Anul trecut, câinele unui prieten a surzit. Tot pe fondul zilelor de sărbătoare, care i-au lăsat prietenul blănos într-o stare de frică constantă, pe care bietul animăluț n-o avea înainte.

Trebuie să recunoști, dragă cititorule, că am trăit împreună atâtea episoade de acest gen. Am trecut impasibili mai departe. Unii din noi au făcut un cât de mic bine. Am văzut câini aruncați cu sacul, am văzut cățele cu pui abandonați și m-am întrebat de fiecare dată, de ce... în timp, am găsit răspunsul pe care nu mi l-aș fi dorit.

„De un copil nu ar avea grijă!” Asta auzea frecvent italianca Sara Turetta, atunci când cineva o vedea chinuindu-se să salveze un câine cu burta lipită de spate, coastele la vedere și trupul plin de răni. (Foto: Facebook Sara Turetta )

Aparent educativă, menită să ne arate prin însoțiri explicative unde și cum trăiesc în mediul lor natural acele specii de după gratii, această activitate e la noi perfecta ilustrare a disonanței cognitive în care ne aflăm. (Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca)

Deși eliberată din cușca în care a stat în captivitate 20 de ani, această ursoaică se învârte și astăzi în cerc, ca și când ar fi încă în spatele gratiilor.

Mă întreb câți dintre noi am participat vreodată la o acțiune de ecologizare, am plantat un copac, sau am adoptat un animal. Foto captura

Vine după doua ore într-un SUV gigantic cu o falcă în cer și una în pământ. Mă ceartă, mă persecută, mă umilește. E un Hitler de România cu pantaloni de costum proptiți sub burtă și pantofi cu vârfuri foarte ascuțite. Înfrunt ocara cu tăcere. Mă sfidezi, întreabă. Răspund că nu, mi-am cerut scuze, v-am rugat, ce altceva pot să mai zic. Văd câinii, sunt acolo.