Foto Profimedia
Am vorbit mult în ultima perioadă despre importanța educației, dar și despre meritocrație. Formarea copiilor nu poate fi redusă la memorarea unui set de materii. Au nevoie de abilități, obiceiuri, valori și principii. Au nevoie de un parcurs al dezvoltării personale pentru a deveni adulți responsabili, competenți și bine adaptați vremurilor pe care le vor trăi.
Știința avansează rapid și cere modificarea concepțiilor și practicilor cu care abia ne obișnuisem. Copiii noștri vor trăi într-un ritm și mai intens de atât. Prin urmare, învățarea și adaptarea continuă nu mai sunt atuuri personale, ci condiții pentru supraviețuire. Contextul în care ne trăim viețile se schimbă în permanență și nu avem opțiunea de a ignora redefinirea realității înconjurătoare. Mai ușor de spus, mai greu de făcut.
Învățarea continuă presupune mai întâi de toate să înțelegem ce vizionăm, citim sau auzim. Nu cuvintele în sine, ci înțelesul și relevanța lor pentru propria viață.
Informațiile pot fi resurse uimitoare pentru succes, însă doar dacă le putem pune în context, analiza, sintetiza, procesa, personaliza nevoilor noastre și aplica în viața de zi cu zi. Aceste abilități nu apar în mod spontan, ele necesită un program de antrenament riguros de la vârste fragede. Bineînțeles, în fiecare etapă de creștere, o versiune adaptată nivelului copiilor.
Învățarea continuă mai presupune și deschiderea către informații noi. Însă discernământul pentru a evalua corect calitatea acestora este esențial. Copiii din ziua de azi sunt supuși unor avalanșe de informații. Vrac. Nefiltrate. Accesul nelimitat și instant la conținut este o sabie cu două tăișuri. Dacă nu ai criteriile necesare pentru a face diferența între informații solide și dezinformare, foarte ușor poți deveni o victimă a manipulărilor.
Practic vorbim despre o suită întreagă de instrumente necesare copiilor pentru a decide calitatea și relevanța informațiilor la care sunt expuși. Cum să verifice sursa informației, motivațiile din spatele acesteia. Cum să compare această informație cu altele deja cunoscute. Cum să-și calibreze propria opinie, căutând argumentele pozițiilor diferite. Care sunt implicațiile etice și morale din spatele acestora. Cum vor putea integra sau aplica acea informație în propria viață.
Fără toate aceste ingrediente nu avem cum să trecem la următorul nivel: rezolvarea problemelor. Și aici avem nevoie de instrumente specifice. Cum să identifice cauzele unei situații. Cum să prioritizeze diferitele tipuri de efecte. Cum să formuleze posibile soluții, conectând informații din domenii diferite. Cum să le testeze și cum să decidă care dintre ele este cea mai eficientă.
Se formează aceste abilități în școlile românești astăzi? Sunt acestea prioritățile care guvernează sistemul de educație din prezent? Mai avem suficienți profesori capabili să livreze copiilor aceste componente esențiale dezvoltării lor?
Scopul anilor de școală nu este „10 pe linie”, ci dobândirea acestor abilități de bază pentru tot restul vieții. Dacă toată energia copiilor este cheltuită memorând kilometri de comentarii literare, aceștia vor lua note mari, însă îi condamnăm la analfabetism funcțional. Problema este că întreg sistemul de recompense și pedepse, atât pentru elevi cât și pentru profesori, are la bază fix acest „10 pe linie”.
Și încă o dată ajungem la problema asumării responsabilității. Cine ar trebui să facă aceste reforme? Cine va fi dispus să plătească costul schimbărilor? Sper să realizăm că suntem deja de mulți ani în situația în care costul inacțiunii este mult, mult mai mare decât efortul de a începe schimbarea. Fiecare dintre noi are un rol și o responsabilitate față de starea educației în prezent și cum va funcționa ea în viitor.
Și mai există o regulă extrem de nocivă în sistemul de învățământ românesc. Este finanțarea „per capita”. Un fel de a spune, pentru că în realitate accentul nu se mai pune pe calitatea educației și pe exigență, ci de foarte multe ori pe a lăsa ștacheta pretențiilor cât mai jos, să avem suficienți absolvenți, deci finanțare și pe viitor.
Depinde, așadar, numai de noi dacă sistemul educației va fi un aliat sau sursa problemelor. Momentan cu siguranță suntem în a doua situație.
Articol publicat inițial pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Când la bac se copia pe ruptelea, evident că nu era bine. Unii au criticat și camerele de supraveghere care descurajau frauda. Absenteismul școlar, proastele condiții din mediul rural, numărul insuficient de cadre didactice, mediile slabe ale elevilor, nici ele nu erau bune. Dar nici "zecele pe linie", de acum, nu e bun. (Dobândit de niște copii, poate mai norocoși, cu un nivel mai ridicat de dezvoltare intelectuală, mai bine sprijiniți de părinți, mai bine meditați, cu profesori mai dedicați și, de ce nu, mai silitori) . Păi, atunci să ne înecăm în mediocritate, să ieșim din școală cu precarități și goluri de cultură generală, care să ne ofere "abilități de bază pentru tot restul vieții."
Au trecut mai bine de 30 de ani de la căderea comunismului. În acest răstimp, domniile voastre: fie formidabili comentatori sau formatori de opinie, fie mari specialiști în educație, miniștri și, mai ales, foști miniștri atoateștiutori sau inspectori școlari, profesori emeriți, vocali părinți din asociații și comitete, elevi din consiliul național, intelectuali de elită, parlamentari, politicieni, oameni de bine și aflători în treabă sau șefi de sindicate, care vă trăiți viața pe la televiziuni n-ați fost în stare să vă puneți de acord. cu o programă, niște legi și un sistem de învățământ care să genereze trecerea la o Românie mai educată. Doar clevetiți!