Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

În urmă cu 100 de ani, copiii aveau acces doar la 7 clase, dar primeau o educație solidă. În 2023, sistemul nu are nicio grijă pentru ratele îngrozitoare de abandon școlar și analfabetism funcțional

scoala la sat

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vorbim despre educație fiind de multe ori captivi propriului mediu. Probabil urban, probabil venituri medii sau chiar superioare. Însă atunci când analizăm educația din România ar fi benefic să ne reamintim că este un sistem național. Și de asemenea, educația ar fi ideal chiar să reprezinte marele egalizator de oportunități pentru copii, indiferent în ce mediu s-au născut sau la ce școală au mers.

Analizele de specialitate indică o diferență clară de performanțe între școlile de oraș și cele de la sat. Bineînțeles, diferențe sunt și între orașele mai mari și cele mai mici, între cartierele mai bogate și cele mai sărace, uneori chiar și între două școli de pe aceeași stradă. Însă comparația dintre urban și rural este cel mai ușor exemplu pentru a înțelege problema.

Cauzele sunt multiple: situația copiilor, școlilor, profesorilor și a sistemului în sine. Mai mulți copii care trăiesc în condiții de vulnerabilitate socio-economică, atitudini diferite față de importanța școlii, capacitate redusă a părinților de a oferi ajutor copiilor la învățat, dar și responsabilități crescute în gospodărie. Apoi școlile sunt mai slab dotate, uneori greu accesibile și cu lipsuri de tot felul.

În cazul profesorilor, nivelul de pregătire, formare continuă, motivație și implicare este mai redus. Bineînțeles, sistemul în sine nu funcționează și nu integrează soluții eficiente pentru toate aceste probleme.

Bineînțeles, există și excepții. Însă ele nu remediază problema evidentă: educația nu doar că nu reușește să fie marele egalizator de oportunități pentru copii, dar adâncește diferențele între cei născuți într-o comunitate puternică comparativ cu cei din zone defavorizate. Mai trist este că în trecut lucrurile nu erau chiar așa. În mediul rural se găseau frecvent dascăli care reușeau să cultive talentele copiilor și aceștia mergeau mai departe la liceu și facultate cu rezultate remarcabile.

Nevoia de a reconstrui educația pentru a fi cu adevărat un egalizator de oportunități la nivel național este mai mare ca oricând. Nicio națiune nu își permite să irosească talentul copiilor. Fie că este rar și strălucitor sau mai des întâlnit și licărește frumos, fiecare copil este esențial pentru mai binele nostru, al tuturor. Ușurința cu care acceptăm să pierdem copii în sistemul educațional, fie prin abandon, fie prin rezultate slabe, este de neînțeles pentru o societate civilizată.

În urmă cu 100 de ani, dascălii din satele românești se luptau cu părinții pentru a-i convinge că școala este mai importantă decât munca la câmp, măcar pentru câteva ore pe zi. Chiar dacă acei copii aveau acces doar la 7 clase și urmau să rămână în acel sat pentru întreaga viață, dascălii se asigurau că în acei 7 ani de școală copiii primeau o bază solidă pentru a-și descurca viețile cu succes. În 2023 pare că sistemul nu are nicio grijă pentru ratele îngrozitoare de abandon școlar și analfabetism funcțional.

Satele românești mor încet, dar sigur. Tinerii pleacă – fie la oraș, fie în străinătate. Pentru că atunci când lipsesc oportunitățile educaționale pentru copii, lipsesc oportunități și pentru adulți. Educația ar trebui să ofere copiilor noi perspective, orizonturi, concepte. Apoi ei devin agenți de transformare acasă. Și astfel se asigură progresul în comunitate. Având oportunități educaționale, ei vor crea oportunități sociale și economice când devin adulți.

Fără oportunități, tinerii pleacă. Și odată cu ei, dispare oportunitatea de a moderniza acel loc. Poate de aceea agricultura de subzistență rămâne majoritară în România. Nu reușim să valorificăm o țară atât de frumoasă, pentru că tinerii pleacă. Nimeni nu va rămâne într-un loc care nu oferă perspectiva succesului. Mai ales că educația nu este singura cenușăreasă de la sat. Avem deficiențe și la servicii medicale, și la infrastructură, și la alte sisteme esențiale unei vieți trăite decent.

Poate ar fi o idee bună să avem o zonă de personalizare a educației prin care profesorii pot aduce în clasă acele informații și abilități de care copiii au nevoie în mediul în care trăiesc. Poate aducem periodic studenți buni pentru cursuri speciale, prin care pot împărtăși cunoștințe și idei noi din domenii relevante.

Poate creăm proiecte practice care să inspire copiii în a vedea lumea cu alți ochi. Poate organizăm corespondențe cu copii de la sate din alte țări, pentru a-și împărtăși experiențele. Poate aducem specialiști din zone diferite care le pot deschide mintea către noi tehnologii, metode și strategii pentru a-și face viața mai bună.

Investiția în oportunitățile educaționale ale tuturor copiilor noștri este o condiție pentru a avea un viitor. Nu este despre a face vreo favoare cuiva, ci despre a ne conserva șansa noastră comună de a exista și mâine. 

Articol publicat initial pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult