Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Dis iz dă lo. Iu andărstend?” Cum am luat o amendă de parcare la Salonic, iar funcționarul de la primărie mi-a dublat-o. O excursie în birocrația grecească

Orașul Salonic

Foto - Profimedia Images

Vacanță, a doua zi la Salonic, ora dimineții, în căutarea unui loc de parcare. Un trafic lent de parcă toată lumea era în căutarea acelui loc pe acea stradă sau de parcă nu își făcuse cafeaua de dimineață efectul. Stai! Aici! mi se atrage atenția. Identific un mic spațiu între alte două mașini și mă strecor ușor. Gata, perfect loc, mai ales ca e în apropierea Muzeului de arheologie, scopul nostru pentru această dimineață. Cobor și ca orice șofer responsabil mă asigur că nu am parcat pe un loc interzis sau că mașina nu e aliniată la bordură. Privesc de asemenea în jur dorind să înțeleg dacă e o zonă de parcare plătită. Iau la rând parbrizele tuturor mașinilor din proximitatea mea și caut semne care să îmi dea indicații de plată, dacă e cazul. Mașinile, curate, fără vreun bilet în geamuri iar sub copacul de la colțul străzii un semn care indica parcarea însă tare ponosit și cu o scriere doar în limba greacă, din care chiar nu înțeleg nimic. Plecăm liniștiți pentru că în general, în Grecia, în general locurile de parcare sunt gratuite.

Muzeul de arheologie e fascinant. Adică, un alt loc din Grecia, precum multe altele, care te duc într-o altă dimensiune. Petrecem acolo o bucată bună de timp și în jurul prânzului ne reîntoarcem agale la mașină, savurând intrinsec cele văzute la muzeu. Ieșim repede din acea stare de bliss, când din parbrizul mașinii ridic un bilet de amendă pentru neplata parcării. 10 euro. Asta e. Noroc că la colț de stradă zăresc doi agenți de poliție, spre care mă îndrept degrabă să îi întreb unde pot plăti amenda. Mare noroc am atunci când îmi spun că primăria e la 700 de metri. Le mulțumesc și o iau la pas de marș într-acolo.

Ajung la primărie, crezând inițial cel puțin de afară ca e un alt muzeu sau o mare sală de spectacole, cel puțin așa pare pe dinafară. Oricum, ceva impunător. Întreb gardianul de la ușă unde pot plăti o amendă și sunt trimis, prin semne, către biroul de informații, unde Slavă Celui de Sus, găsesc doi tineri care vorbesc engleza, o limbă care dă de cele mai multe ori bătăi de cap grecilor. Curios, la ce aflux de turiști străini au. În fine, aceeași întrebare și mi se indică scurt camera 208. Spun scurt, pentru că am impresia că întrerup o conversație aprinsă, între cei doi, în stil caracteristic, pe un ton ridicat și cu multe gesticulări. Îi las în urmă și încep să caut camera 208. Ajung, deschid ușa și pun aceeași întrebare. Un domn, din cei trei prezenți în birou, îmi spune că aici. Ma gândesc cât de operativi sunt. Camera 208 și gata. Ia amenda, o studiază și scrie pe spatele ei 20 euro, semnează și aplică o ștampilă. Întreb de ce 20 de euro când pe ea scrie 10 euro. Răspunde: “Turist cu mașină închiriată? 20 de euro.” Imediat sunt trimis la camera 318, etajul 2. Plec aproape râzând fără să mai intru în vreo polemică cu angajatul primăriei. Ajung la camera 318, care de fapt era un ghișeu.

După sticla de protecție, o domnișoară și un domn. Plictiseală maximă. Dau hârtia și aștept să plătesc. Domnișoara face adnotări pe hârtie, introduce datele în computer, imprimă ceva, pune hârtia deoparte si așteaptă. Și ea și eu. Ca să realizez că amândoi așteptăm pe colegu’ care lucra ceva la calculator și care în final contrasemnează și el și aplică o stampilă. O altă ștampilă. Întreb totuși de ce 20 de euro...și pe un ton nervos, mi se spune că așa e legea, că să mă duc la șeful ei dacă vreau să mă lămuresc.

„Dis iz dă lo. Iu andărstend? Iu hev cuestions, go tu mai bos end asc. Go tu mai bos” Numai asta nu am să mai fac. Dau să plătesc și mi se spune că nu aici. “uat du iu min, iu uant tu pei hir ? no, iu dont pei hir. Go tu di airon dog” Ok. Deci nici aici, ci tot înainte pe hol la “iron dog”. Iron dog, întreb. Nai, nai, iron dog. Caut ca disperatul un iron dog pe hol. Nici urmă de el. Să realizez în final când văd niște uși cu gratii de oțel că acolo poate fi casieria. Trec de gratii, ajung la ghișeu, plătesc fără să comentez și istovit, mă îndrept către ieșire, după aproape 45 de minute.

Înainte să cobor de la etaj, arunc o privire către centrul clădirii, pentru că ea e gândită modern ca un open space central și birouri pe margine, pe fiecare nivel. De sus, o vedere a unei scene clasice multor administrații locale. Într-un spațiu delimitat cât de cât ședeau 10 femei și bărbați laolaltă. Par cam inerți și foarte concentrați pe telefoane.

Plec cu această imagine ruptă parcă dintr-un tablou. Am un déjà vu...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Iu meic mi laf!
    Next taim, teic ză bas!
    • Like 1
  • hahaha.......Astérix et Obélix - Les 12 Travaux d'Astérix ....una dintre sarcini este sa obtina un permis de libera trecere....ati trait la indigo....insa .pot spune ca ati scapat ieftin....
    • Like 2
  • Frumos scris, aduce putin a Hasek in "Povestiri vesele" .
    Dacă nu eraţi amendat cu 10 euro şi funcţionarul nu vă dubla amenda, povestirea n-ar fi fost scrisă. Ştiu ei grecii, ce ştiu...
    • Like 1
  • Google Lens - daca ai telefon cu Android ; deschizi aplicatia ( Lens ) - iti apare camera foto. In stanga jos scrie "Traducere". Indrepti camera spre panoul in limba greaca, te asiguri ca traduce din limba greaca in limba romana ( optiunea apare pe ecran) - si iti traduce ce scrie pe panou.

    Mai ai posibilitatea sa cauti informatii la chioscurile din zona - iti vand ei "taxa de parcare".
    • Like 0
  • Super tare întâmplarea! Îți trece dorul de casă dacă ești în Grecia. Simți România lângă tine- de, tot în Balcani sunt și grecii. Turistic vorbind nu o să ne comparăm niciodată cu ei , e chestie de bun simt să recunoaștem. În alte privințe însă mai au și ei de corectat. Referitor la comentariul alăturat- Grecia nu este și probabil nu va fi niciodată o țară comunistă. Nu faceți confuzie între simpatiile de stânga și comunism - sunt termeni total diferiți.
    • Like 0
    • @ Christian
      Daniel00 check icon
      N-am spus ca a fost comunista. Insa mentalitatea lor e atat de stanga, incat se inteleg mai bine cu Putin. Dovada ce i s-a intamplat omului. Daca Grecia era o democratie, nu se intampla, Grecii de acum n-au nicio legatura cu cei de pe vremea lui Socrate, Platon si Aristotel.
      • Like 1
  • Daniel00 check icon
    Nu stiu de ce, dar din totdeauna n-am avut o parere buna (politic si administrativ) despre greci. De ce ai vrea de buna voie sa fii comunist?
    • Like 2
    • @ Daniel00
      Cumva este o parere gresita despre comunism.
      Nationalizarea proprietatilor nu genereaza comportamentul de lehamite al slujbasilor bugetari fata de platitorul de taxe (si amenzi).
      Este drept ca si in comunismul romanesc (de care am scapat?) exista acest comportament al slujbasilor bugetari, dar el este generat de constiinta ca din postul pe care-l ai nu poti fi dat afara usor (mai ales) in conditiile in care ai fost angajat pe spaga sau pe pila unui sef.
      De aceea acest comportament se intalneste si in alte sisteme de guvernare, chiar si in democratii recunoscute (vezi scandalurile legate de institutiile pentru drepturile copiilor din tarile nordice).
      • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult