Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Glonțul pe care nu l-am primit la Revoluție

Revoluția 1989

(Foto Guliver/Getty Images)

A existat vreun moment în care te-ai gândit că merită să mori pentru o idee sau pentru o cauză? Mie mi s-a întâmplat. Sute au și murit atunci. S-a scris atât de mult despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 încât o poveste în plus sau în minus nu va schimba nimic. Și n-aș fi scris niciun rând despre mine în acele zile, dacă acum, la 29 de ani distanță, nu aș fi simțit discursul lui Liviu Dragnea ca pe glonțul pe care nu l-am primit atunci. 

Diferența constă în faptul că în acele zile aș fi fost fericită să primesc un glonț; eram convinsă că acel sacrificiu ar fi fost unul prea mic pentru cauza pentru care l-aș fi încasat, pe când, la câțiva ani după și, acum, mai mult ca niciodată, am conștientizat cât de inutil ar fi fost gestul de eroism al adolescentei de atunci.

Aveam 18 ani și lucram la IAUC (Întreprinderea de Aparate și Utilaje pentru Cercetare din București) într-o secție diferită de cea unde muncea fratele meu mai mare. A fost modul în care tata s-a gândit să ne facă să „ne lovim cu capul de pragul de sus” din moment ce amândoi ratasem intrarea la facultate. Făceam o muncă repetitivă și plictisitoare, aceea de a lustrui o bucată de sticlă cu diverse substanțe abrazive, până când devenea o lentilă bună de folosit la diverse aparaturi și a-mi privi unii colegi cum se ocupau de confecționarea de clepsidre din materialele fabricii pe care apoi le vindeau prin târguri. Totul se desfășura cu buna știință a maistrului de secție care, evident, își primea partea. Am realizat rapid că nu așa doream să-mi petrec viața și m-am apucat serios de învățat.

Dar evenimentele din decembrie ’89 acolo m-au găsit – ca muncitor la IAUC. Multe momente s-au estompat în mintea mea ca altele să rămână atât de clare de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Fratele meu, mai mare cu trei ani, a fost cel care mi-a explicat ce se întâmplă la Timișoara și, împreună cu el, am stat în acele zile cu urechea lipită de radio, ascultând Europa Liberă. Trăiam într-o stare de exaltare ce ne făcea să plecăm la șase dimineața spre fabrică, cântând în șoaptă „Deșteaptă-te române!” Simțeam și speram ca ceea ce începuse în Timișoara să ia amploare, să ajungă și la București... N-am avut prea mult de așteptat.

În dimineața de 21 decembrie, când am ajuns la fabrică și în secție, am văzut cât de agitați erau toți, de la maistru la muncitorii mai vechi. Eu eram un copil pentru ei. Într-un fel, au încercat să mă protejeze când mi-au spus să rămân acolo și să nu vin la manifestația organizată de Ceaușescu și pentru care se sunase adunarea. Nici nu am vrut să aud. Am înșfăcat o sacoșă albastră cu fermoar, confecționată din fâș și, împreună cu o altă colegă, am băgat în ea o cheie franceză și două ciocane, dintre care unul avea un capăt incredibil de greu sub forma unui cilindru. Erau armele noastre cu care urma să ne apărăm de „securiști”. Fiindcă nu era deloc ușoară am căzut de acord să facem cu rândul la căratul sacoșei.

Când am coborât în curtea întreprinderii, fratele meu mă căuta deja din priviri. „Să stai lângă mine. Nu cumva să pleci. Ai înțeles?” Mă simțeam în siguranță cu el și plină de curaj. Trebuia să se întâmple ceva, nu-i așa? Nu se putea opri totul doar la Timișoara! Eram nerăbdătoare. Eram un copil inconștient.

Autobuzele au plecat, după care au primit ordin să se oprească. „O, nu!” După un timp au luat-o iar din loc. Am ajuns în piață, unde era o mare de lume. Încercam să nu-l pierd din ochi pe fratele meu. Încercam să stau lângă colega cu „armele”. Venise rândul meu să le car, așa că mi-am pus sacoșa pe umăr. 

Ceaușescu și-a început discursul; a trecut un timp nesfârșit în care am fost sigură că nimic nu se va mai întâmpla, după care am auzit un vuiet care se tot întindea cuprinzând mulțimea, apoi am văzut cum în stânga mea se face loc și un om flutură steagul în cerc și huiduie și apoi lumea din jurul meu începe să huiduie și... toți o iau la fugă. Fugeam și eu, iar sacoșa era grea și mie mi se făcuse frică pentru că nu știam de cine fug și nici unde. La un moment dat un bărbat a strigat la mine și mi-a spus să stau pe loc, să mă lipesc de un gard, iar eu am zbierat la el că e un securist nenorocit și să mă lase în pace și am continuat să fug până am ajuns pe niște străduțe. Niciunul dintre cunoscuții de la fabrică nu mai era lângă mine. Mă pierdusem de fratele meu. Eram cu alți oameni și strigam împotriva regimului comunist. Nu mai știu cum am ajuns acasă în seara aceea. Dar îmi amintesc cum am dormit cu mama, fratele și sora mea la niște prieteni de familie, pe jos, uitându-ne la televizor și ascultând cum se trage afară. Îmi imaginam cum oamenii luptă în noapte și aș fi vrut să fiu acolo să lupt și eu. Aș fi primit un glonț pentru libertate. Mi se părea ceva măreț. Mulți au crezut asta.

Am povestit deseori despre toate acestea și multe altele întâmplate în acele zile împreună cu familia și prietenii. Fratele meu nu uită să-mi reamintească de fiecare dată panica pe care a simțit-o când mă căuta pe străzi în ziua de 21 decembrie. Era și el la acea vreme un alt tânăr care și-ar fi dat viața pentru un ideal, dar nu și pe cea a surorii lui.

Mai târziu mi-am dat seama ce risipă ar fi însemnat alte două vieți pierdute atunci alături de cele ale atâtor tineri care au murit atunci.

Cum să te simți deci după 29 de ani când asculți un discurs ca acela ținut duminică de „Cel-care-se-visează-noul-Ceaușescu, unul de neînvins”? Poate ca și cum gloanțele pe care nu le-am primit atunci sunt trase acum iar spre noi, încercând să ne ucidă, acum când știm că nu avea și nu are niciun rost să murim. Acum când știm să diagnosticăm un psihopat și când știm că singurul tratament valabil pentru autorul unui astfel de discurs naționalist și anti-patriotic e votul nostru împotrivă. Când știm că putem să ne câștigăm dreptul de a exista în Europa liberă prin cu totul alte mijloace. Când știm că le datorăm asta tinerilor care au murit atunci, nouă, celor care nu am murit, dar am sperat timp de aproape 30 de ani că nu a fost degeaba tot acel sacrificiu și noilor generații care nu au de ce să retrăiască din nou același coșmar. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Am job care mă duce relativ des ”afară”. De 15-20 de ani,
    În TOATE aceste ocazii s-a găsit mereu cineva să mă întrebe de unde sunt.
    În ciuda reputației negative pe care ne-au făcut-o unii români (majoritatea, țigani - ăsta-i adevărul!), nu șovăiam să declar, fără sfială, că sunt român (deși am trecut și eu, de destule ori, prin experiența-clișeu ”Ah, rumen... Comaneci!”, Sau, mai des,, ”Ah, rumem, Haghi”! (apogeul l-a atins un șofer de taxi care a început să-mi explice cu lux de amănunte, cum s-a bucurat el cînd România a bătut Anglia (pesemne Hagi era în lot și a făcut o figură bună; eu nefiind microbist,,habar n-aveam despre ce vorbește dar omu' părea să fie o enciclopedie în domeniu, că vorbea de chestii mai vechi de 10 ani).
    Azi însă, da, mi-ar fi rușine să spun că sunt român..
    Impulsul e să zic ”sunt român, îmi cer scuze.”.
    Căci,da, am ajuns, abia acum dacă vă place, să-mi fie rușine că sunt român!
    • Like 0
  • dalex check icon
    Intelegi faptul ca majoritatea votantilor este formata din "comerciantii de clepsidre" care nu doresc sa faca un efort pentru a se debarasa de mediul caldut al lui "ne descurcam si noi pe langa hotii din frunte" ?
    De ce ne miram vazand cum votul merge la PSD, partidul care tolereaza hotia si lenea si, in ultimul timp, o legifereaza ?
    Astia suntem si meritam ce ni se intampla !
    • Like 0
  • Dan Popa check icon
    Este si povestea mea...cu exceptia faptului ca pe 21 dec am ajuns seara acasa batut,desculț si umarit pe strazile din str Amzei, iar pe 22 dec am plecat spre casa cand se lasase seara, chiar inainte sa inceapa Marea Tragere. Si nu, nu am certificat de revolutionar. Nu l-am considerat necesar ca pe o recompensa personala. Dar fara o mobilizare tot din partea celor ce au fost acolo, a noastra, vom putea considera ca am fost infranti de jigodismele urmasilor lui Iliescu!! Mancal-ar pamantul de bolsevic nenorocit! Caci trebuie sa constientizam cu totii ca asta e adevarul!!
    • Like 3
  • Sa inteleg ca ati stat in casa,exceptie mitingul.Sper ca nu aveti carnet de revolutionar.
    Eu,spre deosebire de dvoastra ,era sa primesc un glont,dar am refuzat carnetul de revolutionar.Eu consider ca nu a fost o revolutie:oamenii URSSului (Militaru,Iliescu,Voican-Voiculescu...)cat si oamenii puterilor occidentale,mai putini,au dorit debarcarea lui Ceausescu ,si a tuturor celor anti URSS, pe fondul nemultumirii noastre fata de un regim dictatorial si falimentar.FSNul prin CPUNul lui, de factura sovietica ,a anulat revolta noastra .Dupa "Duminica Neagra "si dupa ce Ion Iliescu s-a grabit sa semneze un tratat cu URSSul muribund,si dupa ce economic s-a trecut de la fizic la valoric , economie etatista(s-a dat verde la furat),am realizat cat de Eurasiatica este Romania.
    • Like 0
  • karla check icon
    Se spune ca acel vuiet a declansat Revolutia, iar oameni precum cel cu steagul care a aparut brusc erau cei care au declansat haosul si au imprastiat oamenii pe strazi. Se spune ca securistii nostri au pus la cale totul si au creat diversiunile si stirile false despre teroristi, tocmai ca sa previna o "revolutie" paralela a oamenilor, care sa-i impiedice pe ei sa acapareze puterea. Astazi, acest Ceausescu deghizat in Dragnea, ne acuza pe noi ceilalti ca facem parte tot dintr-o structura paralela (statul paralel) care comploteaza impotriva regimului.
    Ar trebui ca de data asta sa iesim milioane in strada si sa nu-i mai iertam. Ma intreb ce ar putea sa-i sperie pe acesti guvernanti astfel incat sa fuga mancand pamantul. DNA -ul nu-i mai sperie demult...
    • Like 1


Îți recomandăm

Andreas Samuelsson

Andreas Samuelsson a plecat din Suedia la puțin timp după terminarea liceului, într-o țară despre care nu știa absolut nimic, probabil nici să o identifice pe hartă, dar în care s-a regăsit și în care a luat contact cu realitatea imediată și foarte concretă.

Citește mai mult

Cristina Țopescu

Scriu aceste rânduri pentru că tristețea însinguratei morți a Cristinei s-a amestecat cu furia. La zisa televiziune au apărut șefi și trepăduși care au „mărturisit” despre ce bună era Cristina. Și cât sunt de afectați de dispariția ei... Chiar și după 30 de ani de gazetărie trebuie să mai învăț că fățărnicia nu are niciodată margini.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ciprian Aber

În urmă cu trei ani, Ciprian Aber se afla la o partidă de pescuit cu un prieten de-al său, apicultor, care îi tot povestea despre creșterea albinelor. Și-a dat seama că îi făcea plăcere discuția, iar curiozitatea îl tot îmboldea să pună întrebări. La un moment dat, prietenul său i-a spus: „Auzi, nu vrei să îți fac eu cadou doi stupi de albine? Îi duci la tine la țară și ai grijă de ei...” (Foto: Arhivă personală)

Citește mai mult

companie - IMM - Foto Guliver/Getty Images

În bugetul pe anul 2020, guvernul Orban trebuie să susțină antreprenoriatul românesc mai mult decât au făcut-o guvernele PSD, solicită Asociația Consultanților pentru Programe Antreprenoriale. Foto Guliver/Getty Images

Citește mai mult