Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

În ziua în care i-a dat cafeaua în foc, un corporatist constată că viața lui între mașină, birou și cantină este o înlănțuire de lăcomie și risipă

Corporație

Foto: Guliver Getty Images

Ca în fiecare dimineață, am mai zăbovit în pat câteva minute după ce alarma telefonului s-a insinuat în liniștea dormitorului și m-a trezit. Din pat am sărit brusc, direct sub duș. De acolo, mai apoi, în fața dulapului de haine și imediat în bucătărie, la aragaz, să-mi prepar cafeaua la ibric, fără de care nu pot porni realmente într-o nouă zi de viață și de muncă. Semn rău în dimineața asta căci cafeaua a dat în foc. Câtă risipă! Am interacționat scurt cu frigiderul și după ce am îmbucat ceva pe fugă, am ieșit grăbit din casă. Aveam cinci minute de întârziere. Cum spusesem înainte, eram deja prevenit pentru ziua de rău augur ce avea să urmeze pentru mine.

O idee fixă mi se înșurubase în creier în timp ce porneam motorul limuzinei de serviciu primită drept beneficiu pentru postul pe care îl ocupam în companie: viața mea de corporatist se desfășoară într-un permanent balans zilnic între lăcomie și risipă. Hmm… ce idee! Am demarat și am pătruns în traficul cotidian cu acest gând apăsător în minte.

La prima congestie de trafic din cele trei pe care le străbat zilnic în drumul meu pană la locul de muncă, în timp ce motorul tura la relanti, m-am întrebat la ce îmi trebuie mie o limuzină cu motor cu cilindreea atât de mare, în traficul din București. Este, fără indoială, o risipă de centimetri cubi, de cai putere și până la urmă o lăcomie de a consuma combustibili fosili clasici. Unde mai pui că și o lăcomie de a elimina în mediul ambiant o cantitate mai mare de substanțe poluante, chiar toxice. Sau una de orgoliu? Imaginea de pendul între risipă și lăcomie, între care mă aflu, mi-a străfulgerat brusc prin minte. 

La următoarea congestie de trafic, acolo unde trec de un pasaj rutier inferior pe sub o cale ferată, am realizat, uitându-mă peste umăr, că sunt singur în limuzina de cinci locuri. M-am simțit un pic vinovat față de trecătorii care mă depășeau, pe trotuar. Oare și ei mergeau în aceeași direcție cu mine? Ce contează? O risipă de capacitate de transport în autoturismele personale și cele de companie în traficul bucureștean, în timp ce lumea așteaptă în stații mijloacele de transport în comun care vin rar, nu mai miră pe nimeni. De ce m-ar mai mira pe mine?

În al treilea momentum de deplasare în trafic urban, bară la bară, prilejuit de un viraj la stânga, la semafor, am realizat cum îmi risipesc eu o bună bucată de timp din viață în întârzierea din trafic, parcurgând o distanță pe care în mod normal, într-un oraș cu infrastructura bine concepută, aș parcurge-o cu treizeci de minute mai puțin. La fel și la întoarcere. Am socotit repede în minte: o oră pe zi intârziere în trafic ori cinci zile înmulțit cu patruzeci și opt de săptămâni pe an înseamnă două sute patruzeci de ore, adică zece zile calendaristice le trăiesc în timpul de întârziere de trafic pe care îl am de consumat până la jobul meu. Câtă risipă de timp! Exact durata concediulu meu de vară. Bine, asta-i risipă, dar unde-I lăcomia? Păi, lăcomia este a celor care ar trebui să aducă infrastructura rutieră a orașului la standardele normale de civilizație europeană, utilizând judicios banii publici.

Am ajuns în fața tower-ului de birouri unde își are sediul și compania mea. La etajul 26… Câtă lăcomie! Cum așa, asta înseamnă progres și eficientizarea investiției imobiliare, ar zice altcineva. Poate, dar nu într-o zonă cu blocuri din anii ’80 unde cel mai înalt are șapte etaje. Ce este peste etajul șapte, pentru mine, este argumentul tare pentru a vorbi de lăcomie. 

Gata, am parcat, am urcat și am intrat în biroul meu… Un fel de a spune. Este open-space, pentru mine, cel puțin azi, o altă formă de manifestare a lăcomiei. Da, da, credeți-mă știu și contraargumentele la o astfel de opinie comunistoidă. Totuși, mi-o mențin. V-am spus că azi dimineață, înainte să plec la serviciu, mi-a dat cafeaua în foc.

Da’ să vezi și risipa! Lumina artificială funcționează și în timpul zilei, chiar și când nu este deloc cazul. Nu mai vorbesc de computerele performante de pe birouri cu caracteristici mult peste ceea ce utilizatorii lor folosesc și cer de la ele. Dar asta este o meteahnă cu care fiecare corporatist vine la job dacă te uiți la telefoanele lor inteligente cu care poți, de asemenea, face mai mult decât face fiecare utilizator cu ele. Risipă de inteligență, de resurse sau de orgolii? Oricum risipă...

În pauza de masă, cobor la cantina building-ului, care, deși mult mai colorată și diversificată ca în trecut este, vrei nu vrei, tot un sistem de „împinge tava”. Și ce dacă? Sentimentul de prezență a lăcomiei și aici mă cuprinde când văd șirurile de corporatiști care se înghesuie civilizat să ajungă mai repede la tejgheaua cu mâncare. Ș-apoi la casa de marcat. Risipa o constați la final, dacă urmărești ce aruncă fiecare la coșul de gunoi: hârtie, plastic, resturi alimentare. Am sughițat și asta, pe moment, mi-a alungat ideea fixă a zilei ăsteia: trăim între lăcomia, de a avea mai mult deși ai destul și risipa, de a pierde aiurea din ce ai deși altora le-ar face trebuință.

Ziua de muncă s-a terminat și sunt în drum spre casă. Din nou… Ascult la radioul din limuzina de serviciu o melodie de George Michael. Brusc îmi amintesc că, cu puțină vreme în urmă, la anunțul pe canalele media a știrii morții sale, m-au frapat două lucruri: o avere de 200 milioane de euro care rămâne unora, oricum nu cosângeni de-ai lui, întrucât nu are urmași direcți și, mai ales, intrarea în casa tipic britanică unde domicilia și a și murit și unde vecinii depuneau flori și aprindeau lumânări, cu o ușă normală, în care accesul se făcea direct din stradă și cu o copertină meschină deasupra, de protejare a ușii.

Și am realizat că da, ne învârtim zilnic între lăcomie și risipă fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin, fără să oprim vreodată acest „perpetuum mobile” care ne lovește ca un pendul, pe rând, tâmplele, când din dreapta, când din stânga.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Hai sifon! Ia uite aici: "Am ajuns în fața tower-ului de birouri unde își are sediul și compania mea. La etajul 26… Câtă lăcomie! Cum așa, asta înseamnă progres și eficientizarea investiției imobiliare, ar zice altcineva. Poate, dar nu într-o zonă cu blocuri din anii ’80 unde cel mai înalt are șapte etaje. Ce este peste etajul șapte, pentru mine, este argumentul tare pentru a vorbi de lăcomie. " Pai asa trebuia gindit inca de acum 200 de ani cind s-au construit palatele de pe calea victoriei in locul unor bordeie sau casute de un nivel. Tot ce este peste un nivel e risipa! Vai mama ta, dar unde e progresul? Ma asteptam ca din moment ce ai vazut ce mare risipitor esti (ca numai despre tine este vorba aici) sa nu publici acum nimic si sa actionezi: adica sa-ti cumperi o caruta, sa arunci telefonul, sa arunci calculatorul si sa iei un abac, si sa te muti la un bordei semiingropat. Dupa care sa publici la ziar ce mare economie ai facut tu! Sunt satul de ipocrizie; pun pariu ca si miine, si peste o luna si peste un an o sa ai ce ai si acum, poate ca unele chiar update-ate. Ce zici, vii aici peste un an sa ne prezinti ce vei avea atunci?
    • Like 0
  • Marius check icon
    Sa sti ca asta e momentul in care treci la actiuni de genul mers pe bicicleta la lucru, etc. actiuni pe care le poti face imediat ca sa indrepti putin lucrurile. Nu e mult dar face diferenta, o sa vezi ca o sa te simti mai bine. Primul pas l-ai facut deja, sa fii constient de ce nu e bine. Acum actioneaza!
    • Like 0
  • Marius check icon
    Cat adevar spui domnule!
    • Like 0
  • Atunci cand i-a dat cafeaua in foc, trebuia sa il cheme pe Toni Erdmann. Am servit intr-o multinationala si stiu sentimentul de usurare pe care il simti cand reincepi sa traiesti. Salut!
    • Like 1
  • check icon
    Pentru a scăpa de angoase, vă propun să mergeţi la serviciu cu o trotinetă electrică, să vă aduceţi un sandviş de-acasă şi, pentru birou, să folosiţi o lampă cu baterii solare. Şi dacă trotineta înseamnă tot risipă, vă propun să încercaţi deliciile transportului în comun. Vorba bancului: între autoturism şi autobuz nu-i nicio diferenţă, dar în transportul în comun mai cunoaşteţi lume. Iar intimitatea capătă, brusc, o altă valenţă...
    • Like 0
  • Cata lacomie in a folosi cuvinte englezesti in locul celor romanesti! Dar, ce corporatist e ala care nu o arde in romgleza? Cat despre "infrastructura adusa la standarde europene", oameni buni! Lasati masinile acasa, mergeti cu transportul in comun! Nu mai cereti sosele pentru voi si grandomania voastra automobilistica, cereti transport in comun decent si INFRASTRUCTURA SPECIALA PENTRU TRANSPORTUL IN COMUN! Adica benzi speciale pentru autobuze,troleibuze si taxiuri. Nu mai aglomerati strazile in fata scolilor, etalandu va limuzinele de neam prost in care va aduceti si luati progeniturile de la cursuri, puneti mana de la mana si inchiriati un autobuz, care sa va ia odraslele de acasa si sa le aduca inapoi, dupa terminarea cursurilor. Ar costa mult mai putin, va asigur! Dar cum sa renuntati voi la aceasta extensie a personalitatii numita automobil? Mai ales 4x4 si cat mai mare!
    • Like 6
  • lucreaza de acasa si nu o sa mai pierzi vremea pe drum. Sau corporatia nu iti permite si atunci esti fraier daca mai stai acolo. Daca esti tare, lucraza de pe plaja marii vara si de la vila de la munte iarna.... Daca nu iti permiti sa ai vila la mare si la munte cind lucrezi intr-o corporatie care ti-a dat limuzina cu 5 locuri inseamna ori ca esti prost gramada, ori ca ne minti si de fapt esti un operator intr-un centru si ne povestesti despre sefii tai. Oricum de la corporatisti vin banii pentru impozite, cas, cass samd.... nu de la buticarii cu salarii la negru sau de la frecangii de la stat.....
    • Like 3
    • @ Cristian Cojocaru
      DanM check icon
      sa nu exageram cu tentatii de hater, nu toate joburile se preteaza la munca de acasa (remote, nu-i asa?) Bine ai dreptate, corporatia da limo de 5 locuri la toti prostii-gramada...Imi placea acest sit si pt calitatea comentariilor de pe forum, sa pastram nivelul de decenta, macar pentru faptul ca nu-l cunoastem cit de cit pe autorul textului...
      • Like 0
  • DanM check icon
    Daca rezultatul articolului este urmarea unei introspectii sincere, autorul este pe drumul cel bun. Daca mai si schimba ceva in viata sa, e deja o mare realizare. Cunosc multe persoane cu 5-8000 euro/luna si care sunt intr-o depresie/plictiseala/amortire/abulie/aroganta totala. Se intimpla si altora, cu venituri mici, de supravietuire. Pina in ziua in care un eveniment nefast (viata are de toate) ne trezeste la viata: boala, pierderea jobului, esecul familial, societatea din jur care te umileste coplesitor prin cozi, furt, mizerie, accidente stupide tip infectii nozocomiale etc. E despre cum vrei sa traiesti. Poti ramane normal si daca esti miliardar (vezi I. Kamprad). Chestie de educatie.
    • Like 3
  • Mare disperare la politicienii alesi,sa dea aceste ordonante,prin care pur si simplu vor liber la hotie.Nici o lege nu este sfanta pentru ei, pot modifica dupa bunul plac esenta unui intreg cod cum este CODUL PENAL.Ce devine Codul Penal cu modificarile pe care le vor ei???
    • Like 1
  • check icon
    ERam prin 2000–2001 cu niște nemți în pauza unei conferințe. Ajungem noi în P-ța Universității, ei cer să stăm puțin, se uită la ceas și încep să numere, murmurînd. După circa 2 minute, se întorc spre mine și întreabă: în statisticile de la noi [din Germania], se spune că România este o țară săracă, noi am numărat mai multe mașini scumpe pe minut decît avem în Germania. Cum se explică asta?
    Eu, ce să spun? Zîmbesc tîmp, mă uit la ei și bîgui ceva „c’est la vie” sau altă asemenea prostie. A fost suficient un ceas și să numere cîte mașini scumpe trec pe minut prin fața lor, nu au avut nevoie de nici de statistici, nici de baliverne pt a fotografia exact ceea ce este România. Între anul 2000 și anul 2017 nu s-au schimbat prea multe lucruri în bine (ei, sînt răutăcios un pic, s-au mai schimbat), iar cît privește traficul în București și nr. de mașini scumpe per minut lucrurile stau mult mai rău: trafic sufocant și un nr și mai mare de mașini scumpe per minut. Să ne bucurăm? Autorul ar zice că nu.
    • Like 3
    • @
      check icon
      P.S. Mai rămînea să adaugi, Mr. Oh, că nemții ăia erau niște idioți, că nu știau, în anul 2000, ce e aia mașină scumpă și una ieftină. Eu zic, în prostia mea, că nu ai priceput nimic din ce am scris și nici din ce au sugerat nemții ăia, că așa e ei, proști. Încă mai trăiești cu iluzia că noi, românii, sîntem mari șmecheri și mari deștepți.
      • Like 1


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult