În fiecare an, cumnatul meu trebuie să demonstreze la primărie că bunica lui a murit. „Dar nu e bun certificatul de deces? - Ba da, dar trebuie o declarație. Și mai e nevoie acum de declarația a doi vecini”

Fotografie generică. Sursa - Lev Dolgachov/ Alamy/ Profimedia

Nu este ficțiune literară. Nici măcar o poveste naivă pentru adormirea lui Moș Crăciun. E realitate pur românească:

Băbuța Ioana a murit în 2014. Era bunica soției mele pe linie paternă. De atunci, în luna decembrie a fiecărui an se întâmplă „minunăția”. Cumnatul meu trebuie să meargă la un ghișeu care aparține de Primăria Galați (zona „La Nespălata”) pentru a plăti taxa pe habitat. Cred că așa se numește, nu aș vrea să greșesc. 

În fiecare an, aceeași stupizenie. I se spune că la adresă figurează 6 persoane. Degeaba are la el certificatul de deces, în fiecare an trebuie să dea o declarație în care să spună că a murit. În 2014. Având certificatul de deces cu el, da?

Ieri a fost din nou. Tot 6 persoane erau la adresă. Din nou a avut aceeași conversație cu funcționarul de la ghișeu:

- Trebuie să dați o declarație.

- De ce, că a murit?

- Da.

- Dar nu e bun certificatul de deces?

- Ba da, dar trebuie o declarație. Și mai e nevoie acum de declarația a doi vecini.

- Pentru?

- Pentru că e nevoie de martori.

- Dar certificatul de deces nu e bun?

- Ba da, dar e nevoie de martori.

Nu știu cât de multă imbecilitate e la mijloc. Nici câtă impertinență e acolo. Nu știu nici măcar dacă vreo lege sau vreo hotărâre a cuiva justifică mizeria asta la care e supus un contribuabil, dar e înjositor faptul că ești nevoit să faci anual o declarație pentru că un funcționar public nu e în stare să modifice niște informații într-o bază de date. Nu știu câtă insolență mai încape în unii oameni și nu îmi pot imagina unde e sfârșitul acestui gen de comportament.

Astăzi a fost din nou la ghișeu. A găsit o doamnă care i-a zis că nu mai este nevoie nici de declarație, nici de cei doi vecini care să probeze moartea băbuței Ioana. Și că la anul nu se va mai lovi de problema asta.

Aștept să vină decembrie 2024. După 10 ani poate va fi lăsată băbuța Ioana să-și doarmă-n liniște somnul.

Cu altă ocazie am să vă povestesc vizitele ei la comisia medicală. Avea un ochi de sticlă. Și tot în fiecare an trebuia să meargă în fața unor demenți care o puneau să-și acopere ochiul sănătos și să citească litere cu celălalt. De sticlă. Pentru o pensie mizerabilă de handicap.

Domnule Ionut Pucheanu, deschideți din cînd în cînd ușa capitonată de la primărie. Poate ajung și astfel de informații la dumneavoastră!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp