevoile suntem consumați de comportamentul acestora. Deci când vorbim despre experți, ei asta nu înțeleg.

Spre exemplu: Părintele trebuie să meargă la lucru dimineața devreme, copilul, în vârstă de doar 6 luni, se trezește în toiul nopții pentru că vrea să fie hrănit, vrea să fie ținut în brațe, vrea să te joci cu el. Dar experții spun: „Dacă nu vrei să te trezească noaptea, nu-l lua în brațe când plânge.” Funcționează! În cele din urmă copilul renunță și se culcă la loc. Dar ce ai făcut, în felul acesta, pentru dezvoltarea lui? Ce ai făcut în legătură cu sentimentul lui de siguranță? În legătură cu sentimentul de conexiune? Sentimentul de-a fi dorit, iubit, acceptat?

E foarte dureros ce-mi spuneți pentru că am făcut, se pare, toate greșelile. Ei, bine, se mai poate face acum? Dacă deja am făcut greșelile acestea, putem face ceva în privința asta? Ca să ne reparăm greșelile?

Există o expresie în limba engleză care sună așa: „Am făcut toate greșelile din carte.” Dar eu am făcut și mai și, am făcut toate greșelile din propriile mele cărți. În primul rând, trebuie să recunoști greșelile, să încetezi să te mai torturezi la gândul c-ai greșit și să nu te mai învinovățești.

Este important să discutăm cu ei?

Cel mai important este să clădim o relație cu ei în prezent. Iar dacă pun întrebări să le răspundem.

Asta ne aduce la o altă întrebare, și anume: Spuneți că ceea ce numim astăzi, civilizație, renegă toate nevoile umane;

Nu toate nevoile omenești, ci pe cele emoționale.

Evident, este o discrepanță între inteligenta noastră intelectuală, lucrurile uimitoare de care suntem capabili ca specie și inteligența noastră emoțională. Ce altă creatură din lume poate crea mediul propice pentru a-și distruge însăși existența propriei supraviețuiri? 

Credeți că ceea ce numim civilizație ne-a adus aici? În punctul în care ne aflăm astăzi, într-o pandemie a sănătății mintale? Ce altceva să ne fi adus pe buza prăpastiei, în punctul de-a distruge propria planetă?

Evident, este o discrepanță între inteligenta noastră intelectuală, lucrurile uimitoare de care suntem capabili ca specie, și inteligența noastră emoțională. Ce altă creatură din lume poate crea mediul propice pentru a-și distruge însăși existența propriei supraviețuiri? Ai nevoie de-o inteligenţă excepțională ca să faci asta! Dar inteligența este complet ruptă de inteligența emoțională.

Avem, deci, două tipuri de inteligență: inteligența intelectuală și inteligența emoțională. În timp, civilizația noastră a devenit din ce în ce mai bună la inteligența intelectuală în detrimentul inteligenței emoționale, capitol la care stă din ce în ce mai prost.

Avem nevoie să ne re-echilibrăm și asta provoacă criza sănătății mintale.

Ultima mea întrebare face referire la cartea „Mitul Normalității” Ați scris această carte cu fiul dvs., Daniel Maté. Mă întrebam dacă a fost un proces de vindecare pentru amândoi scrierea acestei cărți, împreună? Mă întrebam dacă este un proces tămăduitor să facem activități comune cu copiii noștri, după părerea dvs.?

Întocmai, cartea pe care Daniel și cu mine o vom scrie împreună și care se va numi: „Hello Again A Fresh Start for Adult Children and Their Parents” (Salut, din nou! Un nou început pentru părinți şi copiii lor adulţi) este expresia unui atelier pe care îl facem împreună de 6 ani. Dacă nu l-ai văzut şi ai curiozitatea poți intra pe YouTube și să cauţi „Daniel, Gabor Maté, 2016” o să vezi prima oară când am făcut acest workshop, pe scenă, în faţa unui public și cum ne certăm.

Așadar, următoarea carte, scrierea ei, a fost realmente un proces de vindecare. Şi nu a fost ușor pentru că eu eram foarte încrezător în ceea ce privește ideile cărții, dar nu m-am simțit încrezător în capacitatea mea de-a o face pentru că mă tot gândeam că e prea mare, prea mult şi că poate nu am talentul necesar, abilitatea sau claritatea necesară de-a o pune în cuvinte. Așa că de multe ori deveneam anxios, iar când deveneam anxios, deveneam tensionat. Asta îi amintea fiului meu de vremea când avea 3 ani şi eu aveam perioade când eram foarte tensionat şi nu era deloc plăcut pentru el pentru că și el devenea tensionat la rândul lui. Şi a trebuit să găsim soluții ca să o scoatem la capăt. De multe ori a fost greu, dar şi foarte tămăduitor. Până la sfârșit a fost foarte, foarte frumos, o adevărată relație frumoasă de străduință şi muncă.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E.T. check icon
    „„[...] să fi autentic”, spune Gabor Mate.”

    Să-i spună cineva lui Aaron Maté că tată-său face greșeli de gramatică în articole românești. Să vezi ceartă între dânșii!
    • Like 1


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult