Foto: PhotoAlto / Profimedia
La începutul lui 2019 am plecat în Franța pentru a lucra în domeniul ingineriei. Deși eu m-am ocupat de calcule termice, mecanice și de oboseală și nu de partea comercială/vânzări, deci nu lucram cu bani, printre trainingurile obligatorii de on-boarding pe care le-am făcut a fost și unul de zero-toleranță la corupție.
În cadrul acestui training am fost avertizați că orice cadouri primite de la furnizori sau de la clienți, cu excepția celor simbolice sub un prag de 20 euro, sunt în fapt corupție și este strict interzis să le acceptăm, ducând la desfacerea contractului de muncă și la plata de penalități conform politicii de zero tolerantă la corupție a companiei.
Trainingul era destinat tuturor angajaților și nu îmi era dedicat mie, pentru că veneam din Europa de Est.
În urmă cu mai mulți ani, când am citit Roșu și Negru a lui Stendhal, am fost surprins să aflu încă din primele rânduri că autorul deplânge situația din Franța anilor 1820-1830 în care trăia și în care conform autorului citez “domina prostia infatuată”. În această Franță personajul său principal, tânărul Julien Sorel, fuge din Verrieres, orasul său natal, printre altele și fiindcă în dinastia Bourbonilor, din cauza corupției care acaparase puterea, nu își mai găsește locul.
Singurele lui șanse de a ieși din robie pe care le vedea erau înrolarea în armată – roșu sau preoția – negru, acesta provenind dintr-o familie săracă.
Educația sa aleasă nu îi era prea mult de folos în acele vremuri, ajutându-l să fie doar un slujbaș care educa copiii primarului, domnul de Renal, ce administra după cum poftea bunurile orașului. Oraș în care domnul Valenod, oponentul primarului, avea reputația de a se „bucura” de banii destinați copiilor orfani.
Situația din Franța nu mai este ca cea a anilor 1820-1830. Au făcut progrese remarcabile în toți acești ani, consolidând o democrație socialistă solidă care e departe de a fi perfectă, însă este funcțională. Au făcut toate acestea aplicând, printre altele, temeinic politici ca cea de zero toleranță la corupție.
Condiția obligatorie pentru a ne face bine, este să adoptăm și noi o astfel de politică, care ar putea măcar să reducă acest flagel social.
Acesta trebuie implementată la toate nivelurile, de la administrație publică, până la PFA-uri și multinaționale. Este nevoie ca întreaga societate să se schimbe. Iar schimbarea se face în primul rând prin educație.
Este nevoie de cursuri de zero tolerantă la corupție obligatorii periodice pe care să le urmăm cu toții, de la copiii de clasa zero, până la toți angajații din sistemul public și privat, adaptate desigur la contextul fiecăruia.
Cum este obligatorie medicina muncii, așa să fie și cea de zero-toleranță cu corupția. Și știm cu toții că medicina muncii nu face minuni, însă uneori iți mai dă o idee să nu mai amâni anumite investigații medicale sau să ai o atitudine mai preventivă pentru a rămâne un “asset” sănătos pentru compania ta.
Înainte să trec la un ton acuzator, aș dori să adaug că va fi dificil, dar nu imposibil să facem această tranziție. Într-un mediu în care de exemplu toți fumează, să nu devii la rândul tău fumător este dificil. De cele mai multe ori se găsește un prieten „binevoitor” care te poate coopta în rândul acestora cu o țigară gratis. Uneori, din frica de a nu fi exclus, ajungi chiar tu să ceri o țigară. Și nu e vina ta! Nu poți fi condamnat, fiindcă la momentul respectiv nu ai văzut o altă opțiune viabilă pentru a nu te simți exclus. Și să nu fim ipocriți, cu toții am fost cel puțin într-o situație în care am fost fumători pasivi.
La fel e și cu ceea ce numim corupție.
Este nevoie să nu îi mai privim pe „băieții deștepți” care „se descurcă” ca fiind cool, precum erau actorii în reclamele la țigări de acum câțiva ani.
Este nevoie să fim conștienți că să vorbești cu o cunoștință ca dosarul tău să fie aprobat mai repede înseamnă corupție.
Este nevoie să știm că a ținti spre buzunarul unui medic pentru a fi tratat mai bine înseamnă tot corupție.
Este nevoie să nu ne mai zbatem să ne înscriem copiii la scoala X sau Y deși nu au dreptul, fiindcă înseamnă corupție, oricât de minunat ar fi copilul nostru și oricât am considera noi că ar merita.
Chiar și nevinovatul gest de a vorbi cu doamna de la pâine să iți pună una de-o parte, e tot oarecum o formă de corupție, căci se subînțelege că și tu la un moment dat va trebui să întorci gestul prin alte mijloace. Într-un final, prin gestul tău mic aduci un prejudiciu clientului care nu a mai prins pâine.
Să iei cașcaval sau salam pe sub mână de la cineva care lucrează la o fabrică în Moldova sau alte materiale ori combustibil de la o cunoștință care lucrează pe un șantier sau la o uzină - asta deja poate intra la complicitate la furt calificat. Sau așa-mi pare, deși nu-s avocat.
Zero tolerantă la corupție. De aici trebuie să pornim și apoi poate nu vom mai fi atât de permisivi cu cei care ne conduc și care încalcă orice regulă de bun simț cu grosolănie.
Poate astfel nu vor mai fi aleși în funcția de primar persoane condamnate penal tocmai pentru fapte de corupție.
Poate astfel oamenii nu vor mai accepta să fie plătiți la plic, nici la gri și nici la negru. Poate astfel oamenii nu se vor mai considera sclavi pe plantație și nu îi vor mai demoniza pe cei din exterior, căci nu străinii sunt principala amenințare acum.
Ghinioniștii care au ars ca într-un furnal la Crevedia nu au făcut-o fiindcă Soros a complotat. A fost acolo un concurs de corupție, de la funcționarea unei activități de mare risc cu zero autorizații, până la sărmanii pompieri din prima linie care trebuiau să intervină cu acele costume metalice ca de cosmonaut inventate în urmă cu aproape 100 de ani, dar care se pare că încă nu au ajuns în dotarea pompierilor noștri.
Europa cu standardele ei nu este inamicul. Au suferit și ei destul până să ajungă la înțelepciunea de a impune toate aceste norme. Franța l-a avut pe Sarkozy condamnat pentru corupție nu demult.
Corupția nu le este ceva străin și de aceea sunt atât de atenți la noi. Nu pentru că se cred superiori, ci fiindcă le este teamă să nu recidiveze la rândul lor, ducând la tragedii și pierderi inutile.
Zero-tolerantă la corupție trebuie să fie punctul zero de la care să ne croim un drum drept și lin prin viață aceasta plină de intemperii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
O consecință imediată este că mulți nu au nicio idee despre ce este corupția, ce înseamnă să dai sau să primești mită sau dacă știu (aspect și mai grav), își fac calcule economice, dincolo de lege, pentru eventuale beneficii pe care le pot obține prin acte de corupție. Tocmai de aceea ar trebui acționat pe două paliere: 1 - educație timpurie cu privire la lupta anti-corupție și "rapeluri" la intervale regulate și 2 - pedepse mult mai mari pentru actele de corupție.
Pentru că România nu e Franța și nici nu o să fie până-i hău'. Pentru că în Franța Sarkozi a fost condamnat pentru corupție, în timp ce în România PeNaLă prostannis cel cu 6 case "din meditații" nu va fi condamnat până-i hău'. Pentru că Franța e țară, stat suveran și independent, cu o justiție proprie și independentă, iar România e colonie amerloacă, stat-marionetă al Americii imperialiste, cu o justiție aservită păpușarilor corupți de la washington: știm de la ex-ministrul justiției din România, Ana Birchall, că ministrul justiției din România primește foi de parcurs de la washington. Pentru că în România majoritatea firmelor aparțin corupților și/sau "serviciilor" și de asta nu o să li se întâmple nimic până-i hău', decât dacă îi deranjează pe marii licurici de la washington. Pentru că la noi corupția nu numai că este tolerată și agreată de, ci chiar importată de la... păpușarii imperialiști corupți din America.
Cam complicat intr-o tara in care traditia spune ca trebuie sa dai ceva ca sa fi sigur ca se intampla...
Cam complicat intr-o tara in care mentalitatea generala este ca sa faci tot ce poti, inclusiv sa fentezi legea, ca sa poti accede la ceva mai bun decat semenul tau...