Marius Manole la protestul actorilor organizat pe treptele Teatrului Național București față de modificarile aduse legilor justiției de către coaliția de guvernare prin OUG 7, în București, duminică, 3 martie 2019. (Inquam Photos / George Călin)
Am crescut într-o familie care m-a învățat să respect niște principii și să nu trec nicidecum peste niște limite care îmi pun în pericol valorile. În același timp, am devenit adult într-o casă în care discutam despre ce se întâmplă pe scena politică și, inevitabil, despre inevitabila alegere a răului mai mic. Am văzut generații care au votat cu Ion Iliescu doar ca să nu iasă Corneliu Vadim Tudor, cu Traian Băsescu ca să nu ne pricopsim cu Adrian Năstase sau cu Mircea Geoană, cu Klaus Iohannis de frica lui Victor Ponta, dar fără a fi vreodată convinși că cei pe care punem ștampila sunt oameni care merită să fie acolo!
Ultimii ani ne-au aruncat într-o nebunie neașteptată, într-o Românie în care analfabetismul e recompensat cu funcții publice, în care infractorii croșetează legi după bunul plac, în care justiția e băgată sub papuc politic. Tot amalgamul ăsta de întâmplări a fost scânteia ce i-a aprins pe mulți. În multitudinea de lucruri rele, s-a întâmplat și ceva bun: a încolțit o luptă pentru ceva mai bun. Oamenii au început să se implice civic, au ieșit să protesteze, au vorbit limpede despre problemele cu care ne confruntăm și au pus umărul la lucru.
Da, trăim în țara în care în care condamnările și dosarele penale par a fi condiții de accedere în funcții publice, în țara în care miniștrii și parlamentarii NU știu să vorbească limba română corect. România e locul în care ministrul justiției propune oferirea de despăgubiri către deținuții care nu au beneficiat de anumite condiții în perioada de detenție, în timp ce spitalele stau să cadă pe pacienții care își vând casele pentru a îndesa plicul medicului, iar medicamente esențiale lipsesc cu desăvârșire. Modificarea legilor justiției și a legilor penale reprezintă unica prioritate în viziunea coaliției la putere în condițiile în care sistemul de învățământ are lacune uriașe, sistemul de sănătate e bolnav până la măduvă, iar cel de protecție a copilului e aproape inexistent. În același timp, însă, trăim în aceeași țară care a inspirat o lume întreagă prin mobilizarea pur și simplu frumoasă. E aceeași țară în care oamenii ies în stradă de mai bine de un an pentru că le pasă, pentru că vor un viitor mai bun și au înțeles că schimbarea pornește de la ei. E aceeași țară în care oamenii construiesc singuri un spital și cer în mijlocul drumului autostrăzi. E țara în care oamenii fac voluntariat, tabere cu copiii bolnavi de cancer și educație juridică acolo unde pot. Iar asta mă face să cred că nu e totul pierdut, că există o șansă să întoarcem roata și să setăm direcția în sens invers. Dar pentru a face asta e nevoie de o voință de fier și de integritate până la capăt.
Și am ajuns acolo unde voiam să o fac de la bun început. E nevoie să nu acceptăm compromisuri, e nevoie să învățăm din trecut și să ne scoatem din sistem ideea de a alege răul mai mic, sau mai grav, de a deveni răul mai mic. Nu poți învinge corupția cea mare dând mâna cu corupția cea mică: orice succes înregistrat aici e unul cel mult temporar și inutil. Văd discuții despre unitatea opoziției, doar pentru a învinge PSD și pe urmă om mai vedea noi. În mintea mea, derulez rapid către epoca USL și îl văd pe Crin Antonescu cum striga entuziast că nu îl va trăda pe Dragnea, deoarece e prietenul lui. Ponta zâmbea senin și aproba totul fără rețineri. Îl mai văd pe primarul local, care își bate joc de un loc ce ar fi putut înflori, dar care zace sub gropi, mormane de gunoaie și promisiuni uitate. Îi văd pe cei care au retras, rapid, proiectul ce viza eliminarea pensiilor speciale și pe cei care au fost autori și complici la dezvoltarea unui sistem putred și greșit, în care funcțiile se dau pe pile, iar operațiile se negociază prin plicuri groase. Îi văd pe cei ce sunt orice, numai oameni noi nu! Și asta îmi e mai mult decât suficient pentru a ști că urcarea cu o treaptă mai sus prin asemenea mijloace nu reprezintă altceva decât cădere în gol către trecut. Mi-aș dori să nu văd deschidere spre compromis, să nu zăresc o așa disponibilitate de a închide ochii doar pentru a atinge un scop, iar în loc să fie doar dorința de a lupta pentru principii, indiferent de prețul plătit. Aș vrea ca „oamenii noi” să nu fie exclusiv un slogan, ci o realitate. Vreau să ajung ziua în care voi vota știind că nu sunt mânată exclusiv de teama de alternativă.
Altfel, repet ce am mai zis: prefer să am un ideal pe care probabil nu îl voi vedea împlinit decât să mă privesc în oglindă și să văd imaginea compromisului. Prefer oricând să pierd o luptă, decât să îmi sacrific principiile și să pierd războiul cu mine însămi. Cu toate astea, mai cred că se poate. Mai cred că avem o șansă să fim verticali și să le cerem celor din jur să adopte aceeași poziție, iar așa, doar așa, mai avem o speranță conform căreia vom învinge mentalitatea care ne-a adus aici. Abia în momentul ăla vom putea construi știind că avem pe ce. Știu că varianta ușoară presupune compromisuri, dar mai știu că momentul în care îți vine să renunți la a lupta pentru ceea ce crezi e exact momentul în care trebuie să tragi cel mai tare. Acum e momentul ăla.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Evident - glumesc.
Pune taica un Gannt in meniul tau de pizzerie electoral si dau cu stampila.
In timp ce bulgarii isi asediaza guvernul, sarbii preiau televiziunea nationala, rromansii o ard in #-uri, cu o vaca prim-sinistru si un guvern de penali care o ard la liber.
Discurs al postacilor Psd când nu mai au nici macar argumente false.
USR-ului nu prea ai ce să îi reproșezi, până acum a acționat cinstit
Si vin alegerile unde trebuie sa pun stampila ori pe niste cretini dovedit penali, ori pe niste cretini penali in gandire care "asasineaza" in social media pe cei care nu-s de acord cu ideile lor la fel de idioate ca a primei optiuni, desi aia sunt mai orientati catre ce vor - sa fure.
Cu keyboard warriors d-astia frustrati si semidocti mai iese din greseala cate un campion in WOT, dar fara internet muriti pe wc cu smartphone-ul ala in mana bai amaratilor.
Nu te mangaia prea tare pe spate, tara este sustinuta de infuzia de capital care vine de la spalatorii de cururi octogenare italienesti, de la aia care o ard ca si sclavii prin Espagna, de la curvele de prin Germania/Olanda si ceva inginerasi mai cu noroc prin corporatii si pe pavilioane straine.
Vrei sa pornesti o miscare care sa repuna tara pe un drum cat de cat sanatos, nu poti recurge la rahaturi de genul "nu esti cu noi, esti latrinist" si sa cobori in suburban cu mesaje gen #muie pentru ca in ultima speta, scaparile de acelasi tip sunt (din ce in ce mai dese - dar) spasmodice din partea psd-ilor care vad zeghea, deci unde e diferenta intre plaiboul ala expirat de la finante si o miscare de 4 litere cu #?
sa te saturi sa alegi mereu raul cel mai mic pentru ca nu mai speri sa iasa ceva bun din asta - nu inseamna sa fii postac.