Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Generația B. După ce a pus mii de români pe schiuri, un tânăr din Bușteni își vinde serviciile clienților din Marea Britanie și din Rusia

Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.

Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși

La sfârșitul liceului, un tânăr schior din Bușteni și-a deschis o firmă care se ocupa de organizarea de tabere pentru copii. Zece ani mai târziu, businessul său înseamnă tabere pentru peste 500 de copii anual, team building-uri pe pârtie, evenimente corporate și o cifră de afaceri de aproximativ 250.000 de euro pe an.

Andrei Ștefan, în vârstă de 30 de ani, s-a urcat prima dată pe schiuri la un an și jumătate, a învățat să schieze singur la trei și a făcut schi de performanță până la 17. Când a terminat liceul, a devenit instructor de schi și a avut o idee de afacere: să organizeze tabere în care să-i învețe pe copii să practice sporturi de iarnă, așa cum o făcuse cu ani în urmă și tatăl său. 

A creat firma Progressive Sports cu o investiție minimă: șase milioane de lei vechi, cât costa la acea vreme înființarea unei firme de către un student. La început, taberele au fost puține și cu un număr mic de copii, vreo 10-12, veniți cu ajutorul recomandărilor foștilor clienți de pe pârtie și ale cunoscuților. „Profitul pe care îl scoteam îl reinvesteam și astfel am reușit să îmi cresc firma. Nu am făcut o investiție inițială”, spune Andrei Ștefan. A făcut Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Științe Economice de la București și un master în Managementul Afacerilor Internaționale. Ceea ce câștiga în anii de început din tabere nu i-ar fi permis să se întrețină, așa că a trebuit să se angajeze: a lucrat într-o firmă de consultanță, dar și în două bănci. „Am făcut în paralel taberele, în momentul în care se apropiau taberele îmi dădeam demisia de la un job, iar când se terminau mă întorceam la altul și așa mai departe. Am avut vreo trei sau patru episoade de acest gen”, povestește antreprenorul.

Școală de schi și evenimente corporate

Din 2010, a început să se ocupe exclusiv de Progressive Sports, iar în ultimii ani și-a extins afacerea cu ajutorul a doi prieteni, și ei pasionați de munte și de sporturile de iarnă.

Acum, sub umbrela Progressive Sports există o școală de schi, un centru de închirieri echipamente, dar și o divizie care organizează evenimente corporate. „Începând de acum doi ani, mai am doi parteneri, Adrian Pintec, care se ocupă de școala de schi și de centrul de închirieri, și Bogdan Bărburiceanu, care se ocupă de evenimentele corporate și individuale pe care le-am dezvoltat”.

Tabere de schi pentru preșcolari

Firma organizează tabere atât pentru elevi, cât și pentru preșcolari cu vârste începând de la patru ani. „Este o creștere intensă în ceea ce privește interesul, noi am fost unii dintre promotorii schiului la nivel de grădiniță. Acum cinci-șase ani ani, când mergeam la grădinițe și le spuneam părinților să-și lase copiii de patru ani în tabere se uitau la mine ca la un nebun. „Dar el nu știe să facă nimic”. Lucru care este adevărat, ei nu știu mare lucru, în ceea ce privește îmbrăcatul, schiul, dar învață. Este o perioadă foarte bună pentru ei pentru a învăța. Doar că acum e cerere din partea părinților și a grădinițelor pentru tabere de schi pentru preșcolari”, a văzut Andrei Ștefan.

Firma organizează pe timpul iernii tabere de schi în Bușteni și în Poiana Brașov, iar vara tabere de aventură, cățărare și mountain-biking. Prețul unei tabere de schi variază între 1.600 și 2.000 de lei de copil. „Noi avem tot personalul pentru a duce un grup de 20-30 de copii de grădiniță, fără părinți, fără educatori, din gară, din București și înapoi. Pe lângă instructorii de schi, avem persoane care se ocupă de îngrijirea și pregătirea lor pentru plecare spre pârtie, pentru îmbrăcat, făcut duș, uscat mănuși, coborât la masă, amintit să se spele pe dinți, separat de instructorii de schi. Avem traineri de dezvoltare personală cu care facem activitățile de după-amiază, avem un program foarte bine pus la punct, perfecționat în ultimii ani, și este o experiență completă”, spune tânărul.

Cum s-au schimbat copiii în ultimii 10 ani

În cei zece ani, de când conduce afacerea a învățat să schieze împreună cu colegii lui în jur de 2.500 de copii. A văzut cât de diferiți sunt cei de astăzi, în comparație cu primii săi elevi: „Ca trend general, în comparație cu acum 10 ani, când am început, este o creștere în ceea ce privește gradul de inteligență al copiilor și știința de a face lucruri, dar, în schimb, este o scădere în ceea ce privește gradul de condiție fizică. Din cauză că sunt mai mult timp statici, din cauza faptului că nu fac sport așa cum ar trebui la școală, din cauza faptului că stau mai mult timp pe tabletă.” 

Întreceri pe pârtie cu colegii de serviciu

Astăzi, din business fac parte și o școală de schi, care oferă ore individuale pentru copii și adulți, dar și o divizie care organizează evenimente pentru companii în Poiana Brașov. „Avem în acest moment contracte în derulare cu două corporații, cărora le facem trei evenimente de 85 de persoane și încă două evenimente de 50 de persoane. Noi facem un eveniment complet, autocare, masă, concurs de schi și de snowboard. Concursuri de schi ale companiilor. Avem evenimente în fiecare weekend la cabana Postăvarul cu un client din domeniul băuturilor alcoolice”, spune antreprenorul. În timpul team buildingurilor, angajații care știu să schieze se întrec pe pârtie, iar ceilalți învață primele noțiuni cu instructorii școlii. „Foarte mulți știu deja să schieze sau pot să meargă la nivel individual pe pârtie, așa că nu îi mai interesează partea de învățare, ci partea de explorare și de perfecționare”, povestește Andrei Ștefan, care are planuri de extindere și care vrea să înceapă să lucreze cu turiștii străini. „Am făcut pozele, filmările, textele și site-urile în așa fel încât să intrăm puternic și concentrat pe piețele din Marea Britanie și din Rusia”.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

lucrător in Italia

Nu au plecat pentru un vis, ci pentru o soluție. Și au ajuns să trăiască între două lumi, fără să se simtă complet acasă în niciuna. Pentru milioane de români, Italia a însemnat o șansă la un trai mai bun și stabilitate. Dar în spatele acestor câștiguri stau ani departe de familie și dorul de casă. foto: Profimedia

Citește mai mult

Screening gratuit pentru cinci tipuri de cancer, disponibil pentru locuitorii județului Brașov

Există o diferență fundamentală între a descoperi un cancer la timp și a-l descoperi târziu. Studiile arată că până la jumătate dintre cazurile de cancer pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. În cazul cancerului pulmonar, de exemplu, diagnosticul precoce poate crește șansele de supraviețuire de peste trei ori.

Citește mai mult

Brian Cox Emergence

Între august 2022 și mai 2025, un profesor de fizică a reușit o performanță care aparține de obicei marilor trupe de stadion: a vândut 369.297 de bilete pentru un turneu dedicat explorării spațiului. Brian Cox, unul dintre cei mai eficienți popularizatori ai științei, a confirmat oficial că revine în România pe 22 septembrie 2026, la Sala Palatului, cu noul său spectacol live, „Emergence”.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Citește mai mult