Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Semnificaţia devizei: „Dacă semnezi îţi asumi”

Am citit cu interes comentariile ce însoţesc, în „Republica.ro”, analizele privind cerinţa majoră de a intensifica şi amplifica educaţia economică în societatea românească. Le mulţumesc tuturor celor care au simţit nevoia să mă judece, aducând argumente ce nu pot fi trecute cu vederea. Inclusiv celor care au exprimat opinii contrare. Voi integra, în analizele viitoare, punctele mele de vedere referitoare la aceste comentarii.

Am citit însă şi comentarii în care, fără probe, fără argumente şi fără vreun recurs la legile ţării, autorii lor tună şi fulgeră împotriva Băncii Naţionale, a băncilor comerciale şi a creditului. Sunt opinii ce impun o dezbatere publică. Şi pentru că o deviză repetată frecvent la BNR – „Cine semnează îşi asumă” –, referitoare la răspunderea ce-i revine celui care semnează un contract de credit – a trezit indignări… voi insista mai mult asupra acestui mesaj. Plecând de la o împrejurare în care Banca Naţională însăşi a semnat şi şi-a asumat!

Era în toamna lui 1996. Ţara suferea de ani buni de o criză acută de valută. Şi cum, atunci, se făcuse şi pentru noi ceva lumină pe pieţele internaţionale de capital, Banca Naţională a fost autorizată de Parlament să facă împrumuturi în afara ţării, în numele României. A fost votată o lege specială, fiindcă în mod obişnuit băncile centrale nu pot să facă împrumuturi pentru mai mult de un an. BNR a căpătat astfel prerogativa de a ieşi în lume şi de a împrumuta valuta de care ţara avea nevoie ca de aer.

De ce n-a ieşit în lume Guvernul? Nu avea bonităţi. Nicăieri, în lumea mare de atunci, nu s-ar fi găsit bănci sau ţări care să rişte să împrumute Guvernul României.

De ce Banca Naţională n-a ieşit mai devreme? Iată o întrebare ce merită un răspuns detaliat. Privind înapoi, în România de dinainte de decembrie 1989.

În 1981, într-un moment economic greu, ţara noastră intrase în încetare de plăţi. Populaţia habar nu avea, în acel moment, că au fost „defectate” plăţile externe. A văzut însă că s-au golit pieţele şi magazinele alimentare. Începuse „criza datoriei externe”.

De ce făcuse România mari împrumuturi în valută? Pentru industrializare. În vara lui ’81, însă, când o plată a ajuns la scadenţă, nu erau bani în vistierie. Şi rata nu a fost plătită.

Ceauşescu s-a supărat… pe băncile creditoare. Şi a acţionat, în stil personal, cu nervozitate maximă. A luat poziţie publică, ameninţând că va devansa plata întregii datorii, ca să nu mai aibă de-aface cu creditori externi.

Băncile, care ne-au împrumutat bani când am avut nevoie, s-au arătat deranjate de acest gest ostentativ. Mai ales că, de regulă, datoriile se plătesc la scadenţă şi nu când vrea debitorul. Aşa că au reacţionat dur. Comunitatea bancară internaţională a impus o carantină pentru România cu o durată de 15 ani. A fost o decizie dureroasă pentru ţara noastră, fiindcă timp de 15 ani statul român nu s-a putut apropia de piaţa internaţională de capital. Şi nu a făcut niciun împrumut, deşi nevoile erau mari.

Din '81 până în '89, noi am plătit în disperare datoria externă. Toată. Ciudat este faptul că la noi s-a vorbit despre o terapie de şoc în anii '90, fără să fi trecut însă prin aşa ceva, pentru că nu a mai fost posibilă o terapie de şoc. Adevărata terapie de şoc a fost în anii ’80, când România a forţat plata datoriei externe.

În ’96, trecând cei 15 ani, s-a ridicat carantina. Ni s-au redeschis deci porţile pe piaţa internaţională. Din acest motiv, Banca Naţională abia atunci a putut ieşi pe planetă, să caute bani. Împrumutul japonez a fost cel mai consistent. Au fost de fapt două împrumuturi luate în Japonia, ambele mari, chiar foarte mari pentru vremea aceea. Şi ambele gestionate de o mare companie financiară japoneză, „Nomura”.

De unde a luat „Nomura” bani? De la milioane de japonezi, pescari de pe mare, mici meseriaşi, funcţionari, profesori. Economiile lor, mai mici, mai mari, le-au adus la „Nomura”, ca să monteze împrumutul pentru România.

Banca Naţională a semnat, asumându-şi o responsabilitate imensă. Pentru că nicio instituţie financiară nu împrumută banii proprii. A semnat cu „Nomura”, dar în fapt a devenit datoare la câteva milioane de japonezi, care ne-au încredinţat economisirile lor.

În '99, când a venit momentul onorării datoriei, s-a ivit un impas. Întâmplător sau neîntâmplător, pentru că tocmai se adunaseră unele scadenţe, câteva mari agenţii internaţionale iniţial au strecurat ideea, apoi au început să susţină sus şi tare că România s-ar afla în pragul unei încetări de plăţi şi că va „defecta” plăţile în toamna lui 1999. N-a fost deloc uşor să ieşim din această capcană. Mai ales că a intrat în joc şi Fondul Monetar Internaţional, care i-a recomandat cu fermitate Băncii Naţionale să nu-şi onoreze plăţile. Banca Naţională a avut atunci două replici. Prima: România nu va intra în încetare de plăţi. A doua: BNR va plăti datoriile scadente în '99 până la ultimul yen.

Decizia de a nu accepta „defectarea” plăţilor a avut şi o componentă etică. Pentru că noi am luat împrumutul pentru nevoile ţării noastre, am folosit banii şi trebuia să îi dăm înapoi. Căci milioane de oameni simpli din Japonia, care aşteptau ca „Nomura” să le restituie bani, rata plus dobânda, iar noi semnaserăm că vom plăti în 1999. Cum să le fi spus Banca Naţională că FMI ne-a sfătuit să nu plătim datoria, că îşi vor primi ei banii în alt an, când vor fi determinate mai multe bănci să participe la „împărţirea poverii”! Aşa ceva era exclus.

Peste patru ani, scris negru pe alb într-un document oficial, FMI şi-a recunoscut eroarea. Cert este că, atunci, Banca Naţională a plecat, cum am arătat deja, de la o motivaţie morală, de la raporturile cu acele milioane de japonezi care nu puteau fi dezamăgiţi. Până la urmă, dreptatea totală a fost de partea Băncii Naţionale, România neintrând în încetare de plăţi. Mai mult, BNR şi-a plătit toate scadenţele, toate datoriile din '99.

Banca Naţională semnase, îşi asumase… şi nimic nu i-a stat în cale – nici măcar opoziţia Fondului Monetar Internaţional – să-şi respecte semnătura.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Perfect aevărat. E doar alegerea ta dacă vrei să fii sclav sau nu. Băncile "operează" cu un singur element: incapacitatea ta de a te stăpâni în a avea acel lucru acum. Asta e tot. Dacă depășești această stare nu ai nevoie de nicio bancă. Nu ești sclavul băncii, ești sclavul acestei slăbiciuni.
    • Like 1
  • Dee Dee check icon
    Ulterior angajării împrumutului de la Nomura, v-a băgat vreo clauză abuzivă pe gât? A modificat unilateral contractul?
    • Like 0
  • Domnule Vasilescu, exemplul pe care l-ati dat dumneavoastra are meritul de a sublinia tocmai fundamentul moral al oricarui contract: fiecare parte are incredere ca cealalta isi va respecta obligatiile si fiecare parte intra in contract tratandu-l pe celalalt in mod onest, adica fiecare stie la ce se expune intrand in contract. Or, tocmai aceasta parte in care fiecare parte se poarta cinstit cu cealalta lipseste din interventiile publice ale domnului guvernator. Un exemplu nimerit in acest sens este situatia creditelor in valuta (franci elvetieni, yeni, euro) din perioada de dinainte de criza. E de notorietate cum a prezentat RZB creditul in franci elvetieni fara sa mentioneze dezavantajele unui credit intr-o alta valuta decat cea in care iti primesti salariul sau ce inseamna o moneda de refugiu si la ce pericole te expui, spunand doar ca e o moneda stabila care se bazeaza pe o economie solida. Mai mult, in perioada aceea, primeai de multe ori raspuns de la banci ca "nu te califici la un credit in lei (rata prea mare, sau suma pe care o vrei e prea mare), dar te califici la creditul in valuta". Cum era posibil asa ceva parea pentru omul obisnuit o problema de birocratie, mai ales ca multe credite se dadeau in lei, asa incat nimeni nu "vedea" niciun franc niciodata.O astfel de atitudine nu poate decat sa fie reprosata bancilor, asa cum li se pot reprosa si comisioanele care tot umflau sumele de plata, sau faptul ca unele banci vorbeau despre rata, capital, dobanda, anuitate, comision de risc, comision de administrare. totul in incercarea de a ascunde costul real al creditului (imi amintesc cum Volksbank afisa in graficele de rambursare online rata, iar apoi la banca dadeai peste anuitate care urca costul creditului imens). Dezgustul fata de banci si fata de pozitiile guvernatorului si ale BNR vine tocmai din faptul ca aceste lucruri nu s-au rezolvat decat in urma unor crize si a unor revolte ale creditorilor si a unei presiuni a presei. Desi nu am fost afectat direct de practicile acestea ale bancilor, privesc si acum cu neincredere pozitiile bancilor si reclamele desantate la credite luate cu usurinta pe care banci ca RZB si ING le difuzeaza in nestire la TV, exact ca in perioada de dinainte de criza. Ca si atunci, ii privesc pe clienti ca pe niste imaturi care iau credite ca la McDrive, unde poti sa ceri un sandvis sau un credit mai mare pe loc.
    • Like 2
  • Interesanta poveste , doar ca are cam multe omisiuni destul de importante care anuleaza mult din 'morala' ei.
    1.Prima ar fi legata de motivul pentru care a intrat Romania in incapacitate de plata la inceputul anilor '80. Domnul Vasilescu lasa sa se inteleaga ca a fost vina lui Ceausescu. Defapt au mai fost alte doua cauze, una legata de cele doua crize ale petrolului din deceniul anterior , iar celata, si asta e cea care ne intereseaza acum, e
    o reducere subita a 'cantitatii de bani' , care se traduce intr-o crestere a dobanzilor practicate de FMI si alte institutii. Atunci foarte multe tari sarace sau in curs de dezvoltare a fost lovite grav .Pretextul a fost reducerea inflatiei , dar opiniile economistilor sunt impartite. Ar cam trebui sa ne punem putin problema cat de 'morala' a fost si aceasta decizie si daca nu cumva America lui Reagen a vrut defapt sa puna la ascultare niste tari care deveneau cam independente si industirializate, dar nu imparteau rezultatele cu SUA.

    2.Am inteles ca Romania comunista a pierdut increderea fostilor creditori. Dar dupa schimbarea de regim din '89 nu ar fi fost normal sa se intre intr-o noua faza ? In fond era un nou regim, Ceausescu era mort , sistemul economic se schimba si el. Nu cumva faceau din nou acesti creditori rabat de la morala, refuznd defapt sa crediteze Romania pentru ca 'reformele' de piata si privatizarile se miscau prea incet pentru gustul lor ?
    • Like 0
    • @ Claudiu1989
      Cat de morala? Deloc. Prin definitie, orice instiutie bancara este imorala. Vorbim de camatari cu tiparnita la ei. Banca nu este un binefacator. Nu asta este rolul ei. Rolul bancilor este acela de a controla. Pe cine? Pe noi. Controlul se exercita prin modul in care banii sunt eliberati in economie, deci si in buzunarul nostru. Controlul se face prin false valori si false nevoi. Se face prin crize controlate si la nevoie, conflicte controlate. De ce toate astea? Pentru ca cei multi sa nu vada ca cei putini detin de fapt totul. Capul trebuie sa fie plin tot timpul cu prostie, deseuri si stres. In felul asta nu vezi de fapt unde-i problema cu adevarat.

      Singurul rol al banilor este controlul. Este fals sa credem ca banii masoara valoarea. Da, o fac, dar pana la un punct. Nu ati vazut cum se pune problema? X economie stagneaza. E grav. Pai de ce? Pai trebuie sa creasca. Pai si ce daca ia o pauza? Anul asta traim la fel de bine ca anul trecut cand traiam destul de bine si atunci. Daca nu-mi bagi pe gat lumea a treia cu milioanele in fiecare an, populatia ar trebui sa fie destul de stabila. De ce nevoia asta nebuna tot timpul de crestere? Pai tiparnita trebuie sa mearga ca altfel banca ce rol mai are? Nu numai ca tiparnita trebuie sa mearga, dar si productivitatea trebuie sa fie tot timpul in crestere. Asta tot control se numeste. Comentezi ceva, nu esti productiv destul si te inlocuim cu automate. Scopul nu este ca tu sa ai o viata linistita si in tihna. Scopul este ca tu sa fii stresat si sa mergi pe varfuri tot timpul. Trebuie sa ai nevoi de tot felul si chiar daca nu le ai, iti cream toate mecanismele ca sa ajungi sa le ai. Important este ca viata ta sa se desfasoare intr-un areal insignifiant si cu tot felul de placeri minuscule care trebuie satisfacute intotdeauna repede. Ai aparut, ai ars repede, servus. Next.
      • Like 0
  • check icon
    Povestea, probabil reală, nu are nicio legătură cu criticile aduse d-lui Vasilescu. Nu mai întreb și eu unde s-au dus banii ăia, ca să nu creadă autorul că mi-s cusurgiu. Am alte întrebări, mult mai serioase... Nu are însă rost să le pun, deoarece le-am mai pus și nu mi s-a răspuns. Pe una o repet: de ce guvernatorul BNR are mandat nelimitat, urmează modelul dinastiei Kim? Cît durează un mandat la conducerea BNR?
    • Like 4
  • Mie, sincer, mi se pare foarte corecta atat pozitia bancii cat si morala povestii. este mai putin important cine si ce, important este sa actionezi pe baza de principii etice in relatie cu partenerii, fie ei de afaceri, din comunitate, din familie, si sa nu sustii "descurcareala" , indiferent la ce nivel apare.
    • Like 1
  • Intre institutii creditarea are alta aroma decat intre banci si cetateni. Poate ma insel dar articolul pare a bate moneda in directia eticii consumatorului roman. Nu se pot compara cele doua piete, cea interinstitutionala cu cea de retail. In primul rand ca cea de retail este/trebuie reglemantata si controlata responsabil de BNR iar cealalta cred ca se aliniaza reglementarilor WTO. Consumatorul de retail nu are mecanismele de autoprotectie, educatia financiara si disciplina unei institutii.

    Daca maine ar fi posibila creditarea in bitcoin (volatilitate foarte ridicata) cu siguranta s-ar gasi o gramada de cetateni care sa isi ia casa pe un credit de asta. Asta nu inseamna ca cei care iau stiu in realitate consecintele deciziei lor...

    BNR trebuie sa protejeze cetatenii de ingineriile financiare de genul francului elvetian dar presupun ca au si ei un partea lor ca sa inchida ochii...
    • Like 4
    • @ CommonReader
      check icon
      Analiză corectă: una este acordul interinstituțional, alta contractul bancă (comercială)-cetățean. Corect este și finalul: „presupun ca au si ei un partea lor ca sa inchida ochii”
      • Like 1
  • check icon
    Mai bine ați face o analiză cu date reale și istorice despre cum am plătit noi datoriile externe, trecând prin cea mai neagră austeritate și de ce.
    "Ceaușescu s-a supărat pe băncile creditoare". Doar atât ați putut scrie? Ce glumă bună!
    Explicați de ce, după ce le-am plătit, acum, după 27 de ani și 104 miliarde de dolari externă, noi tot în noroi stăm.
    Dvs, însă nu fluierați în biserică!

    Ca dup-aia să scrieți următorul pasaj.

    "Întâmplător sau neîntâmplător, pentru că tocmai se adunaseră unele scadenţe, câteva mari agenţii internaţionale iniţial au strecurat ideea, apoi au început să susţină sus şi tare că România s-ar afla în pragul unei încetări de plăţi şi că va „defecta” plăţile în toamna lui 1999. N-a fost deloc uşor să ieşim din această capcană. Mai ales că a intrat în joc şi Fondul Monetar Internaţional, care i-a recomandat cu fermitate Băncii Naţionale să nu-şi onoreze plăţile."

    De ce nu dezvoltați, de ce nu analizați?

    În schimb, îndemnați implicit lumea să facă credite să-și cumere "bunuri de folosință îndelungată", că "creditele e bune".

    Or fi bune, dacă sunt luate de la cine trebuie.

    Poate ar meriat o discuție despre NDB, o idee similară cu a lui Ceaușescu (pentru care a fost și executat.)
    Ce ziceți?
    • Like 0
  • Foarte bine ca Dl. Vasilescu a inceput sa scrie aici, si pe intelesul tuturor, astfel propagand informatia emisa direct catre consumatori. De multe ori il vedeam doar la stiri, in pasaje de 20-30 de secunde, putin ca sa intelegi niste declaratii scoase din context de editorii stirilor. Si mai cred ca ar fi bine ca multi romani sa inceapa sa citeasca istorie, poate ii mai tempereaza putin pe cei care cred ca ceausescu a fost bun, sau ca am pierdut startul european. Eu unul am citit si citesc istorie, dar povestea asta cu lipsa de capital si imprumutul japonez nu o stiam. Ajunsesem in anii '90 cu "ban" de la banci pentru capital, cu industrie depasita tehnic si fara valuta. Banii romanesti nu mai valorau nimic la vremea aia.
    • Like 3
    • @ Radu Andrei Malica
      nu stiu ce istorie citesti dumneata da in ce priveste "industria depasita tehnic" ar fi bine sa mai sapi-banii romanesti nu mai valorau nimic- doar in mintea pervertita a unora de unde ti-ai luat mata informatia
      • Like 0
  • Paul check icon
    Ce vrea sa spună Dl. Vasileascu aici este ca o economie, indiferent dacă e de piața sau planificata nu poate funcționa fără credite. Iar creditarea implica încredere pe care dacă o pierzi foarte greu o poți recupera. România democratica a început cu un deficit de încredere pe piața financiară internațională, iar BNR s-a luptat mult ca sa recapete aceasta încredere, inclusiv oferind băncilor posibilitatea sa vândă bani in condiții dezavantajoase pentru clienți (sau cel puțin dezavantajoase prin comparație cu restul Europei). Orice numai ca sa aducă bancile aici și sa repornească creditarea. Acum ca asta a-a întâmplat, nu credeți ca a sosit momentul unei noi reglementări a creditării in sens european? Mai precis a unei protecții adecvate a celor care iau credite.
    • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult