Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

În noaptea de Sânziene, în tren, am atins prima oară misterul

Sânziene

Articol de Roxana Grămadă

Și gânduri cu și despre Sânziene de la Doina Ișfanoni, Mihaela Miroiu, Dumitru-Dorin Prunariu, Manuela Plăpcianu, Vintilă Mihăilescu, Sabina Pop, Mariuca Talpeș, Magda Cârneci și Simona Miculescu.

Când vine sfârșitul de iunie, mi-aduc aminte de sesiune și de Sânziene. De sesiune, pentru că miroase a tei și parfumul lor îmi încadra emoțiile din studenție. De Sânziene pentru că acum mulți ani, abia intrată în vacanță și în tren spre bunica, am aflat pentru prima oară, de la mătușa mea Maia, despre tradiția lor. Despre cununi aruncate pe casă, flăcări aprinse pe dealuri și fete care-și află viitorul în vise. Era o poveste din altă lume decât existența mea de copil disciplinat, crescut în comunism. Mă uităm țintă prin geamul de tren în noapte. Era prin ’87 și nu prea îmi venea să cred că e adevărat. Până atunci, Sânzienele nu-mi intraseră în viață decât cu flori galbene de coroniță la serbarea din curtea școlii. Atunci am avut, probabil, pentru prima oară tangență cu misterul. Poveștile din cărți trăiau ca o realitate din altă lume. Sânzienele se întâmplau la bunica, în Ardeal. Era incitant.

De nouă ani, noaptea de Sânziene e un reper în calendar. O asociație culturală în care sunt membru fondator organizează pe 23 iunie, în grădini cochete din București, o seară cu jazz, luminițe feerice, artă și ateliere pentru copii. Și mai ales, cu sânziene.

M-am străduit să pun în cuvinte potrivite tradiția din noaptea de Sânziene. Nu e simplu. Solstițiul de vară aduce schimbări mari în natură. Le găsim urmele în ziceri, descântece, gesturi. Plantele dau leac și atunci se culeg, după noaptea de Sânziene le arde soarele cel rău. Drăgaica, cum i se spune sărbătorii în sud, face a se coace fructele și le păzește de rele. Fetele aruncă pe case coronițe. De câte ori aruncă până coroniță rămâne pe casă, în atâția ani se mărită. Sanzienele sunt un răstimp de premoniție, de speranță în bine și belșug și o trecere. Misterul lor rămâne în semnificațiile adânci ale acestor gesturi și ale dorințelor care le însoțesc. Ca în copilărie, pe culoarul de vagon de tren, mă uit țintă și caut să înțeleg ce, probabil, nu poate fi decât trăit.

Pentru că spiritul aceste seri este unul străvechi, de legătură între generații, am căutat în mărturii semne ale trecerii Sânzienelor prin viețile câtorva membri și prieteni ai asociației. Împreună, ele ne vorbesc de fapt despre cum trăim și dăm mai departe ce avem prețios. Și despre un ritual care nu se lasă cuprins exact în cuvinte, dar pe care îl putem retrai vineri seară.

Dr. Doina Ișfanoni, istoric de artă, cercetător etnolog: „Omul modern are nevoie de inefabil, de mister”

„În curgerea fluidă a timpului există niște popasuri, altele decât zilele oficiale de răgaz, altele decât credința creștină ne învață și altele decât dorințele noastre instituie. Acești timpi tradiționali ritualici vin dintr-o cunoaștere străveche a lumii și a oamenilor. E foarte incitant să cunoaștem acest lucru, pentru că ne ajută să ne descoperim.

Sânzienele patronează solstiul de vară, numit popular și crucea verii. Este un tip de răspântie între viață și moarte, un timp al preaplinului periculos, ceea ce în artă se definește prin sublim, mă atrage, mă fascinează, dar știu că s-ar putea să am mari necazuri, s-ar putea să am chiar viață în pericol. Nu întâmplător spiritul feminin patronează solstițiul de vară, feminitatea fiind generatoarea vieții, sarea pământului.

Sânzienele sunt entități imateriale cu chip feminin. Aceste zâne, care pot fi trei, pot fi șapte, ca și Ursitoarele, că și Rusaliile, respectiv Ielele, Frumoasele, Dânsele, patronează un moment de tulburări cosmice. Soarele ajunge la apogeu, la maximum de strălucire, când omul se teme de forța lui. Pentru protecție, există prescripții mitologice și ritualice, descântece de soare sec. Soarele Sânzienelor este în antinomie cu soarele roditor, aducător de belșug și sănătate. În plan vegetațional, este momentul când, dacă nu fructifici tot ce a crescut și a ajuns la apogeul biologic, vei pierde acest preaplin.

Omul modern are nevoie de inefabil, de mister, care se concretizează și în tradiția Sânzienelor, tradiția îi dă șansa dialogului cu sinele, șansa de a se cunoaște în ce are mai tainic: sufletul.”

Mihaela Miroiu, profesor universitar doctor: „Sânzienele mele din sătucul transilvan nu aveau petreceri”

„După apus veneau fetițele din vecini și ne făceam cununi de margarete cu sânziene pe care le purtam în acea seară, fiindcă eram încă prea mici pentru noaptea cea magică. Cea în care fetele mari își aruncau cununile pe casă și făceau legăminte de „soațe”. Era noaptea în care străbunica mea aduna plante de leac până ce zorii destrămau magia. Sânzienele mele din sătucul transilvan nu aveau petreceri. Erau discret şi profund femeieşti. O însoţire, până la contopire, cu Gaia, Glia, Matrix, Matram, Maica.

Mai târziu, mult mai târziu, am transformat acea stare în filosofie.”

Dumitru-Dorin Prunariu, cosmonaut: „Uneori ațipeam și totul se transformă într-un vis cu imagini fantastice”

„Când eram elev, spre sfârșitul lui iunie eram deja în vacanță și mergeam des cu un grup de colegi, deja buni prieteni, pe munte. Piatra Mare, Piatra Craiului, Ciucaș, Bucegi erau destinațiile noastre preferate și oarecum apropiate de Brașovul natal. Marea plăcere era când seara târziu ieșeam din cabana în care urma să înnoptez și mă așezam pe spate într-o poienița privind cerul. Fără nici o lumină perturbatoare în zonă, parcă mă cufundam în oceanul de stele dese și strălucitoare, și aveam impresia ca le simt, că fac parte din ele, încercând ca pe constelații să le descifrez poveștile și misterele. Incitat și de impulsuri adolescentine, având în minte și numele piesei de teatru a lui Camil Petrescu, „Jocul Ielelor”, deși fără legătură cu acțiunea acesteia, mă așteptăm uneori ca din stele printr-un cer cu porțile deschise să coboare acele zâne care să încurce sau să descurce viețile unora, să danseze vaporizate în voaluri semitransparente, să-și pună pe cap coronițe din flori de sânziene, făcând legătură între lumea de dincolo și lumea pământeană. Uneori ațipeam și totul se transformă într-un vis cu imagini fantastice ca în basmele cuibărite demult în subconștient. Aveam astfel impresia că fac parte din altă lume în altă parte a Universului, ispititoare și fascinantă în același timp. Numai că noaptea nu era prea lungă, trebuia să și dorm, protejat între pereții cabanei, iar când zorii dimineții alungau sclipirea stelelor visul despre sânziene și plutirea prin Univers de peste noapte se spulberau și viața își intra în normal. Rămâneam cu nostalgia sentimentelor de peste noapte, așteptând desigur următoarea noapte senină petrecută pe munte.

Manuela Plăpcianu, antreprenor social: „Sânzienele vin cu soluții”

„Mare responsabilitate, mare, pe umerii firavi ai florilor de sânziene. Ce caleidoscop vivat, aproape nimic nu se mai întâmplă sub soare fără directa lor implicare. Creștine ori pagâne, antice ori mai recente, onirice ori pământene, din cultul morților în ritualul căsătoriei, de la amuțitul cucului la Buna Vestire ori până la solstițiu de vară, de la slute la zâne, de la pețit la oblojit, de la deloc corectele politic târguri de fete până la închegatul laptelui, de la foc la rouă, toate, dar toate sunt legate de petalele trecătoare ale florilor de sânziene.

Și față de alte surate, sânzienele nu operează doar în spațiul transcendent, ele vin cu soluții. Sunt sedative, analgezice, antiinflamatoare. Rezolvă tot: de la problemele de cuplu (cum spuneam au efect sedativ și acțiune cicatrizantă), la toate relele, văzutele, nevăzutele, numitele ori nenumitele.”

Vintilă Mihăilescu, antropolog: „Tradițiile nu sunt atât ceea ce avem, cât ceea ce cultivăm!”

„Pe la începutul anilor 1990, am făcut un mic teren antropologic într-un sat în apropiere de Târgoviște. Veți vedea – ne-au îndemnat autoritățile județene – acolo tradițiile s-au păstrat ca nicăieri în altă parte! Mai auzisem asemenea expresii de patriotism local, dar curiozitatea a fost mai mare. Și, într-adevăr, de Sânziene am asistat la un spectacol cât se poate de „arhaic”, cum prietenul meu Radu Răutu, un folclorist mult mai experimentat decât mine, nu mai văzuse prin țară. Curiozitatea ne-a împins mai departe: cum se explică totuși acest „arhaism” într-o zonă în care străvechiul ritual se „diluase” mult în ultimele decenii?

Și am aflat...

Prin anii 1980, în plină Cântarea României, niște dascăli din satul respectiv, supărați că localitatea lor nu câștiga nici un premiu, s-au hotărât să readucă la viață Sânzienele, de care bătrânii satului își mai aduceau aminte. Drept care au recurs...la Cantemir! Au citit cu grijă relatarea sa de acum trei secole, au ales un grup de elevi din sat și le-au învățat pe fete vechiul obicei. In anul următor au câștigat un premiu județean.

De atunci însă, ritualul a fost repetat an de an, cu (aproape) aceeași complexitate ca pe vremea lui Cantemir. Când am ajuns noi pe teren, toți sătenii ne-au asigurat că „așa se face la noi dintotdeauna!” Nu era chiar adevărat, dar era tare frumos. De fapt, tradițiile nu sunt atât ceea ce avem, cât ceea ce cultivăm!”

Sabina Pop, regizor: Sânzienele și copilăria de București

„Din păcate pentru mine, nu am trăit sărbătoarea în copilărie și, deci, nu am amintiri despre ea. Deh, copil de oraș, copilărie de București...! Cu atât mai valoros mi se pare să o trăiesc acum, prin intermediul Asociației Patrimoniu pentru Viitor căci eu cred că, așa cum spune Constantin Brâncuși, „ne aflăm cu toții la sfârșitul unei lumi (...) și este necesar să ne întoarcem la începutul tuturor lucrurilor și să regăsim ce s-a pierdut” pe parcurs.”

Mariuca Talpeș, matematician și antreprenor: „O seară de poveste”

„Sărbătoarea de Sânziene a devenit pentru mine, de șapte ani încoace, o seară de poveste, într-o grădină luminată delicat, îmbogățită cu multă muzică, teatru, artă, dans-unde mulți copii descoperă și crează mici opere de artă iar noi, adulții, ne lăsăm purtați în visele copilăriei noastre.”

Magda Cârneci, poetă: „Până atunci nu crezusem cu adevărat în Sânziene. De atunci, am crezut”

„Am fost cândva în Transilvania, într-un sat de lîngă Târgu-Mureș. Am petrecut acolo o vară minunată, printre case de țară, ulițe, păduri și vâlcele, care m-au umplut de bucurie și liniște. Într-o dimineață, am urcat pe o colină din afara satului, pe care văzusem un arbore mare, maiestuos. Apropiindu-mă de el, am observat că era o specie de stejar, era un gorun. Era un gorun mare, gros, probabil foarte bătrân și totuși plin de frunze crestate, verde întunecat și de păsări ciripitoare. M-am apucat să îmbrățișez gorunul, a fost o pornire mai presus de rațiune, și am rămas câteva clipe cu brațele lipite de coaja sa aspră și răcoroasă. În acel moment, am auzit de sus, de deasupra coroanei gorunului, un fel de scurtă arie muzicală. Era ca un cor serafic de voci feminine înalte, care adia melodios într-un cânt fără cuvinte, extrem de armonios. Am rămas interzisă – dar am crezut că mi s-a părut.

Peste o săptămână, deja întoarsă la București, am deschis din întâmplare televizorul. Era o duminică liniștită și la o emisiune de reportaje, mare mi-a fost mirarea când am văzut pe ecran cum un bărbat înregistrase interiorul și zgomotele pădurii dintr-un sat transilvănean, și cum, între alte sunete, se auzea discret dar suficient de limpede firul de melodie serafică pe care eu îl auzisem cu o săptămână în urmă.

Până atunci nu crezusem cu adevărat în Sânziene. De atunci, am crezut. Și asta mi-a umplut viața de o dimensiune luminoasă, rapsodică.”

Simona Miculescu, diplomat: „Făceam coronițe pe care le aruncam pe acoperișul casei”

„Seara de Sânziene îmi aduce aminte de magia vacanțelor mele la bunici, petrecute într-un sătuc pierdut între dealurile Sălajului, când adunam, cântând, flori galbene de sânziene de pe câmpurile înflorite. Pe unele le puneam la uscat ca plante de leac, iar din altele făceam coronițe și le puneam pe cap, că să fim frumoase tot anul. Făceam și coronițe pe care le aruncam pe acoperișul casei spunându-ne o dorință. Dacă acea coroniță rămânea pe acoperiș, dorința se îndeplinea…Adoram Sanzienele mai ales că unele dorințe mi s-au împlinit, și am fost mereu convinsă că există măcar un strop de adevăr în legendele bătrânilor satului…”Du-te, Soare, vino, Lună, Sânzienele îmbună…””

Fotografii © Asociația Culturală Patrimoniu pentru Viitor

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Frumos... Aveți însă grijă, Lucian Boia și nu puțini din Academie v-ar acuza de tracomanie, dacomanie și alte chestii d-astea care nu dau bine.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult