Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Iluzia unei singure Românii

miting pro Europa

foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Vorbim adesea despre două Românii, două Americi, Europa cu două viteze. Asta pare să sugereze că undeva într-un trecut poate mai bun a existat o singură România, Americă sau Europa. Nici vorbă de așa ceva. Clivajele care despart cetățenii unei țări sunt multiple: bogați și săraci, orășeni și săteni, religioși sau nu, conservatori sau progresiști și pot continua cu o listă lungă. Există și aspirații care sudează o țară: identitatea națională (noi vs alții), dezvoltare economică, atașamentul față de valori universale, pericolul unui inamic extern.

Obiectivul realist nu poate fi să eliminăm clivajele, ci să ne asigurăm că aspirațiile comune sunt mai puternice decât ceea ce ne desparte și că reușim să păstrăm un cadrul liberal și democratic în care disensiunile se rezolvă prin instrumente legale și constituționale, nu de altă natură. 

Văd în jurul meu persoane care simt o atracție față de ideea populistă că putem fi o singură Românie, o comunitate unită în toate simțirile ei. Nu realizează ce pat al lui Procust și ce forță nivelatoare ar fi necesară pentru așa ceva, una care ar distruge în calea ei toate destinele individuale. Asta promit acești ”mesia” care se cațără pe dorința justificată a oamenilor de a trăi într-o comunitate sudată. În libertate așa ceva nu este posibil. Libertatea este complexă și dezordonată. În societățile libere există valuri și tensiuni, opinii divergente și ireconciliabile. Democrația liberală este o formă de conviețuire care ne permite să trăim cu această dezordine fără ca ea să decadă în violență, anarhie, autocrație.

Aceste democrații liberale, moderne, reprezentative și constituționale au pornit de la următoarea întrebare: care este cel mai puțin rău regim politic posibil? Căutarea unui regim ideal duce aproape inevitabil la tiranie astfel că libertatea modernă este așezată pe acest cel mai mic numitor comun. Este ceva cu care foarte mulți dintre oameni nu sunt confortabili (vezi de exemplu celebrul m-am săturat să aleg răul cel mai mic când fix asta trebuie să facem, e un feature nu un bug). Dincolo de planuri mărețe poate că nu ar strica să explicăm din nou cetățenilor în ce fel de regim politic trăim și care sunt așteptările realiste pe care le putem avea de la el. Ne-ar păzi un pic în plus de minciunile unsuroase ale demagogilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vladix check icon
    Daca ar fi democratie oare cum ar putea patura cea mai bogata a societatii, ce reprezinta 1% din populatie si detine 50% din avutia acestei tari, sa plateasca procentual un impozit mai mic decit marea masa a cetatenilor? Recomand gindirea logica, stiintifica, ce contesta mereu orice sablon de gindire din societate. O sa va dau o veste neplacuta, societatea in care traim este doar o forma de oligarhie
    • Like 0
  • Daniel00 check icon
    Nimic... despre Lege si respectarea Legii? Doar libertate in care fiecare face ce vrea dupa capul lui - de exemplu sa fure, sa insele, sa minta si sa oamoare - ca sa-i fie lui bine si sa se simta liber? Asta nu e societate democratica, e anarhie... la liber. Daca intr-o democratie exista o Lege - care face dreptate tuturor, iar apoi se va respecta acea Lege de toti membrii societatii, abia atunci acea societate va fi o democratie.
    • Like 0
    • @ Daniel00
      primii care încalcă Legea sunt judecătorii.
      • Like 0
  • „regimul politic în care trăim” (sub care trăim, domnule contributor) este cleptocrația protejată de pseudojustiție. o ecuație de forță. cauza e fix gradul de corectitudine socială, vectorul pe care Dumnezeu îl respectă cu sfințenie, așteptând contrabalansarea-i cu fapte bune. că de zis nu ne mai zice nimic, ne-a zis-o de două mii de ani.
    „o singură Românie” nu este o idee populistă, este un ideal și nu unul autarhic. condiția este să nu forțezi, cere sedimentări istorice, temporal vorbind. aici contributorul cade sub incidența dilemei unice.
    „căutarea unui regim ideal duce aproape inevitabil la tiranie” - o demență, identică cu cea anterioară, căptușită cu aceeași ambiguitate temporală, plus o diabolică programare spre eșec. aici dilema unică devine certitudine. e ticăloșie.
    clivajul unic al unei societăți este cel dintre răi și buni. bunii, cei onești, sunt puțini. răii, sunt majoritari. Zola-i împărțea în grași și slabi dar există ticăloși și printre săraci, printre „slabi”. condiția de a fi bun nu ține doar de educație. mai înainte de educație este bunul-simț, ăla batjocorit de justiție cu-a ei incongruență a legii cu morala. o fisură sistemică catastrofală dar invizibilă presei de calitate, intelighenției fricoase sau chiar preplătită. răii cu metodă, răii lacomi, marii hoți, marii borfași ai tristei istorii a omenirii, sunt experți în a-i manipula pe răii săraci. e fundația sistemului lor sclavagist. fără proști, fără prostime, războaiele nu ar putea exista. va fi rezolvată problema efectivelor pe sistem terminator, armate de roboți cu mitralieră. john connor scrie pe toți ăia bunii de mâine, care vor trebui să repare sau facă ce intelighenția aziului a evitat fin, prin joc de glezne. sau de frică. lui Navalnîi nu i-a fost frică să înfrunte balaurul sanguinar. a fost omorât și a învins. singurul popor din lume care nu are dreptul omagierii acestui erou este poporul său. la noi, pseudojustiția l-a omorât a doua oară pe inginerul Ursu, scuipând pe mormântul său ș-al tuturor ucișilor de stăpâna pseudojustiției. avem, ca popor, obligația recâștigării dreptului de a ne omagia eroii. este identică cu generarea regimului în care trăim din începutul paginii. îl răsturnăm nu prin forță ci prin alegerea binelui declinat social infinit, fiecare-n parte. eu și voi toți.
    • Like 1
  • mg check icon
    ..pentru Platon statul ideal presupunea ca fiecare individ să ocupe locul pe care-l merită în societate, pe baza competențelor. Sună frumos, dar tot Platon recunoaște că așa ceva poate funcționa doar într-o lume abstractă (a ideilor).
    În lumea fizică (aparentă) avem de-a face doar cu forme degenerate ale acelui stat ideal.

    Democrația face și ea parte dintre acestea. Ea, încurajând egalitarismul, distribuie puterea fără rost. Astfel, oameni incompetenți, imorali şi needucați ajung la cârma statului.
    Și pentru că nu vor putea să se ridice la înălțimea așteptărilor, rezultatul va fi un dezastru generalizat.. Orice asemănare cu.. e cu totul întâmplătoare..

    Aristocrația e la fel de degenerată pentru că-și limitează sever cercul exclusiv de exercitare a puterii generând astfel, declanşarea unei revolte nimicitoare.

    Oligarhia la fel, în goana după profit, forțează regulile în mod nepermis, afectând grav pacea socială, cu consecințe dramatice. Și pare să sune cunoscut..
    Timocrația e tot pe-acolo. Ce să mai vorbim de dictatură.. ?

    Simpatia lui Platon se-ndrepta spre monarhie, dar asta era în antichitate..
    Acum avem regi pe tiktok, holograme mesianice.. etc
    • Like 0
  • Andrei check icon
    Scurt și clar. La fel este și cu iluzia purității de orice fel. Sincretismul este natural și trebuie acceptat ca o stare de fapt omniprezentă. Bineînțeles că amestecurile nu sunt și nu vor fi în aceleași 'concentrații'. Pare paradoxal că tocmai antiglobaliștii (care luptă contra unei himere autofabricate) militează spre uniformizare, fie ea și regională...
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult
Text: Radu Burnete/ Voce:: Mihai Livadaru
sound-bars icon