Foto: Michael Bihlmayer / imago stock&people / Profimedia
Să tot fie vreo nouă ani de când am pisică. Am luat-o de pe stradă, după ce un prieten bun a scos-o de sub mașina lui, crezând că e un șobolan. N-am știut de la bun început că o să rămână la mine pe viață. Încercam să mă mențin cumva detașată de ea și să o tratez ca pe un animal amărât pe care l-am cules de pe drumuri ca să se întremeze. Dar, chiar și foarte mică fiind, pisica aia, care nici măcar ochii nu-i avea bine formați, a simțit că am nevoie de cineva care să fie acolo. Și într-o zi, când eram eu foarte tristă din motive pe care nici nu mi le mai amintesc, boțul ăla amărât de blană gri s-a cățărat în pat, a venit la mine, s-a așezat cumva pe gâtul meu și a început să toarcă. Îmi amintesc și acum că am izbucnit într-un plâns zgomotos. Dar ea nu s-a speriat și a rămas acolo, ca un guleraș care torcea încet, așteptând să treacă durerea.
Atunci am înțeles că pisica aia o să rămână cu mine și că am o responsabilitate uriașă față de ea, similară celei pe care o avem față de oamenii care ne stau alături în clipe grele.
Spuneam că am boțul ăsta de blană gri de vreo nouă ani. Și tot de nouă ani n-am mai părăsit casa în noaptea de Revelion, deși eu, de felul meu, sunt amatoare de plecări, ieșiri, distracții. Ei bine, toate astea nu se mai pot întâmpla în preajma Anului Nou, cu zile bune înainte și zile bune după. Pentru că, în perioada asta, zgomote puternice de petarde cutremură cartierul în care locuiesc și tulbură în mod dramatic viața animăluțului cu care locuiesc.
Coșmarul începe, după cum spuneam, cu câteva zile bune înainte de Revelion. Amenajez tot felul de culcușuri pe hol, unde, în mod normal, sunetul e un pic diminuat, fac locuri speciale pentru ascuns în dulap, pe care am grijă să îl țin un pic întredeschis, ca să poată fugi acolo și să se simtă un pic mai în siguranță când începe nebunia. În plus, o monitorizez constant, că e foarte sensibilă. Într-un an, după Revelion, s-a îmbolnăvit pur și simplu, pentru că, de frică, nu s-a mai dus deloc la litieră mai bine de 48 de ore, rămânând împietrită în dulap, fără să mănânce și refuzând complet apa.
Anul trecut, câinele unui prieten a surzit. Tot pe fondul zilelor de sărbătoare, care i-au lăsat prietenul blănos într-o stare de frică constantă, pe care bietul animăluț n-o avea înainte. Și aici eu vă scriu despre cazuri fericite, de animale iubite și protejate, ținute în casă și tratate așa cum tratezi niște copii. Dar imaginați-vă ce se întâmplă cu animalele de pe stradă în zilele astea!
Sunt ani întregi de când organizații care se ocupă cu protecția animalelor cer autorităților să facă ceva. Și nimeni nu face nimic. Mulți ridică din umeri: “Până la urmă ce vrei? Să nu se mai distreze lumea de Revelion, că aveți voi animale?”
Păi nu știu… dacă distracție e să îți distrugi timpanele, să-ți scoți ochii, să-ți arzi mâinile ca să faci zgomot, atunci să fie distracție! Dar oamenii care lucrează în spitale zic că nu e chiar așa de amuzant.
Sigur, ce se poate face?
Păi ar fi două lucruri care ar limita mult fenomenul. Unul e acela ca părinții copiilor care sunt surprinși jucându-se nesupravegheați cu petarde să fie amendați. Căci sunt un risc pentru ei înșiși și pentru ceilalți.
Altul e ca vânzarea acestor dispozitive explozive să nu mai fie permisă decât în cadru clar specificat exclusiv persoanelor mature care știu să folosească material explozibil. Or, în complexul comercial de lângă blocul în care locuiesc, găsești în parcare bătrâne care vând copiilor pocnitori, artificii si petarde. Am văzut asta personal. Și nu mi se pare că astfel de scene au vreo legătură cu normalitatea și legalitatea. Cumva, autoritățile din România ar trebui să-și facă curaj să aplice legea. În spiritul și în litera ei.
Pentru că nu are nimeni nimic cu distracția. Și nici cu tradiția de a face zgomot la miezul nopții dintre ani pentru alungarea spiritelor rele din anul care vine. Că de aici a început totul: de la pocnitul biciului în noaptea dintre ani.
Dar lucrurile trebuie limitate la asta: la câteva ore în noaptea de Revelion, cu adulți prezenți, care să opereze responsabil niște dispozitive care pot face în mod evident mult rău. Nu doar animalelor, ci chiar oamenilor care le folosesc. Oameni care, în majoritatea cazurilor, sunt de fapt copii. Dar practica asta de a închide ochii la faptul că sute sau mii de copii cumpără petarde și le pocnesc obsesiv cu o săptămână înainte de Revelion și o săptămână după e îngrozitoare, de fapt. La fel cum nu se vorbește destul despre câți dintre ei ajung în spitale cu mâinile făcute praf, cu ochii scoși sau cu fețele schimonosite pentru totdeauna.
Și nu, vă rog să nu mă acuzați că asta e o pledoarie pentru binele animalelor de companie!
Căci sunt și foarte mulți oameni suferinzi în lumea asta. Oameni cu probleme cardiace, oameni cu tensiune oscilantă, oameni anxioși. Care suferă la fel de tare în aceste zile în care pentru noi toți ar trebui să fie despre bucurie, nu despre frică. Nu despre ambulanță. Nu despre spital.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Vă doresc un an nou plin de bucurii alături de pisică. Eu îmi petrec revelionul în compania a două cățele, doi motani și o pisică. Trei dintre copiii mei (din „totalul” de cinci!) au emigrat în urmă cu un deceniu. Întâiul născut mi-a dăruit doi nepoți, ultimul e prizonierul României educate...
La mulți ani!