Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

În urmă cu 100 de ani, copiii aveau acces doar la 7 clase, dar primeau o educație solidă. În 2023, sistemul nu are nicio grijă pentru ratele îngrozitoare de abandon școlar și analfabetism funcțional

scoala la sat

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vorbim despre educație fiind de multe ori captivi propriului mediu. Probabil urban, probabil venituri medii sau chiar superioare. Însă atunci când analizăm educația din România ar fi benefic să ne reamintim că este un sistem național. Și de asemenea, educația ar fi ideal chiar să reprezinte marele egalizator de oportunități pentru copii, indiferent în ce mediu s-au născut sau la ce școală au mers.

Analizele de specialitate indică o diferență clară de performanțe între școlile de oraș și cele de la sat. Bineînțeles, diferențe sunt și între orașele mai mari și cele mai mici, între cartierele mai bogate și cele mai sărace, uneori chiar și între două școli de pe aceeași stradă. Însă comparația dintre urban și rural este cel mai ușor exemplu pentru a înțelege problema.

Cauzele sunt multiple: situația copiilor, școlilor, profesorilor și a sistemului în sine. Mai mulți copii care trăiesc în condiții de vulnerabilitate socio-economică, atitudini diferite față de importanța școlii, capacitate redusă a părinților de a oferi ajutor copiilor la învățat, dar și responsabilități crescute în gospodărie. Apoi școlile sunt mai slab dotate, uneori greu accesibile și cu lipsuri de tot felul.

În cazul profesorilor, nivelul de pregătire, formare continuă, motivație și implicare este mai redus. Bineînțeles, sistemul în sine nu funcționează și nu integrează soluții eficiente pentru toate aceste probleme.

Bineînțeles, există și excepții. Însă ele nu remediază problema evidentă: educația nu doar că nu reușește să fie marele egalizator de oportunități pentru copii, dar adâncește diferențele între cei născuți într-o comunitate puternică comparativ cu cei din zone defavorizate. Mai trist este că în trecut lucrurile nu erau chiar așa. În mediul rural se găseau frecvent dascăli care reușeau să cultive talentele copiilor și aceștia mergeau mai departe la liceu și facultate cu rezultate remarcabile.

Nevoia de a reconstrui educația pentru a fi cu adevărat un egalizator de oportunități la nivel național este mai mare ca oricând. Nicio națiune nu își permite să irosească talentul copiilor. Fie că este rar și strălucitor sau mai des întâlnit și licărește frumos, fiecare copil este esențial pentru mai binele nostru, al tuturor. Ușurința cu care acceptăm să pierdem copii în sistemul educațional, fie prin abandon, fie prin rezultate slabe, este de neînțeles pentru o societate civilizată.

În urmă cu 100 de ani, dascălii din satele românești se luptau cu părinții pentru a-i convinge că școala este mai importantă decât munca la câmp, măcar pentru câteva ore pe zi. Chiar dacă acei copii aveau acces doar la 7 clase și urmau să rămână în acel sat pentru întreaga viață, dascălii se asigurau că în acei 7 ani de școală copiii primeau o bază solidă pentru a-și descurca viețile cu succes. În 2023 pare că sistemul nu are nicio grijă pentru ratele îngrozitoare de abandon școlar și analfabetism funcțional.

Satele românești mor încet, dar sigur. Tinerii pleacă – fie la oraș, fie în străinătate. Pentru că atunci când lipsesc oportunitățile educaționale pentru copii, lipsesc oportunități și pentru adulți. Educația ar trebui să ofere copiilor noi perspective, orizonturi, concepte. Apoi ei devin agenți de transformare acasă. Și astfel se asigură progresul în comunitate. Având oportunități educaționale, ei vor crea oportunități sociale și economice când devin adulți.

Fără oportunități, tinerii pleacă. Și odată cu ei, dispare oportunitatea de a moderniza acel loc. Poate de aceea agricultura de subzistență rămâne majoritară în România. Nu reușim să valorificăm o țară atât de frumoasă, pentru că tinerii pleacă. Nimeni nu va rămâne într-un loc care nu oferă perspectiva succesului. Mai ales că educația nu este singura cenușăreasă de la sat. Avem deficiențe și la servicii medicale, și la infrastructură, și la alte sisteme esențiale unei vieți trăite decent.

Poate ar fi o idee bună să avem o zonă de personalizare a educației prin care profesorii pot aduce în clasă acele informații și abilități de care copiii au nevoie în mediul în care trăiesc. Poate aducem periodic studenți buni pentru cursuri speciale, prin care pot împărtăși cunoștințe și idei noi din domenii relevante.

Poate creăm proiecte practice care să inspire copiii în a vedea lumea cu alți ochi. Poate organizăm corespondențe cu copii de la sate din alte țări, pentru a-și împărtăși experiențele. Poate aducem specialiști din zone diferite care le pot deschide mintea către noi tehnologii, metode și strategii pentru a-și face viața mai bună.

Investiția în oportunitățile educaționale ale tuturor copiilor noștri este o condiție pentru a avea un viitor. Nu este despre a face vreo favoare cuiva, ci despre a ne conserva șansa noastră comună de a exista și mâine. 

Articol publicat initial pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult