Gabriel Sescu, pionier al combaterii risipei alimentare: Lângă coșul de gunoi de la bucătărie ar trebui adăugat un coș mai mic și de câte ori arunci mâncare, pui în coșul mic un leu, trei lei, cinci lei. În termeni economici, aruncăm bani

Gabriel Sescu, un pionier al combaterii risipei alimentare în România, povestește cum a pus bazele primei Bănci pentru Alimente și cum prin combaterea risipei de mâncare am putea hrăni pe toți aceia care se culcă flămânzi în România.

Ideile principale ale interviului:

• Imaginați-vă că hrana pentru 25% din populația lumii se aruncă, adică hrana pentru 2 miliarde de persoane care trăiesc în sărăcie.
• În bucătărie lângă chiuvetă, acolo unde de obicei oamenii țin coșul de gunoi ar trebui adăugat un coș mai mic și de câte ori arunci mâncare te duci la portofel, apoi arunci în coșul mic un leu, trei lei, cinci lei. Fă acest lucru și vei vedea câți bani arunci lunar la gunoi. Simplu și scurt în termeni economici, aruncăm bani.
• Gândiți-vă că ceea ce rămâne în restaurant este automat hrană aruncată la gunoi. Într-un mediu urban nu ai nici o șansă ca produsele acelea să fie consumate de către animale. Ele preiau sigur și simplu drumul deșeului alimentar. 

Interviul pe larg:

Cu o experiență de lucru de 17 ani la asociația CARITAS București, Gabriel Sescu este din 2018 fondator al inițiativei de sustenabilitate alimentară „Banca pentru Alimente” care în scurt timp și-a stabilit o prezență puternică în toată România și nu numai. Banca pentru Alimente are în prezent nouă reprezentanțe, de la Constanța până la Chișinău. Misiunea lor este simplă, colectarea surplusului de produse de la comercianții mari și lanțurile angro și distribuirea acestora către o rețea care se asigură că produsele ajung la cei ce au nevoie. Această combatere a risipei alimentare sau mai precis a ineficienței aprovizionării cu alimente are efecte sociale de mare anvergură. Prin urmare, suntem curioși să aprofundăm această inițiativă uimitoare.

Pentru început, te rugăm să ne spui puțin despre tine și despre motivația ta de a crea Banca pentru Alimente.

Sunt absolvent de teologie și asistență socială. Am lucrat fie voluntar, fie angajat în această zonă de ajutor umanitar. Am început ca voluntar și am ajuns să fiu managerul organizației, trecând pas cu pas prin ani de muncă și folosind experiența acumulată ca să pot gestiona programele sociale pe care organizația le avea. Ideea mi-a venit în 2016, plecând de la o realitate pe care o cunoșteam puțin, cea a resursei alimentare, pe care organizații din Italia cu care am colaborat o aveau. Înainte de a începe am făcut o vizită și chiar o săptămână de voluntariat în banca alimentară de lângă Milano. Am dorit să văd: de unde vine marfa; cine o preia; cum o înregistrează, livrează; cum o depozitează sau cui o donează mai departe; cum sunt verificați cei care primesc astfel de produse, pentru că ele au fost donate și adunând aceste informații m-am decis că și în România este nevoie de așa ceva, mai ales că intrând pe pagina federației europene a băncilor pentru alimente mi-au căzut ochii pe o hartă a Europei în care România nu era prezentă, în condițiile în care toate statele din jur - Ucraina, Ungaria, Serbia, Albania, Macedonia, Bulgaria - aveau o astfel de structură.

Ne puteți explica puțin modelul de afacere al băncii pentru alimente și nivelul atingerii pe care inițiativa o are în momentul actual?

În general, noi spunem că o bancă este sustenabilă atunci când, cu anumite resurse, reușește să colecteze o cantitate X de produse pe care le donează organizațiilor din baza ei de date. De ce spun asta? Deoarece o bancă nu cumpără, ea primește produsele gratuit în conformitate cu dorința proprietarului lor. Produsele pot fi date în sponsorizare, în donație sau în dar în baza legii împotriva risipei alimentare. Atunci când pentru noi apare un potențial partener îi propunem cele trei variante, el este cel care decide sub ce formă va da produsele, iar noi încheiem, în general, un contract pe un an de zile pentru a fi mai ușor să gestionăm activitatea. La acest contract se adaugă cu fiecare livrare o anexă. Nu poți ști la încheierea contractului la ce valoare vei ajunge, ce cantități va avea partenerul să ofere. Este important de menționat că aceste produse pe care noi le primim vin atât din zona companiilor care produc alimentele sau care importă alimente, cele care comercializează angro sau acolo unde ele sunt vândute, în zona de retail. 

Ce am învățat din alte țări am încercat să implementez în România, pentru că modelul exista deja. El funcționează de peste 45 de ani în America și Canada și de peste 35 de ani în Europa. Am încercat să adaptez ceea ce am văzut în alte țări și am mers în întâmpinarea companiilor pe care eu le-am văzut ca partenere. De ce spun asta? Pentru că deja o companie care are în politica ei de sustenabilitate un angajament de a reduce cantitatea pe care o aruncă, de a salva hrana, de a o da în zona socială, indiferent că acea companie este prezentă în Italia, Elveția, Germania sau mai aproape, în Polonia, Cehia sau Ungaria, cu siguranță și în România mai devreme sau mai târziu, va face același lucru. 

Câteva dintre argumentele pe care le-am avut în vedere la început sunt legate de faptul că România este stat european și deci mai devreme sau mai târziu toate normele europene devin obligatorii, chiar dacă în România se adoptă în ultimul ceas. Dar nu a fost deloc ușor. Inițiativa a început în 2016, când am construit asociația din București împreună cu mai mulți prieteni. De jur împrejurul meu erau doar „încurajări” de genul „Așa ceva în România nu merge; Nu are sens; Ești fraier; Nu o să îți dea nimeni ție alimentele, știi bine că la noi piața neagră, piața gri așa și pe dincolo”. Nu m-am descurajat, în primul an am participat la tot felul de întâlniri în care se discuta despre producția de alimente, tehnologii noi și am încercat să ajung cumva măcar în pauzele de cafea să discut cu persoane din companii care pot decide, care pot fi interesate, care mă pot primi la o discuție de 10-15 minute, pentru a le propune un parteneriat. 

Am făcut ceea ce în business se cheamă business-plan cu adaptările de rigoare. Un business plan în care am vorbit despre ceea ce poate să facă o bancă, cum poate să ajute o companie să piardă mai puțini bani, cum un astfel de demers este benefic pentru ambele părți. Realitatea arată că dacă tu astăzi ești nevoit să dai la distrugere o tonă de produse ai niște costuri. Tu deja ai o pierdere, că ai cumpărat un produs sau l-ai făcut și nu l-ai vândut, iar dacă ajungi să mai plătești și distrugerea, pierderea crește. Așa că tu poți câștiga prin faptul că nu distrugi. Zona socială poate să câștige prin faptul că primește hrană pe care o dă în ceea ce noi spunem program social cu beneficiar social și cu o componentă de sprijin alimentar, fie că este vorba de un centru de zi, un afterschool pentru copii din zone sărace, un cămin de bătrâni, un centru pentru persoane cu dizabilități, o cantină socială, o inițiativă prin care se cumpără/se strâng alimente, se fac pachete și sunt date unor familii nevoiașe, unei persoane vârstnice care nu dispune de resurse. În secolul XXI avem pretenția că am evoluat, că totul poate fi optimizat, că totul poate să devină cât mai eficient, dar în continuare se aruncă bani. Pentru că atunci când vrei să faci pe cineva să fie cu adevărat atent la problematica risipei alimentare, acolo trebuie să ajungi, să îi spui „Aruncați zilnic bani”. Atunci ochii se deschid, urechile sunt mai atente la ceea ce spui, altfel nu stârnești atât de mult interes cu ceea ce vii și propui, dar dacă vii și spui de bani aruncați la gunoi reușești să capeți atenția mai repede. 

În viitorul apropiat ce planuri există pentru Banca pentru Alimente, în termeni de extindere?

Noi, așa cum am spus, am început cu o asociație în București, în anul 2016. Primele cantități pe care noi le-am colectat au fost în iunie 2017, deci după un an de zile, prima finanțare pe care am încasat-o a fost la fel în iulie 2017, la un an de la înființare. Unul dintre partenerii noștri cu care noi am plecat la drum și care ne-a asigurat finanțarea an de an, Lidl România, s-a angajat să ne sprijine în ceea ce eu făcusem la început, apropo de planul de dezvoltare. Să înființăm în fiecare euroregiune o structură, aceasta însemna o asociație nouă, ele nu sunt filiale pentru că am încercat să găsesc persoane de pe plan local care cunosc zona, care cunosc resursele și cu ele să punem pe picioare o astfel de organizație. Am reușit ca după 5 ani, deci anul trecut, în vară, să putem spune „Ne-am îndeplinit ceea ce ne-am asumat”, adică să fie câte o bancă regională în fiecare euroregiune din România.

Care este situația risipei alimentare în Europa?

Aici este marea problemă a risipei, Uniunea Europeană s-a implicat mai mult în ultimii 15 ani, tocmai pentru că din studii, din statistici se vorbește că undeva între 25 - 30% dintre alimentele care se produc nu mai ajung să fie consumate. Trăim într-o economie de piață cu niște mecanisme care fac la un moment dat ca un produs să fie atât de ieftin la vânzare, încât să nu îți poți acoperi costurile și să îl abandonezi. Dacă este abandonat pe câmp devine compost, dar mare parte din produse sunt acasă la noi și aici este o altă discuție legată de o educație pe care ar trebui să o facem în școală sau chiar în liceu în care să discutăm de ce să cumperi 2+1, 3+1, 4+2.

Aceasta este o observație foarte interesantă, ce mă duce și într-o altă întrebare care relativizează mai mult problema aceasta. Te-aș întreba ce alegeri de consumator conștient faci în propria ta viață de zi cu zi? Și ce ai putea recomanda cititorilor noștri pentru a fi consumatori mai conștienți?

Haide să plecăm de la realitatea pe care noi o trăim. Eu astăzi locuiesc în București, nu m-am născut aici. În București am făcut facultatea și s-a întâmplat să rămân aici, am venit cu total alte gânduri în primul an de facultate. O gospodărie tradițională reușește să salveze cât mai mult din ceea ce se produce sau se cumpără prin faptul că au muncit pentru acel produs și atunci produsul are o anumită valoare. Într-o comunitate rurală se oferă vecinilor atunci când ai mai mult, dar și atunci când ai resturi alimentare există o pisică, un cățel, iepuri sau rațe, gâște, capre, oi sau un purcel. Așa am crescut. Frunzele le strângeam, aveam un loc într-un colț, le acopeream, le lăsam să le prindă ploaia, iar le acopeream, ele se „macerau” după doi ani aveam pământ negru pe care îl foloseam la plantat copaci, îl puneam la rădăcina viței-de-vie sau în solarul din grădină ca să avem roșii, castraveți, ardei. Întorcându-mă la mediul urban, dacă ai bani, resursele sunt aproape nelimitate te poți duce în nu știu câte supermarketuri: de la parterul blocului, de la colțul străzii sau cu mașina într-o parcare mare unde prinzi un coș și poți să ți-l umpli. Important este să fii conștient de faptul că și mâine vei găsi produsele respective, atunci mai bine mergi de 3 ori pe săptămână la cumpărături și îți iei puținul de care ai nevoie, decât să te duci o dată și să umpli un coș cu produse din care vei arunca foarte mult. Dacă familia ta este compusă din părinți, un copil sau doi atunci produsele pe care le cumperi trebuie să reflecte această realitate. Eu am patru copii că așa a fost și ne-am dorit, e clar că noi cumpărăm mai mult. Pot să cumpăr liniștit 4+2 că suntem șase, dar o familie cu un singur copil nu prea are de ce să facă lucrul acesta. Pot să mă duc de trei ori pe săptămână liniștit și îmi iau pâine, lapte, fructe, legume și ce mai am nevoie, dar într-un ritm care să acopere și să reducă risipa.

V-aș mai da un exemplu care sună foarte provocator: la chiuveta din bucătărie acolo unde de obicei oamenii țin coșul de gunoi ar trebui adăugat un coș mai mic și de câte ori arunci mâncare te duci la portofel, apoi arunci în coșul mic un leu, trei lei, cinci lei. Simplu și scurt în termeni economici, aruncăm bani. Dacă ești onest și faci acest lucru o să vezi câți bani ai aruncat la gunoi fără nici cea mai mică remușcare. Atunci gătește mai puțin, mergi mai des la cumpărături, nu te arunca să cumperi mai mult decât știi că vei consuma sau ai consumat. Așa vei reuși să devii mai responsabil.

O idee foarte bună care este chiar foarte aplicabilă. Vă spun că o voi încerca chiar și eu, iar data viitoare când ne vom auzi vă voi spune un total.

Cineva care încearcă lucrul acesta devine mai conștient de realitatea risipei. Vă spun sincer, sunt invitat și merg la tot felul de întâlniri din zona Horeca, de producție alimentară, de comercializare și mă întreabă lumea ce sugerați și le spun „Oameni buni, așa cum există pizza mare, mijlocie și mică, faceți și porțiile de supă și de felul principal”. În felul acesta îi dai șansa cumpărătorului să aleagă, fiindcă el nu va mai cheltui 30 de lei pe o porție din care va mânca doar jumătate. Mai nou, există o discuție în mediul public să fie obligați în restaurante la sfârșit să întrebe consumatorul sau să fie scris în meniu „Hrana care vă rămâne v-o dăm acasă”. Adică dacă nu ai reușit să mănânci întreaga porție pe care ai comandat-o, restaurantul să fie obligat să spună clientului „v-o putem oferi pentru acasă” și aceasta este o reducere a risipei. Gândiți-vă că ceea ce rămâne în restaurant este automat hrană aruncată la gunoi. Într-un mediu urban nu ai nici o șansă ca produsele acelea să fie consumate de către animale. Ele preiau sigur și simplu drumul deșeului alimentar.

Da, din păcate. O observație foarte bună. Abia aștept să încep experimentul și să văd cât pot eu personal să consum. Le recomandăm și cititorilor noștri să încerce același experiment să vedem exact ce rezultate pot să iasă.

Aș vrea să închei într-o notă pozitivă. Am dat aceste exemple tocmai pentru că m-ați întrebat, sunt lucruri cu care eu m-am întâlnit, de care m-am tot lovit și pe care le-am tot discutat în ultimii ani. Sunt optimist pentru că Uniunea Europeană s-a aplecat asupra subiectului risipei alimentare. Aceasta înseamnă resurse salvate, într-un context în care devine din ce în ce mai scumpă energia, materia primă, produsul agricol implicit produsul agroalimentar. Dacă acele cantități sunt salvate, ele vor ajunge într-o zonă socială, unde statul are niște obligații față de cetățenii lor. Fiecare stat, bineînțeles și România, este obligat să transpună legislația, acele norme europene în așa fel încât să putem colecta cât mai multă hrană. Pentru că noi, ca bănci, ne propunem să luptăm împotriva risipei alimentare și cu ceea ce colectăm să luptăm împotriva sărăciei. Suntem conștienți că nu vom stârpi noi sărăcia și nici risipa alimentară din lume, dar pot să vă spun doar atât și sunt cifre grăitoare. Dacă noi la București, la bancă, am reușit să colectăm 57 de tone de alimente în anul 2017, anul trecut la București am colectat undeva la peste 1600 de tone. În întreaga noastră rețea de bănci s-au colectat anul trecut undeva la 4000 de tone de alimente. E mult, e puțin? Vă spun că este foarte puțin. Ar trebui ca în următorii 5 ani să reușim să colectăm 50 de mii de tone într-un an. Și imaginați-vă că 50 de mii de tone de alimente înseamnă 50 de milioane de kilograme de hrană care statistic vorbind înseamnă 100 de milioane de porții de hrană. Dacă cuantificăm și punem un preț mediu de un euro pe kilogram, acele 50 de milioane de kilograme înseamnă 50 de milioane de euro aruncați la gunoi, însă valoarea reală de pe piață este cu mult mai mare. Deci este loc de corectat, de ajutat și de făcut un bine așa cum vă spuneam și pentru proprietarii bunurilor, indiferent care sunt ei, care își vor optimiza niște costuri, dar și pentru zona socială care va putea să beneficieze de alimente cu câteva zile termen de scadență sau termen de valabilitate. Dacă mergem la cumpărături și plătim un preț pentru un produs, avem exigența ca produsul să aibă un termen cât mai mare de valabilitate. Dar când discutăm despre a reduce risipa alimentară, a ajuta în zona socială, alimentul este bun până în ultima zi și poate fi consumat.

Absolut, este și o mentalitate. Când eram mai tânăr am lucrat o vară la supermarket și la început nu înțelegeam de ce lumea, mai ales la produsele lactate, le lua din spate. Abia după ce am fost pus pe raionul de lactate am înțeles de ce – pentru că acolo puneau mereu rândul mai proaspăt și în față cel care era mai vechi și acesta nu era un secret doar al industriei, ci un secret pe care îl știa toată lumea. Prin urmare toată lumea lua din spate și rămâneau cele din față care la un moment dat trebuiau aruncate. Ideal un mic exemplu de comportament ce ar putea să se schimbe, am putea începe să luăm de pe raftul din față. 

Da, la fel de bine am putea să luăm fructele și legumele care nu sunt în STAS-ul x de calibrul 6,9 pentru că sunt aceleași fructe din același pom și sunt la fel de bune. Dar dacă noi încercăm să arătăm din ce în ce mai bine de la o zi la alta, vrem ca și ceea ce cumpărăm să arate cât mai bine. 

Gabriel, îți apreciem timpul și contribuția astăzi în discutarea acestui subiect critic în societatea noastră. Este motivant să auzi de la cineva care este implicat activ în lupta împotriva risipei și în eficiența distribuirii alimentelor precum și de la un antreprenor care a pus în mișcare un sistem să remedieze această problemă ce poate să servească ca un model pentru alții pasionați de schimbare societală. De la habits. by Republica îți dorim mult succes în demersul tău și așteptăm cu nerăbdare să vedem dezvoltarea continuă și efectul social al băncii pentru alimente. Mulțumim, Gabriel.

Nu uitați că în spate există o echipă, eu am venit cu o idee, dar lucrurile le-am construit cu colegi, cu persoane pasionate, indiferent că sunt angajați sau voluntari. Iar lucrurile merg mai departe și se extind împreună cu ei. Vă mulțumesc. 

Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp