Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Comunismul s-a călugărit. Am fost la Putna ca să descopăr ciudatul cult al „maicii Benedicta”

Zoe Dumitrescu Bușulenga

Foto: Radio Romania Actualități

În săptămânile și lunile imediat următoare Revoluției din decembrie 1989 s-a petrecut un masiv fenomen de convertire, în cea mai mare parte de fațadă, a securiștilor și activiștilor de partid, sau un fenomen de metamorfozare a foștilor susținători și beneficiari ai regimului comunist. Aceștia pot fi alăturați altor personaje care derulează o adevărată antropologie politică a spațiului public din România postdecembristă, din care fac parte oameni politici din partidele istorice, revoluționari și eroi, activiști comuniști din linia a doua a PCR, neocomuniști, dizidenți ai regimului Ceaușescu, actori și regizori ce au ocupat suspect scena balconului din marile orașe, personaje dubioase din zona delincvenților traficanți de valută, blugi și țigări străine, precum și o întreagă pletoră de frustrați și marginalizați de epoca trecută.

În primul rând, convertirile aveau scopul de a masca sau estompa rolul și vinovățiile slugoilor comuniști (securiști și activiști comuniști) în sensul unor strategii precare de a fugi de responsabilitate și de a supraviețui în noul regim. Personal am văzut cum foștii securiști se ascundeau sub steagul tricolor (cu o simbolistică dominant etică și mai puțin una etnică, a libertății, a curajului și a jertfei), devenind, astfel, înveșmântați ca patrioți stridenți nevoie mare, ei, cei care atât de competenți și vigilenți luptători anti-kaghebiști, încât într-un mod „neașteptat” au reușit să aducă la putere gruparea prosovietică și anticeaușistă din PCR. Tot astfel, „înaltul” profesionalism și „înaltele” convingeri patriotice ale diviziei antirevizioniste formată din securiști agramați și mediocri nu au băgat de seamă că UDMR, în prejma revoluției decembriste, avea deja strânse cotizațiile pe luna în curs de la membrii de partid. I-am văzut pe securiștii din acele zile, purtători de banderole și panglici tricolore atârnate la oglinzile retrovizoare de la mașinile personale, cu bentițe tricolore agățate în piept ca „demni și veghetori patrioți ai cuceririlor revoluționare”.

Activiștii de partid s-au convertit în credincioși practicanți, zeloși slujitori în preajma altarelor, în calitate de epitropi sau curatori ai diverselor parohii ortodoxe. Mai pe scurt, securiștii s-au convertit în „mari patrioți”, iar activiștii comuniști în „mari credincioși” care, tomai atunci, în acel timp postrevoluționar, învățau să-și facă semnul crucii, cu multă și ridicolă neîndemânare. Mai mult decât atât, unii din foștii activiști peceriști, precum supercunoscutul Octav Cozmâncă, cel care s-a „lăsat” reprodus într-un gen de „pictură politică” și ctitorială pe zidul bisericii din satul natal Talpa, din județul Botoșani, au dus convertirea la cote înalte. Se pare că el a inițiat sau a inaugurat acest gen iconografic ctitorial după 1989, care a fixat în scene votive figurile multor alți politicieni precum Adrian Năstase, Dan Ilie Morega, Relu Fenechiu, Bogdan Olteanu (nepotul comunistei de vârf Ghizela Vass). Se continuă o tradiție a fenomenului ctitorial reprezentat de domnitori, boieri, oameni bogați care s-au fixat ca întemeietori și donatori pe pereții bisericilor, dar în cazul actual coexistă o ruptură ateistă cu o convertire a necredincioșilor.

Ateii din perioada comunistă au dat dovadă de o putere și o pricepere extraordinare de a se converti și deveni, uneori, credincioși redutabili de strictă observanță. Culmea sau paroxismul convertirii îl reprezintă maica Benedicta, fosta academician Zoe Dumitrescu Bușulenga. Numele călugăresc, chiar dacă este preluat de la o maică, Benedicta, din Văratec, este mai puțin sau aproape deloc prezent în constelația onomastică monahală ortodoxă românească, aspect ce ar putea provoca anumite suspiciuni privind acuratețea convertirii și ar trimite spre un anumit snobism sau „intelectualism”, întrucât acest nume este prezent mai mult în mediul monastic catolic. Este o evidență care m-a surprins pe mine, un credincios ortodox practicant.  

Intelectual erudit, magistru în „umanioare”, personalitatea în cauză a avut însă o biografie care s-a identificat plenar cu cea a intelectualului român „tovarăș de drum” al ideologiei și al cuceririi comuniste a României. Pornește în viață dintr-o familie de intelectuali din epoca interbelică, dar și-a negociat cu multă pricepere, în mod avantajos, parcursul biografic și academic, încă din anii negri ai stalinismului. După studii universitare în țară, a urmat între 1947-1948 cursuri de „formare” la Institutul Pedagogic Maxim Gorki din Moscova, unde a fost președintele studenților români care erau înscriși la acest institut. Aproximativ în același timp, Ion Iliescu a fost președintele Asociației Unionale a studenților români care au urmat studii în URSS. In 1949, Zoe Dumitrescu Bușulenga se simte datoare să traducă „Poemul pedagogic” al lui Makarenko, catehismul educației comuniste și staliniste al tinerei generații. Era perioada cea mai neagră a dictaturii comuniste criminale, când mari intelectuali, ierarhi, preoți și înalte spirite ale României au umplut închisorile de exterminare comuniste. Între anii 1969-1974, a fost membru al Comitetului Central al PCR, nomenclatura de vârf din România comunistă. Între 1975-1985, a fost deputat în Marea Adunare Națională, iar în timpul când în fruntea țării s-a aflat confratele său, Ion Iliescu, a fost director la Școala Română din Roma (1991-1997). În ansamblu, este vorba de o biografie politică aderentă comunismului și neocomunismului.

Zoe Dumitrescu Bușulenga a rămas în memoria publică drept un lingușitor dizgrațios al dictatorului Nicolae Ceaușescu și prin afirmația năucitoare pentru un intelectual erudit umanist, și anume că epoca „marelui cârmaci” era asemănătoare epocii de aur a lui Pericle din Atena antică: „Trăim al doilea secol al lui Pericle”. Este vorba de un exces de adulare a lui Ceaușescu greu de egalat. De asemenea, în spațiul public din România comunistă de atunci, circula zvonul că „akademika” îl medita la limba română pe elevul Nicu Ceaușescu. Greu de crezut asemenea decădere din postura academică în cea de meditator „plătit cu ora” în schimbul obținerii grației compensatorii a dictatorului atât de slăvit și omagiat. A știut, pe de altă parte, să-și creeze cu multă felonie o „rezervă” de prestigiu intelectual prin lucrările sale științifice meritorii, dar mai ales prin faptul că pretindea studenților să citească Biblia ca lectură obligatorie. Acest aspect a creat o adevărată „legendă” hagiografică, întreținută de foștii studenți. În urmă cu puțin timp am fost la Mănăstirea Putna unde am observat că, la intrarea în muzeu, printre puține alte titluri, erau așezate la loc de cinste și de mare vizibilitate lucrările academicienei convertite la monahism, aspect ce transmitea impresia unui cult al acesteia ce începe să se construiască la Putna lui Ștefan cel Mare. Este vorba de un cult ce vizează un fost tovarăș de drum al comunismului ateu din România. Cred că binemeritau să fie prezentate în acest loc de mare vizibilitate cărți de istorie a vieții religioase și monahale, cărți de istoria artei ecleziastice, monografii ale Putnei, cărțile gândirii înalte ale marilor duhovnici români și, nu mai puțin, colecția prestigioasei publicații „Analele Putnei”.

Dacă ne-am opri asupra legendei cultivate de unii din foștii studenți ai maicii Benedicta și susținută cu fervoare de călugărelul de pupitrul cu bilete de intrare, zelos și prea plin de sine, dar mai ales plin de certitudini în cap, cum că ea ar fi fost o pioasă în timpul vieții pentru că le-a cerut studenților să citească Biblia, am putea, în mod firesc, să ne situăm în două ipostaze interpretative. Prima ar fi că lectura biblică face parte din pregătirea universitară lingvistică și filologică, cuprinsă în toate programele de învățământ privind istoria limbii vechi și a culturii vechi românești, adică nimic eroizant sau deloc martiric și jertfelnic pentru defuncta maică Benedicta, fostă Zoe Dumitrescu Bușulenga. A doua direcție de interpretare ar fi cea care vizează „lectio divina”, adică lectura pioasă, creștină și ziditoare de spirit creștin, sau cea care stă sub semnul comandamentelor creștine în formarea individului, aspect ce nu era cuprins în planurile de învățământ ale Universității București din perioada comunistă.

Cultul pe care comunitatea monastică de la Putna îl construiește și îl întreține privitor la maica Benedicta îmi pare suspect și, mai mult decât atât, neavenit. Printr-un asemenea demers se poate ajunge, dacă ne ia gura pe dinainte, la ecranarea și marginalizarea definitivă a lui Eminescu și Ștefan cel Mare din spațiul sacru al mănăstirii în favoarea unei foste membre a CC al PCR. Nu trebuie să uităm însă în nici un chip că actul convertirii este o șansă pe care învățătura creștină a acordat-o și o acordă celor care vor să se căiască și să se pocăiască, chiar și celor care au avut o înaltă poziție politică în comunism, de-a lungul întregii vieți. Pe de altă parte, în cazul de față, Zoe Dumitrescu Bușulenga și-a găsit neîndoielnic și un confort în anii senectuții la o mănăstire, precum cea de la Văratec. Aici i s-a acordat în ultimii ani ai vieții, plini de slăbiciuni, azil și adăpost adică, un trai asistat și supravegheat cu milostenie creștină de către maicile din această mănăstire. Nu putem exclude însă nici tendința unei foste intelectuale comuniste, înmormântată într-un loc sacru, la mănăstirea Putna, de a se împăca cu sine, ca persoană ce a cauționat comunismul, și de se împăca cu Dumnezeu.

Dintr-o altă perspectivă, constatăm cu stupoare sarcastică faptul că regimul comunist nu a implozat și nu s-a sfârșit definitiv, ci el s-a risipit „prin volburile universului”, s-a metamorfozat în alte forme și chipuri, dar mai ales s-a aciuat la mănăstiri. Din moment ce se inflamează neostoit cultul maicii Benedicta, ne punem, la sfârșit, întrebarea firească, când vor definitiva Arhiepiscopul Pimen și impetuosul și vocal-patrioticul stareț putnean, Melchisedec Velnic, dosarul hagiografic al fostei academiciene comuniste și dreptmăritoare a personalității lui Ceaușescu, aka Pericle. Poate, între timp, s-ar impune ridicarea de troițe în fiecare așezământ monahal dedicate celor care au luptat și s-au jertfit în anii comunismului și în timpul revoluției din 1989 pentru credință, neam, libertate și democrație. S-ar putea întreține astfel în percepția publică memoria martirajului și deopotrivă a curajului românilor de neegalat la alte popoare din fostul lagăr rusesc, în lupta cu comunismul ateu. Până atunci, Dumnezeu s-o odihnească pe maica Benedicta și s-o ierte pe roaba sa, Zoe!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Apreciez cu satisfactie articolul cu ”Maica Benedicta”, deoarece am fost contrazis cu vehementa de toti cunoscutii (evident intelectuali) fiind considerat un resentimentar incurabil mai ales ca am fost detinut politic dela varsta de 16 ani, (am 84), iar in anul 2003 am scris un ”Manual de detectie : Securitatea si Slugile Sale”. A fost publicat in revista culturala Memoria cu o parte finala cenzurata si a aparut integral in New York Magazine. Paradoxal am primit aprecieri laudative dela cunoscuti din Franta, Germania, U.S.A. si ”strambaturi” politicoase in tara. Pseudonimul pe care l-am ales, Karl Georg Bazavan sugera K.G.B. , codul genetic al Securitatii si al gandirii bolsevice. Desi am formatie de fizician-inginer, obisnuiam in perioada 1955-1964 sa frecventez adesea cursurile de Literatura Universala ale fac, de Filologie din Bucuresti. Candva il cunoscusem pe profesorul Tudor Vianu. M-am pomenit intr-o seara cu disparitia dela curs a prof. Edgar Papu (fusese arestat) si inlocuit cu dna. Zoe Busulenga. Asta m-a determinat sa-i urmaresc parcursul desi marturisesc ca nu m-au deceptionat aparitiile la catedra. Am relatat cele de mai sus pentru a mentiona ca mai sunt in viata si altii care cunosc adevarul. Sunt crestin si ma bucur daca au existat dorinte de refugiu sincere sub protectia Domnului, dar nu pot accepta falsificari ale realitatii cu binecuvantarea bisericii. EU SUNT ADEVARUL,LUMINA SI VIATA in niciun caz tertipurile comunisto-securiste strecurate in biserica noastra.

    • Like 1
  • Iacătă ce mărturisește în interviuri Zoe Dumitrescu-Bușulenga Maica Benedicta:
    1) ...despre primele experiențe religioase: „- Să revenim la mătușa dumneavoastră, sora bunicii. (...) Dimensiunea religioasă de la această soră a bunicii o aveți.
    - Da, sora bunicii… Ea a fost de fapt bunica mea, cea care m‑a
    călăuzit. Omul care m‑a iubit cel mai mult pe lume, așa spun eu, m‑a
    iubit mai mult decât părinții mei, m‑a adorat! Ea n‑a mai avut pe nimeni
    după moartea soțului ei. Și a început să mă ducă la biserică. Primul meu
    duhovnic fusese bunicul după mamă care era preot paroh la Mărășești.
    De la doi ani de zile el mă punea pe biroul lui și mă spovedea, mă
    întreba dacă am fost cuminte, dacă am supărat pe mama, pe tata, mă
    rog, dacă mi‑am băut ceaiul, dacă mi‑am mâncat covrigul… Și îmi
    dădea sfaturi: să fii cuminte… (...) Și Tanti Zoe a început să mă ducă la biserică de
    foarte devreme.”
    2. ...despre cum a reușit să le vorbească studenților despre Biblie: „Cum a fost posibil să vorbiți în plină perioadă de presiune ideologică
    despre Biblie?
    Asta e o chestie care uimește pe toată lumea. Era bietul Pompiliu
    Marcea secretar de organizație pe universitate și eu am dat bibliografia
    – ni se cerea bibliografia la începutul anului –, și am pus în capul listei
    Biblia. Când a văzut, vine la mine: „Doamnă Zoe, m‑ați nenorocit, mă
    dă afară, mă închide și pe dumneavoastră la fel! Ce faceți?” Zic: „Dragă,
    n‑ai decât să spui așa: Bușulenga nu vrea să renunțe, ea zice că este cartea cea mai mare a omenirii și că niște ignoranți imbecili o refuză”. Zice:
    „Am să încerc așa” și într‑adevăr a izbutit. S‑au temut să fie imbecili sau
    ignoranți și au acceptat chestia asta. Și am început să fac niște cursuri
    cum știam eu, cum am învățat eu, așa… pe neștiute, în complicitate cu
    copiii. Aveam chiar opt teologi care veneau la mine, se așezau în ultimul
    rând – parcă‑i văd și acum – stăteau cuminți și ascultau.
    3. ...despre credință: „...duhovnicii mei pot să mărturisească și au mărturisit toți: nu m‑am depărtat o clipă de Biserică, am botezat 11 copii în văzul tuturor, nu m‑am sinchisit și m‑a apărat Dumnezeu. Am trăit așa, având niște duhovnici admirabili!”
    4. ...despre relația cu partidul „La un moment dat, comuniștii m‑au pus
    să mă înscriu în partid ca să mă poată trimite în străinătate, căci ei
    n‑aveau oameni care să știe atâtea limbi câte știam eu și aveau nevoie
    de intelectuali. De‑aceea m‑au băgat și pe mine, pe Paler, pe Breban,
    pe Beligan în Comitetul Central, și m‑au acceptat probabil așa cum am
    fost, fiindcă nu se putea să nu fi ajuns la urechile lor că eu mă duc să mă
    spovedesc la duhovnic. Când m‑au propus pentru partid am bocit…
    mi‑era rușine să mă duc acasă la tata – era și ziua lui, Sfântul Nicolae – ,
    cum să mă duc eu acasă la tata înscrisă în partid, mă dă pe ușă afară!
    Și m‑am dus la părintele Nicolae Mateescu, la Biserica Visarion
    – era duhovnicul meu, Dumnezeu să‑l ierte! – și sub patrafirul lui am
    început să plâng. Era lângă mine și Mioara Verceloveanu, de la Catedra
    de slavă, terminase Facultatea de Filologie, era discipola părintelui
    Stăniloae… Și plângeam acolo înnebunită: „Părinte, ce să fac, îmi dați
    voie, nu mă scoateți din biserică?” Părintele Mateescu, care era un om
    foarte înțelegător, mi‑a zis: „Doamna Bușulenga, să știi nu numai că
    nu te acuz, dar eu te trimit să te înscrii în partid, pentru că, poate dacă
    s‑ar fi înscris în partid cine ar fi trebuit – adică intelectuali, oameni
    cinstiți, credincioși – nu s‑ar fi ajuns unde s‑a ajuns”.
    5...despre „binefacerile” regimului:
    „-Familia dumneavoastră a suportat multe necazuri după 1945.
    - Foarte multe, foarte multe…
    - Și unchiul, și tatăl?
    - Unchii sunt în pușcărie. Unchiul‑general a fost eroul de la Sevastopol, așa era numit Vasile Dumitrescu, singurul general care și‑a adus divizia întreagă în țară.
    - Și totuși a fost considerat criminal de război după 1945.
    - L‑au considerat criminal de război comuniștii, când au venit, sigur.
    - Și pe tatăl dumneavoastră?
    - Tata era ascuns în subsol, săracul, ani de zile n‑a ieșit până în perioada 1964–1965.”
    Un pandant la ce ați scris dvs. aici e toată această carte, din care am extras citatele: https://www.fundatiamaicabenedicta.ro/colectia-zoe-dumitrescu-busulenga-sa-nu-pierdem-verticala-p2.html
    Mai sunt și altele.
    • Like 0
  • Sunt complet de acord cu intreg articolul! Atata doar ca am ramas interzis la punctul in care il `ecranam` pe Eminescu de la Putna... Eminescu e canonizat si am uitat eu?
    • Like 0
  • Ada check icon
    Avem 2 variante:
    1. Zoe toata viata a facut ce a dorit, a fost cum si-a dorit ea, cu orice pret, iar la sfarsitul vietii s-a gandit ca mai bine se calugareste ca sa ii ierte Domnul pacatele.
    2. O mare profitoare- se retrage la manastire pt ajutor. Sa ingrijeasca altii de ea.
    In ambele cazuri o oportunista.
    Imi vine in minte un spectacol de teatru in care personajul Moartea vine dupa un Om.
    ( Omul )-Ce sa iau cu mine?
    ( Moartea )-Nimic. Iti dau eu. O sa iti dau un CD de pe care vei aculta constiinta nonstop. Nu exista limita la baterii.
    • Like 2
  • Eu cred ca de la Sf.Pavel incoace oricarui pagan, fie el si prigonitor al credintei, ii revine dreptul unei convertiri. Pentru un credincios ortodox practicant, cum va declarati, sunteti destul de putin intelegator, cred. Chiar daca ii recunoasteti dreptul la convertire, va deranjeaza pomenirea care i se face. De parca ar trebui ingropata undeva in marginea unui cimitir de la tara si uitata acolo pentru a-si ispasi pacatele. De ce nu i-ar pastra Biserica o amintire pioasa cuiva care doar spre sfarsitul vietii a gasit credinta? Sf. Constantin s-a botezat pe patul de moarte, de pilda. Ma rog, nu inteleg deloc demersul dumneavoastra, dar...
    • Like 5
    • @ Adrian Gabriel
      Ada check icon
      De ce Biserica nu ar pastra o amintire pioasa unei mame cu 11-13 copii, crescuti pe vremea razboiului, fara tata sau bunici langa ei ?
      Faptul ca esti ingropat la marginea unui cimitir e la fel ca si cum esti ingropat in mijlocul cimitirului din curtea Bisericii. Faptele conteaza, nu unde esti ingropat.
      Cei care nu au cruce ca au murit pe front sau nu are cine sa le faca morminte sau au fost aruncati de comunisti in gropi comune ?
      Intelegeti foarte bine demersul dar... despre morti numai de bine.
      • Like 2
    • @ Ada
      Cu mine vorbiti? Sunteti sigura?
      • Like 0
    • @ Adrian Gabriel
      Ada check icon
      Stati linistit, am pus niste intrebari retorice.
      Nici nu a-ti avea ce sa raspundeti la ele.
      Avem pareri diferite si ne pierdem vremea unul cu altul aducand argumente cand de fapt stim toti care este adevarul si cum incepe sa iasa la suprafata.
      • Like 2
    • @ Ada
      Stimata doamna, mai intai... "ati" se scrie legat. Sper ca nu aveti si aici o parere diferita de a mea. In al doilea rand, e foarte posibil sa avem pareri diferite in tot felul de probleme (sanatos ar fi sa avem pareri diferite in TOATE aspectele, chiar daca unele diferente sunt de detaliu), dar in chestiunea la care m-am referit eu in comentariul meu nu-mi dau seama de ce avem pareri diferite pentru ca nu vorbim despre acelasi lucru. V-ati legat de un amanunt absolut marginal din ce-am spus eu, cel al mormintelor din margine de cimitir, si ati (vedeti? legat!) construit o teorie, interesanta si discutabila ca toate teoriile, despre ceva ce nu ma intereseaza. E OK.
      • Like 2
  • AlexisZ check icon
    Excelent articol ! Ne reaminteste ca de mai multe decenii traim intr-o epoca a cameleonismului si a oportunismului aduse la rang de arta. E bine stiut ca dupa razboi o gramada de legionari cu suflet brun au imbracat camasa rosie, iar dupa 89 toata sleahta rosie cu sufletul la stanga si-a plasat portofelul bine burdusit in buzunarul din dreapta.
    • Like 3
  • sphinx check icon
    Prea multi cei din biserica ortodoxa care au stat in pat cu comunismul (care este anti-crestin), au primit bani si functii pentru asta, si au lasat enoriasii fara calauzire, la mana sistemului opresiv.
    Dupa orice standard, asta se numeste curvasareala.
    Prin contrast, asta imi aduce aminte de Polonia, in care Solidaritatea a primit ajutor moral si material direct si nemijlocit din partea bisericii catolice in lupta contra comunismului.
    Concluziile le las pe seama fiecaruia.
    • Like 3
    • @ sphinx
      GabiC check icon
      Nu uita ca in Polonia Biserica e catolica!
      Cred ca asta spune tot!
      • Like 0
    • @ GabiC
      Da, asta spune tot despre "credința slavonozata" in Dumnezeu. Ah, slavii ăștia!!!
      • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult