Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

În ultimele 6 săptămâni s-a mai născut o generație de „profi tari”

Dacă aș fi fost un Alexander Nanău, probabil că aș fi avut echipamentul de filmare după mine atunci când am ieșit din „Fabrica de planuri de lecție”, într-o arșiță amețitoare care parcă mi-a ars pielea imediat ce-am întâlnit lumina soarelui, când primul om pe care l-am văzut în acea lumină era un bărbat copleșit de căldură, fără tricou și cu burtă, stând parcă trist la umbră. 

Avea în spate un gard din plasă și, dincolo de gard, o doamnă care își făcea vânt cu evantaiul. Pe fundal, parcă predestinat, se auzea muzică pentru copii de la o mașină de înghețată.

Sunt Mina, am 22 de ani și mi-am petrecut ultimele 5 săptămâni trăind alături de 50 de oameni pe care la început nu îi cunoșteam. Ne unesc multe lucruri, însă unul singur e mai răzleț: vrem să ajutăm educația din România. 

Ultima săptămână ne-am petrecut-o în școli sau în ceea ce am numit eu mai sus „Fabrica de planuri de lecție”. Această fabrică este, de fapt, sala cea mare a căminului liceului Iancu C. Vissarion din Titu, Dâmbovița, care găzduiește aproape 100 de persoane și în care se întâmplă magia învățării; aici se creează și se întâmplă concomitent mai multe procese de învățare.

Dar s-o luăm pe rând...

Despre Teach for Romania s-au scris multe în doi ani și jumătate de când există; cu atât mai mult cu cât Guvernul a propus modelul Teach for Romania în Pachetul de combatere a sărăciei. Sau cu cât premierul Dacian Cioloș și fostul ministru al educației, Adrian Curaj, au ales să își arate susținerea într-un mod foarte direct.

E suficient de cunoscut faptul că Teach for Romania are misiunea de a recruta oameni cu mult potențial și cu apetență spre copii și educație, a-i pregăti în pedagogie și leadership și a-i plasa în școlile care au cea mai mare nevoie de ei în rol de învățători sau profesori: cele dificile, cu rată mare de abandon școlar, sărăcie sau diverse grade de izolare față de un centru urban.

Povestea din interior, însă, e prea puțin știută. Și zău că ar merita să fie.

După un îndelung proces de recrutare și selecție care a început în decembrie 2015, Teach for Romania ne-a găsit, corelat și conectat pe 43 dintre noi, care azi ne numim cu mândrie „a treia generație de teacheri”. Ne-au tot spus de-a lungul multor luni care ne-au trecut până azi prin mâini că „vom avea 6 săptămâni de Leadership Summer Academy”, că „va fi provocator” și că „va fi o experiență transformațională”. Cred că niciunul dintre noi nu am văzut aceste informări drept amenințări sau bariere cu adevărat relevante; ne trăiam visul de a merge în școli, printre copii pentru care putem aduce o schimbare și un impact măsurabil.

În câteva zile ajungem la finele acestui training intens de 6 săptămâni și abia acum am reușit să simțim provocarea. Aceste ultime 2 săptămâni de pregătire sunt, de fapt, de practică propriu-zisă într-o școală de vară din două sate dâmbovițene: Potlogi și Românești.

Teach for Romania

Clasa I, ora de matematică. Foto: Denis Jardan

Aici, în ultimele zile, am urcat pe piscuri și am coborât în adâncuri cu stările legate de performanța mea la clasă. Am plâns în câteva dintre serile în care îmi pregăteam materialele: ori pentru că nu înțelegeam ce am greșit de s-au plictisit și au început să se joace, ori pentru că nu știam cum să încep în următoarea zi pentru a nu repeta greșelile anterioare, pentru că aveam impresia că evaluarea inițială pe care am făcut-o este nesemnificativă, că e imposibil să îi învăț pe copii ceva în cele două săptămâni ale școlii de vară sau pentru că, pur și simplu, nu aș fi croită pentru asta - deși am visat la zilele cu copiii încă de vreun an și ceva, de când mi-am descoperit înclinația spre educație.

Teach for Romania folosește instrumente proprii de planificare a lecțiilor și a unităților de învățare, bazate pe obiective mai largi. De pildă, am fost îndrumați spre a descoperi de la început nevoile copiilor atât la nivel de Knowledge & Abilities, cât și la nivel de valori, comportamente, cultură locală, apartenență etc. Pornind de la această nevoie, profesorii Teach for Romania sparg această nou-formată viziune în obiective mai mici și, pe baza lor, construiesc unitățile de învățare. Toate aceste capitole de parcurs în anul școlar sunt puternic corelate cu viziunea și, deci, cu comportamentele pe care profesorul dorește să le încurajeze în acel an la nivelul clasei. Ulterior, fiecare lecție se completează într-un puzzle perfect. Pe parcursul anului, profesorul urmărește dezvoltarea fiecărui elev în direcția stabilită la început, alături de partea clasică de Knowledge & Abilities.

Toți suntem entuziasmați de instrumentele pe care Teach for Romania ni le pune la dispoziție, cu atât mai mult cu cât se poate măsura impactul pe termen mediu și lung. Provocările pe care le întâlnim acum, în perioada de formare, sunt de a corela teoria cu conținutul și a adapta întreaga strategie a instrumentelor pentru o perioadă scurtă, de două săptămâni. Este momentul în care doar le gustăm și ne obișnuim cu structura lor.

Planul de lecție este foarte isteț construit. Are în prim-plan viziunea și obiectivele stabilite la începutul anului. E un fel de spiriduș care te trage de mânecă și-ți șoptește că lecția trebuie să se lege de ceea ce ți-ai stabilit să schimbi în comportamentul copiilor într-un an de zile. De pildă, dacă viziunea clasei ar fi „We do it together!”, majoritatea activităților dintr-un plan de unitate de învățare și, implicit, dintr-un plan de lecție trebuie să fie corelate cu ideea de colaborare. Ulterior, este organizat pe 5 pași: deschidere, „I do” – în care profesorul prezintă activitatea, „We do” – în care profesorul lucrează alături de elevi pentru a le arăta CUM, „You do” – în care elevii lucrează autonom și, într-un ultim rând, închiderea lecției. Proporția ideală a unei lecții este ca partea de „I do” să fie foarte mică, pe când partea de „You do” să fie cea mai mare. Dar iată-ne provocați să învățăm de toate, dintr-odată.

Când un profesor e în colaps emoțional, există mereu cineva care-l prinde de mână

Într-una dintre seri, la întâlnirea dintre toți profesorii (generația 3 și cele două anterioare care ne mentorează) și staff – pe care o numim Community Circle – Mirela Ștețco, director de Training & Support, ne-a întrebat: „cine e cu energia jos și simte că nu mai poate?” Am ridicat prima mâna, cu lacrimile ținute doar de un nod dureros în gât. Era deja ora 21 și nu aveam niciun plan pentru următoarea zi. M-a văzut, a reținut și la final a venit la mine. Mi-a pus mâna pe umăr și mi-a zis: „Ce e cu tine?” Lacrimile nu au mai vrut să rămână pe loc, așa că au luat-o la vale. Mirela m-a luat de mână, m-a luat afară și m-a dus spre o bancă. Mi-a explicat cu încredere și răbdare că un profesor bun se construiește în vreo 15 ani; că acela, probabil, ar ști exact cum să gestioneze o clasă și cum să facă o lecție atractivă. Mi-a amintit ce ne-a repetat în nenumărate rânduri în ultimele 5 săptămâni: „noi nu suntem aici să fim perfecți; nu vrem cea mai bună metodă și nici performanță fără cusur. Vrem să greșiți, să testați metode și să învățați despre voi înșivă, despre copii și despre învățare, în general.” Și mi-a amintit că, mai ales, suntem aici să încercăm marea educației cu degetele și să pornim o pornim spre schimbare. Că nu e despre metode, atât.

Community circle. Foto: Felicia Simion

Mirela a avut cu ea, ca de obicei, cuvintele de care aveam cea mai mare nevoie. A avut, pe tot parcursul LSA-ului, răbdarea de a ne aminti și de a insera milimetric în cultura Teach for Romania faptul că „a-ți fi frică e ok” și „a greși e ideal”, mai ales dacă înveți ceva din asta. Am avut nenumărate discuții despre cele două aspecte ale performanței noastre și am ajuns la concluzia că, probabil, Teach for Romania nu ar mai fi existat dacă nu ar fi valorificat frica și greșeala, fiindcă noi toți suntem novici ai educației după numai 6 săptămâni de training iar ele, ambele, sunt inerente contextului.

Dacă educația din România reușește să se miște un pic într-o direcție diferită pe parcursul următorilor ani datorită modelului Teach for Romania, atunci mare parte din credit aparține acestui departament de Training & Support. Oricând profesorii întâmpină greutăți sau simt că nu progresează, oricând au nevoie de a învăța ceva nou sau de a discuta cu un om despre performanțele lor, acești supraoameni care formează departamentul le sunt alături. Ei sunt cei care trec în vizită pe la fiecare clasă măcar lunar, care știu să sublinieze punctele tari ale profesorilor pe care îi mentorează și să le ofere oportunități de învățare. Sunt oameni care au fost în sistem și au trecut printr-o schimbare de paradigmă pentru a înțelege nevoia de nou în educație. Și, mai mult decât orice, au organizat 40 de zile de training pentru 43 de oameni (dar care nu au implicat doar 43, ci aproape 100). Sunt - o zic din nou - „supraoameni”.

Finalul unei povești despre nașterea unei generații de profesori

Mai e foarte puțin. În câteva zile se va termina povestea Leadership Summer Academy și parcă nu-mi vine a crede că ne vom separa drumurile peste tot prin țară și ne va conecta doar textul de pe adresele @teachforromania.ro sau, după caz, Facebook. Am locuit cu acești oameni aproape 40 de zile, am mâncat împreună, am plâns unul în brațele altuia, am râs, cântat, dormit în parc, ne-am purtat grijă unul altuia, ne-am ajutat în idei și planuri... și, ceea ce părea în 4 iulie o imensitate de timp, azi mai arată doar a un mușuroi de zile.

Am rămas cu foarte multă înțelepciune despre copii, managementul unei clase și, deși știu că perioada de practică la clasă este provocatoare pentru mine, știu că cele 4 săptămâni premergătoare mi-au adus multă informație pe care nu am procesat-o încă dar care se găsește la loc de cinste în caiete, în cărți primite drept recomandare sau în documente care-mi poposesc pe mail și pe care trainerii ni le-au pus la dispoziție. Au fost mulți oameni care ne-au fost alături: Ana Maria Brezniceanu, Oana Moraru, Viorel Panaite, Paul Olteanu, Andy Szekely, Yolanda Crețescu și mulți alții.

Până la a-mi recapitula toată experiența, mai am câteva zile de petrecut în „Fabrica de planuri de lecție”, în care ne strângem cu toții de la prânz până târziu în noapte, unde construim planurile pentru zilele următoare, materialele și ideile. Cam așa se arată atmosfera: 

Teach for Romania

Fabrica de planuri de lecție. Foto: Denis Jardan.

Mi-ar fi plăcut, totuși, să am o fărâmă de regizor în mine. Dacă aș fi avut-o, nu m-aș fi oprit la mașina de înghețată și arșița copleșitoare, ci aș fi arătat întregii Românii cât e de frumos când oamenii știu că se poate. Când se nasc scântei, ca noi, care vor duce mai departe mesajul că „se poate” și care speră să ajungă o văpaie de optimism pentru toată țara.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Ar fi mai bine ca invatamantul românesc să se reformreze după cel din ţările performante, cu un nucleu obligatoriu în jurul căruia să graviteze o serie de materii opţionale, pe care elevii să le aleagă benevol în funcţie de aptitudini. Există ţări care încep orientarea profesională - sau măcar direcţionarea pe o anumită zonă - încă din primele clase. Învăţământul românesc e o maşinărie de tocat creiere. Copii învaţă mult şi uită repede, pentru că învăţământul e mecanic, bazat pe memorizare. Învăţământul românesc e o catastrofă. E genul de sistem care produce vârfuri, dar le produce aruncând la coş mase întregi de copii; e ca şi cum ai rafina un gram de zahăr din zece tone de trestie. Ar fi de preferat un sistem care să nu producă vârfuri ci să meargă pe o medie funcţională.
    • Like 0
  • check icon
    „Sunt Mina, am 22 de ani și mi-am petrecut ultimele 5 săptămâni trăind alături de 50 de oameni pe care la început nu îi cunoșteam. Ne unesc multe lucruri, însă unul singur e mai răzleț: vrem să ajutăm educația din România. ” /// Cu cît niște pastile sînt mai mărețe, cu atît maschează mai bine preșul pe care voiesc a duce cititorul neavizat. Eventual și problemele interioare de dres (ce, credeați că doar subsemnatul posedă așa ceva?!)
    • Like 0
  • check icon
    „Sunt Mina, am 22 de ani și mi-am petrecut ultimele 5 săptămâni trăind alături de 50 de oameni pe care la început nu îi cunoșteam. Ne unesc multe lucruri, însă unul singur e mai răzleț: vrem să ajutăm educația din România. ” /// Cu cît niște pastile sînt mai mărețe, cu atît maschează mai bine preșul pe care voiesc a duce cititorul neavizat. Eventual și problemele interioare de dres (ce, credeați că doar subsemnatul posedă așa ceva?!)
    • Like 0
  • check icon
    Vom putea face educație de nivel înalt în România dacă: 1. școala va fi NUMAI dimineața, așadar dublat spațiul de învățământ; 2. sistemul de notare este radical modificat pe 5 niveluri la preuniversitar și pe 4 la universitar; 3. se desființează inspectoratele școlare. DUPĂ ce facem acești TREI mari pași, facem și proiecte alternative și la Titu și la Mitu.
    • Like 0


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult