Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

În noaptea de Crăciun, dintr-un intrând de bloc, mă abordează o voce: „- Domnu’! Domnu’, stați oleacă, să vă rog ceva!…”

Brad de Crăciun, târg de Crăciun

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Veneam cu soția de la petrecut Crăciunul cu familie și prieteni. Mă îndreptam spre casă. Locuiesc în zona gării.

La vreo cinci sute de metri de casă, pe o stradă lungă, dar întunecată din cauza felinarelor palide, dintr-un intrând de bloc, aud pe cineva strigând:

„- Domnu’! Domnu’, stați oleacă, să vă rog ceva!”

Nu știam sigur dacă mi se adresează. Ne oprim și ne întoarcem. Vine spre noi un om care îl identificăm imediat ca fiind al străzii. Haine sărăcăcioase, dar curate și suficient de groase cât să îi țină de cald. Îi dau 60-65 de ani, din cauză că, nebărbierit fiind, are firele albe, iar părul grizonant. Fața îi e brăzdată de riduri specifice celor care prestează munci grele.

Începe să vorbescă cât de repede poate, gândindu-se că îmi voi pierde răbdarea și voi pleca mai departe. Îmi spune că îi este foame și mă roagă să îl ajut cu bani.

Îi arăt că am răbdare să îl ascult. Asta îl face imediat să plângă. E vizibil emoționat. Nu îmi dau seama dacă e beat sau nu. Nu duhnea puternic a băutură, dar când vorbea, se simțea totuși un iz. În asemenea cazuri, am luat de multă vreme decizia să nu dau bani, ci, dacă am timp, să cumpăr mâncare și să o ofer pe loc.

Asta pentru a fi sigur că nu își iau ei - acești oameni disperați ai străzii - băutură.

Crăciun fiind, și aproape ora 22.00, îmi dau seama că nu am șanse mari să găsesc magazine alimentare deschise la tot pasul. Știam, totuși, un magazin non-stop în zonă, pe care mizam să fie deschis.

Norocul îmi surâde. Ajungem la magazin, îi spun să aștepte afară și intru, împreună cu soția.

Cumpăr o pâine, zece felii de salam vidat feliat, o brânză topită feliată, un suc, o apă plată, două banane și două mere. Plătesc și ies.

Mă aștepta ghemuit lângă ușa magazinului. Îi întind sacoșa. Începe să îmi explice, plângând, că e prea mult. Că nu are cum să țină atâta mâncare la el.

Îi spun că ce e acolo se termină în maximum două zile. Îl întreb: e prea grea sacoșa, sau care e problema?

Îmi spune că i-o fură. Că nu are unde sta la noapte, și că e suficient să adoarmă o oră, ca să rămână fără ea.

Îl iau la întrebări: unde doarme, de unde e. Îmi povestește, cu tristețe în glas, că e din Bârlad. Că s-a suit în primul tren - cu bilet -, ca să găsească un loc unde să poată fi ajutat. Că a venit azi noapte și că pentru o noapte a dormit în tren.

Îi spun că există un centru pentru oameni ai străzii și îi propun să îl conduc eu până acolo.

Îmi spune că a fost acolo și că nu l-au primit, pentru că nu e din Iași. În plus, oricum nu mai aveau locuri acolo.

Îl întreb dacă are pensie.

Îmi spune că are 51 de ani. Că poate munci, dar că nu îl acceptă nicăieri pentru că nu are acte. Nici măcar buletin. Scoate din buzunar o folie cu două hârtii în ea.

Le iau și le desfac. Sunt două copii ale certificatului de naștere.

Între timp, în jurul nostru se opresc unii trecători. Un tânăr îmbrăcat bine, cu cioc și cu un palton bej de stofă, se oprește cu interes vădit. Mă întreabă dacă domnul a pățit ceva, sau dacă are nevoie de ceva. Îi spun că nu a pățit nimic, e un om al străzii care nu are unde să doarmă la noapte. Îi mai spun că i-am cumpărat o sacoșă cu mâncare, dar că lui îi este frică că o să-i fie furată. Tânărul, vădit impresionat, scoate două bancnote de câte o sută de lei și i le întinde. Omul, și el impresionat în continuare de al doilea gest uman într-o singură oră, începe iar să plângă, și spune că e degeaba, că și pe ăștia o să i-i fure. Eu încerc să îl liniștesc, dar fără succes. Iau decizia să învelesc banii în copiile certificatului de naștere, pe care le bag apoi iar în folie. Tânărul se uită cu subînțeles la mine. Amândoi îl ajutăm să se ridice, iar eu îl întreb: 

„- Aveți vreun buzunar mai dosit?"

Îmi spune că nu, așa că încep să îi caut eu un buzunar mai ferit. Sub geaca neagră, groasă, de fâș, avea un sacou. Îl caut de buzunare interioare, dar nu îi găsesc. Îi adâncesc folia cu hârtiile și banii într-unul din buzunarele exterioare ale sacoului.

Îl întreb:

„- Aveți unde dormi la noapte?"

„- Merg înapoi în Bârlad."

„- În regulă", îi zic. „Vă conduc până la gară, vă iau bilet și vă urc în tren."

Tânărul se uită la mine cu dorința în privire de a se asigura că lucrurile vor decurge bine. Îl asigur că da. Îi mulțumesc pentru gestul lui și îi spun că eu și soția mea vom avea grijă ca totul să fie în regulă. Îmi zâmbește mulțumit și pleacă.

Până la gară facem 5 minute pe jos. Pe drum, încerc să îl descos mai mult: de ce a venit în Iași, dacă are familie sau prieteni în Iași sau în Bârlad, care pot și vor să îl ajute. Îmi spune că l-a părăsit soția, a plecat cu altul și l-a alungat din casă. Îmi spune că are copii, două fete care stau în Sibiu amândouă. Îl întreb de ce nu apelează la ele. Îmi spune că îi este rușine. Că nu vrea să fie o povară pentru ele. Că și-a luat lumea în cap și a plecat unde a văzut cu ochii. Că a sperat că va fi ajutat. Că avea o geantă cu bulendre, care i-a fost furată în tren, când dormea. Și câțiva bani, nu mulți - și ăia i-au fost furați. Că a fost îmbrâncit și admonestat de controlor și de poliție, doar pentru că băuse o bere și îi mirosea gura a băutură.

Mi-a spus că în Bârlad are niște veri la care poate apela. Că a avut pentru un an de zile „certificat de om al străzii” - pentru care a plătit în total cam o mie de lei, cu toate actele și drumurile. Că ar vrea să muncească, dar că măcar buletin trebuie să aibă - chiar și pentru munca la negru. Și că nu îi face buletin dacă nu are domiciliu. Că nu vrea mila nimănui. Că are demnitate și se simte umilit să cerșească.

Îi recomand să apeleze la rudele sau prietenii lui pentru a-l lua în spațiu și pentru a-și putea face buletin. Îmi spune că așa va face.

Nu știu dacă spune adevărul sau dacă doar vrea să încheie conversația - care devenise rapid prea complicată.

Ajungem la gară. Îi cumpăr un bilet până la Bârlad. Trenul pleca la 22.30. Mai aveam 20 de minute. Îi dau biletul. Îmi mulțumește cu lacrimi în ochi și îmi spune că de aici încolo se descurcă. Nu mă las impresionat și îi spun că merg cu el până la tren și îl las pe scaunul unde va sta.

Pornim până spre linia patru. Ajunși acolo, decid să abordez unul sau mai mulți controlori și să mă asigur că omul va fi în siguranță.

Pe drumul către vagonul trei, găsesc un prim controlor. Îi spun pe scurt că domnul e om al străzii - cu bilet cumpărat de mine -, și îl rog să nu se lase înșelat de aparențe, și să îl trateze civilizat, uman. Mă asigură, sec, fără entuziasm, că va face asta.

Îl duc pe om la locul lui. Pe lângă noi trece un al doilea controlor - o doamnă. O abordez și pe ea și o rog același lucru. Doamna se dovedește mai umană și îmi zâmbește, asigurându-mă cu mai multă empatie că va avea și ea grijă, atât cât poate, ca domnul să fie în regulă și să coboare la Bârlad.

Mă întorc la dumnealui. Mă roagă să îi desfac brânza topită și salamul. I se furaseră și ochelarii, și nu vedea să le deschidă singur. Le mănâncă cu înghițituri repezi.

Stau cu el până cu cinci minute înainte de plecarea trenului. Apoi dau să plec. Îmi mulțumește cu lacrimi în ochi. Dau mâna cu el, dar el dă să mi-o sărute. Îi resping în mod ferm, dar neagresiv gestul. Îi spun că suntem oameni. Că el ar face mai mult ca sigur același lucru pentru mine, dacă am fi în roluri opuse.

Ies din tren. Soția mea, care nu intrase cu mine, îi face la revedere cu mâna. El răspunde emoționat.

Trenul pleacă.

***

În mod normal, m-aș fi oprit cu relatarea aici. Dar vreau să mai exprim câteva gânduri.

Suntem oameni. Care este condiția de a fi om? Unii ar spune: rațiunea, inteligența. Adevărat, fără doar și poate. Aș adăuga eu: empatia. Dar aș greși. Pentru că empatia o au și animalele. Câine, delfin, pisică, maimuță și multe altele. Și unele o au mult mai mult ca noi - sau cel puțin ca unele specimene din rasa umană.

Ce ar trebui să avem noi, oamenii, e umanitate. Care, în viziunea mea, ar fi o combinație între rațiune și empatie. Ceea ce psihologii numesc inteligență emoțională.

Cam atât.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • antonia check icon
    D-le Chelaru, tocmai ce mi-am schimbat mentalitatea rigida si cinica intr-un comentariu ulterior : am cerut statului sa nu-mi mai ia bani pentru a da ajutor institutionalizat, nu pe povesti, ci sa lase problema in grija dvs. - oamenii oameni . Am afirmat din start ca apreciez gestul dvs. Go on. Dati la cei care va abordeaza. If...then... random. . ( am citit ca sunteti programator- parca programatorii nu platesc impozit, si parca recent nici jurnalistii- deci compensati ; ) )
    Numai bine !
    ps. simpatizez sincer si informaticienii si jurnalistii buni :)
    • Like 1
    • @ antonia
      Treceți dintr-o extremă în alta cu opiniile. Sunteți și ironică, pe deasupra.

      Statul are un rol, pe care în mod cert trebuie să și-l asume și îmbunătățească. Dar în paralel, până când statul ajunge să își facă datoria, noi, oamenii "de rând", avem și noi datoria să ne implicăm și să ajutăm acolo unde putem.

      Vezi cazul Magic Home, vezi spitalul din București, construit de cele două doamne, atât de criticat de Firea, exact cu pretextul că "trebuia să lase statul să se ocupe".

      Programatorii nu plătesc impozit pe venit, așa este. Celelalte taxe, cum ar fi CAS etc., le plătesc ca oricine altcineva. Eu personal încerc, într-adevăr, să compensez.

      Nu mă consider jurnalist, și cu atât mai puțin nu sunt remunerat pentru ce scriu. Dacă aș dori să fiu, m-aș dedica în totalitate acestei meserii onorabile, și aș scrie mult mai mult decât o fac acum.
      • Like 1
  • antonia check icon
    Draga statule, poti desfiinta cantinele sociale, adaposturile de noapte, asistenta sociala, venitul social minim, ajutoarele sociale etc. - io nu mai muncesc sa platesc impozite si taxe pentru asta !
    Se va ocupa de problema o multime de persoane cu suflet enorm si potente financiar, astfel incat nicio persoana norocoasa sau doar persuasiva, nu va mai suferi in tarisoara noastra. Plus ca asta ii face pe marinimosi sa lacrimeze la gandul propriei bunatati si vor avea ce povesti in public.
    ps. pamflet ; )
    • Like 2
  • mdaaaa....si mie-mi pare cam trasa de par povestea cu lipsa buletinului, caci nevasta l-a dat afara din casa- sa zicem- dar Nu i-a anulat si buletinul de identitate si apoi, la 51 de ani nu muncea pe nicaieri ca sa poata avea un ban al lui ptr. o chirie , undeva ? neeee , nu sta-n picioare, dar problema cu oamenii strazii este una reala si ea trebuie rezolvata , asta e sigur ....in rest, La multi ani celor cu numele de Stefan !
    • Like 1
  • Nu stiu cat de adevarata e povestea.
    Daca e adevarata, felicitari pentru modul in care ati rezolvat-o! Si felicitari si sotiei. De obicei, femeile nu baga in seama oamenii strazii. Din ce am vazut personal; poate am cunoscut numai femei mai... dure. Ghinionul meu.
    Dar sunt 2 probleme cheie, care sunt generate de politicienii si functionarii nostri. In special de la Interne.
    Am mai scris, dar nimeni nu face nimic.
    1. Buletinul -sau CI- se da doar daca ai domiciliu si vii cu dovada ca esti proprietar sau esti luat in spatiu de un proprietar. Altfel, nu se da. Poate daca prindea o alegere, ceva, sa-i dea buletin la urgente, cu promisiunea ca va vota pe X, favoritul Internelor.
    Timpenia asta trebuie sa inceteze!
    Mai ales ca trebuie sa ne schimbam buletinul de cate ori ne schimbam domicilul. Astia ne leaga de glie, ca pe vremea lui Mihai.(Cum care Mihai? "Viteazul".)
    In timpul comunismlui, era interzisa miscarea dintr-un oras in altul, fara ordin. Sau te puteai misca doar in localitati de acelasi "rang". Acum, cine, ce mai interzice? De ce s-a pastrat cretinismul asta comunist?
    In plus, nici nu adapteaza abuzul legislativ -care le permite sa-ti dea buletin doar daca ai domiciliu- la actualul Cod al familiei.
    Va dau exemplu meu.
    Am vindut apartamentul meu din Calarasi si m-am mutat cu parintii in Constanta. Mama a decedat. Conform C.familiei, o mostenesc pe partea ei de apartament, cumparat in timpul casniciei cu tata (si trecuta in acte, nici o problema). Deci, sunt coproprietar. Ma rog, minoritar, dar coproprietar.
    Dar cand am prescris CI, nu mi s-a recunoscut calitatea de coproprietar.(?!!!!) "Melitia" a cerut acordul tatalui pentru a fi acceptat in spatiu. L-am obtinut , nu era o problema. Dar ramine atitudinea lor, total abuziva si nelegala. Nu mi-au recunoscut calitatea de coproprietar si drepturile ce decurg din aceasta calitate. Legal(?!!!) si oficial. Puteti sa verificati!
    O alta problema (legata de locuinte): divorturile la varste inaintate, cand sotiile, "iemancipate" (si de multe ori agente -sau doar turnatoare- ale serviciilor), isi gonesc sotii, pe motiv ca ele sunt stapine in apartament. Sunt mai multe cazuri de barbati batrini ce ajung pe strazi, din cauza sotiilor, decat femei ce ajung in "boscheti", din cauza sotilor. Este deja o problema nationala, pe care nimeni nu incearca s-o rezolve. (La noi, "dusmanul din pat" este femeia "iemancipata", agenta comunisto-securista, nu barbatul tacanit, cum e "peste garla".)

    2. A doua problema se refera la faptul ca nimeni nu angajeaza persoane de peste 45-50 de ani. Desi statul are o gramda de pensionari angajati, cand se prezinta un om de peste 45 de ani la angajare, este respins. Sistematic. Iar patronii vor numai tineri, de parca firma lor ar supravietui 1000 de ani. Ca vor fete tinere... e de inteles. Dar ce fac numai cu barbati tineri? (Se voia o gluma.)
    Ar trebui sa se sesizeze cineva in aceasta privinta si sa incerce o solutie.
    Nu o lege, ca degeaba dai legi. ("Legea este o bariera....." sau "Legea prinde muste si lasa viespile libere." Etc.)
    O organizatie neguvernamentala, care sa se ocupe de plasamentul celor in varsta. E bine sa ne ocupam de caini, ursi, pisici, copii cancerosi etc. Dar de oamenii de peste 45 de ani, in dificultate, cine se ocupa?

    De Craciun, un articol care merita toata atentia. (Poate noii guvernanti vor tine cont si de aceste probleme. Caci pot fi usor solutionate, daca prevederile prostesti si abuzive sunt modificate.)
    • Like 2
    • @ Munteanu Mongolul Mircea
      chestia asta cu femeile "iemancipate ", agente sau macar turnatoare la servicii, m-a dat gata....chiar atita ghinion sa fi avut in viata dvs ? tzztztz....tragic !
      • Like 4
    • @ Munteanu Mongolul Mircea
      Foarte multe observatii in comment-ul dvs cu care sunt de acord. Si o abordare rationala. Si problemele ridicate sunt reale, chiar daca uneori cam misogine. De-a lungul anilor am participat la diverse actiuni de ajutorare a celor in nevoie. Majoritatea participantelor erau femei.
      Ceea ce mai gasesc eu ca problema, e ajutorul de Craciun si de Pasti. Oamenii aceia cu probleme sunt acolo tot timpul. Si uneori pur si simplu nu poti face nimic pentru ei, decat sa le dai doi lei sa-si cumpere alcool. Nu e etic, dar in unele cazuri e singurul ajutor posibil.
      • Like 1
  • Ada check icon
    Felicitari pt ceea ce ati facut !
    Da, umanitatea ne poate califica sau descalifica ca oameni.
    Pana la urma o paine face diferenta dintre azi si maine.
    Si nici macar animalele in specia lor, nu fac ceea ce facem noi oamenii.
    • Like 2
  • Teodora check icon
    Ciudat mod de a fi demn: nu apelează la cele două fiice din Sibiu, nici la verii din Bârlad de rusine, dar apelează la mila străinilor. Ce fel de familie e asta?
    Gestul în sine e frumos, povestea bărbatului de 51 de ani mi se pare suspecta.
    Eu nu am inteles nici de ce nu avea carte de identitate.
    • Like 1
    • @ Teodora
      Teodora, eu as zice ca nu apeleaza la rude de rusine. Un pic de demnitate ramasa te poate impinge la gesturi chiar si mai extreme. Cat despre carte de identitate... chiar nu stii ca, pentru a o obtine, ai nevoie de un domiciliu stabil? De o luare in spatiu, de ceva care sa te fixeze intr-un loc.
      • Like 3
    • @ Teodora
      Decaderea financiara si sociala a unui om e un proces complicat. Nu pun mana in foc pentru povestea omului de 51 de ani, cu atat mai putin consider ca n-ar fi avut nici o contributie in ea, dar e verosimila pentru mine. Si inteleg de ce omul acela nu a apelat la membrii de familie. Uneori e mai usor sa apelezi la necunoscuti decat sa-ti expui mizeria in fata celor apropiati. Un necunoscut nu te stie, dar te poti teme de felul cum te vor judeca ai tai. E normal sa fie asa. Sau cel putin era, cand relatiile de familie si sociale erau mai puternice si mai determinante decat acum. Un alt comment a clarificat problema actului de identitate.
      • Like 2
    • @ Maria Sarbu
      Teodora check icon
      Eu cred ca articolul de fata vrea sa fie o pilda. Este lăudabil sa ajuți oamenii în nevoie.
      În consecință, ma leg de o poveste inventată. Ma intriga, în context, cum se poate sa rămâi pe drumuri cand ai copii, ai si alte rude. Chiar dacă nu ceri ajutor copiilor, ei te lasa sa cersesti? Ma intreb din nou, ce familie e aia în care copiii isi lasa părintele pe strada? Sau ce părinte a fost acela? Cum si-a crescut copiii?
      Am inteles ce e cu cartea de identitate. Dar e aberant. Adică dacă nu ai unde locui nu exiști?
      • Like 0
    • @ Teodora
      maripos check icon
      Sau copiii nu stiu ca e pe strada, nu stiu ca cercceste?
      • Like 0
    • @ maripos
      Teodora check icon
      Timp de cel puțin un an? Improbabil.
      • Like 0
  • Sigur că empatia ar trebui să ne caracterizeze și nu numai de Crăciun dar: 1. Cît adevăr e în spusele sale( ale personajului real sau de poveste) avînd în vedere ce ne-a învățat Filantropica cu a sa” mîna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”?!; 2. De ce a fost părăsit de soție și abandonat de fiice?; Dacă tot invocă restul de mîndrie de ce abordează lumea pe stradă? 4. De ce nu merge la o biserică? Prea multe întrebări cu o singură concluzie, personală: asemenea situații nu mă mobilizează avînd în vedere și experiența profesională care m-a dus și în această lume perfidă dar organizată, ierarhizată a cerșetoriei! Donez în foarte multe locuri dar într-un mediu controlat și verificabil.
    • Like 1
    • @ Gratiela Dobrila
      aduceti si reporterii?
      • Like 0
    • @ Gratiela Dobrila
      maripos check icon
      Ce sa faca la biserica? Doar nici acolo nu-l primeste? Nu stiati? N-ati mai fost demult!
      • Like 0
  • Pai sa fiu eu avocatul diavolului aici, impreuna cu Antonia - ce va face omul acela cand va ajunge la Barlad?

    Nu cumva se va urca in primul tren catre Iasi?

    Si daca nu ar fi fost noaptea de Craciun, l-ati fi ajutat?

    Daca ati fi fost o femeie singura, abordata astfel, l-ati fi ajutat?

    Mai usor cu virtue signalling pe scari, nu de alta, da' e grea.



    • Like 3
    • @ Maria Zamfir
      Ada check icon
      Daca stam si desfacem firul in patru nu facem nimic.
      Da, l-ar fi ajutat si in noaptea de Craciun si in alte nopti.
      Daca vrei sa fiti avocatul ..., sa fiti.
      Cum face un om o fapta buna cu sarim pe el sa nu se ridice mai sus ca noi. Nu are voie , sa stea in cloca noastra ca e bine aici, nu vedem, nu stim nimic, nu ne deranjeaza nimeni si nimic.
      • Like 4
    • @ Ada
      Ceea ce ma face pe mine sa despic firul in patru este faptul ca voi, cei si cele care ati ajuta, indiferent de circumstante, nu o faceti.

      Daca acelasi om, descris in articolul original, ar fi fost cazut pe strada in plina zi, nu ati fi sunat la 112. Daca ar fi putit a urina, si v-ar fi abordat cand erati singura la usa blocului, nu l-ati fi ajutat.

      Daca acelasi om s-ar fi tarat intr-o biserica, nu l-ar fi ajutat nimeni.

      Si, daca vrem sa despicam firul in opt, sa urci un batran beat in tren nu se numeste ajutor, se numeste get this out of my party face.

      Cu ce l-a ajutat pe omul acela? Cu un bilet de tren catre nicaieri si niste salam?

      Nu, draga Ada, ala nu este ajutor. Este un plasture.

      L-ati fi ajutat in fiecare zi? Dar sunt azile de noapte in care puteti sa faceti voluntariat, ONG-uri care au nevoie de oameni plini de bani, energie si lipsiti de scarba. Cate ore pe an donati dumneavoastra acestor organizatii?

      O fapta buna cu care te lauzi, in public nu e o fapta buna, e pacatul trufiei.

      Dar e bine, cred, pentru psihicul dumneavoastra sa credeti ca o fapta buna lumineaza cerul. Pentru ca o fapta buna, o data pe an, nu cere acelasi efort ca o fapta buna pe zi, in tot restul anului.
      • Like 3
    • @ Maria Zamfir
      Probabil ca dupa ce s-au despartit a cobarit din tren,a mers pe alta strada si a dat un "bis" si tot asa. Doar e Craciun.


      '
      • Like 0
  • antonia check icon
    Draga domnule, daca nu ma insel, cersetoria e infractiune.
    Intr-o societate normala, bunii cetateni isi fac datoria platind cinstit taxe, pentru ca societatea sa poata face ceva pentru TOTI defavorizatii, sistematizat si institutional, ajutand standardizat pe cei cu drame personale ( pierderea sanatatii, casei, jobului, familiei etc )
    Ajutorul asta arbitrar , fortuit e uman, atinge sufletul, dar pana la urma cati dintre ei nimeresc un om bun ca dumneata ?
    Daca ajuti 99 si pe 1 nu, mie mi se pare nedrept pentru ala unu. Pe toti ...iar nu cred ca ai mijloacele banesti si criterii corecte de ierarhizare a ajutorului de care au nevoie.
    Asa ca...soarta acestor nefericiti care ne sperie prin faptul ca ne fac constienti de cat de imprevizibila si cruda poate fi soarta pentru oricare dintre noi, ar fi normal sa fie imbunatatita institutional pe criterii corecte( e deficit de forta de munca pana la urma in tara, nu ? )
    • Like 3
    • @ antonia
      corne check icon
      1. definitia societatatii normale e oarecum la indemana intelegerii noastre, dar numiti dumneavoastra una.
      2. imi amintiti de tiriac. si el spunea ca daca nu i poate ajuta pe toti, nu ajuta pe niciunul, fiindca i se pare injust (lui ii pasa de 99 ramasi neajutati, nu de unul). exista oameni, precum autorul, carora nu le vine - intr o situatie concreta - cheful de a livra teoretizari sterile. in rest...e valabila abordarea: daca nu pot face diferenta pentru intreaga clasa defavorizata, macar sa o fac pentru omul din fata mea. si macar o data. mi se pare destul de evident care dintre abordari ofera o sansa reala schimbarii.
      • Like 1
    • @ corne
      antonia check icon
      1 Societate normala - in sensul de echitabila, NU e sigur aia in care se manifesta becalisme de genul aruncatului cu monede nenorocitilor care se inghesuie la mila unuia care a facut bani prin munca si inteligenta ;D si care crede ca divinitatea i-a dat un miliard de lei ( pentru merite deosebite ;D ) ca sa arunce doi lei 'sarantocilor' si cu asta isi mantuieste sufletul de osanda iadului ;D , societate in care cine are forta fizica sau prinde un loc in fata apuca un leu, altii nu...samd.
      2 Nu-mi plac ideile lui Tiriac ! Dvs ati inteles aiurea ( sunteti autorul, nu ? :) ) Tocmai ca militez pentru ca TOTI defavorizatii sa primeasca sprijin real, institutional, pe criterii corecte, nu teoretic si arbitrar.
      Nu cred ca ati facut mare diferenta pentru omul acela, desi apreciez ca l-ati ajutat. Iar faptul ca dvs considerati un gest de marinimie o poveste de Craciun de dezvaluit pentru aprecieri, ma face sa cred ca gestul dvs marinimos a fost facut dintr-o mentalitate gresita si din motive egoiste si nu pentru ca v-a pasat chiar atat de mult de omul acela.

      • Like 1
    • @ antonia
      cersetoria e o infractiune doar pentru ca cineva a decis din pix ca asa trebuie sa fie. la fel de bine tot acel cineva poate decide ca sa lasi un om in strada sa moara de foame si de frig sa fie infractiune, exact ca atunci cand nu te opresti sa acorzi primul ajutor unui om aflat in pericol. E o infractiune din partea statului care taxeaza sa lase un om pe strada fara ajutor.
      • Like 5
    • @ antonia
      Doamna procuror...
      • Like 2
    • @ antonia
      Este normal ca defavorizatii sa fie ajutati de stat. Si cu asta, ai rezolvat dilema, da? Ti-ai adormit constiinta, care poate ca iti spunea ca, de fapt, omul acela ajutat e, cine stie, o viata salvata. Treaba nasoala e ca statul NU ii ajuta pe cei din aceasta categorie. Sau, daca o face, o face de mantuiala, Si atunci? Putem sa trecem pe langa ei si sa le spunem, imbracati in haine calduroase, ghiftuiti de sarmale si de fripturi, ca sunt ajutati de stat. Asta le va tine cu siguranta de foame si de cald.
      Cat despre "infractiunea" de a cersi... serios? Deci, cel ajuns intr-o situatie disperata, fara mijloace de subzistenta, fara ajutor din nicio directie, fara empatia noastra, ar fi mai bine sa se ghemuiasca undeva, sub un pod, si sa moara de foame sau frig. Da, dar nu incalca legea, nu-i asa?
      • Like 2
    • @ Boeru Gabriel
      Delia MC Delia MC check icon
      Big like.
      Statul e unul impotent dacă nu e în stare să ajute pe cei la ananghie și-i lasă la mila oamenilor care ce să vezi, sunt des lupi deghizați în piele de oaie. Sau nu sunt deghizați deloc.
      Asta văd eu esența problemei nu "bunătatea de Crăciun" ca în filmele alea ieftine care se dau la tv in această perioadă.
      • Like 3
    • @ corne
      Delia MC Delia MC check icon
      Definiția societății normale NU NE E LA ÎNDEMÂNĂ. Nu știm cum e aceea. Vedem, pe unde umblăm, curățenie, ordine, etc. Vedem carcasa iar nu ce-i sub ea. Mecanismul nici atât.
      Țiriac face, cred, acte de caritate prin organizațiile la care e afiliat. M-aș mira sa n-o facă. Cel mai bun ajutor e acela prin care: îl ajuți să se ridice și-l înveți să pescuiască, nu-i dai un pește azi și mâine fie ce-o fi. Dar asta nu putem face noi ci ar trebui să facă statul. Unul ca acest om poate munci. Dacă statul ar înțelege ar câștiga prin aceea că ar lua apoi de la el impozit pe salariu.
      Un gest izolat e absolut lăudabil dar rămâne din păcate izolat.
      • Like 1
    • @ antonia
      Cu parere de rau: oamenii ajunsi jos au trasee atat de personalizate, incat ajutorul standardizat e doar o parte din ceea ce se poate face pentru ei. Povestile lor pot sa ne para la fel, dar ele difera de la caz la caz. Unii chiar se pot ridica, altii, nu. Si asta depinde si de ei, si de imprejurari, si de cei din jur. Complicat.
      • Like 3
    • @ Delia MC
      Cu precizarea: cine mai poate pescui, sa pescuiasca. Iar cei care nu mai pot.... Ca sunt si din acestia.
      • Like 1
    • @ antonia
      TOTI defavorizatii sa primeasca sprijin real, institutional, pe criterii corecte, nu teoretic si arbitrar.
      V-am citat. Ati fost vreodata la un adapost de noapte? Ati vorbit cu cei care isi petrec noptile acolo?
      • Like 1
    • @ Liviu Catana
      antonia check icon
      eheee...m-ati prins ;)
      • Like 1
    • @ Rafa Madrid
      antonia check icon
      Cred ca cersetoria a fost catalogata drept infractiune pentru ca e fapt cunoscut ca unii si-au facut palate din cersit, ca unii exploateaza copii pentru profit din cersit, ca unii induc in eroare mila fireasca a oamenilor creduli si mai ales pentru principiul ca un stat CIVILIZAT isi ajuta cetatenii defavorizati- care NU POT munci. Ajutorul statului depinde, desigur de bogatia statului, de politicieni si societate, de coruptie - de exemplu coruptii, evazionistii , hotii de milioane dau degeaba 10 lei unui amarat; au privat alti 1000 de un ajutor decent.
      Aceasta problema trebuie privita ca un ansamblu, nu punctual.
      Hm, Madrid...dvs platiti taxe in Ro ?
      • Like 1
    • @ antonia
      corne check icon
      1. v-am cerut sa numiti o societate normala, nu sa incercati un rezumat al definitiei: cititi pana intelegeti.
      2. nu sunt autorul articolului: cititi pana intelegeti.
      - nu v-am acuzat ca empatizati cu tiriac personal, cititi pana intelegeti,
      - nu despre autor trateaza subiectul articolului (evident, un laudaros nesimtit care lezeaza sentimentele celor cu mintea limpede, principiile rigide si solutiile perfecte, de neaplicat asadar), ci despre un om aflat in necaz: cititi pana intelegeti
      - nu i-a folosit la nimic lauda, iata ca nu sunteti in stare sa-l deosebiti din multime: vanitatea dumneavoastra e razbunata! (...si presupunerea- invalidata)
      - daca ajutorul lui a fost util - ati putea sti, tot in abordarea matale corecta din punct de vedere teoretic, doar daca l-ati intreba personal pe acel om necajit: de ce va ridicati singura mingi la fileu ca ca pareti imbatabila?

      - finalmente, dincolo de orice reglementare statala, fiecare e liber sa faca ce vrea cu banii lui: dumneavoastra - sa vi-i pastrati in portofel, teoretizand, cei mai putin principiali - impartindu-i cu cine cred ei de cuviinta.

      in urma cu vreo doua luni, intrand in parcarea unui magazin, am vazut langa poarta o tanara mama cu o fetita in brate, solicitand ajutor (avea si o pancarta alaturi). am facut cumparaturile, le-am pus in portbagaj si ma indreptam catre femeie cautand o bancnota in portofel cand privirea mi-a fost atrasa de o o alta femeie, extrem de tanara, care franase brusc, coborase dintr-un autoturism luxos, ii daruise o suma de bani necajitei si se intorcea la masina. i-am privit fata (ea nu ma observase): era extrem de tulburata si a scapat un oftat adanc care a ajuns pana la urechile mele. cum sufar de labilitate sentimentala, scena m-a impresionat profund.

      relaxati-va, nu va acuz de zgarcenie. probabil nu ati fost niciodata intr-un mare necaz, niciodata flamanda fara un ban in buzunar, dar recunosc ca - dintre dumneavoastra si femeia din masina de lux, o prefer pe ea.
      chiar si fara masina.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      corne check icon
      1. doamna, si eu si dumneavoastra am vorbit in numele altora. atata doar ca eu am mers pe o prezumtie care imi complimenteaza semenii.
      definitia nu e totuna cu lucrul definit. de aceea am adaugat ""numiti una (o astfel de societate, adica)". nici dumneavoastra nu ati citit pana la a intelege, ci v-ati grabit sa trageti cu gloante oarbe.

      2. nu stiu ce face tiriac (din ce vad - nici dumneavoastra; i-am folosit zicerea doar pentru a-mi contura punctul de vedere.), dar daca face acte de caritate, de ce le face, doamna, nu i-ati spus si lui ca un gest izolat e bla-bla si ca ar trebui (de treizeci de ani aud mereu: "ar trebui ...") sa-i invete pe toti sa pescuiasca (si sa ajunga milionari, macar), fiindca exista un proverb japonez care ne-a impresionat pe toti si acum il citam ori de cate ori avem ocazia? daca nu i-ati spus, mie de ce imi spuneti, ma credeti mai vulnerabil fara miliarde in cont? vedeti, sunteti incongruenta, doamna, si asta ma irita uneori.

      3. in mod cert proverbul japonez nu e despre cum putem invata oamenii morti de foame sa pescuiasca, dar intelegerea lui e despre cum putem fi noi niste bigoti fara resurse intelectuale.

      4. categoric, un gest laudabil nu ramane izolat: oamenii milostivi vor face mereu gesturi "izolate", pentru ca:

      5. au un tip de empatie spontana de un anumit sens, asadar nu pot fi "reeducati" prin metode stiintifice, mai mult sau mai putin coercitive.

      in concluzie:
      6. va exista vreodata un stat care sa se ridice la inaltimea definitiei lui? excelent, toti ne dorim asta! pana atunci (probabil si dupa aceea), cei milostivi vor fi scaparea semenilor aflati in necaz.

      7. nu incetati nici dumneavoastra lupta: sunt convins ca ati luat de multa vreme legatura cu senatorul si deputatul care va reprezinta si le-ati cerut masuri imediate pentru ajutorarea oficiala a defavorizatilor, ba poate chiar ati decis sa intrati personal in politica si sa miscati lucrurile, fiindca - nu-i asa? "trebuie sa ....", tovarasi!
      • Like 1
    • @ antonia
      Autorul sunt eu, și vă răspund cât se poate de deschis replicilor dumneavoastră surprinzător de ferme, care dau impresia că ați fi cunoscătoare, că ați fi lucrat într-un domeniu de asistență socială, sau poate că ați fi fost în situația de a fi ajutată social.

      Cu siguranță aveți dreptate să susțineți ideea ca statul să ajute acești oameni defavorizați. Cu siguranță, atât legile, cât și punerea lor în aplicare, trebuie îmbunătățite, într-o țară cum e România. Cu siguranță că ar fi bine să tindem la modelul țărilor scandinave, unde atât cerșetoria, cât și infracționalitatea, au fost în mare parte eradicate. Cu siguranță că taxele noastre ar trebui folosite mai bine.

      Totuși, afirmația "Daca ajuti 99 si pe 1 nu, mie mi se pare nedrept pentru ala unu." mi se pare extrem de cinică. Poate veți spune că o scot din context, dar am citit tot paragraful și ideea tot asta am văzut că rămâne.

      Doar pentru că - o presupunere teoretică, cum spuneam - dumneavoastră, sau cineva apropiat, ați pătimit și nu ați primit ajutor particularizat pe nevoile dumneavoastră, nu înseamnă că este incorect ca alții să îl primească.

      Este adevărat, totodată, că ajutorul dat de mine a fost infim din punct de vedere material - mâncarea a costat 50 de lei, iar biletul - 35 de lei. Acel tânăr a făcut o donație mai mare decât a mea. Eu am încercat să îi ofer un ajutor mai mult moral, pe de o parte ascultându-i problemele, și pe de alta, făcând tot posibilul să îi ofer din energia mea pozitivă de moment. A nu vedea asta e iarăși o dovadă de cinism și de rigiditate emoțională, întrucât am convingerea fermă că acest ajutor a fost unul extrem de binevenit, în contextul dat, fie el și pentru jumătate de oră.

      Puteam să fac mai mult? Cu siguranță. În multe feluri, imaginația e limita.

      Motivul pentru care am luat decizia să fac o postare și să o public în Republica are în mod clar și o componentă egoistă, legată de aprobarea celor din jur. Am fi ipocriți să negăm faptul că, scriind pe Facebook, o facem total dezinteresat.

      Cu toate astea, eu am avut niște ținte precise prin acest articol, care au fost în mare parte atinse, dacă este să judec după comentariile altor cititori. Mai exact:

      1. Mi-am dorit să expun problemele enunțate de domnul cu pricina, legate de pierderea locuinței, de greutatea/ imposibilitatea găsirii unui loc de muncă fără acte, de dificultatea obținerii acestor acte.

      2. Mi-am dorit să evidențiez faptul că în România, spre deosebire de occident, oamenii străzii sunt tratați atât cu indiferență, cât inclusiv cu agresivitate. La care iau parte inclusiv autoritățile, care ar trebui să îi protejeze.

      Acum, o altă problemă este inclusiv aceea că unii din acești oameni fac parte din rețele organizate de cerșetorie. Dar asta iarăși nu înseamnă că ar trebui să îi băgăm pe toți în aceeași oală.

      3. Nu în ultimul rând, mi-am dorit să evidențiez exact contrarul a ceea ce enunțați dumneavoastră cu atâta cinism: faptul că o faptă bună personalizată înseamnă extrem de mult, și că doar pentru că ar trebui să existe soluții din partea autorităților pentru fiecare, nu înseamnă că noi trebuie să ne oprim să fim oameni.

      În final, vă mai spun că, datorită rigidității comentariilor dumneavoastră, nu mă aștept să vă schimbați cumva opinia. Doar să fiți conștientă că mai sunt oameni - destui, din fericire - care gândesc diferit.
      • Like 1
    • @ corne
      antonia check icon
      Draga domnule corne, nu mai fac de multisor teme date de altii, iar de citit, citesc cum pot - exact ca dvs :)
      Multumesc, m-ati facut sa rad cu pofta de povestioara cu femeia extrem de tanara in autoturismul luxos. Stati linistit, eu nu sunt o oferta pentru dvs, deci nu puteti s-o 'preferati' , ea fiind singura optiune in acest caz- de preferat cu masina ! :))))
      Btw...de unde o avea ea -extrem de tanara, auto de lux si bani de dat ? eeee... ? ;) ? sa va spun ce teoretizez io ?? ;)
      • Like 1
    • @ antonia
      corne check icon
      1. stimata cucoana, eu nu v-am dat teme de facut, ar fi trebuit sa o faca profesorii dumneavoastra la vremea potrivita, am incercat doar sa va contrazic cu argumente.

      2. nu imi fac de treaba pe aici ca sa agat gagici, nu va mai flatati singura. sensul afirmatiei era altul: cititi pana pricepeti!

      3. fericiti cei cu simtul umorului extrem de dezvoltat, lor le ajunge si un deget ridicat. (altfel v-as fi recomandat comedia "romeo si julieta")

      4. fericiti si cei care deschid mereu paranteze, elucubratiile ii vor ajuta sa-si mentina la cote inalte stima de sine. pornim de la un om fara adapost si ajungem sa luam la puricat averea uneia vazuta de unul care a citit ce a scris alta dupa ce a citit articolul unuia despre amarat".
      nu stiu de unde avea averea, dar nu doresc sa o muscam impreuna de fund pe chestia asta, va las dumneavoastra intreaga placere.
      • Like 1
  • Empatia nu ne caracterizeaza ca popor. Si la ratiune stam prost (o dovadă, testele PISA).
    Pentru compensarea acestor carențe, este bine ca exemple ca cel din acest articol să se popularizeze cât mai amplu. Ar putea avea un efect pozitiv.
    • Like 1


Îți recomandăm

Școală modernă

Educația, în toate formele sale, este o investiție, nu o cheltuială. De la nivelul familiei și până la societate în ansamblul ei, toți ar trebui să fim conștienți că fiecare resursă alocată acestui domeniu aduce, aproape fără excepție, plus valoare ce se întoarce la nivel de individ și în comunitate.

Citește mai mult

Apartamente

22 de grade Celsius. Aceasta este temperatura pe care românii din orașe preferă să o aibă iarna în case, conform unui studiu realizat pentru Habits by Republica de Unlock Research.

Citește mai mult

Codecool

Codecool, școala de programare cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est, dă startul proiectului pilot #CoolHack, primul hackathon local organizat offline în campusul din București, pe 17 și 18 decembrie 2021. Opt echipe formate din doi până la patru membri, actuali cursanți și absolvenți, își vor testa cunoștințele și vor concura pentru premiul de 1.000 de euro, convingând jurații de abilitățile tehnice și non-tehnice în baza cărora vor fi evaluați.

Citește mai mult