Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ilie Bolojan, întrebat de ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea: Ca să spargi ceva, trebuie să vezi unde este „veriga slabă”

Ilie Bolojan, primul interviu după Congresul PNL / sursa foto: Inquam Photos

sursa foto: Inquam Photos

Premierul interimar Ilie Bolojan a oferit, duminică seară, primul interviu după ce a fost reales în funcția de președinte PNL. Acesta a vorbit despre motivul care, în opinia sa, a stat în spatele deciziei președintelui Nicușor Dan de a-l mandata pe Adrian Veștea să formeze un nou guvern.

„Domnul Veștea, atunci când a fost nominalizat, n-a anunțat pe nimeni din conducerea partidului legat de această nominalizare, așa cum era normal, dintr-un minim sentiment de colegialitate. În al doilea rând, atunci când s-a discutat în Biroul Politic Național susținerea guvernului, Veștea a fost întrebat de colegi: dacă PNL nu îl susține, își depune mandatul? A răspuns că nu, oricum merge mai departe. Deci cu un astfel de răspuns, ce poți să concluzionezi? Că nu există un respect față de colegii care sunt cei care îți dau legitimitatea. Legitimitatea nu ți-o dă cineva din afară care te pune pe un post sau altul, ci cetățenii sau membrii partidului tău care îți acordă încrederea.

Iar în ceea ce privește congresul, gândiți-vă că, după ce s-au făcut declarații legate de prezența la congres, de depunere a unei moțiuni, după ce s-a cerut amânare, tot felul de motive - în condițiile în care în Consiliul național extraordinar organizat vineri s-a văzut care este, să spunem, raportul de forțe -, atunci nu a mai venit să candideze. Era și asta o ultimă formă de respect. Când ai oameni din toată țara care votează într-o formulă sau alta, a nu te prezenta în fața lor, dar a încerca să folosești în continuare numele acestui partid, în loc ca dintr-un sentiment de minimă onoare să-ți dai demisia din partid și să-ți vezi de drumul tău, nici asta nu este în regulă”, a spus Ilie Bolojan la Digi24.

Întrebat de ce crede că Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, Ilie Bolojan a răspuns: „Întrebați-l pe domnul președinte. Dar dacă ar fi să fac o apreciere personală, veriga slabă (...) Ca să spargi ceva, trebuie să vezi unde este locul care este mai slab. Și din păcate, asta este situația”.

Reamintim că, în Congresul PNL de duminică, a fost adoptată în unanimitate o hotărâre prin care li se cere demisia mai multor membri ai partidului, până luni la ora 12. Este vorba despre Adrian Veștea, Lucian Bode, Hubert Thuma, Alina Gorghiu și Rareș Bogdan. În caz contrar, Biroul Permanent al partidului va demara procedurile de excludere a acestora.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • D-le Bolojan, vă luptați cu morile de vânt. În eterna și fascinanta Românie adevărul umbla cu capul spart. Țara acesta nu are nevoie de dvs. Majoritatea cetățenilor care fac efortul de a veni la vot
    iubesc AUR ul (jalnică realitate și a cuvintelor) și PSD ul. Peste 50% dintre români -zic statisticile, dar cred că procentul e mult mai mare- sunt nostalgici ai comunismului și dușmani înrăiti ai UE. Dumnealor iubesc personaje ca Ciolacu, Grindeanu și Lia ( Vasilescu și Savonea, altă jalnică potrivire) , ca să nu mai vorbim de irezistibilul cuplu simion georgescu.
    Românii au trimis în Parlamentul European personaje absolut aiuritoare- Becali, Vadim, Elena Băsescu, Adrian Severin- culminînd cu dezgustătoarea isterică madam Șoșoacă. Ăștia le-au plăcut.
    Dacă vine cineva să le arate realitatea și să ia măsurile economice corecte așa cum ați făcut dvs, îl iau la huiduit și pietre. Ați văzut asta chiar în propriul partid. Și, mai ales, în actualul matematician ajuns președinte, care a făcut praf iluziile românilor care mai credeau că se poate schimba ceva într-o țară măcinată de corupție, incompetența și, mai nou, extremism.
    În concluzie, mergeți dvs în altă parte, poate direcția Bruxelles. Cred că ați fi foarte potrivit în echipa Laurei Kovesi, sunteți, ca și dânsa, corect și cu principii morale bine conturate și amândoi ați fost refuzați de propria țară.
    Iar România are altă direcție și alte principii.
    • Like 0
    • @ Christian
      Cum se numește când ești invadat de bacterii ucigașe și trimiți la plimbare ultima celulă albă care poate lupta împotriva lor?
      Și Don Quijote a luptat cu morile de vând dar mai presus de lupta lui, aparent ridicolă, răzbate peste vremuri figura idealistului care urmărește scopuri nobile, deloc înțelese de oamenii care au încetat de mult să mai viseze, oameni care nu pot vedea dincolo de existența lor imundă.
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Ultimele statistici privind intențiile de vot în cazul unor alegeri anticipate: AUR-peste 40% , PSD- în jur de 25%, PNL- sub 20% , USR- max 12% .
      În momentul actual, nici Don Quijote nu mai poate salva România. Nici Ilie Bolojan.
      • Like 0
  • Bolojan are perfecta dreptate.
    • Like 0


Îți recomandăm

clasa - copii - invatator

Nu știu dacă scrisorile ajung acolo unde pleacă prea devreme oamenii pe care îi iubim. Îmi place însă să cred că da. Îmi place să cred că, dintre toate lecțiile pe care mi le-ați predat, ați lăsat una care învinge și timpul: aceea că lucrurile spuse din inimă nu se pierd niciodată. foto: Profimedia

Citește mai mult

asigurare sanatate - medic

Telefonul a venit într-o dimineață obișnuită. Analizele confirmaseră ceea ce medicii bănuiau deja: un bărbat de 45 de ani, tată a doi copii, fusese diagnosticat cu o formă de cancer. În câteva minute, viața lui și a familiei sale s-a împărțit în două: înainte și după diagnostic. Este un scenariu frecvent întâlnit în practica companiilor de asigurări de sănătate. Foto: Profimedia

Citește mai mult

Festivalul Untold One 2026 / sursa foto: Inquam Photos

De câțiva ani, luni dimineață după Untold, la cafea, când deschid telefonul, văd valuri și valuri de rânduri și vorbe despre festival: despre cum dispare liniștea unui oraș; despre cum este și nu este un artist - că a fost îmbrăcat în fustă, că este rom sau preot, că este cu susul în jos sau cu josul în sus.

Citește mai mult