Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

În apărarea Prinţului Harry sau despre faţa urâtă a presei şi monarhiei britanice

Printul Harry

Foto: Maureen McLean / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ultimele zile l-au avut în prim-plan în presa din Marea Britanie, dar şi de aiurea, pe prinţul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea. După cum se ştie, acesta a renunţat în 2020 la un rol activ în familia regală britanică, rol ce presupunea îndeplinirea a felurite îndatoriri oficiale, în favoarea unei vieţi mai liniştite în Statele Unite,  alături de soţia sa, Meghan Markle, ea însăşi americancă. 

Plecarea lor nu a fost însă una liniştită. Dimpotrivă, aceasta survenea după ani buni de hărţuire în presa şi în special în tabloidele din Marea Britanie. Iniţial, povestea de dragoste dintre Harry şi Meghan a părut că este bine primită de presă şi public, iar nunta lor, în mai 2018, a lăsat impresia că britanicii sunt pregătiţi să accepte o femeie străină şi divorţată în casa regală, deşi acest lucru dusese, cu numai câteva decenii în urmă, în 1936, la abdicarea regelui Edward al VIII-lea şi la o adevărată criză monarhică. Totuşi, ţara se schimbase profund în acest răstimp, se modernizase dincolo de limitele închipuirii pentru cei implicaţi în drama interbelică şi părerea generală era că, dimpotrivă, căsătoria lui Harry şi Meghan poate fi chiar un act benefic pentru monarhie.

Aparenţele erau însă înşelătoare: ţara într-adevăr se schimbase, iar tineretul – şi în special tineretul educat – accepta fără nicio problemă, chiar cu o indiferenţă binevoitoare, o femeie divorţată de origine străină şi de rasă mixtă (dintr-o mamă de culoare şi un tată alb) în casa regală; la urma urmei, sunt foarte multe astfel de familii în Marea Britanie. Da, dar establishment-ul, presa şi bătrânetul, în ciuda zâmbetelor fals binevoitoare, nu împărtăşeau acelaşi entuziasm. Încet-încet, au început să apară, timid, articole în presă în care Meghan şi Kate Middleton, soţia prinţului William, fratele lui Harry şi viitorul rege, erau comparate cu o tentă evident răuvoitoare la adresa celei dintâi: aceasta ba purta o rochie prea decoltată, în vreme ce mult mai „demna” Kate purta o rochie decentă; ba alegea un brand francez de parfum, în vreme ce „patrioata” Kate alegea, desigur, un brand englez; ba îşi ţinea mâinile pe burtă în timpul sarcinii pentru a atrage atenţia asupra sa, în vreme ce Kate îndura cu stoicism dificultăţile sarcinii şi nu se gândea niciodată la ea însăşi etc. 

Foto: Backgrid USA / Profimedia

De la astfel de fleacuri de discutat între ţaţe la ţară s-a ajuns, în mai puţin de un an, ca Harry şi Meghan să fie sacul de box al presei şi tabloidelor britanice: eu însumi am citit nenumărate articole, mai ales în ziarele conservatoare, în care, dacă atrăgeau ei atenţia asupra problemelor climatice, erau „ipocriţi” şi se avântau nepermis în politică, dar dacă William şi Kate făceau exact acelaşi lucru, aceştia erau „responsabili” şi „legitim preocupaţi” de o cauză nobilă; dacă ei mergeau într-o vizită oficială, sigur o făceau pentru a se promova pe ei, pentru că uite ce rochie scumpă a purtat ea şi ce pantofi italieni a purtat el, în schimb uite ce rochie simplă şi distinsă a purtat Kate şi ce cămaşă ieftină a purtat William, care înţelege oamenii din popor, spre deosebire de îmbuibatul de Harry! 

Apoi s-au rupt zăgazurile: Harry şi Meghan erau ascunşi, secretoşi, lipsiţi de respect faţă de regină şi faţă de britanicii plătitori de taxe, cheltuitori, obraznici, aroganţi, nepatrioţi, neînţelegători şi cruzi cu angajaţii etc; toate acestea în timp ce William şi Harry, la fel ca Charles şi Camilla, erau exact opusul. Trebuia să fii orb să nu remarci discrepanţa dintre relatări în presă sau social media şi trebuia să mai fii şi foarte naiv să nu-ţi pui problema cât de obiective puteau fi aceste relatări. Nu e vorba de a ţine cu cineva sau cu altcineva într-o dispută altfel cretină, ci e vorba de a-ţi folosi mintea: dacă presa, dar toată presa, nu doar o parte a ei, l-ar toca zilnic pe Ciucă şi l-ar ridica în slăvi pe Ciolacu, ar fi imposibil să nu te gândeşti, dacă mai ai un dram de creier funcţional, că ceva e putred la mijloc (deocamdată acest exemplu rămâne pur ipotetic, întrucât amândoi beneficiază de o presă incredibil de binevoitoare în România).

Plecarea din Marea Britanie şi începutul atacurilor groteşti în presă

După mai bine de un an în care cei doi au fost atacaţi constant – cred că nu a existat o singură zi în care să nu citesc ceva negativ despre ei –, Harry şi Meghan se pare că ar fi cerut ajutorul fostei regine, al lui Charles şi al funcţionarilor de rang înalt de la Buckingham, dar, potrivit spuselor lor ulterioare, s-ar fi lovit de un zid de tăcere şi indiferenţă, ceea ce, coroborat cu presiunea insuportabilă exercitată asupra lui Meghan, ar fi condus la decizia celor doi de a se retrage din viaţa activă a familiei regale. Iniţial, ei au cerut doar degrevarea de anumite îndatoriri pentru a putea avea o viaţă relativ normală şi a o ajuta pe Meghan să depăşească o anume tentaţie suicidară, ceea ce înţelegem că le-ar fi fost refuzat cu vehemenţă în special de William, despre care începem să aflăm că nu e chiar îngerul de prinţ de care ne-am îndrăgostit cu toţii, văzându-l îndurerat la moartea mamei sale, regretata prinţesă Diana, în 1997. 

Astfel, Harry şi Meghan au hotărât că drumurile lor şi ale familiei lui Harry se vor despărţi, pentru a-i proteja atât pe Meghan, cât şi pe fiul lor, doar că, odată liberaţi de povara calităţii lor oficiale, aceştia puteau să şi explice public gestul lor. La un an după plecarea în Statele Unite, ei au acordat un interviu celebrei realizatoare de televiziune Oprah Winfrey, în care au arătat o faţă extrem de urâtă a monarhiei britanice: o regină captivă a protocolului şi incapabilă să mai ia propriile decizii pentru familia a cărei întâi-stătătoare era, o familie regală paralizată de frica presei, căreia i s-ar satisface toate hatârurile, un William îmbătrânit înainte de vreme şi resentimentar, o birocraţie regală ostilă nou-veniţilor şi plină de prejudecăţi xenofobe, dar, mai grav decât toate, rasismul rânced al unor membri – nenumiţi – ai familiei regale. Interviul a avut efecte imediate în Marea Britanie: cei doi au fost declaraţi pe loc mincinoşi, dornici de bani, dispuşi să distrugă monarhia numai pentru a beneficia ei de atenţie. Mai rău, au fost acuzaţi că interviul respectiv l-ar fi băgat în mormânt pe prinţul Philip (care nu avea decât vreo 99 de ani şi era bolnav copt) şi că i-au grăbit moartea chiar şi fostei regine, care nu a mai suportat, vezi Doamne, supărarea. William însuşi, vizibil iritat, a răspuns – lucru neobişnuit – unei întrebări a reporterilor pe stradă, precizând ca familia regală nu ar fi rasistă. Un cunoscut şi controversat om de televiziune, Piers Morgan, adversar neîmpăcat al lui Meghan, s-a enervat peste măsură, a demisionat în direct şi a plecat din propria emisiune când colega sa de platou i-a sugerat că, poate, sănătatea mentală a unei tinere femei nu ar trebui bagatelizată. 

Prințesa de Wales, Prințul de Wales și Ducele și Ducesa de Sussex, la Castelul Windsor, după moartea Reginei Elisabeta a II-a/ Foto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia

Nicio secundă, cu rarisime excepţii, nu şi-a pus cineva în presă problema dacă nu cumva nu tot, dar măcar o mică parte din ceea ce susţin cei doi ar fi adevărat: Dacă Meghan chiar a avut probleme de natură psihică şi i s-a refuzat ajutorul? Dacă familia regală chiar s-a purtat oribil cu ei? Dacă presa chiar îi vânează şi le distorsionează deliberat vorbele şi gesturile? Niciuna din aceste întrebări nu a apărut în spaţiul public. Au apărut, în schimb, lăturile, atacurile groteşti, cererile repetate de a li se retrage titlurile regale de duce şi ducesă de Sussex (deşi, în cazul fratelui lui Charles, prinţul Andrew, care a fost acuzat explicit de pedofilie şi a scăpat de condamnare doar mituind-o pe cea care-l acuza, nu s-a cerut nicio clipă aşa ceva).

Legături bolnăvicioase şi complicităţi sinistre

Moartea reginei în septembrie 2022 a însemnat o augmentare fără precedent şi dincolo de limitele suportabilului a propagandei regale în spaţiul public. Şi, cum nicio propagandă nu e eficientă în absenţa unui opozant, a unui duşman real sau imaginar, Harry şi Meghan s-au potrivit de minune pentru acest rol: Charles s-a asigurat, spre deliciul presei şi al tabloidelor, că fiul său cel mic este umilit public, nepermiţându-i să poarte uniforma militară la înmormântare; lui şi soţiei sale le-au fost rezervate roluri minore; femeile din familia regală (Kate, Camilla, Sophie) au strâmbat din nas la vederea lui Meghan etc. Dar moartea reginei a mai însemnat un lucru: că Harry poate, în sfârşit, fără a fi acuzat că-şi ucide bunica, să-şi spună propriul adevăr pe larg. Şi chiar aşa a făcut: a colaborat cu Netflix la un amplu documentar privind viaţa sa în familia regală, a dat o serie de interviuri şi a mai scris şi o carte (Spare = Rezerva), care zilele acestea face recorduri de vânzări în întreaga lume. 

Foto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Desigur, ziarele britanice au scris, luni, umplându-se de ridicol, că această carte zace în librării, nefiind nimeni interesat de ceea ce are de spus un prinţ mincinos, nesimţit, arogant, ipocrit etc. Ulterior, s-a dovedit că oamenii nu numai că sunt interesaţi de carte, dar multora dintre ei li s-au mai deschis şi ochii spre o realitate ascunsă de multă vreme: complicitatea sinistră dintre presă şi aparatul regal de propagandă, familia regală în ultimă instanţă. 

Nu este în intenţia mea să fac o recenzie acestei cărţi, mai ales că nici autorul nu e vreun Proust, nici cartea nu spune lucruri pe care nu le-am fi bănuit deja: că Charles a fost un tată absent, preocupat exclusiv de relaţia cu amanta sa, Camilla, o bănuiam; că cei doi băieţi s-au opus căsătoriei tatălui lor cu fosta metresă, o bănuiam; că pentru concubina regală s-a pus în mişcare un întreg aparat de propagandă spre albirea imaginii execrabile pe care aceasta o avea în presă în anii 2000, iarăşi o bănuiam; că William şi Kate beneficiau de tratament preferenţial, nu mai era nicio îndoială. Dar ceea ce mulţi nu bănuiam era trocul ordinar pe care Harry îl acuză foarte lucid şi tăios între Palatul Buckingham şi marile instituţii de presă. Şi asupra acestui aspect îmi propun să insist. 

In imagine, printul Harry, în timpul unui interviu la Good Morning America de la postul  de televiziune ABC, pentru a-și promova noua carte Spare. Ducele de Sussex a vorbit despre relațiile sale deficitare cu tatăl său, regele Carol al III-lea și cu fratele său, prințul William, și despre modul în care speranța sa pentru o „reconciliere” l-a determinat să vorbească. Prințul a spus că nu crede că detaliile pe care le împărtășește în Spare pot înrăutăți lucrurile cu familia lui. Foto Good Morning America/ABC / Backgrid UK / Profimedia

Sunt unii dintre noi care nu ne-am pierdut minţile şi ne amintim exact ce presă groaznică avea Camilla şi înainte, dar mai ales după moartea prinţesei Diana. Cum se face că această femeie, care a distrus două căsnicii, a băgat-o în groapă pe o prinţesă de 36 de ani şi şi-a forţat intrarea într-o familie în care nu o dorea nimeni în afară de partenerul ei adulter, a ajuns să fie astăzi aproape adulată în presă, după ce aceeaşi presă o sfâşiase pe bună dreptate? Răspunsul – spune Harry – nu este decât unul: el a fost moneda de schimb. Cu alte cuvinte, propriul tată l-ar fi sacrificat pentru acceptarea amantei sale. Că este aşa sau nu, nu avem de unde să ştim, dar e cert că momentul în care el a început să fie hăituit şi batjocorit în presă (pentru diverse escapade nocturne specifice unui tânăr de 20 de ani, pentru greşeli mai mari sau mai mici) a cam coincis cu momentul căsătoriei lui Charles cu Camilla. Or, e greu de presupus că cineva care până ieri a avut parte de o presă vădit ostilă poate, peste noapte, să fie lăsat în pace şi chiar activ promovat fără o înţelegere tacită între părţi. 

De asemenea, Kate Middleton nu a avut nici ea o presă foarte favorabilă dintotdeauna: mulţi ne amintim cum era poreclită Waity Katy (pentru că aceasta a stat acasă ca o gospodină ani de zile după absolvirea facultăţii, aşteptând să fie cerută de nevastă de William, care nu se mai hotăra să se însoare). De altfel, chiar după nuntă, William şi Kate au început să fie consideraţi leneşi fiindcă mare lucru, în afară de tăiat panglici din când în când, nu prea făceau. Dar situaţia s-a schimbat radical când a apărut Meghan în scenă: de atunci William şi Kate sunt consideraţi adevărate modele de virtute şi hărnicie în presa britanică. Din nou, întrebarea cum a fost posibilă schimbarea peste noapte e perfect legitimă, iar răspunsul e şi el uşor de bănuit.

Ce concluzii tragem?

1. Monarhia din Marea Britanie, în ciuda aparenţelor de aşa-zisă modernizare şi a campaniilor de PR, este profund nereformată şi începe să piardă adepţi pe zi ce trece mai ales în rândul generaţiilor de sub 40-45 de ani. Harry spune că el crede în viitorul monarhiei – sigur, cineva născut într-un asemenea sistem de privilegii nici n-ar putea spune altfel –, dar se înşală: nu poţi, făcând toate dezvăluirile oribile pe care le-ai făcut despre monarhie, să pretinzi că aceasta mai e viabilă în forma şi comportamentul ei actual.

2. Presupunând că Harry minte de îngheaţă apele (cică pentru a primi bani de la Netflix; dar ce-ar fi trebuit să primească? bomboane?), dacă fie şi numai o parte infimă din ceea ce spune e adevărat, e foarte grav pentru monarhie.

3. În nicio familie nu există îngeri şi draci decât dacă cineva din afară îşi pune ochelari de cal şi nu vede decât alb şi negru, iar atunci când tot establishment-ul şi toată presa se năpustesc asupra unui om, oricine ar fi el, prinţ, politician, coafeză, pentru a-l diaboliza în spaţiul public, trebuie să ne întrebăm cine ce interese are şi ce se ascunde în spatele acestui cartel.

4. Complicitatea presei cu anumite instituţii, chiar dacă greu de dovedit, nu înseamnă că nu există. După cum la noi, în România, atunci când a apărut ştirea plagiatului premierului Nicolae Ciucă, aceasta a fost ignorată de cele mai importante televiziuni, care aveau treabă în seara aceea să discute despre aluniţele şi cancerul lui Putin, despre preţul cartofilor în Tecuci şi despre gropile dintr-un drum din Bărăgan, aşa şi în Marea Britanie este posibil un consens al tăcerii pe anumite subiecte şi o conspiraţie pe un subiect tabu cum e încă monarhia nu mi se pare neplauzibilă.

5. Avem noi, românii, prostul obicei de a ne crede mai imbecili decât occidentalii. Din punctul ăsta de vedere, apariţia cărţii lui Harry e o veste încurajatoare pentru noi. Acesta povesteşte în carte că a fost nevoit să apeleze la ajutorul unui psihoterapeut pentru a trece peste diversele traume ale copilăriei, mai ales peste moartea tragică a mamei sale. În România a merge la un psihoterapeut şi a face psihanaliză nu mai e de mulţi ani un subiect tabu, romanii prinzându-se, în sfârşit, că există o diferenţă între un spital de psihiatrie şi cabinetul unui psihoterapeut. Ei bine, mulţi britanici, inclusiv Prinţul William, au rămas corigenţi la materia asta: ei încă mai cred că a te duce la psiholog e de ruşine, e ceva ce numai „nebunii” mai fac, că psihologul te spală pe creier şi te poate face să-ţi iei câmpii (cum şi i-ar fi luat – înţelegem – Prinţul Harry). E greu de crezut că în România, în afara zonelor rurale sau greu încercate, mai gândeşte cineva în felul ăsta şi e întristător că un absolvent al Universităţii St. Andrews cum e Prinţul William poate gândi în termeni atât de rudimentari. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Wow! Ce treaba ai tu cu monarhia britanica? Te intreb pentru ca te vad pornit si foarte ne-impartial, ca sa zic asa, in articolul pe care l-ai scris. A contesta noi, monarhia britanca, mi se pare ridicol si fara sens. Forma de guvernamant a acelei tari nu o putem noi aprecia sau contesta, nu e istoria noastra. Dar faptul ca ei au monarhie de cand se stiu e modul lor de a gandi si trai si aici nu avem noi a ne amesteca. Noi, cu republica noastra facuta zdrente de alde Ciuca, Ciolacu, Grindeanu, Veorica etc.

    <Popularitatea ducelui de Sussex, Prințul Harry, în rândul publicului britanic a ajuns la cel mai scăzut nivel din istorie după afirmațiile sale împotriva familiei regale, potrivit primului sondaj de opinie realizat de la publicarea autobiografiei sale, Spare – Rezervă, relatează cotidianul londonez The Times.
    Sondajul YouGov a constatat că doar 24% dintre oameni au o părere pozitivă despre prințul Harry, față de 68% care îl critică. Rata de aprobare a acestuia a scăzut cu șase puncte în decurs de o săptămână.> - G4Media.ro

    < Pe 11 decembrie 2021, Urban Dictionary (n. n. - o inițiativă pornită în 1999, care și-a propus să repertorieze și să explice toate expresiile nou apărute în limba engleză) a înregistrat un nou element. A fi Meghan Markle înseamnă a rupe legăturile cu cineva fără un motiv aparent și fără o justificare prealabilă, odată ce acea persoană nu mai este de folos.
    Tom Bower a semnat douăzeci și patru de cărți până în vara lui 2022. Pasionat de istorie, autorul britanic, și fost jurnalist la BBC, a atacat multe subiecte: de la Al Doilea Război Mondial la fotbalul britanic și biografii ale unor importanți politicieni, precum Gordon Brown, Boris Johnson, Tony Blair. În 2018, publică o biografie a regelui Charles al III-lea, atunci prinț de Țara Galilor și primul pe linia succesorală la tronul Marii Britanii. Pentru Prințul Rebel: Putere, Pasiune și Provocările Prințului Charles, Bower a dus o meticuloasă muncă investigativă, reușind să poarte 120 de interviuri cu membri ai personalului Casei Regale sau cu oameni care se învârt în aceleași cercuri...

    Tom Bower are reputația unui autor care își cercetează foarte bine subiectul, reconstituind puzzle-ul personalității asupra căruia s-a oprit. Colegii din presa britanică îl invidiază, căci în pofida subiectelor sensibile tratate, n-a fost niciodată dat în judecată pentru ceea ce a pus în cărțile sale.
    Când în luna iulie a apărut informația potrivit căreia Bower ar fi pe punctul de a publica o nouă anchetă, care o are în centrul atenției pe Meghan Markle (n. n. Ducesă de Sussex după căsătoria în luna mai 2018 cu prințul Harry Mountbatten – Windsor), presa și publicul britanic au început numărătoarea inversă a zilelor rămase până la apariția pe rafturi a celui de-al 25-lea volum semnat de reputatul jurnalist-autor.
    Cartea îi este dedicată lui Tom Mangold, o adevărată legendă a jurnalismului de investigație britanic, autor și el de cărți despre afaceri complicate și delicate în universul mediatic de dincolo de Canalul Mânecii.
    Apărută în librării pe 21 iulie, cartea lui Bower Răzbunare: Meghan, Harry și războiul dintre Windsori numără 439 de pagini și conține 882 de note de subsol. Fiecare citat sau informație este trasată, arhivată și atribuită cuiva dintre cei care s-au exprimat fie public, fie în privat cu privire la noua achiziție a familiei regale britanice din momentul în care aceasta și-a făcut apariția în viața britanicilor. De la entuziasmul celor care au făcut cunoștință cu ea în timpul primei vizite oficiale programate în Nottingham, pe 1 decembrie 2017, și enormul val de admirație stârnit de aparițiile publice ale americancei de 36 de ani, Bower sintetizează în prefața de două pagini calitățile care au propulsat-o pe prima scenă a lumii: tenacitatea, ambiția și un plan minuțios, bine pus la punct, pentru a obține în fond trei lucruri simple: celebritate, faimă și prosperitatea care le însoțește. După doi ani de încercări disperate de a-și găsi un soț britanic cu o bună situație materială, Meghan Markle reușește să-și lege destinul de cel mai curtat burlac de pe mapamond
    ...
    Bower a petrecut două zile în compania lui Thomas Markle, tatăl. Primul capitol îi este dedicat și absolut necesar pentru a înțelege drama jucată în culise cu puțin înainte de nuntă, în mai 2018, când tatăl miresei a fost absent și greșit judecat.
    ...
    Cartea demontează multe dintre miturile pe care Meghan le-a vehiculat în încercarea de a obține simpatia publicului sau o situație avantajoasă.
    ...
    Ca orice tată cu posibilități, Thomas a plătit studiile universitare (45.000 de dolari pe an). Mai târziu, Meghan va declara în multe rânduri că a trebuit să lucreze slujbe penibile pentru a se întreține pe timpul studiilor, prezentându-se astfel ca un success story: cineva venit de jos, și nu o tânără cu o copilărie privilegiată (școli private încă din primară și universitate plătită fără greutatea împrumuturilor universitare). Prima opțiune universitară a fost Princeton, dar universitatea nu s-a arătat interesată de profilul tinerei. A doua opțiune a fost Northwestern University în Chicago, renumită pentru programul academic de actorie. Aplicația i-a fost acceptată.
    Tom Bower este primul dintr-o serie de autori care încearcă să condamne în piața publică un personaj odios și dubios precum Meghan Markle. În doar câteva zile, pe 6 octombrie, iese din tipografie o nouă carte pe aceeași temă, semnată de Valentine Low (Courtiers, the hidden power behind the crown), în care un loc important este acordat personalului care a lucrat direct cu Meghan Markle și care a demisionat pe capete din cauza comportamentului său brutal și intimidant.> Șah la ducesă (cazul Meghan Markle) – Revista 22

    Si cand te gandesti ca la inceput (imi placea mult de ea, o apreciam si mi-a placut rolul ei in serialul Suits), necunoscand realitatea, atat l-am detestat pe tatal actritei, crezand ca e un monstru ce nu-si iubeste copilul si cand colo, ce sa vezi? Meganuta il defaima fara regrete. Pe principul o vand si pe mama, numai sa-mi mearga bine.
    • Like 0
  • acrisor check icon
    Wow, antiregalist roman apărătorul prințișorului îmbuibat cu bani regali care "nu renunțăm la titlurile regale" deși a "step down” pentru că Meghan nu a primit titlul de prințesă. Foarte mișto imagine. Era sa nu pot sa citesc până la capăt retorica desăvârșita in favoarea prințișorului căruia i-a fost "rușine cu Nottingham Cottage" unde era "cazat" pentru că o ducea acolo pe actrița de categorie B.....
    • Like 0
  • Like la tot ce s'a spus mai sus. Si as mai adauga ca eu cred in aristocratia cunoasterii si a creatiei, in meritocratie, nu in cea din pràsilà. Baietii si fetele astea, cà de fapt indiferent ce varsta ar avea tot cam la stadiul àsta ràman, vor doar privilegii, avantaje, capritzuri si viata dulce, dar indatoriri ioc. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca de multe ori sunt in cârdasie cu presa care pasàmite îi hàrtuieste, imediat ce scad cifrele în contul bancar sau creste teama ca vulgul i'a uitat si riscà sà cadà intr'o existentà normalà si anonimà.
    • Like 1
  • Evident nu voi cumpăra și nici citi asemenea maculatură. Alături de semnatarul acestui material va vibra si plânge toate coafezele și cei care sunt fascinați de filmele siropoase indiene, sau din America Latină. Din relatarea de aici mă amuză cel mai mult ideea că acest personaj imatur, bocitor ar putea moderniza monarhia din Anglia.
    • Like 2
  • bogdan a check icon
    As fi fost impresionat de gestul sau daca ar fi trait ca un om normal dupa "adbicarea" din casa regala, daca si-ar fi castigat painea din altceva. Dar e foarte convenabil cand dai un interviu sau mai scrii o carte cu iz de scandal si traiesti din asta. Urmeaza in viitor, cand milioanele se vor mai diminua, si versiunea nevestei, bineinteles.
    • Like 4
  • Diana check icon
    Puneți niste etichete monarhiei britanice fara nici o dovadă (ce vi se pare dvs nu e o dovada, nici ce spune Harry nu e, nici ce zic eu - nu așa merg lucrurile). Nu ne putem îndrepta spre o lume în care impresiile și nazaririle sau părerile personale țin loc de adevar. Daca urmăriți mai atent, Harry tocmai ce a negat cu gura lui rasismul in familia regală, asta după ce s-au descoperit enorm de multe alte contradicții (unii le numesc chiar minciuni) in ce a scris/spus in interviuri. El însuși a recunoscut consumul îndelungat de droguri, precum și faptul că "adevărul lui" nu trebuie neapărat sa fie făcut din realități obiective. Opinia publică din UK, mult mai la curent decât suntem noi, este deja lămurită de personaj, precum și de interesele pt care face ce face. Pt mine familia britanică (aceea rămasă în slujba poporului) rămâne un exemplu de demnitate, slujire, decenta, eleganta, mai ales acum prin comparația cu ce face perechea din SUA. Daca am avea un lider pe un sfert macar din prințul William sau regele Charles eu personal as fi foarte fericita.
    • Like 0
  • Povestea asta îmi amintește de modul în care a fost tratat Nicolae al României de vrăjitoarele din familia Hohenzolern. S-a dus și bruma de simpatie pe care o mai aveam pentru Charles, turistul de la Viscri!
    • Like 1
  • Unu. Articolul este de un pupincurism gretos fata de Harry, un pusti alintat si obraznic, resentimentar ca nu a avut sansa de a fi primul nascut (a se vedea si titlul cartii). A vrut numai privilegiile statutului de print si a fugit de responsabilitati. Doi, Ideea ca Charles este un afemeiat adulterin este hilara sau SF de-a dreptul, e suficient sa te uiti la el. Dimpotriva, Diana, exploatand carisma cu care a fost inzestrata, si-a facut de cap. Cat despre ideea ca numita Camilla a ucis-o pe Diana, e constipationista de-a dreptul
    • Like 3


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult