Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Germania atinge un punct critic

Germania - criza Covid

Foto: Patrick Hertzog/ AFP/ Profimedia

Februarie 2021 este o lună dificilă pentru Germania: din diverse puncte de vedere. În contextul actual, înseamnă împlinirea unui an de pandemie, dar și momentul în care gestionarea acestei crize a atins un punct critic: vaccinarea continuă, însă nu în ritmul dorit (până acum au fost vaccinate aprox. 3 milioane de persoane), iar economia și viața în general se află încă într-o stare de "longdown", așa cum este numit lockdownul care a fost prelungit pentru a nu știu câta oară - deocamdată, până la 7 martie.

În urma întrevederilor din data de 10 februarie, în cadrul cărora s-a luat această decizie, au fost permise și anumite compromisuri. Primul a fost legat de frizerii, ce se vor redeschide pe 1 martie - ceea ce ministrul bavarez Markus Söder consideră "o chestiune de demnitate". Și instituțiile de învățământ își vor relua treptat activitatea începând cu 22 februarie, presiunea din partea landurilor fiind prea mare. 

Cât despre restul sectoarelor, ele se află încă în impas, căci nu se știe ce urmează după fatidicul 7 martie, nu există niciun plan național de restart: în principiu, pentru că până la un restart în toată regula va mai dura un pic. Politicienii cer răbdare, sfătuiesc să nu se facă planuri de concediu pentru perioada de Paște, însă populația are din ce în ce mai puțină toleranță față de starea generală de "standby".

Evoluția pandemiei pare însă a fi una îmbucurătoare, deci măsurile luate funcționează - afirmă autoritățile! Vestea nu a suscitat însă entuziasmul scontat… Ca primă reacție la reducerea zilnică a cazurilor, dar și în speranța de facilita o revenire la "normalitate", ministrul Sănătății Jens Spahn (CDU) a rostit acum 2 zile o frază ce nu a rămas fără ecou: "Teste antigen pentru toți!"

Desigur, regiunile și medicii au simțit nevoia de a clarifica situația: să nu cumva să se creadă că de la 1 martie testele rapide ar fi disponibile chiar pentru toată lumea… doar pentru anumite categorii de populație, cel puțin la început. Se solicită o strategie și reguli clare.

Spahn afirmase în data de 16 februarie faptul că, pentru stoparea răspândirii virusului, de la 1 martie populația va putea beneficia gratuit de teste antigen, efectuate de personalul instruit în acest sens. De această sarcină se vor ocupa farmaciile și/sau centrele de testare, iar cheltuielile vor fi acoperite de stat. Inițiativa ar pregăti introducerea "auto-testărilor", aflată în curs de aprobare, iar suma simbolică vehiculată este de 1 euro. 

Testele rapide se utilizează deja în instituții de tip azil de bătrâni, clinici și, după caz, în școli, însă doar de către personalul avizat. Cu toate acestea, testele antigen nu sunt considerate la fel de exacte ca cele PCR, prin urmare, conform Institutului Robert Koch (RKI), rezultatul unui test antigen trebuie confirmat de un test PCR.

În concluzie, se așteaptă cu nerăbdare luna martie, care, măcar la capitolul temperaturi mai prietenoase, va aduce un minim de deschidere - la propriu, dacă nu și la figurat...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pe masura ce trece timpul din ce in ce mai convins sunt de apartenenta acestei pandemii ca fiind una romaneasca adica mai exact 100% made in RO. Iar manipularea grosolana tip panza de paianjen acaparand intregi sisteme sanatoase transformandu-le in sclavi multi si pluri dementi la cheremul unor personaje fictive unele posibile reale practicante de "tranhumanta" transflontariera cu toate segmentele media poli politici institutii servicii sprijiniti masiv de "speciali" sociali derivate din aceasta. Desigur din partea mea este doar o intuitie si o posibila incadrare in "teorie conspirationista"....DAR DACA ESTE ADEVARAT atunci cum o gestionati domnilor ?...din pacate toate dejectiile de sistem ca si cumul romanesti ne putand fi deversate spre occident la ne-sfarsit mediatic si in exercitiu de niste "butonisti" versatili talentati in ale gurismului de mase practicanti de plus si minus mai exact atragem respingem. O zi buna va doresc !
    • Like 2
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Mi s-au fracturat 3 sinapse de la a doua fraza....
      • Like 7
    • @ ControlTheNarrative
      Daca va referiti la numerologie sau semnificatia cifrelor atunci aveti un loc si un job sigur la HOROSCOPUL matinal. ( ironic ) Daca ma comentati la coerenta sau gramatical serviti va rog DEX-ul acel manual gros...se citeste in "3" ani. ( ironic ) Daca ma comentati la "fracturi" incercati dv. sa numarati in Romania cati neuroni fracturati se afla pe cap de locuitor si poate va veti da seama de ce o duceti asa de bine. ( ironic ) Daca ma comentati la misto in sens hazliu v-asi indemna sa va VACCINATI cu tristete. Daca sunteti SECURIST imi pierd vremea de pomana. Iar ca sa nu se piarda esenta sau ideea comentariului meu precedent asta daca stiti romaneste v-asi sugera ca intr-adevar ESTE POSIBIL chiar foarte posibil. Asa ca va recomand sa folositi un DETOL care scoate 99,99% din pete asa ca sa bagati si dv "rahatul sub pres" cum o fac toti de altfel. ( ironic ). O zi buna si spor la mancat PATE ( metafora preluata ).
      • Like 1
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Delia MC Delia MC check icon
      Scuze, dar ce-are una cu alta?
      În articol era parcă vorba de Germania.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Mai nou doamna jurnalistii romani au inceput sa numere "puricii" ( aluzie metaforica cu sub-inteles ) germanilor ?.cand ai nostrii sunt pe cale de a avea generatii intregi de tripleti cvadrupleti s.a.m.d ?
      • Like 3
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Delia MC Delia MC check icon
      Nu numără nimeni nici un purice.
      Dna locuiește și lucrează în Berlin și relatează de acolo. Dacă putem lua un exemplu bine, dacă nu, nu. Și nici nu putem face abstracție de ce se întâmplă în alte țări. Vrem nu vrem, existăm într-un context european. Iar pandemia, că de aia ii zice așa, e peste tot. Destul n-am știut înainte de 1990 ce se întâmplă in lume, nu știam decât ce voia partidul să știm ( și ce mai scăpa de pe la posturile de radio anticomuniste). Nu văd nici un motiv să ne astupăm urechile la ce se întâmplă prin alte părți.

      • Like 1
    • @ Delia MC
      Draga doamna dar...nu ati inteles. Adictia mediei catre extern cand in internul romanesc este varza este una contagioasa si perfida. Nu a vorbit si relatat nimeni de nici o interdictie. O zi buna !
      • Like 2
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Normal as fi de acord cu tine , dar site-ul asta nu ii de stiri. Sunt articole cu opinii si subiecte diferite. Iar sa citesti un articol ii doar decizia ta. Sa intrii si sa comentezi in mod agresiv , nu despre articol , nici despre idee de baza , ci doar despre o idee preconceputa care o ai , eu il numesc trolling.
      • Like 2
    • @ Silviu Pop Sese
      Hai mai chiar *trolling ?. si de cand tastatul la tastatura pentru o idee opinie chiar si o aluzie comment nu mai zic la un art. oarecare devine obsesie si influenta maniacala pentru altii cand nici nu te vezi cu celalalt posibil interlocutor ?....ca de fapt asta inseamna *trolling o dependenta data de un factor care te influenteaza repetandu-ti obsesiv aceasi idee. ( DEX-modern ) Mata unde vezi asa ceva in aceste comment-uri ?...eu stiu poate deranjeaza cumva un adevar sau un adevar partial care este cu totul altceva.....Dar de obicei cand comentez o fac la articol astazi am vrut sa-mi spun o intuitie observativa...poate este adevarata de starneste asa de mult "deranj". O zi buna !
      • Like 1
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Cum am spus. Comentariul tau nu isi are loc pe republica.ro , pentrul singurul fapt ca nu ii site de stiri. ( am zis ca sunt de acord cu ideea ca prea ne uitam in curtea vecinului , decat in ograda proprie , dar aici nu isi are rost aducerea in discutie a acestei idei)
      • Like 0
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Cum am spus. Comentariul tau nu isi are loc pe republica.ro , pentrul singurul fapt ca nu ii site de stiri. ( am zis ca sunt de acord cu ideea ca prea ne uitam in curtea vecinului , decat in ograda proprie , dar aici nu isi are rost aducerea in discutie a acestei idei)
      • Like 0
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Delia MC Delia MC check icon
      Se poate calcula câte din articolele de aici sunt despre intern și câte despre extern. Vă zic eu, puține în comparație și de obicei cu (,) conotații practice. Și nu-i un site de știri, cum bine spune dl Silviu Pop Sese. Chiar și acele site-uri au rubrică de știri externe, vezi Agerpres, ziare.com, Biziday, G4media, etc.
      Nu era vorba de interdicție ci de neputință.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Cuconita si domn POP orice site INFORMATIV se coreleaza automat cu STIREA ca si definitie in sine. Te informezi CA SA STII nu sa crezi. A...ca se si comenteaza asta face parte din platforma media sociala DA !. Si va rog mai incet cu "cine face regula" ca nu este platforma *Republica "gradina maicii domnului" in posesia unor statutari de retele vesnic comentatori cu impresii de vechime pe spatiul postac virtual. In sensul libertatii de exprimare si redactare va urez sa va cizelati...o zi buna !
      • Like 1
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Delia MC Delia MC check icon
      ???
      Dle, nu face nimeni nici o regulă. Puteți posta câte-n lună și soare cizelat ori nu. Nu-i bai, e loc pentru toată lumea.
      Păcat numai de un articol bun, obiectiv, muncit, îngrijit. Oricine poate zvârli cu lături dar NU oricine poate scrie coerent și inteligibil.
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult