Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Hai să facem Coaliția Împotriva Violenței în Familie

Vă propun să ne gândim pentru un moment și la alte feluri de întrebări ce vin la capătul unei serii de evenimente foarte violente. Și foarte triste. Un tată a încercat să-și omoare fiul aparent în încercarea de se răzbuna pe soția lui. O mamă se sinucide împreună cu cei patru copii ai săi dintre care unul nenăscut. După ce a fost bătută și chinuită de tovarășul ei de viață ore în șir, o femeie să aruncă de la fereastră și moare. Asta s-a întâmplat la bloc. Nimeni nu a sunat la poliție. Aceste fapte s-au petrecut prea de curând să le uităm. Dar poate tocmai din cauză că astfel de fapte se întâmplă de prea mult timp în familiile noastre le uităm atât de curând

Foto: Ioana Epure/Inquam Photos

Și atunci, poate că este igienic pentru conștiința noastră colectivă să ne punem din când în când întrebarea ce fel de oameni suntem? Și în ce fel și oare cât de mult ne pasă cu adevărat de familie? Pentru că la întrebarea ce fel de societate suntem, ne răspund date statistice ale Ministerului Public ce spun că una din patru femei a fost victimă a violenței și numai șapte din zece cazuri ajung să fie raportate.

Datele astea arată foarte clar că pericolul care amenință, distruge familii și ucide oameni acum și de mult timp este violența în familie. Tema căsătoriei între persoane de același sex a mișcat mase întregi de oameni, emoții, instituții și a ținut mult timp topul agendei publice. Rezultatul: a reușit să ne scindeze. La un moment dat chiar și pe cei care se declarau cei mai uniți din România.

Desigur, fiecare are dreptul să gândească și să susține ceea ce crede. Dar uite că în timpul ăsta mor oameni. Și traumele se mută din generație în generație și duc cu ele mai departe în societate daruri toxice – suferința, violența, nepăsarea - care ne erodează coeziunea socială și ne încetinesc dezvoltarea ca națiune civilizată.

Și mă întreb cum ar putea arăta viitorul nostru dacă atâția omeni capabili și binevoitori din societatea civilă progresistă, instituția Bisericii, din presă și pătura oamenilor de mijloc cumsecade ar face împreună Coaliția Împotriva Violenței în Familie?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Sa-ti construiesti apararea mentionand cu lux de amanunte defectele celuilalt este un procedeu juridic adus din SUA.Imperfectiunea omului este arhicunoscuta insa etalarea acestor defecte ca si argumente in promovarea cauzei tale constitue artificii procedurale.Adeptii familiei homosexuale arata cu degetu inspre familiile clasice,atragand atentia din punct de vedere statistic ca sunt foarte descompuse...asa ca ei oricat de rai ar fi nu pot fi mai rai.Nu poti combate un rau cu un alt rau.Este ca si cum ai cere sa se legalizeze consumul de heroina deoarece multi consuma cocaina.Cu astfel de argumente distrugi esenta justitiei,demonizandui pe unii ca sa-i disculpi pe altii.
    • Like 1
  • "Șapte din zece cazuri sunt raportate." Și apoi se întâmplã...ce? Care sunt mãsurile luate de poliție,justiție? Cât timp dureazã obținerea unui mandat judecãtoresc pentru protecția victimei? Și în ce mãsurã,agresorul,îl si respectã? În ce mãsurã,autoritãțile se autosesizeazã,chiar dacã victima nu depune/își retrage plângerea? Multe întrebãri,puține rãspunsuri !
    • Like 0
  • check icon
    Sună foarte frumos, dar atâta timp cât această ipotetică Coaliție Împotriva Violenței în Familie nu are mijloacele să intre în casa omului și să-l ia la întrebări, rămâne doar o lozincă frumoasă.
    • Like 1


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult