Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

După ce și-a tratat o boală naturist, Tudor s-a apucat să vândă „mixturi de semințe pentru corporatiști”

La 26 de ani, Tudor Iacob, absolvent de ASE și cu Master pe comunicare la SNSPA, vinde, pe bază de abonament, mixturi de semințe corporatiștilor care prețuiesc un stil de alimentație sănătos.

A început de la zero, de unul singur, în urmă cu un an. Oficial, însă, lucrează de opt luni. Acum are deja profit operațional.

În cei șapte ani de când este în București, și-a căutat „tehnici de supraviețuire” în Capitală. Podcast-urile despre startup-uri, alături de muzică i-au devenit cea mai bună companie atunci când pleacă singur din casă. Și-a selectat o întreagă listă de site-uri cu interviuri cu antreprenori, investitori, autori de cărți, celebrități. Show-ul StartUp realizat de Alex Blumberg, despre ce se întâmplă când cineva care habar nu are despre un startup începe unul, este printre favoritele sale.

Când este cu energia la pământ, se uită la un video cu Gary Vaynerchuk: „Are un entuziasm molipsitor”.

Din cărți și articole despre business-uri își scotea separat idei și schițe, „totul pentru a minimiza greșelile pe care aș fi putut să le fac în business-ul meu”, scrie el pe blog.

„Episodul horror” care i-a schimbat viața

Povestea sa de antreprenor a pornit după un „episod horror”, petrecut în februarie 2014, care „l-a pus pe treabă”.

„Am fost diagnosticat la un moment dat cu ceva destul de serios la colon, se numește boala Chron. Medicul mi-a dat 24 de pastile pe zi. Nu îmi venea să cred că fac asta. Am început să mă gândesc la soluții mai naturiste. Persoana care m-a convins a fost chiar medicul meu de familie de acasă, din Piatra Neamț. Mi-a recomandat să folosesc obligeană, o plantă extrem de ușor de găsit și foarte ieftină. A făcut minuni. Treptat am oprit tratamentul cu medicamente și am început să mă orientez pe plantele de acest gen”, își amintește Tudor. 

În perioada aceea s-a gândit mult la felul în care mânca, la obiceiurile alimentare și la ce ar putea face să îi fie mai bine lui, dar și celor de lângă el.

„Am început să văd că există destul de multe soluții pe partea de gustări sănătoase, inclusiv în piețe și supermarketuri, dar nu există o combinație între aceste ingrediente care să fie sănătoasă și care să fie accesibilă, să le ai și la birou, și acasă”, povestește Tudor.

Credit Foto: Cristian Șuțu

Așa a început totul. În martie 2014 a început să creioneze ideea. A durat mult, pentru că avea un job full time într-o agenție de marketing digital, iar după ora 20:00 era destul de greu să mai lucreze și la un starp-up.

O perioadă destul de lungă a vorbit cu oameni despre ideea sa, a testat diverse ipoteze. A început să creioneze un nume, un brand. La sfârșitul lui 2014 a primit o invitație de la niște prieteni la Universitatea Alternativă, un incubator de afaceri.

Investiția inițială - 10.000 de euro

În incubator a prins contur NativeBox: Customer Validation, Business Model, Product Design, UX Design, Sales, Marketing, Finance, Legal. 

„Am avut parte de oameni resursă extrem de bine pregătiți pe toate domeniile, astfel încât după un an de zile să ieșim de acolo cu firme înființate, primii clienți și cu bani în cont obținuți la pitch-ul în fața comisiei ING, susținătorii incubatorului. Aveam workshop-uri weekend-uri întregi, pe diverse teme. Era foarte aplicat la toate afacerile din incubator și am fost cumva forțat să mă dedic 100%, așa că în ianuarie 2015 mi-am dat demisia și mi-am zis, ok, îmi pun toate economiile la bătaie și o să fie cel mai mare risc pe care mi-l asum în viața mea. În ianuarie 2015 am început să lucrez full time la NativeBox”, ne spune Tudor.

La cei 6.000 de euro oferiți prin incubatorul de afaceri de către ING Bank, susținătorul incubatorului, Tudor a mai pus, din economiile sale, restul până la 10.000 euro.

Mare parte din investiție a mers în închirierea și amenajarea unui spațiu - un apartament la un parter de bloc - pentru care a obținut autorizare de prelucrare a alimentelor non-animale.

O altă parte din investiție a mers în partea de packaging și materie primă.

Și-a înființat un SRL-D, dar nu a accesat fonduri de la stat. „Mi s-a părut că o să investesc destul de mult timp în accesarea fondurilor și trebuia să mă orientez foarte mult pe găsirea primilor clienți. Eu am trișat puțin la start, dacă pot spune așa, pentru că am făcut foarte multe testări înainte de a deschide firma oficial. Testările includeau crearea mixului și livrarea către prieteni apropiați care știau că m-am apucat de asta”.

Tudor nu are angajați, ci doar trei colaboratori. O persoană se ocupă de partea de marketing și evenimente, una este nutriționist certificat și dezvoltă produsele noi, iar a treia îi ajută la producție, la realizarea mixurilor.

Primii clienți au venit online, pe site și prin pagina de Facebook. Clienții mai serioși au apărut organic, din recomandări, inclusiv companiile partenere și susținătorii incubatorului de afaceri. Clienții sunt oameni din corporații, oameni care vor să aibă o gustare sănătoasă la birou și oriunde pleacă, la sală, în mașină, în călătorie. 

„NativeBox a apărut ca o soluție la ce aveam eu nevoie, realizând apoi că sunt și alți oameni care își doresc o alimentație mai sănătoasă. Mixurile de nuci, semințe și fructe uscate de la NativeBox sunt livrate acasă sau la birou cu un plan de abonament, în funcție de preferințe și nevoi. Și nu oricum, ci alese cu atenție de la furnizori certificați, alături de validarea unei echipe de nutritioniști și sportivi”, spune Tudor Iacob.

Și-a dorit să creeze ceva nou care să aducă o influență pozitivă în alimentația românilor. Să fie gustări bune de luat pe munte, în avion, la birou, la școală și care să îți explice prin ambalaj ce e bine pentru tine și când e bine să le consumi.

• NativeBox are trei variante de cutii, cu 5, 10 sau 20 de mixuri. Sunt lansate cinci mixuri, dar până la sfârșitul lunii vor mai lansa încă două mixuri. Are în plan lansarea câte unui mix nou în fiecare lună.

• A ajuns la 100 de clienți. În lunile bune vinde până la 40 de cutii de mixuri. „ Avem vânzări de 1.000-2.000 de euro, într-o lună bună. Suntem încă la început”, spune Tudor.

• „Avem un mix ce ocupă deja primul loc, se numește Nutri Brunch, e o combinație între nuci braziliene, nuci românești, coacăze și merișoare, sunt doar produse crude și deshitratate, nimic altceva. Cred că este preferat pentru că e foarte sățios și poate înlocui o masă completă. Mulți îl folosesc și după antrenamente la sala de sport” 

Să fii one man show nu e fun deloc

Grijile unui antreprenor singur. „De opt luni de zile sunt oficial antreprenor. Cea mai mare problemă este să știi să prioritizezi lucrurile care să îți aducă cel mai bun rezultat în cel mai scurt timp. E foarte dificil să găsești lucrurile acestea pentru că ești bombardat de o grămadă de task-uri mărunte ce trebuie și ele făcute. În momentul în care începi, mai ales dacă ești singur în business, te copleșesc toate astea, trebuie să găsești focus-ul să alegi lucrurile de care te ocupi foarte bine”

Nu începe singur un start-up. Poate nu în prima lună, dar în a șasea sau peste un an va fi un moment în care tu, ca antreprenor, o să fii la pământ. Și vei avea nevoie de altcineva care să te aducă pe linia optimistă

• „Dacă ar fi să dau un sfat, ar fi să nu începi singur. Dacă e posibil, găsește un partener care să aibă aceleași valori ca tine, să se poată implica la fel de mult ca tine. Poate nu în prima lună, dar în a șasea lună, a zecea sau peste un an va veni un moment în care tu, ca antreprenor, vei fi la pământ. Și vei avea nevoie de altcineva care să te aducă pe linia optimistă. Și invers. Dacă sunt doi sau trei parteneri, s-ar putea ca lucrul acesta să fie mai ușor de gestionat”

Despre perioada cea mai grea. „Cel mai greu a fost chiar la început, când am stat două luni de zile să finalizez partea cu autorizarea spațiului. Două luni în care eu deja aveam spațiul, aveam o chirie care nu se plătea singură, dar nu puteam să fac vânzări pentru că nu primisem de la Direcția sanitară veterinară autorizația care să îmi permită să fac asta”.

Despre prima inspecție. „ Cumva neștiind cum trebuie făcute lucrurile, am pregătit spațiul pentru prima inspecție din partea autorităților de profil, dar nu am îndeplinit absolut toate cerințele. A trebuit să mai treacă o lună ca să revină cu a doua vizită de inspecție. A fost o perioadă în care mă chinuiam de unul singur să aflu ce trebuie făcut pentru a autoriza un spațiu de genul asta. Și în același timp să îl și amenajez. Toată perioada, mai ales din cauza imposibilității de a face vânzări, a fost destul de grea”

„Mi s-a părut un pic greu de aflat ce trebuia să fac. Au fost tot felul de proceduri care nu sunt neapărat scrise negru pe alb undeva. Le afli pe parcurs. Poți să întâmpini situații pe care nu le-au întâmpinat și alții, să implice alte eforturi. Nu spun că au fost bețe în roate din partea statului, dar au fost anumite proceduri pe care nu ai cum să le afli din start, ci doar trecând prin ele”.

Contractele mari nu se semnează într-o săptămână. „O parte din clienți sunt persoane fizice care comandă mixuri pe site, iar o parte sunt companiile care comandă pentru angajații lor. A fost destul de greu să finalizez contracte cu companii mari. Poate dura și trei luni de la discuția inițială și până la livrarea primului colet”.

Mixuri și wellness pentru corporatiști. „Sunt mai multe produse corporate. Unul din ele este cel cu gustari sănătoase pentru sălile de ședințe, altul - gustări sănătoase pentru angajați. Împreună cu un partener încercăm să oferim și evenimente wellness pentru companii”.

„Fiscalitatea, ultima problemă la care te gândești”

Despre fiscalitate. „Momentan, nefiind plătitori de TVA, partea de fiscalitate nu a fost o mare problemă. De obicei, într-un start-up partea legată de fiscalitate este ultima problemă la care te gândești. Tu deja știi că trebuie să te strofoci cu alte lucruri, de obicei vânzări, ca să ajungi la un nivel mai consistent. Avem un expert contabil și un avocat”.

Unde se vede peste doi ani? „Planul este să deschidem într-un alt oraș un alt punct de lucru pentru a produce mixuri. Apoi vizăm extinderea pe mai multe puncte de distribuție. Am început deja prin diverse cafenele și buticuri, dar vrem ca mixurile să fie plasate în mai multe locații, în special cele din apropierea clădirilor de birouri. Unul din primii noștri colaboratori au fost cei cu rulota Sunday Bagels and Coffee

* Despre scalabilitatea unei afaceri. „E destul de ușor să ai o idee, un produs pe care poți să îl livrezi cuiva luna viitoare, dar este mult mai complicat să gândești un proces care să îți permită să vinzi la 100.000 de oameni peste un an de zile. Partea de scalabilitate este o problemă mare dacă nu reușești să o rezolvi din timp. Și sunt destul de multe business-uri la început care pur și simplu stau în același loc destul de mult timp, pentru că nu au un proces de scalabilitate în viziunea lor de la început”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Comic, în mic buticar dar căruia nu-i lipsește fandoseala, pun pariu că Elon Musk nu e nici pe departe așa de fandosit în exprimare.
    • Like 1
  • de parca atunci cand cumperi o merdenea de la metrou sau de la o patiserie de pe marginea drumului, este facuta intr-un "laborator" :))
    • Like 0
  • Dar ce bune sunt mixurile, cel mai mult imi place ca sunt la indemana si pe deasupra mai sunt si gustoase si sanatoase! :D
    • Like 0
    • @ Elena Cobianu
      Ada check icon
      Sunt sanatoase doar daca planta a fost crescuta natural, fara a fi aplicat ingrasamant artificial ( doar natural ) sau nu a fost stropita cu diverse produse interzise. Aveti dreptate sunt gustoase dar nu cred ca pot inlocui una din cele 3 mese ale zilei.
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult
sound-bars icon