Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Hârtia igienică de România și Ursul de Aur de la Berlin

Arta - cel puțin așa cum o înțeleg cei cât de cât preocupați de ea - reprezintă folosirea uneltelor creative pe care omul le are la îndemână cu scopul de a reda sau exprima emoție. Și asta e o definiție simplă și bună de pus în buzunarul oricui. Desigur că definiția clasică a artei înlocuia emoția cu frumosul. Dar știm cu toții, sper, că atunci când grotescul a lovit pânza, arta a devenit mesagerul unor atitudini politice sau sociale, folosindu-se de emoții de orice tip, nu neapărat de acele emoții care au la bază plăcerea sau extazul în fața frumosului. De la Hieronymus Bosch, la Corneliu Baba.

Dar cine poate spune cu mâna pe inimă că e apt să delimiteze cu precizie frumosul de urât? Și până la urmă balanța nu șade în mâna oricăruia dintre noi raportată doar la propria percepție?

Touch me not

De exemplu, Dan Negru o invită pe Adina Pintilie să-și bage Ursul de Aur în dos pentru că percepția lui despre dos și artă este raportată la setările lui socio-culturale și la propria educație, în timp ce pentru Adina redarea dosului reprezintă poate grotescul în artă exprimat prin căutarea intimității. Deci probabil că Adina, așa cum a exprimat-o deja, consideră artă folosirea nudului, a intimității, a sexualității sau chiar a dosului, în timp ce probabil că Dan Negru consideră artă „chiloțăreala” din emisiunile lui. (Asta cu chiloțăreala am luat-o de pe pagina lui Cătălin Anchidin că mi-a plăcut mult, deci creditele îi aparțin). Dan Negru, pentru partea cu nuditatea și sexualitatea vezi Istoria Artelor de la peșteri până azi. (Așa, la prima mână, aș recomanda: Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Caravaggio).

Că am lămurit asta, cred că totul se rezumă la: cine are uneltele să critice și să-și dea cu părerea despre artă? Pentru că ultima oară când am scris despre scopul criticii, m-am găsit aruncată în mijlocul unei analize gramaticale a textului (pentru că aici reducem de obicei furia când nu avem argumente), aș vrea să precizez că nu e un articol despre felul în care scrie critica românească sau mondială. De data asta o folosesc ca mijloc de comparație pe dânsa, critica, fiind desigur termenul relevant și sperăm și revelator. Ah, și încă ceva. Nu mi-am schimbat părerea, cred în continuare că la baza criticii stă cercetarea și că un critic bun nu aduce injurii, ci face o analiză atât a actului, cât și a produsului artistic. Iar această analiză poate fi amară și aprigă. Personal apreciez critica dură și nu o confund cu mitocănia, dar nu-i dau nici o șansă dacă e pur și simplu tendențioasă, malițioasă sau vulgară. Iar vulgar înseamnă cu totul altceva în critică decât înseamnă în artă.

Dar revenind. Are Dan Negru uneltele să critice filmul Adinei pe care nici nu l-a văzut? Are! Raportat la publicul lui, are voie să facă orice. Și are chiar și uneltele. Păi n-a scris el: „Băgați-vă Ursul de Aur în dos?” Bine, el nu a folosit cuvântul „dos” deoarce probabil s-a temut ca cei cărora li se adresa să nu-l considere prea intelectualist. Are, domnilor și doamnelor. Dan Negru a folosit exact uneltele pe care le deține pentru a vorbi despre o reprezentare artistică pe care nu a văzut-o, raportate la propria percepție despre artă. Nu e ca și cum a făcut o analiză complexă cu termeni greu de înțeles pentru cei 500 care i-au dat, LOL-emoticoane. Eu l-am iertat. Eu, fraiera, căci așa ne-a numit pe noi ăștia care dăm bilete pe filme premiate la Berlinale.

Să mergem mai departe: arta în mâna celor care au cu adevărat uneltele să o critice. Mâna sus cine crede că atașatul economic al ambasadei României din Berlin are voie să-și dea cu părerea? Observ multe mâini ridicate, așa că vom continua. Am mers la Berlinale Talents în calitate de regizor și scenarist. Multe de povestit. Toate de bine. Să zicem că, pe scurt, Berlinul a înțeles cam cum stă treaba asta complicată cu arta, cultura, educația. A înțeles și partea economică. Și alte țări au înțeles. Dacă mergeai la EFM (European Film Market) pereții erau tapetați cu afișe: Come and film/ coproduce/etc. in/with Spain/Georgia/etc. Tax incentives! Ghiciți cine nu a înțeles cum stă treaba cu partea economică a industriei de film? Exact! Atașatul economic!

În timpul șederii noastre am fost invitați la ambasadă în Berlin. M-am dus pentru că încă sper la o normalitate. Prima întrebare pe care atașatul economic ne-a adresat-o, imediat după ce ne-am prezentat... Prima! Nu exagerez de dragul senzaționalului. Prima întrebare a fost: „Ia spuneți, cum faceți voi bani pentru țară?” Nu știa diferența dintre un producător și un distribuitor și a făcut slaba alegere să intre în discuție cu unul dintre noi care i-a povestit despre demersurile producătorilor români de a cere stimulente fiscale. Așa că am luat un fursec cu zacuscă și am privit un film românesc prost care se desfășura nu într-o sufragerie cu gresie ieftină, ci în clădirea ambasadei române la Berlin. În timpul ăsta filmul Adinei stârnea păreri care mai de care mai contradictorii, dar, de precizat, păreri ale unora care au uneltele să le exprime. Atașatul a fost foarte speriat să afle că ar putea să ia doar minim % din ceva decât maxim % din nimic și ne-a întrebat dojenitor: „Adică tot eu să dau bani americanilor?" Pentru că dacă nu ați aflat încă, noi eram la ambasada din Berlin ca să promovăm filmul românesc în S.U.A. Interesant e că ieri m-am întors din Cluj, acolo unde impactul economic al unui festival internațional de film e vizibil la fiecare pas. Nu știu dacă atașatul și-a dat cu părerea despre filmele românești. Sper că nu. Important și de apreciat e că a doua zi atașatul a trecut pe la standul românesc din EFM ca să culeagă idei.

Observați traseul? Industria românească de film aplaudă demersul atașatului. 

Jumătate din populația social-media și-a dat cu părerea imediat după ce a fost anunțat succesul Adinei. Atenție! Nu după ce a fost proiectat filmul, ci după ce a fost anunțat premiul. Majoritatea nu a văzut filmul pentru că Touch me not a avut pre-mi-e-ra mondială la Berlin. Dar știu ei cum e cu arta și cultura și chiar cu educația în România, dar mai ales știu cum e cu temele pe care le aleg regizorii români. Aproape toți s-au „săturat" de subiectele astea triste, pentru că România nu e doar despre asta. Așa e. Îi invit pe toți cei care vor să reprezinte partea frumoasă a lucrurilor să dea un exemplu. Dacă postezi pe FB cât de tare te-ai săturat de filmele astea proaste despre grotesc faci pleonasm.

A apărut un articol despre Touch me not în The Guardian, scris de Peter Bradshaw. Deși sever, Peter folosește „silly" când vrea să taie și să spânzure. Fie că vorbim de duritatea lui Peter de la The Guardian sau de extazul lui Deborah de la The Hollywood Reporter, important e că vorbim de doi oameni care au uneltele la ei. Și le folosesc cum trebuie.

Și cred că oricine e binevenit să-și exprime părerea. Chiar și Dan Negru. Cu cât mai multe păreri, poate cu atât mai multă preocupare. Cu cât mai multă preocupare, cu atât mai multe idei. Exact cum s-a întâmplat cu domnul atașat. Uite o idee: curs de artă cinematografică și teatrală în școli. Pe lângă muzică și desen. Eu cred că e important ca atât Dan Negru, cât și Adina să aibă șanse egale la a-și exprima părerea. E vinovat Dan că e victima unui context școlar anormal? Nu. Putem face ceva să schimbăm asta? Da. În Berlin mi s-a oferit contextul de a interacționa cu specialiști în domeniu. Fără excepție, toți vorbeau despre cinematografia românească. Laudativ. Și cine nu avea cuvinte de laudă știa să aducă o critică obiectivă sau cel puțin susținută. Eu cred că și Dan Negru poate. După ce se educă în domeniu și vede filmul, desigur.

Până atunci, felicitări echipei Touch me not! Felicitări Adina!

Pentru toți cei bulversați, e de preferat „să aveți” un urs de aur pe care să vi-l băgați în „dos” decât o hârtie igienică cu care să vă ștergeți la gură. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mihai check icon
    Cel mai probabil si acest film va face sali goale la noi, cum au facut mai toate filmele romanesti premiate pe afara (cu exceptia lui "4,3,2,1", probabil, caci "Moartea domnului Lazarescu", care si el a avut public, nu stiu sa fi luat vreun mare premiu pe afara). Lucrati in lumea filmului, asta inseamna ca stiti foarte bine expresia de "film de festival", si acest film pare exemplul perfect (creeaza controversa, e un subiect la zi pt o anumita parte a media etc etc). Tot nu am inteles de ce Statul roman ar trebui sa finanteze filme care sunt vazute de maxim 1000-2000 de oameni in salile din Romania, caci asta cu sa "ducem renumele Romaniei in lume" nu mai merge, pe mine unul, si cred ca nu sunt singurul, nu ma intereseaza absolut deloc acest "renume". Reveniti un pic la origini si incercati, voi, tagma voastra, sa deveniti din nou Melies-ieni, adica sa faceti filme pt noi, publicul platitor de bilete, nu pt cai verzi pe pereti si articole de presa din strainatate.
    • Like 0
  • Cristi check icon
    De obicei un film nu ia premii internationale degeaba, pentru ca juriul care "judeca" filmele nu e compus din mecanici de locomotica si tinichigii. De ce te-ar interesa parerea lui Dan Alb-Negru in legatura cu acest film, e o chestiune care ma depaseste..
    De ce un om care face doar emisiuni fara sare si piper simte nevoia sa-si dea cu parerea, in public, despre arta cinematografica, tine cred ca de faptul ca cei care reusesc sa faca rating, au impresia ca sunt adevarate repere in societate.
    • Like 1
  • Eu de Adina Pintilie am auzit dar de Dan Negru, NEVER.
    • Like 2
  • Pentru cei interesați de opera laureatei berlineze Adina Pintilie, se poate urmări pe CinePub un alt metraj mediu al său (și acesta, bine primit la Locarno), intitulat „Nu te supăra, dar....”:
    https://www.youtube.com/watch?v=DgVnSwdrw9g și o cronică a acestuia https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-te-supara-dar-cinema-radical-poetic-2/

    Ca să știm despre ce vorbim....
    • Like 1
  • Ăsta, Dan, este un urlător platit mai degeaba....dar acest film, scurt-metraj am înțeles, nu cred că va fi un ever-green....
    Un film conceptual din care prea puțini înțeleg mare lucru
    • Like 1
  • Dar, dumneavoastră cine sunteți sa va dați cu părerea despre părerea altuia? Fie el și Dan Negru? Mi se pare ca orice argumentație ați avut ați pierdut-o în momentul în care v-ați apucat să criticați o părere! De altfel, rezultatul emoției trezite de artă, chiar și a grotescului! Trebuie sa fii avizat sa iti exprimi o emoție trezită de o lucrare - oribila în opinia mea și a multor altor consumatori!
    • Like 1
  • Nefericită ideea aducerii lui Dan Negru în prim plan.
    • Like 2
  • Eu, ca un profan in ale artelor ce sunt, victima a unui context scolar anormal, prefer o hartie igienica curata, in locul unui urs de aur scos prin "dos". Ma scuzati de esprimare... Adicatelea, ce voi sa spui... Iaca ce voi sa spui: ca prefer curatenia in locul mizeriei, frumosul in locul grotescului, timiditatea in locul exhibitionismului, tandretea in locul sadismului si metafora in locul injuraturii. Mai ezact as spune ca: arta e teatrul emotiilor doar, iar ideiile si rationamentele, fundamentul stiintelor exacte, numai :). Pricepui eu ca "l'art est seulement pour les connaisseurs", da' niciodata nu cred ca-l voi prefera pe Marchizul de Sade in locul lui Sadoveanu sau pe Lars von Trier in locul lui Fellini.
    • Like 4
    • @ Icsulescu
      Nici arta nu e doar pentru "mari" cunoscători, nici ideile nu sunt doar pentru știință. În copilărie, umbla o vorbă printre noi, "golanii": nu știe "țăranu" ce e ciocolata, mănâncă hârtia și aruncă bucata. Are un tâlc, am înțeles mai târziu. Pe de altă parte (dar legat de asta), arta e ideea, nu obiectul. Dacă într-un nud de femeie nu reușești să vezi decât posibilitatea acuplării, ești un caz trist. Dacă în Pisoarul lui Duchamp numit Fântâna, nu reușești să vezi ideea, sunt două variante: sau ești avizat și nu îți place (e dreptul tău, dar dacă nu poți argumenta cu nicio idee ar trebui să îți dea de gândit) sau înțelegi puțin și nu te poți gândi decât la "pipi", pentru că ăsta e azimutul gândirii tale: cazul Dan Negru. Se poate presupune replica: orice pisoar e o operă de artă? Răspunsul e că nu, dar avem indicii. Avem sugestiile autorului, prin titlu, context, amplasament etc. Și Brâncuși a avut probleme, după cum știm. Mai trebuie spus că nu trebuie să absolutizăm verdictul criticilor, îl putem relativiza, dar nu e foarte înțelept să îl ignorăm total. Repet, arta e ideea, nu obiectul. Și ce respingem ne definește mai bine decât ce ne place.
      • Like 2
    • @ Deliu Gabriel
      Io zic, draga Gabriele, sa recitesti cu adanca condescendenta ce-am zis mai sus, ca n-am fost atat de eliptic, incat sa-ti depasesc capacitatea de comprehensiune. Cat despre biasurile tale cognitive, ele nu fac obiectul preocuparilor mele. Multam de atentie! Sa auzim de bine! :)
      • Like 0
    • @ Deliu Gabriel
      Prea lung comentariul și prea puțin interesant
      • Like 1
    • @ Icsulescu
      Cineva, aici, foloseste greşit cuvântul condescendent?
      • Like 1
    • @ Luminita Ciocazan
      Mulţumesc!
      • Like 2
  • Nu am vazut filmul. Nu am vazut decat un trailer. Presupun ca echipa de productie, care a aprobat trailerul a considerat ca acesta ilustreaza/reprezinta destul de fidel opera in intregul sau.
    Am vazut Pozitia Copilului (bravo) si am vazut de mai multe ori Aferim (si mai bravo - l-as mai vedea de multe ori). De aici se poate intelege ca nu am nimic cu Berlinala sau cu Oscarul sau cu mai stiu eu ce gala de premiere.
    In arta si filozofie exista o estetica a uratului la fel de fireasca, interesanta si atractiva ca subiect ca si o estetica a discursului, o estetica a imbinarii culorilor sau a imaginilor. Sunt estetici care ne pot atinge partea sensibila la imagine din creier si nu numai din ochi.
    Cu toate acestea nu vi se pare cam mult ?! Nu vi se pare un asalt al vulgarului degizat in arta moderna in toate domeniile artistice ? Nu a refer la nud. Ma refer la agresarea estetica a publicului (privitor, ascultator) cu scopul de a țâșni brusc din anonimat. Dorința asta de a sări 20 de trepte odată, de a sări etape. O atitudine născută din teama că poate, creația nu va avea suficient impact cât să contracareze fluxul zilnic de grozăvii cu care suntem bombardați.
    Oare când faci astfel de filme, când improști o pânză cu dejecții și o numești pictură abstractă, când te erijezi în apărător tocmai al celor mai controversate categorii, nu poate fi catalogat drept un kitsch cu pretenții din punct de vedere estetic. Nu este ca și cum ai pune pe afiș, ce pun televiziunile de scandal pe burtiere - șoc !; șoc și groază !; ia să vezi ce a creat un cunoscut artist !
    De ce ar fi nevoie de așa ceva ?! Artistul respectiv a epuizat toate etapele stilistice, a demonstrat cat de bine stăpânește toate modalitățile de exprimare și a ajuns, in cele din urma, să faca un film in care, minute în sir, perechi de oameni goi stau fata in fata si „traiesc interior”.....se exprima/joaca minimalist.
    Asa cum o cacofonie nu are cum sa ma indemne a cauta ceva dincolo de uratul sonor, asa nici o arta vizuala nu are cum sa ma faca sa adast in fata simezei sau a panzei cinematografice pentru a ma chinui sa-mi transform greata in contemplatie in speranta unei recompense improbabile.
    • Like 4
  • Nu am vazut filmul. Nu am vazut decat un trailer. Presupun ca echipa de productie, care a aprobat trailerul a considerat ca acesta ilustreaza/reprezinta destul de fidel opera in intregul sau.
    Am vazut Pozitia Copilului (bravo !) si am vazut de mai multe ori Aferim (si mai bravo ! - l-as mai vedea de multe ori). De aici se poate intelege ca nu am nimic cu Berlinala, sau cu Oscarul, sau cu mai stiu eu ce gala de premiere.
    In arta si filozofie exista o estetica a uratului la fel de fireasca, interesanta si atractiva ca subiect, ca si o estetica a discursului, o estetica a imbinarii culorilor sau a imaginilor. Sunt estetici care ne pot atinge partea sensibila la imagine din creier si nu numai din ochi.
    Cu toate acestea nu vi se pare cam mult ?! Nu vi se pare un asalt al vulgarului deghizat in artă modernă in toate domeniile artistice ? Nu ma refer la nud. Ma refer la agresarea estetica a publicului (privitor, ascultator) cu scopul (artistului) de a țâșni brusc din anonimat. Dorința asta de a sări 20 de trepte odată, de a sări etape. O atitudine născută din teama că poate, creația nu va avea suficient impact cât să contracareze fluxul zilnic de grozăvii cu care suntem bombardați.
    Oare când faci astfel de filme, când improști o pânză cu dejecții și o numești pictură abstractă, când te erijezi în apărător tocmai al celor mai controversate categorii, nu poate fi catalogat drept un kitsch cu pretenții din punct de vedere estetic. Nu este ca și cum ai pune pe afiș, ce pun televiziunile de scandal pe burtiere - șoc !; șoc și groază !; ia să vezi ce a creat un cunoscut artist !
    De ce ar fi nevoie de așa ceva ?! Artistul respectiv a epuizat toate etapele stilistice ? A demonstrat cat de bine stăpânește toate modalitățile de exprimare și a ajuns, in cele din urma, să faca un film in care, minute în sir, perechi de oameni goi stau fata in fata si „traiesc interior”.....se exprima/joaca minimalist.
    Asa cum o cacofonie nu are cum sa ma indemne a cauta ceva dincolo de uratul sonor, asa nici o arta vizuala nu are cum sa ma faca sa adast in fata simezei sau a panzei cinematografice pentru a ma chinui sa-mi transform greata in contemplatie in speranta unei recompense improbabile.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult