Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

În țara în care mulți fac bani din combinații, sunt oameni trecuți de 80 de ani care muncesc zi-lumină

Bătrân muncind

Foto - Profimedia Images

„Câți oameni se nasc, atâția trebuie îngropați.” Acest truism, adică adevăr evident, e o mică afirmație desprinsă din cartea „O zi mai lungă decât veacul”, de Cinghiz Aitmatov. Că suntem datori cu o moarte, o știm bine, deși ne străduim să o uităm în fiecare zi, uitând totodată și că suntem nemuritori. Suntem datori, dar încercăm să trăim cu sens, cu bucurie și dragoste. Să murim înaintea copiilor noștri, apucând să îi vedem oameni de cinste, independenți, puternici și, atât cât se poate în atmosfera sublunară, fericiți. 

Sunt la socri, într-un sat din Vâlcea. O regiune de deal cu pădurici, vâlcele și fânețe care separă casele. Oamenii se adună unii pe la alții (de obicei, cu treabă) sau pe la chioșc, la masa cu bănci scoasă în față. Nu prea vorbesc politică, ci de-ale lor, din realitatea imediată, sau amintiri din vremea când satul era plin, zumzăitor, cu trei școli (acum a rămas doar una). Câteva case mai încolo, răsună la o boxă mare un șir parcă infinit de cântece populare și lăutărești. Nu e un sat idilic, sunt și aici probleme, certuri, greutăți financiare, bătrâni singuri și uitați, tineri plecați la muncă afară. Cu toate astea, contează încotro te uiți, ce alegi să vezi. Iar eu fac selecția aceea (care este și ea o formă de manipulare, ne avertizează cursurile de jurnalism) și aleg să consemnez doar niște frânturi de optimism, pentru zâmbetul cititorului. 

Iată-l mai întâi pe acest vecin, fost profesor universitar și decan, în prezent retras la casa părintească, pe cerdacul căreia dimineața își bea cafeaua asistat de două pisici. Are odăile pline de cărți: Cicero, Cezar, Salustiu (ediții bilingve), alți clasici greci și latini, dicționare, critică, beletristică, antropologie, folclor. În grădină a cultivat legume și a plantat pomi fructiferi. Își îndeamnă oaspeții: „faceți un copil, ca să fac și eu o spărtură în gard, să vină copilul la furat de prune.” Crește găini, curcani albi; are solar. Un Tolstoi retras la țară, care se așază la birou dimineața și lucrează la opera lui de filologie. 

Când termină, plivește buruienile sau verifică instalația de irigare „cu picătura”. Ne povestește de copilăria sa, de școală, de profesorii buni pe care i-a avut, de sutele de versuri pe care le știa pe de rost. Bun obicei, care i-a adus admirația lui Zoe Dumitrescu-Bușulenga, la un seminar. Regretând că și-a uitat volumul din Horațiu, profesoara le spune studenților că o anumită epistolă le-ar fi fost foarte utilă pe subiectul de zi. Atunci el ridică mâna și, numit de dânsa, recită cap-coadă, în latinește, epistola cu pricina. Îl ascult fermecată, mai ales datorită acestei verve și bucurii tinerești pe care acest om de 70 de ani le emană mai mult ca un tânăr. Firesc, fără aroganțe doctorale (deși ar avea titluri și curriculum să o facă), fără reținerea de a povesti copilăria sa alături de alți opt frați, trăită în mijlocul naturii, cu sarcinile inerente: sapă, animale, lemne, dar și lecturi, studiu. Ne luăm rămas bun și îi urez mulți ani înainte. Îmi spune că este Cineva sus care știe câți ani vor fi. E un om credincios, a restaurat și rectitorit o bisericuță străveche de cătun, prin donațiile sale. 

Ceva mai aproape, locuiește pe timp de vară o femeie de 82 de ani. Revine dintr-un oraș îndepărtat, doar ca să mai descuie cineva casa părintească. Scoate la aer cuverturile, face curat, mai cheamă un meșter să îi repare câte ceva. Au fost 14 frați (de fapt, 18 cu totul, dar 4 au murit de mici) crescuți în acea căsuță pe care mi-o arată: două camere și un hol. Este realmente o doamnă, vopsită într-un blond care o prinde, dar în ea se simte căldura de aici, din bătătura asta, ca și educația dată unor copilași crescuți în lipsuri, ajunși însă oameni serioși.

Mai este și meșterul de fluiere și bastoane sculptate, ce se vând în zone ca Horezu și Govora. Știe sculptura și arta de a face să cânte lemnul de la tatăl său. Are 81 de ani și, neobosit, stă în atelier zi-lumină, asta când nu străbate pădurea din apropiere, în căutare de lemn de corn sau fag. Ce îl face pe omul acesta să muncească atât, după un ritm stabilit demult, în tinerețe? Ce îl face să nu se vaite, deși nu este ocolit de boli? („Dacă mă vait, îmi trece?”, mă întreabă el).

Nu poți să ai o invazie de vulgaritate la televiziuni și internet, dublate de mesaje toxice (învrăjbire socială, divertisment perpetuu, lipsă de responsabilitate), iar societatea ta să funcționeze

Și pe fondul acestor întâlniri și experiențe, aflăm că România arde. 2 Mai, Crevedia, Botoșani. Sunt ecouri ce ajung și până aici, desigur. Iar reflecțiile mele legate de toate acestea sunt foarte puțin populare. Și, așa cum spunea profesorul meu de religie din liceu, mi se face teamă: când judecăm pe altul, Dumnezeu ne mai lasă să cădem și noi în aceeași greșeală, ca să vedem că nu este chiar atât de ușor. Ca să ne gândim la propria neputință. Nu aș vrea deci să plătesc judecata și lejeritatea acuzelor mele, dar voi spune cu tristețe că noi suntem vinovați. Nu doar sistemul, statul, partidele, politicienii. Ci noi înșine. Oare câți au mai rămas oameni, ca cei amintiți mai sus? Sau oare câți au mai rămas cei dispuși să pună umărul la o societate viabilă? Desigur, poate avem bani și credem că plătim impozite și servicii, iar asta este suficient. Sunt oameni care au bani de la părinți, sau din diferite scheme și combinații (cripto, ponzi, gaming, rente imobiliare, videochat etc etc) și se așteaptă ca în schimbul banilor să primească un serviciu de calitate - medical, educațional, juridic etc. Uite că nu îl primesc. De ce? 

Pentru că nu e totul să ai bani, ci să oferi la rândul tău muncă, seriozitate și competență. Totul e circular, totul își răspunde. Nu poți să ai o invazie de vulgaritate la televiziuni și internet, dublate de mesaje toxice (învrăjbire socială, divertisment perpetuu, lipsă de responsabilitate), iar societatea ta să funcționeze, fără dereglări. Ne formăm singuri o generație care nu mai e dispusă nici la sacrificiu, nici la muncă. O generație pentru care competența nu mai este un țel. Distribuim masiv articole de educație și parenting care ne spun cum putem face școala mai ușoară, iar pe copii mai fericiți. Suspendăm singuri antrenamentul la efort, rezistența, ambiția. Avem o pleiadă de oameni realizați și cumsecade (sportivi, oameni de televiziune) care fac reclamă la cazinouri online. Oare așa vom crește noua generație, în care să avem și un procent de medici buni, de judecători și polițiști cinstiți, de ingineri capabili șamd? Oare copiii noștri, crescuți cu nasul în tiktok și instagram, vor deveni realmente „cea mai bună versiune a lor” și vor reuși să devină competenți într-o profesie? Asta în vreme ce specialiștii ne asigură că școala dinainte a fost o tortură și ceva demodat. Televiziunile, netul, concertele, reclamele agresive ne îndeamnă la consum, distracție, confort și suspendarea responsabilității. 

Cultivăm așadar incompetența și impostura. 

Ne mai mirăm că nu avem medici ginecologi în spitale? (Managerul de la Urziceni a afirmat că avea post vacant, cu 20000 lei lunar, pe care nu s-a prezentat nimeni.) 

Ne mai mirăm că nu avem infirmieri în azile? (Presa a scris că în anumite instituții este lipsă de personal și pentru că nu se găsesc oameni.) 

Câți dintre tinerii care umplu un stadion la concert ar vrea să schimbe scutecele vârstnicilor, pe 3000 lei salariu? Sistemul medical are goluri imense. Spitalele din orașele mici de provincie au o lipsă acută de personal, spitalele din orașele mari sunt supraaglomerate, iar medicii nu fac nici aici față. De ce? Pentru că mulți au plecat peste hotare, iar alții s-au mutat la privat. Ce poți spune, în fața unei realități ca libera circulație și libera piață a muncii? Omul se duce acolo unde îi este mai bine, unde e plătit cu de la cinci până la zece ori mai mult. (Sunt chirurgi care în afară ajung să depășească suma de 20 000 euro/lunar). Singurele opreliști în calea acestui exod ar fi sau măsurile protecționiste precum cele propuse de Academia Română în 2017 (obligativitatea de a profesa în țară 5 ani), sau o educație pe principii de credință, loialitate, patriotism și, desigur, meritocrație și competență. 

Numai că ambele au fost intensiv blamate, prin manipularea opiniei publice. Academia Română a primit atunci acuza de comunism, de restricționare a liberei circulații. Iar orice aluzie la patriotism și servirea propriului neam este taxată ca desuetă, o rizibilă probă de naționalism demagogic. Și totuși, este clar. Un salariu de 10 000 sau 20 000 lei nu poate rivaliza cu aceeași cifră, în euro. Când neurochirurgul Ștefan Mindea (între timp hirotonit și preot, în paralel cu activitatea medicală) s-a reîntors din America la Constanța, el nu a făcut-o pentru că cineva i-a strigat „Vrem o țară ca afară” sau „Vrem spitale, nu catedrale”. Nu, a făcut-o exact din motive opuse: pentru că are o familie, o țară, o credință. Ștergeți asta și ne vor rămâne doar argumentele economice. Iar cu astea supraviețuiește cine poate.

E de așteptat ca, pe fondul nemulțumirilor declanșate de aceste tragedii, să reauzim discuția despre cotizările CNAS. Cineva mi-a spus odată că și-ar dori să poată direcționa banii de asigurări de sănătate către spitalul la care i-ar plăcea să fie tratat, în caz că se întâmplă ceva. Alții consideră că suma cotizată este prea mare. Ce se pierde însă din vedere e că acești bani nu sunt un capital de accesat pentru propriile nevoi, ci sunt asigurări de sănătate. Subliniem: asigurări. Ele funcționează pe principiul solidarității sociale, de aceea se și numesc asigurări, iar nu fonduri. Îi dăm în speranța că nu vom avea nevoie de ei. Îi dăm și pentru alții, care au nevoie (fie ei bogați sau săraci), ca o solidaritate socială. Pentru că dacă am avea indicație de operație sau am suferi de o boală cronică, vom constata că, deși avem impresia că am cotizat mult, sumele acelea nu reușesc să acopere costurile, ci alții ajung să ne plătească nouă. Extrem de scumpe sunt tratamentele decontate pentru diferite forme de cancer, boli autoimune, operații mai complexe etc. Iar atunci cei ce cred că duc pe umeri România cu taxele lor, cei care se plâng de asistații sociali și alte mituri, nu ar mai avea ce comenta, aflând de sumele uriașe decontate pentru nevoile lor. Desigur, dacă nu ajungi în aceste situații, poți fi frustrat că plătești prea mult pentru CNAS. Dar putem ști ce ne rezervă viața? Bătrânețea? Sistemul de asigurări este unul prin care statele încearcă să ajungă la un model etic și echitabil, iar cetățenii se solidarizează spre ajutarea celor aflați în vulnerabilitate, pentru calitatea lor unanimă de oameni, iar nu pentru calitatea fluctuantă de plătitori de taxe, diferite ca pondere.

În concluzie, România are din ce în ce mai puțini oameni. La stația de la Crevedia lucrau în momentul tragediei patru nepalezi. Golul din spitale nu este acoperit de medici străini, iar ai noștri au plecat. Dintre cei care au rămas, unii sunt niște eroi, alții sunt dezumanizați, înrăiți și slabi profesional. Oamenii strigă ca incompetenții să fie dați afară, uitând că nu avem cu cine să îi înlocuim și nici nu avem cu ce să îi fidelizăm financiar pe cei buni, în condițiile unei piețe globale libere. Iar uneori aceiași oameni care strigă ca incompetenții să plece, vor să educăm tânăra generație (acasă sau la școală) numai cu mantrele noii pedagogii: joacă, lejeritate, stare de bine, suspendarea notelor, a examenelor, ChatGPT responsabil (adică să copiezi, dar să pui întrebări inteligente și să dai sursele… Ne-ar conveni să fim tratați de un medic ce își face licența prin ChatGPT „responsabil”?). Probabil se consideră că așa vom obține doctorii aceia bine pregătiți, care fac atâția ani de facultate și rezidențiat, capabili de învățat susținut (nu joacă). Poate așa vom avea ingineri care să ne construiască clădiri rezistente și frumoase, judecători buni și cinstiți, artiști, savanți, muncitori etc etc. Desigur, e o naivitate să gândim așa. Iar până ce nu înțelegem că totul este circular, că trebuie să restabilim cadrele societății noastre pe meritocrație și competență, vom continua să suferim. Nu contează că activăm în meserii în care viața altora nu e pe mâinile noastre. 

Dacă lucrăm fără angajament, în spiritul lui „lasă-mă să te las”, dacă ne învățăm copiii să aleagă scurtături și minimul efort, mai devreme sau mai târziu ne vom întâlni în societate cu ceea ce am semănat. Desigur, în toată ecuația asta, suferă și nevinovații, și cei care își văd în liniște și devotament de munca lor, și copiii… Deloc puțini, pentru că în ciuda tonului sumbru al articolului, încă mai sunt destui oameni cinstiți și inimoși în România. Doar că trebuie să se facă auziți și să devină locomotiva acestei societăți, nu să cedeze locul imposturii, șmecheriilor, divertismentului abrutizant. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Printre altele, atenția și la sintagma "educație nouă". Vorbim de o educație imaginată în anii 70, din care am împrumutat aiurea și noi. Cu toate că am rămas pe un curriculum de tip sovietic (tehnocentrist), au fost împrumutate o serie de principii din educația nouă. Printre cele mai importante - care n-au existat înainte de 89 - sunt învățământul bazat pe competențe (o găselniță a mediului corporatist, care, prin educație, își pregătește angajații) și felierea calendarului în cinci module.

    Ambele se potrivesc ca nuca în perete cu o programă moștenită din trecut. Așa că e bine să fim mai prudenți când vorbim de educația nouă, pentru că am împrumutat masiv din ea.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Totul pornește de la sistemul de învățământ. Din păcate, sistemul actual a transformat școala într-o fabrică de meserii: medic, inginer etc. Vă pot garanta că am întâlnit medici foarte buni, însă complet inculți, care nu puteau comenta o operă de Constantin Brâncuși sau o lucrare de Enescu. E rezultatul unui sistem educațional făcut din burtă, pe genunchi. Nu există studii de impact, nu există - ca în afară - învățare individuală, personalizată, adaptată nevoilor fiecărui elev.

    Puțini știu că aceste studii și asemenea fișe - complexe și amănunțite - au existat înainte de venirea comunismului. Au fost parte a educație inițiate de probabil cel mai bun dascăl și ministru al învățământului pe care l-am avut vreaodată: prof. Spiru Haret.

    Pare incredibil, dar aceste metode și fișe de lucru stârnesc încă uimirea unor dascăli din sistemele avansate de educație.

    Noi am rămas în continuare pe o educație de factură marxistă, în care elevii sunt percepuți ca o MASĂ, nu ca persoane individuale. Se învață la grămadă și, exact ca în armata lu Putin, scapă cine poate. Educația românească este un imens tocător de carne.

    Adevărata educație a existat înainte de venirea comunismului, cu profesori ca Spiru Haret sau I. Găvănescu, cu fișe de lucru care individualizau elevul și care astăzi pot concura cu cele mai sofisticate metode educaționale din sistemele performante, Din păcate, comunismul a alungat dascălii. În exil, aceștia au pus umărul la zidirea altor sisteme educaționale, pe care astăzi le admirăm.
    • Like 2
    • @ Valentin
      Foarte adevarat ca,,toate lucrurile bune si rele pornesc de la nivelul de Educatie !!
      Dar si cel care,face ,,numai combinatii ,,are un nivel de inteligenta ,dar nu foloseste in sensul bun , Acolo in subconstientul lui , este idieia ca,,el nu trebuie sa munceasca ci trebuie sa faca ceva ghidusie-smecherie--hotie ,care mai devreme sa mai tarziu va primi pedeapsa ,
      --Cel mai bun exemplu este cel din Crevedia ,Acea statie daca era folosita de un Om cu unnivel de educatie normal si responsabil ,NU se intampla ce s-a intamplat,,
      --Deci indisciplina ,este prezenta pana in Parlament ,unde Nu toti respecta bunele reguli de functionare ,de comportament ,etc vezi cazul sosoca ,etc.
      --Vazand toate aceste aspecte ,ce sa invete un tanar elev ,desigur ca va cauta ,droguri ptr ca legea este slaba , Referitor la varsnicii care inca lucreaza ,asta este ceva normal pentru ca ,miscarea fizica ,sau munca intelectuala tine creerul in priza ,si alunga ,,raul din suflet ,etc Exemplul meu personal ,am lucrat 51 ani pe santier, ca electrician ,apoi maistru electrician ramas la pensie ,Inca lucrez intens si acum la vasta de 73 ani ,Am la tara livada cu pomi , 6 fam de albine,, gradina de legume etc.. Conduc masina si fac naveta de la oras la tara la 36 km ,etc,, Miscarea ,munca cat permite organismul combinat cu alimentatie rationala ( nu prea consum carne ) , expunerea la soare ,este curata sanatate ptr o viata mai lunga !!
      • Like 1
    • @ Valentin
      Mhai Nai check icon
      Sistemul... Cine sa ceara schimbarea lui? Colacu? Ciucă? Iohannis? In Romania a rămas doar o turma de marmote care pot sa împacheteze ciocolata. Dar nici asta nu chief.
      • Like 0
    • @ Mhai Nai
      Valentin check icon
      România nu a moștenit doar o educație proastă, ci și un sistem gigant, un fel aparat supradimensionat de profesori, inspectori, metodiști etc. Un fel de uzină 23 August educațională. A face o reformă radicală și corectă ar însemna dezmembrarea acestui aparat gigantic și șomaj pentru sute de profesori din toată țara. Ce partid politic ar face așa ceva? Niciunul. Preferăm să tragem după noi un învățământ învechit, doar-doar să nu ne confruntăm cu mișcări de masă.
      • Like 0
  • Nume check icon
    Totul in Romania este despre cum sa "faci" bani rapid. Iar toata media romaneasca - controlata sau nu servicii sau tabloida sau quality numai despre acest lucru vorbesc. Restul este detaliu si gargara.
    • Like 3
    • @ Nume
      Mhai Nai check icon
      Nu doar România e asa. Capacitatea de a ieși din situația asta ar face diferența. Dar nu e cazul.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Nu există o nouă pedagogie, iar inteligența artificială nu este chiar acceptată în educație. Există chiar un program care poate detecta influențele inteligenței artificiale. În rest, sistemul nostru de educația are aceleași bube pe care le-a moștenit de la educația marxist-leninistă (curioșii pot parcurge legea educației nr.28 din 21 decembrie 1978). Un sistem care a fost gândit pentru o economie centralizată și totalitară, și care, în situația actuală, produce faliment și debusolare.

    Numeroși pedagogi au atras atenția asupra hibelor pe care le are sistemul:
    "Multe cadre didactice susțin că noul curriculum școlar nu a făcut aproape nimic pentru a reduce cantitatea imensă de cunoștințe care le sunt cerute elevilor. În continuare se cultivă intelectualismul, perfromanțele de excepție, elitismul. Mentalitatea elitistă conform căreia școala se adresează numai vârfurilor, iar ceilalți elevi, cei ma mulți, sunt mai puțin luați în considerație, nu a fost eliminată prin reforma curriculară actuală."
    (Dorina Sălăvastru, Psihologia educației, Editura Polirom - manual pentru uzul formării psiho-pedagogice)
    Avem în continuare programe făcute din burtă, fără nici cel mai mic studiu de specialitate, de către persoane care n-au călcat în viața lor într-o școallă (evident, cu excepția copilăriei).

    Avem echipe care se ceartă și care se împacă atunci când alcătuiesc manuale și programe, și care produc o educație indigestă. Acel lasă-mă să te las e înlocuit cu principiul pedagogic punem de toate, să fie bine, să nu se supere nimeni.
    Vorbim de autori de manuale cu funcții în sistem. Vorbim de autori de manuale care fac parte și din comisiile de avizare! (la noi se poate). Vorbim de profesori care tac, pentru la noi e bine să-ți vezi de ale tale și să nu te legi la cap dacă nu te doare.

    Na, c-așa e România...
    • Like 1
  • Mi se pare că prezentați social media precum "demonii ce distrug noile generații", la fel și alte unelte tech, și personal consider fundamental greșită această abordare. Lumea se schimbă, problema aici este stagnarea noastră în procesul ăsta de schimbare. În primul rând, trebuie menționat că cel puțin din 2000 și până astăzi, deci peste 20 de ani, se promovează o doctrină anti-natională ar spune unii, eu spun anti-românească. Îmi amintesc că în școală, chiar eram încurajați: "Emigrați, că aici nu aveți nimic de făcut!" spuneau profesorii. Problema este dependența României ca stat, de alte țări. Statul ăsta nu are altceva de oferit, exceptând forță de muncă ieftină. Credeți că se ajunge la 140 datorie pe ochi frumoși? Nu, trebuie să ai ceva de oferit, în cazul României, mai avem doar teritoriu și forța ieftina de muncă. Apoi, cu ChatGTP nu poți copia. E o unealtă extrem de limitată, iar dacă un profesor nu poate discerne o lucrare scrisă de un om, de una scrisă de ChatGTP, atunci consider că acel profesor nu are ce căuta la catedră. Lumea se schimbă, te adaptezi sau lași pe unul care poate. Cât despre impozitul pe sănătate...unde ne tratăm? În ce spitale, căci subliniați datoria civică de a ne ajuta aproapele...perfect de acord, dar câți oameni au fost tratați pe asigurarea medicală în România? Eu personal am fost luat de smurd cu un blocaj renal, dus la spitalul militar, băgat într-o cameră, îndopat cu morfină, și cam atât. Când m-am simțit mai bine și a durut mai puțin, și am ieșit din starea de boala, doar am plecat pentru că nu găseam cadre medicale pe care să le informez. Nimeni nu m-a întrebat nimic nici la poartă nici nicăieri. Nu am plătit nimic, dar asta deoarece am asigurare privată de sănătate, altfel...cine știe cât costa morfina aia. Ce spun eu prin această mică povestioară, este că indiferent cum punem problema, banii ăia ce se duc spre sănătate ajung în buzunarele cuiva, căci dacă nu ai asigurare privată, câinii te întinde, iar dacă ai, doar nu plătești ATUNCI. Nu e solidaritate sociala, că sincer daca aș vedea banii ăia investiți în infrastructură medicală, ar merita fiecare leuț, dar i-a văzut cineva declarația de avere a lui Rafila și a celorlalți? E ideea asta proastă cum că spitalele trebuie să scoată bani...ceea ce este sinistru. Spitalele trebuie să salveze vieți, iar statul trebuie să se asigure că celelalte industrii susțin sistemul sanitar, dar mai avem industrii în România? Am fost bombardați cu cât de energofage erau industriile create în comunism, că trebuiesc distruse căci au mai multe pierderi decât câștiguri. S-a pus totul pe butuci și acum România este la degetul mic al companiilor străine. Își iau băieții "catrafusele" și pleacă, România dă faliment. Referitor la marele companii, de ce nu publică nimeni nivelul de impozitare al celor mai importanți jucători de pe piață? Pentru că nu există. OMV de exemplu, deși trebuia să ofere statului român dividende de 2milioane de euro, n-au făcut-o, iar statul nu a cerut. In schimb s-au împrumutat 800.000 cu 7-8% dobândă. S-au mărit taxele pentru populație cu scopul de a acoperi un deficit imposibil de acoperit. Pensiile speciale, sporurile de soție ș a sunt încă active.

    Problema nu este ce fac oamenii(social media, videochat, etc.), ci că lucrurile relevante sunt extrem de prost plătite. In marea majoritate a fabricilor se lucrează ilegal, în condiții execrabile, greu de suportat dacă ești civilizat. Normal că te duci către social media sau videochat când vezi că cele mai irelevante activități aduc cei mai mulți bani. Oamenii încep să înțeleagă că în România, există doar două drumuri pentru omul de rând, unul către pușcărie, altul către cimitir.

    Eu personal voi lua calea celor 5.5 milioane de români și voi emigra din România, din cauza incompetenței statului român. Sistemul de justiție este plin de grupuri infracționale organizate, care încalcă constituția României la ordinea zilei iar Ministerul justiției doarme. Am primit în scris, pe la București, pe la Ploiești, că statul român își protejează infractorii. În paralel niște mafioți locali au construit pe proprietatea mea privată, apoi m-au dat ei în judecată, iar statul mă obligă să îmi vând casa părintească cu 1/4 din prețul pieței. Orice instituție publică închide ochii, la ceea ce a fost o execuție juridică la adresa mea. Bonus, mi s-a spus că mai bine viu și homeless decât mort și homeless. Nu mă tem, dar merită osteneala? Statul român își protejează infractorii, deci daca nu vreau să devin unul, singura, unica opțiune, este emigrarea. Țara asta e gata, și îmi pare rău de ea, căci am muncit ultimii 5 ani, 7/7, cu zile libere doar de Crăciun și de anul nou, încercând să ridic nivelul țării ăsteia pe nișa pe care lucrez. Am făcut niște lucruri mici, dar mai merită să îți investești viața în țara nimănui? Tot ce ai astăzi, îți poate fi luat de sistemul de justiție din România. Viața îți va fi luată de progeniturile băieților deștepți gen Pascu sau Iorgulescu și mare lucru nu o să rezolve nimeni. E imposibil să trăiești în România civilizat dacă nu ești parte din problemă, sau un idiot. Sper din suflet, ca oricine trece prin situații similare cu a mea să își ia și să plece pentru că aici, nu merită osteneala. O viață muncești, și într-o clipă vin combinatorii și mafioții, și ți-au luat tot.

    Fun&sad fact: Înainte de mine, același complet de judecată a executat 2 soți de 75&78 de ani. După o viață de muncă i-au aruncat în stradă, la vârsta aia, printr-o simplă hârtie. Dacă asta nu îți arată că nu există nimic sfânt în țara asta, atunci nimic nu o face. Toate valorile pentru care s-a murit în istorie, au fost șterse cu buretele. Ce-ți doresc eu ție... amară Românie. ..
    • Like 0
  • nicu check icon
    Te uiți la clasa politică, mizerabil, infecta ce exemplu de combinator între ei. Oameni care nu mai au nici o speranță 33 de ani de mizerie nu am avut un președinte bun un guvern cinstit avem combinatori.
    • Like 1
  • Superb . Trist dar adevarat .
    • Like 3


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult