Foto Getty Images
Israelul a ridicat duminică restricțiile care impuneau purtarea măștilor medicale de protecție în spațiile deschise, dar purtarea lor în spații închise va rămâne obligatorie, scrie Haaretz.
Ministrul israelian al Sănătății, Yuli Edelstein, a declarat că „marea provocare” va fi ca populația să continue să poarte măștile în spații închise. „Sper că putem conta pe noi să păstrăm o mască într-un buzunar și să o folosim atunci când este nevoie", a adăugat Yuli Edelstein.
De asemenea, toți copiii, de la grădiniță până la clasa a 12-a, se întorc în sălile de clasă.
În cadrul campaniei vaccinare din Israel, până acum au fost vaccinați cu cel puțin o doză de vaccin Pfizer BioNTech circa 57,5% din cei 9,3 milioane de locuitori ai micului stat.
În prezent, în Israel sunt 2.586 pacienți cu COVID-19, iar dintre aceștia 202 sunt în stare gravă. De la debutul pandemiei, în Israel au murit 6.331 de persoane din cauza infecției cu coronavirus.
CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a declarat joi că este posibil ca o a treia doză de vaccin să fie necesară în termen de 12 luni de la vaccinarea completă. Este posibil ca o vaccinare anuală anticovid să fie necesară, a spus el.
Clic pe prima poză, pentru a deschide galeria foto:
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În 23 aprilie 2021 era vaccinată numai 7,43% din populație și masca nu mai era obligatorie de câteva luni, decât în aeroporturi și avioane, iar meciurile de footy (fotbal australian) se desfășoară din martie cu zeci de mii de spectatori (peste 54000 este noul record de spectatori în pandemie, la nivel mondial, record deținut de Australia, la fel ca și precedentul, 51723, ambele stabilite în stadionul MCG) fără distanță de siguranță (1,5 m se recomandă în Australia) și fără măști, indiferent că sunt copii (cei sub 12 ani n-au fost obligați niciodată să poarte mască, iar celor sub 2 ani e strict interzis să li se pună masca; tot din rațiuni de siguranță sanitară, este interzisă vaccinarea celor sub 16/18 ani - în funcție de vaccinul folosit: Pfizer merge de la 16, AstraZeneca este autorizat doar de la 18 ani - din cauză că responsabilii medicali consideră riscante vaccinurile - doar Pfizer și AstraZeneca sunt aprobate în Australia - fiindcă nu au fost testate corespunzător, astfel încât să fie dovedit că nu sunt periculoase pentru sănătatea copiilor și adolescenților) sau octogenare (e de bon ton ca la footy să mergi cu familia, de la sugar la străbunici).
Acum e o situație de criză în Australia de Vest fiindcă unul din Victoria s-a plimbat prin mai multe locuri (apropo, se știe exact pe unde a fost, în ce dată și la ce oră...), iar altcineva a venit cu virusul din India (acesta e carantinat). Ca urmare, statul este închis pentru 3 zile, iar meciul de footy de azi s-a disputat fără spectatori și trebuie să se poarte masca, pe lângă distanța de siguranță. Totodată, celor care au trecut prin locurile respective la datele și orele menționate li s-a recomandat să se izoleze și să se testeze cât mai repede. Responsabilii medicali susțin că distanța de siguranță este principala măsură de autoprotecție, în timp ce masca este ca să-i protejezi pe ceilalți, îndeosebi.
Acum, după „beletristică” să trecem la statistică. În 24 aprilie 2021 Australia a avut 30 de cazuri noi (în ziua precedentă a avut 38), rata mortalității este de 35 la milionul de locuitori, iar rata infectării este de 1152 la milionul de locuitori. Sunt active 2276 de cazuri, nici unul în stare critică.
Israelul a avut în 23 aprilie 85 de noi cazuri, are 1850 de cazuri active, dintre care 157 în stare critică. Rata de infectare este de 91099 la milionul de locuitori, iar rata mortalității este de 690 la milionul de locuitori. Unde stă mai bine Israelul, la rata testării, mai mult decât dublu față de Australia.