Grădina din casă: o nouă formă de educație pentru copiii mei

Foto: Getty Images

Acum 22 de ani m-am mutat pentru prima oară singură în casa mea. O garsonieră luminoasă, cu podeaua bleumarin, câteva rafturi de cărți și un dulap mic de haine.

Plecasem deja de doi ani din casa părinților, cu grădină de flori și livadă. Locuisem în casa mătușii mele, un apartament de bloc comunist, care arăta foarte asemănător cu casa mea părintească (care fusese și casa ei părintească), pentru că mobilele erau asemănătoare, iar grădina și livada trăiau în ghivece mari, peste tot: în toate camerele, în balcon, pe jos și pe mobile.

La plecare în noua casă, mătușa mea mi-a dat câteva plante mici, lăstari înrădăcinați de ea, din plantele - mamă de la ea din apartament. La prima mea aniversare din casa nouă mi-a făcut cadou o carte groasă, Enciclopedia Larousse a plantelor de apartament. Era o carte extrem de frumoasă, cu fotografii superbe, cu plante pe care visam cu ochii deschiși că le voi putea găsi cândva și la noi în florării. 

Sunt 22 de ani de când am o pasiune pentru plante si pentru grădinile din case. Am crescut plante verzi în toate casele mele, începând cu lăstarii de la mătușă-mea, continuând cu mici comori găsite accidental în forării obscure, cu chilipiruruile de la Deco Flora (o mai știți, da? Sera - grădină - magazin de lângă Grădina Icoanei), cu minunile de la Tria’s, cu câte un philodendron adus cu mașina de la Berlin.

Am iubit plantele și ele m-au iubit pe mine. Când eram eu gravidă, ele înfloreau si lăstăreau și se înmulțeau ca nebunele, iar eu o să pun mereu asta pe seama dragostei dintre noi.

Timp de 20 de ani am grădinărit în apartament, practicând acest hobby straniu al câtorva oameni, să-i numeri pe degetele de la o mână. Și m-am bucurat imens când primul lockdown a trezit dragostea de plante verzi și nevoia creșterii vieții în zeci și sute și mii de alți oameni și a transformat apartamentele și pereții și balcoanele Bucureștiului în mici jungle, în oaze de grijă, de atenție, de rutină asumată, de timp dăruit.

Astăzi cresc împreună cu copiii mei o grădină în casă și una pe casă. Creștem plante verzi în casă, peste 70 de ghivece, și plante aromate, legume și flori pe terasa de pe acoperiș. Le tundem și le menținem la dimensiunea corectă pentru spațiul de care dispunem și pentru puterile noastre. Nu aruncăm nicio rămurică. Înrădăcinăm tot, în apă, în geluri, cu prafuri sau fără. Plantăm și dăm mai departe. Anul trecut am făcut cadou peste 100 de plante.

Vară-mea, fiica mătușii cu grădina din apartament, este de fapt marea împărăteasă a grădinăritului urban. De la ea luăm compost cu care preparăm substratul în care plantăm fiecare pui nou sau în care mutăm fiecare plantă care își depășește vasul.

Copiii au camerele pline cu plantele lor preferate. Pe care le udă, le tund, când e nevoie le mută în ghivece mai bune, în substrat preparat de mâinile noastre. Îi ajut și îi îndrum, îi învăț să aibă răbdare și să-și dea voie să greșească. Pentru că, exact la fel ca la adulți, relația copiilor cu plantele nu este despre cât de mult mai frumos e un spațiu în care pata de culoare este adusă de ceva viu. Nu este doar un șir de lecții practice și foarte mișto de botanică. Este despre cum crește și înflorește viața chiar din mâinile lor, chiar sub ochii lor. Este despre dragoste, grijă, responsabilitate.

Aș vrea să fac o magie și să le iau tuturor copiilor plante. Mici, ca ei. Și i-aș învăța să le facă ei mari.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp