Fotografie din arhiva familiei cu Iacob și Timon, cei doi băieți ai Antoanetei Opriș, jucându-se.
Antoaneta Opriș a devenit mamă de tânără: avea 25 de ani când a venit acasă, de la maternitate, cu fiul său cel mare, Iacob. Simțea o iubire imensă față de copilul ei, însă o foarte mică dorință de a se sacrifica și de a renunța la lucrurile care îi aduceau bucurie. „Cred că sacrificiul e ceva ce crește cu vârsta părintelui, eu aveam 25 de ani și nu voiam să renunț la nimic M-am gândit eu pot să îmi văd de viața mea, el să își vadă de viața lui și că putem fi amândoi fericiți. Și așa a fost, l-am luat cu mine peste tot, iar el și-a găsit locul oriunde”, povestește Antoaneta Opriș.
L-a crescut bazându-se pe instinct și pe sfaturile femeilor mai în vârstă din familie. „Acum 15 ani, când am născut, copiii nu erau o temă atât de mare. Atitudinea oamenilor față de ei era una foarte sportivă, era mai degrabă atitudinea generației părinților noștri”, crede ea.
„ - Cum te-ai urcat acolo? - Ca o maimusă! - Și cum te vei da jos? - Ca o maimusă!”
Iacob nu împlinise încă doi ani când s-a cățărat de unul singur în nucul înalt din curtea bunicilor lui. L-a căutat peste tot, l-a strigat până a răgușit, iar copilul îi răspundea calm, „da, da”, deși nu era de găsit nicăieri. „După zece minute care mi-au părut ore întregi, l-am găsit: urcat cam la 4,5 metri înălțime în nuc. Stătea în picioare fericit și aștepta să-l vedem. În picioare, pe o creangă! Abia când am dat cu ochii de el mi-a fugit cu adevărat pământul de sub picioare. Am îngăimat: - Cum te-ai urcat acolo? - Ca o maimusă! - Și cum te vei da jos? - Ca o maimusă!” Povestea apare în cartea „-Mami? - Da dragoste!”, în care Antoaneta Opriș și-a reprezentat 13 ani din viață prin prisma întâmplărilor trăite alături de cei trei copii ai săi, Iacob, Timon și Filippa și a dialogurilor savuroase avute cu aceștia. „Iacob a fost foarte agil, nu am avut niciodată cât a fost mic senzația că ezită când trebuie să meargă, că ezită când vrea să ducă ceva la gură. Nu s-a accidentat niciodată, a fost sigur pe toate mișcările lui dintotdeauna. Și mi s-a părut foarte frumoasă treaba asta, eu însămi fiind crescută de părinți care nu au încercat să ne apere de pericolele fizice. Am constatat, de când era el foarte mic, că, cu cât îl lăsam în pace și cu cât îi dădeam o libertate fizică mai mare, cu atât era mai conștient de corpul lui. Și cu cât nu stăteam în spatele lui, cu atât el știa că, dacă se urcă în copac, nu e nimeni care să-l prindă, iar în consecință trebuie să se țină, ca să nu cadă. Independența a crescut odată cu el”, explică mama, care spune că nu a vrut niciodată să lase ca frica ei să fie „mai mare decât curajul copiilor săi”.
Îi crește fără televizor în casă, cu acces redus la gadgeturi, cu mâncare făcută în casă și multă joacă în aer liber.
„Pixul cu care îmi scriam listele de birou completa listele familiei”
Creator de conținut cu experiență în mass-media, membru fondator al Code for Romania și co-autor al documentarului Colectiv, regizat de Alexander Nanau, Antoaneta Opriș a trecut în urmă cu vreo doi ani printr-o perioadă de reflecție. Cu mezina familiei începând grădinița și cu cei doi băieți la școală, s-a trezit singură o bună parte din zi.
„Până atunci se întâmplau foarte multe lucruri, aveam un copil mic în casă, unul care pleca dimineață la școală, altul care pleca la prânz, era o logistică foarte complexă de ținut în picioare. Și, deodată, în 2018, Filippa a mers la grădiniță. Și mi s-a eliberat o jumătate de zi. În plus, și proiectul filmului Colectiv intrase într-o fază în care Alex monta, revizuia materialele, iar rolul meu nu mai era atât de important. Și atunci m-am trezit acel om liber, care nu mai știa ce să facă cu el. Mă cam apăsau pereții. Și m-a chinuit treaba asta, pentru că am început să mă gândesc: Ce am făcut eu în tot acest timp? M-am ocupat doar de copii?”, își amintește.
A început să își caute vechile agende: în ele scrisese atât chestiuni care țineau de job, cât și chestiuni care țineau de familie - liste cu lucruri de făcut sau de cumpărat sau programul celor mici. „Scriam cu culori diferite, ca să le deosebesc, și, la un moment dat, am văzut că pixul cu care îmi scriam listele de birou completa listele familiei. Îmi aminteam lucrurile cele mai improbabile: îmi mai trebuie 2 metri de material, fiindcă trebuie să fac niște trăistuțe pentru la Timon la școală și completam lista aia cu pixul cu care scriam într-o întâlnire cu un client. Era o țesătură de job și casă și job și casă care tot timpul s-au întâmplat împreună, nu au fost niciodată separate. Mi-am adus aminte cât de obositor a fost totul. Mi-am dat seama că de fapt a fost foarte greu și că am împins vagoane niște ani la rând”, explică.
„Școala transformă orice prinț în porc””
Însă printre paginile cu sarcini și liste erau și comori. Momente importante din viața copiilor și replici care te fac să râzi în hohote: „Mama, școala transformă orice prinț în porc”, i-a spus odată Timon. Altădată, Filippa i-a spus că a umplut casa de sclipici ca să vadă tatăl ei că sclipește de curățenie.
A început să adune replicile copiilor din agende, de pe Facebook sau din mesajele pe WhatsApp pe care le trimitea tatălui lor, Alexander Nanau, când era plecat. S-au strâns multe discuții și întâmplări, iar la final a exclamat: „Ia uite, mă, a ieșit ca de o carte!”
Când s-a hotărât să publice ce a scris le-a dat băieților să citească și i-a întrebat dacă există vreo situație pe care nu vor să o expună. Iacob a râs mult citind, iar după ce a terminat a strâns-o în brațe și i-a mulțumit, spunându-i - „for all the fun I had ever since I was born”. Timon s-a înfuriat din principiu când a aflat, dar după ce a citit și a râs în hohote i-a spus că poate publica tot, că nu e nimic compromițător, ba, din contră, e genul de carte care te face mai popular între fete. „Filippa nu știe să citească. Până acum, ea este omul căruia îi datorez cel mai mult. Ea m-a pus la masă cu angoasele și cu pandaliile mele Dacă băieții m-au învățat blândețea față de ceilalți, ea m-a învățat blândețea față de mine”, a scris autoarea.
Cartea „-Mami? - Da dragoste!” a apărut recent la Editura Curtea Veche, cu ilustrațiile Imei de Hillerin, ale Liviei Jelea și ale Anei Opriș. Este disponibila cu autograf în cadrul târgului online de carte de pe elefant.ro, ce are loc între 27 și 31 mai, dar și în librării și librării online.
La finalul cărții, Antoaneta Opriș a inclus o scrisoare către copiii ei, din care redăm un fragment: „Jurnalul ăsta va rămâne cel mai prețios lucru pe care vi-l voi lăsa în viața asta. Este adevărul dintre noi. Este ceva care nu vă va lăsa niciodată să uitați cât de mult am putut noi să râdem. Și să ne culcușim.
Voi publica poveștile voastre pentru părinții care vor să-și asculte copiii, care sunt dispuși să-și lase copiii să le dărâme statuile. Pentru părinții care nu caută perfecțiunea. pentru adulții care caută onestitatea, experiența lipsită de trufie și autentică a prieteniei cu propriii copii.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.