Foto: Guliver/Getty Images
Prin ușa întredeschisă îmi observ fiul de 17 ani, care stă la birou în fața computerului, făcând gesturi ciudate cu mâinile ca și cum ar învăța un limbaj al semnelor pentru surdo-muți. Dar nu, nu face asta. De fapt, învață la franceză.
În Canada școala a început cu o săptămână mai devreme decât în România, iar pentru Andrei este al doilea an la un liceu public din Vancouver, după ce a făcut primii doi ani de liceu la I.L.Caragiale, în București, la secția uman. A avut și acolo ore de franceză, acesta fiind și motivul pentru care în acest an a optat pentru acest curs, o a două limbă străină în afara englezei, fiind o cerință a majorității facultăților de aici. În România i-am pus meditații la franceză în clasele a VI-a și a VII-a, dar dintr-a VIII-a le-am oprit. Avea meditații mult mai importante de luat pentru intrarea la liceu. Apoi, m-am gândit că fiind la secția uman, la un liceu bun, sigur va face mult mai multă franceză. Târziu am aflat ce se întâmpla de fapt în timpul acelor ore – un profesor fără autoritate era pur și simplu bătaia de joc a câtorva elevi „șmecheri”, așa că materia devenise una „opțională”, pentru că oricum toți elevii luau note de trecere.
După cei doi ani de liceu în România, am plecat din țară, iar Andrei s-a trezit într-un sistem de învățământ cu totul diferit, despre care am scris un material amplu anul trecut cam în aceeași perioadă, atunci când și el și eu am luat contact pentru prima dată cu viața și sistemul de învățământ din Canada.
În anul care s-a scurs, un lucru pe care l-am realizat eu, ca părinte, dar mai ales el, e că în România pur și simplu a pierdut doi ani de școală. Doi ani în care nu a făcut mai nimic. Vorbesc aici despre un copil absolut normal, nu un olimpic sau un copil autodidact, care din proprie inițiativă s-ar fi așezat la birou să învețe. Nu, primul lucru pe care l-ar fi făcut ar fi fost să-și ia mingea de baschet pentru un joc cu prietenii, sau să plece la un film în mall sau să se uite pe YouTube la tot felul de video-uri amuzante. Atâta timp cât la școală mergea treaba cu minimum de efort, fix atâta depunea și el. Cam câți copii de clasa a IX-a și a X-a corespund acestui profil? Cred că majoritatea.
Părinții nu pot lua locul profesorilor și școlii. Părinții nu-și pot permite să le pună copiilor meditații la nesfârșit. Încearcă și ei să ia o pauză măcar atunci când nu arde.
Matematica a fost pentru el cea mai mare provocare în anul care a trecut. La liceul din România, la secția uman, o singură oră pe săptămână a fost egală cu zero. Înainte cu două luni de a pleca i-am luat meditații pentru că știam că în Canada va da un examen în funcție de care va fi repartizat la un nivel sau altul.
Autoritar, dar extrem de prietenos cu elevii săi, domnul Beaton, s-a impus aproape imediat în fața fiului meu, ca un model bun de urmat. Cu toate notele proaste pe care i le dădea, proful l-a încurajat permanent și i-a spus că poate să vină la el după ore să-l întrebe orice nu înțelege. Așa că Andrei nu a renunțat la matematică.
Cu un efort considerabil a reușit să se situeze la nivelul clasei a XI-a în urma testării. Dar, când a început liceul în Vancouver, calificativele pe care le lua la teste arătau dezastruos. Ar fi putut să se retragă de la cursul de matematică și să-și ia altă materie, dar asta i-ar fi limitat opțiunile în privința universității. Plus că îi plăcea foarte mult de profesorul de matematică. Autoritar, dar extrem de prietenos cu elevii săi, domnul Beaton, s-a impus aproape imediat în fața fiului meu, ca un model bun de urmat. Cu toate notele proaste pe care i le dădea, proful l-a încurajat permanent și i-a spus că poate să vină la el după ore să-l întrebe orice nu înțelege. Așa că Andrei nu a renunțat la matematică. Spre finalul ultimului trimestru, venea uneori de la testările la matematică și cu procentaje ce depășeau 80%! Și ce încântat era când Beaton îl bătea pe umăr și îi arunca un „Good Job!” Până la finalul anului, Andrei a reușit la rândul lui să câștige admirația profesorului său, așa cum acesta își câștigase respectul elevului. Relația dintre ei s-a cimentat în timp prin insistența și persistența copilului de a încerca să înțeleagă materia și disponibilitatea și răbdarea profesorului de a i-o explica. Au muncit împreună la notele alea și au reușit. Totuși, pentru că notele luate la început au condus la o medie generală prea mică, timp de o lună din vacanța de vară Andrei și-a petrecut-o reluând din nou cursul de matematică pentru remedierea notei. E o practică frecventă aici, disponibilă tuturor elevilor care își doresc să-și mărească mediile pentru oricare din materiile pe care le-au urmat în timpul anului.
Când i-am povestit unei prietene din România al cărei copil a trecut acum în clasa a VIII-a despre modul în care aici, copiii se duc după ore la profesorii lor să-i întrebe ce nu au înțeles, a exclamat: „Dumnezeule! Aia de mate a lui fiu-meu cred că s-ar uita la el ca la un extraterestru dacă ar îndrăzni să facă așa ceva. Abia dacă îndrăznesc eu să o întreb dacă ar putea să facă meditații cu el.”
Nu numai matematica a fost o provocare pentru Andrei în primul an de școală în Canada, ci absolut tot. Era prima dată când trebuia să învețe numai în engleză și cea mai mare provocare o reprezentau interminabilele denumiri de la biologie. Avea testări săptămânale la aproape toate materiile așa cum sunt lucrările de control în școlile din România, iar o dată la două sau trei săptămâni avea examinări de genul tezelor.
Când venea de la școală și-l întrebam „Cum ti-a fost ziua?”, răspunsul lui obișnuit era „Intens!” Nu greu, nu nasol, ci „intens”.
Întreaga conjunctură ne-a determinat ca în primul trimestru de școală a anului trecut să luăm o decizie importantă în ceea ce-l privea - să încercăm să-i prelungim liceul cu încă un an. Argumente în favoarea unei asemenea decizii au fost multe, printre care faptul că ar avea mai mult timp să recupereze ceea ce nu învățase în cei doi ani de liceu făcuți în România, ar avea mai mult timp să se adapteze noului sistem, să-și mărească numărul de „credite” cerute de universități, să opteze și pentru alte cursuri ca să-și dea seama ce ar vrea să facă mai departe etc. Procesul nu a fost unul simplu, pentru că însemna un an de școală în plus în sistemul public, adică gratuit – așa că a fost nevoie să completăm o serie de formulare și să aducem argumente puternice prin care să-i determinăm să ne ofere un an de școală în plus. Răspunsul a fost pozitiv în cele din urmă.
Sistemul permite însă ca orice elev să își poate lua cursuri de clasa a XII-a chiar dacă este într-a XI-a sau a X-a, în cazul în care deja a absolvit un anumit nivel al materiei respective. De exemplu, Andrei, deși reia în acest an a XI-a, va urma cursurile de clasa a XII-a la matematică, biologie și teatru. În rest, a optat pentru cursuri noi față de ceea ce a făcut anul trecut pentru a încerca și alte materii. Fixă mai rămâne engleza, fără de care nu ești primit la nicio universitate dacă nu treci prin toate nivelele.
Sportul este ceva mereu prezent în viața tuturor copiilor de aici. De un an de când ne-am mutat, Andrei a jucat baschet de aproape trei ori mai mult decât o făcea în România, plus iese la alergat sau merge la sală. E modul lui de a se relaxa după orele intense de la școală.
Opțiunile pentru cursuri se fac cu câteva luni înainte de începerea unui nou an școlar, după ce atât părinții, cât și copiii sunt chemați la informări succesive care se țin în cadrul școlii de către consilieri educaționali specializați.
De asemenea, fiecare an de liceu se încheie cu un examen de numerologie, o testare ce conține probleme de logică, elevii fiind nevoiți să aplice cunoștințe matematice în viața reală.
Sportul este ceva mereu prezent în viața tuturor copiilor de aici. De un an de când ne-am mutat, Andrei a jucat baschet de aproape trei ori mai mult decât o făcea în România, plus iese la alergat sau merge la sală. E modul lui de a se relaxa după orele intense de la școală.
Deși am discutat amândoi despre cât de important e să ia cursul de franceză, după prima oră a venit acasă ușor debusolat. „Nu înțeleg nimic. Profesoara ne vorbește numai în franceză și, mai mult decât atât, pentru fiecare cuvânt pe care îl folosește are un gest cu mâinile. Mi se pare și ciudat și greu!” Nedumerită am luat fișa cu descrierea respectivului curs pe care o primiseră de la profesoară și am citit că este vorba despre o metodă unică de învățare a unei limbi străine în care fiecărui cuvânt i se asociază și un anumit semn/gest, astfel încât odată învățat cu greu îl mai poți uita. Profesoara le-a explicat că la început li se poate părea greu, dar, cu timpul, vor înțelege beneficiile. Au primit un link, unde se pot înregistra online, ca să poată exersa acasă.
Mie mi s-a părut mai mult decât interesant. Sunt sigură că dacă va reuși să prindă metoda asta nu numai că va învăța o franceză pe care probabil nu o va mai uita, nu numai că va înțelege oamenii care nevoiți de soartă folosesc un limbaj al semnelor, dar și că această nouă metodă care îl scoate acum din zona de confort îl va ajuta să-și dezvolte mai târziu poate propriile tehnici de învățare.
Privesc prin ușa întredeschisă cum fiul meu încearcă un nou mod de comunicare și îmi dau seama cât de mult s-a schimbat într-un an. Și cât de mult a câștigat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Concluzia: în același sistem public contează imens școala la care mergi în Canada. Needless to say, că la universitate "m-am lovit cu capul de grinda de sus", trebuind să iau 4 din 10 cursuri din nou în vara dintre anul 1 și 2...
Semnat: o inginera, autodidacta si cu drag de citit si studiat.
In contradictie copila mea in scoala din occident la varsta de 13 ani are cate o tema pe trimestru (si timp de 2 sapt de lucru la ea) unde a primit 10 puncte de urmarit: sa faca tema si text de 2 pagini fie scrise de mana fie de calculator dar si implementare prin desen sau intr-o cutie de papuci cu lipici si bucatele de hartie si cartoane, atat desenul cat si ce e in cutia de papuci sa fie la scara naturala si sa respecte proportiile dupa cum bine li s-a predat la matematica in paralel si profesoara a verificat ca la cealalta materie, matematica, li s-a predat asta ca unii profesori mai permuta ordinea capitolelor, copilul sa intrebe cel putin 2 surse diferite fie bunici fie internet fie parinti fie vecinii specialisti, sa foloseasca cel putin 4 cuvinte noi pentru ea si sa le scrie definitia la sfarsit, si sa ii fie validata de cel putin un coleg de clasa (si alte cateva puncte pe care le-am uitat).
Cat ii costa pe profesori sa dea asa tema?
Abia anii trecuti am auzit la o profesoara de istorie din Tulcea ce la clasa a 9 a dat tema copiilor sa faca referat/interviuri despre cum a fost pe timpul lui Ceausescu si sa isi intrebe 5 vecini /bunici, si apoi au dezbatut in clasa. Bine, le-a mai dat tema de Craciun sa vada macar un film despre Roma antica, sparta, Grecia antica, dat si filme, si din toata clasa doar 5 copii au avut curiozitatea sa vada alaturi de parinti, cumva la acei copii unde oricum parintii se ocupau de copii si cautau singuri filme de vazut in familie si pentru care propunerea profesoarei de istorie a venit la momentul dorit si pe terenul fertil.
Dacă atât de mulți părinți se plâng, însemnă că ceva chiar nu merge bine, și deci ar trebui schimbat.
Modul in care asimileaza astazi un elev notiuni de cultura generala sau de stiinte exacte nu se sedimenteaza cu verificari repetate sau cu teme pentru acasa. Totul se rezuma la unele teste cu bife pentru raspunsuri (nici vorba de ceea ce pe vremuri te facea sa transpiri auzind "astazi il voi asculta pe ... pe care il rog sa pofteasca la tabla!!") iar ceea ce inainte se numea extemporal creeaza o furtuna de reprosuri ale parintilor. Ele trebuie musai anuntate si nicidecum folosite ca un element de cunoastere de catre profesor a nivelului de asimilare a materiei intr-o maniera aleatoare.
Din pacate peste toate s-a suprapus noutatea absoluta a invatamantului "online" impus de pandemie care a stratificat si dezavantajat cumplit elevii din orase de cei din mediul rural. Oricum insa consider eu ca s-au pierdut aproape doi ani de predare care sunt aproape jumatate din anii de liceu.
Asadar diferente sunt desigur fata de Canada (situatia expusa in articol) dar nu trebuie neaparat absolutizata inferioritatea elevului roman ajuns pe acele meleaguri.
( ma consider apolitic si ne combativ)