Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Mi-am dat demisia dintr-un post bine plătit într-o multinațională

Dacă nu toți, cei mai mulți angajatori încearcă să fie „șmecheri” și să-și angajeze personal de la care să obțină valoare adăugată peste ceea ce le oferă ei la schimb acestora; numai că „fraierii” care acceptă inițial această situație, ori de la început, dacă nu, după scurtă vreme, devin și ei „șmecheri”, încercând să-și ia de la angajator mai mult decât primesc. Și astfel anjajatorul devine el însuși un „fraier”.

Acum două zile mi-am dat demisia dintr-un post bine plătit într-o multinațională locală. Recunosc că am greșit. Nu că mi-am dat demisia, ci am greșit în planul de carieră pe care mi l-am construit.

În urmă cu doi ani când am avut primul interviu cu firma de recrutare și am înțeles despre ce post era vorba și despre ce organizație am simțit din prima clipă că mi se potrivește ca o mănușă. Au mai urmat două întrevederi și am intrat pe lista scurtă. Apoi am fost prezentat viitorului meu șef, în cazul în care treceam și această probă. Ce să spun, a fost dragoste la prima vedere… 

Foarte repede discuția profesională a alunecat pe subiecte personale și așa am descoperit amândoi că eram fani Real Madrid. Chiar am realizat că fuseserăm prezenți în tribune la ultima lor finală de campionat cu Barcelona pe Santiago Bernabeu, dar soarta a vrut atunci să nu ne întâlnim. Unde mai pui că amândoi eram împătimiți pescari și fiecare avea rețeta lui proprie să prepare borșul pescăresc. Ne-am plăcut și după o oră și mai bine de stat la taclale cine ne-ar fi ascultat ar fi zis că ne cunoaștem din copilărie. M-a preferat pe mine celorlalți doi din listă.

Încă de la început, din prima discuție, l-am citit că nu era prea sigur pe el în a lucra cu cifre, ceea ce mie îmi place nespus. Nespus, nespus așa că nici nu am vrut să-i spun pentru început că aici mă pricepeam eu foarte bine, să învârt cifrele. Și așa a început o poveste frumoasă în care eu mă gândeam că undeva în timp talentul meu la lucrul cu cifre va fi sesizat și va avea urmări bune pentru cariera mea. Tocmai aici a fost buba.

Relația dintre noi a început să șchioapete din momentul în care șeful șefului meu a constatat abilitatea mea de lucru cu cifre fapt care s-a și evidențiat la una din prezentările de sfârșit de an ale companiei. Și așa a început necazul. Șeful meu a aranjat în așa fel lucrurile ca la următoarea finală a lui Real din campionatul spaniol la care compania îi recompensa pe cei mai buni trei angajați cu bilete gratuite la meci plus cheltuieli asigurate de transport și cazare pentru două nopți, eu să fiu tăiat de pe listă deși meritam; eram între cei trei mai buni. Nici în Deltă nu mai mergeam împreună ca înainte, găsea întotdeauna motiv să plece fără mine. Este drept că și eu am început să merg la sala de forță cu șeful cel mare, șeful șefului. Și-acolo, între două sesiuni la aparate sau între douăzeci de bazine și o saună finlandeză mai schimbam câteva impresii. Desigur nu întotdeauna despre familie și sport… 

Și uite așa am ajuns la un moment dat să fiu pus de către șeful meu în situația să aleg: mă relochez la cinci sute de kilometri distanță într-un orășel unde nu se întâmpla mai nimic, ori accept o poziție nouă în companie care însemna de fapt o retrogradare a mea, în condițiile unor măsuri de restructurare. Așa că am preferat să mă relochez… afară din companie.

Înainte de asta am mai lucrat într-o firmă mică, direct cu un antreprenor român. Foarte bun băiatul. Încă de la angajare mi-a explicat că, deși crede că merit mai mult – culmea, așa credeam și eu – nu poate să-mi ofere decât suma avansată. Dar pe parcurs… adăugându-se și bonusurile de performanță, veniturile mele vor crește.

Adevărul este că atunci nu mă simțeam prea sigur pe mine în ce privește cunoștințele și experiența profesională și postul pe care mi-l oferea mă tenta teribil. Unde aș mai fi putut eu ocupa în acea etapă a carierei mele o astfel de poziție. Ce dacă firma nu era foarte cunoscută, pentru mine conta ceea ce scria pe cartea mea de vizită și, mai ales, ce povesteam eu celorlalți că fac în companie. Am bătut palma. El fusese, ca să zic așa, „șmecher”.

După scurtă vreme m-am simțit însă „fraierit” și am căutat să-mi găsesc compensații la veniturile neîndestulătoare pe care le primeam în raport cu ceea ce aveam de îndeplinit și îndeplineam cât și cu stilul meu de viață. Și ce-am zis: nu am bani, atunci îmi iau, de unul singur, timp. Mi-am făcut un calcul simplu. Dacă la banii ăștia muncesc efectiv în loc de opt numai șase ore zilnic, înseamnă că mi-am mărit salariul orar cu treizeci și trei de procente. Doar așa povesteam și eu clienților mei când le vindeam ceva. Chestia asta a ținut o vreme, după care banii erau tot puțini deși timpul parcă se dilatase. Degeaba, așa că m-am hotărât: o roiesc la competiție. Așa am făcut, numai că acolo am căzut din lac în puț. După ce au obținut de la mine ceea ce voiau, m-au aruncat ca pe o măsea stricată după nici trei luni.

Așa că acum sunt în căutare de job… Nu chiar job, ci caut angajator „fraier” care, fără să știe, își dorește un angajat „șmecher” ca mine. Întâlnirea cu angajatorii „șmecheri” de dinainte m-a uns cu toate alifiile. Cunoașteți pe cineva cu profilul ăsta de angajator? Răspund la email: angajatsmecher@fostfraier.ro

Vă gândiți poate că îmi fac procese de conștiință? Că nu este tocmai corect cum procedez? Eu vă spun doar atât: fiecare angajator are angajații după chipul și asemănarea lui. Vă pup!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In ceea ce ma priveste, n-am inteles ce inseamna "sa te pricepi sa invirti cifrele"; adica sa le falsifici?! Doar intreb...
    • Like 0
  • ce articol de doi lei. nu stiu pe ce criterii se sorteaza ce articole apar aici ...
    • Like 3
  • Niciodata nu stii exact daca tema aleasa (de ex. la un interviu pt un job) e una provocatoare sau e una in care discutiile sunt sincere. Apoi "asemanarea", cred eu, rezulta din detalii "de interventie". Poate ca modalitatile de Negociere sunt cele care trebuie inbunatatite sau chiar lipsesc. Si ma intreb: cum ar fi o relatie angajator-angajator in cazul diferitelor discutii de afaceri? ... "dupa chipul și asemănarea" cui? :)
    • Like 0
  • Tudor check icon
    Mi-am dat demisia dintr-un post bine platit ca sa vad cum traiesc saracii.
    • Like 1
  • Crabu check icon
    Miros o chestie masculina aici!
    • Like 0
  • Vasile check icon
    „Eu vă spun doar atât: fiecare angajator are angajații după chipul și asemănarea lui.”
    Este clar motivul pentru care nu te vrea nimeni, indiferent că este sau nu șmecher/fraier (chiar dacă zici că ți-ai dat demisia, mai devreme sau mai târziu trebuia să pleci). Eu am căutat întotdeauna la angajați pasiune și interes față de munca desfășurată, iar banii sunt în funcție de realizări. Am avut angajați care au stat 8-10 ani la mine, au fost și care au plecat după 3-6 luni la concurență, că primesc mai mult pentru muncă mai puțină. Au constatat că așa ceva nu există. Dar ei erau tineri, la 20-23 de ani. Cunosc multe firme unde angajații sunt aceiași de 15-20 de ani (Sunt fraieri sau șmecheri?). Din păcate, azi, la interviu, tinerii și nu numai, sunt interesați de ”Cât îmi dai?” deși ei nu au nici un fel de experiență, la nici un loc de muncă. Pe ei cine-i angajează? Șmecherii sau fraierii?
    • Like 3
  • Nu e clar deloc ce vrea sa spuna autorul de parca e o piesa literara ce lasa omul sa-si imagineze ce vrea el, dar ideea ce se desprinde este smecheria. La romani smecheria face parte din blazon. Nu esti smecher, esti fara valoare.
    Eu lucrez in strainatate la o mare companie, una din cele mai mari din lume, si ma simt exploatata, desi, la varsta de pensionare la care ma aflu, nu am avut sansa sa fi avansat prea mult profesional, fiind folosita intr-o munca de rutina, cu putina creativitate.Dar asist la colegii mei mai tineri la o competitie acerba. Ei nu au aproape niciodata weekend-uri pentru ca mereu este ceva de perfectat in programe si nici nu-si dau seama cum, ambitia profesionala ii face robi. Compania ii stoarce de ultima seva si cand vor imbatrani nu-i va mai vrea, ca nu vor mai avea performanta. Asa ca, intr-adevar, daca poti avea un job mai putin platit dar care sa nu te abrutizeze, fie si lucrand ceva inteligent de care esti mandru, atunci esti mai castigat ca om. Pentru ca viata noastra mai inseamna si clipele noastre de libertate in care sa observi vegetatia de afara, nu sa te trezesti ca s-a maturizat si nici n-ai observat cand s-au ofilit frunzele in copaci de atata munca... I-as sfatui pe tineri sa lupte cand sunt tineri sa nu fie exploatati pentru a nu invata rau companiile mari. Companiile mari trebuie sa fie puse la punct. Si numai carnea tanara de tun poate face asta cand e nevoie de ea. Cand carnea se batogeste, a lupta impotriva angajatorului e deja prea tarziu: te arunca la gunoi repede, ca vin alti fraieri tineri sa-si aduca obolul lor de vigoare si sa imbatraneasca inainte de vreme. Iar legat de angajatorii mai mici, ideal ar fi ca oamenii sa comunice sincer ce nemultumiri au, dar sa si puna umarul la a face ca mica intreprindere sa prospere. Cine pune umarul cinstit ca fi intotdeauna apreciat si ii va merge bine. Fie si doar pentru ca a facut ce i-a stat in putiinta si nu a chiulit. Nici-o sustinere mai buna a moralului unui om nu e mai buna decat cinstea cu care se manifesta in ceea ce face. Daca angajatorul e smecher, i se va infunda pana la urma. Dar tu fa-ti datoria. Totul este intre tine si Dumnezeul tau(instanta ta suprema interioara), nu intre tine si angajator.
    • Like 8
    • @ Adriana Negruti
      Îmi place comentariul. Mai ales că vine din partea cuiva care e în prag de pensionare şi are experienţă cu angajatorii. Deja faci ceva important pentru cei tineri. Felicitări.
      • Like 0
    • @ Adriana Negruti
      Articolul asta e mult mai bun decat cel initial! Multumim!
      • Like 0
  • Mai e o varianta - a sarit o etapa la pupatul in fund. S-a dus direct la seful sefului si l-a ignorat pe asta mai mic. Care s-a prins si a luat masuri.
    O varianta. Vorbim despre un caz fictiv aici, nu? Sau?
    • Like 0
    • @ Marius Avram
      Eu am inteles ca sefului nu-i placea ca baiatul e prea destept.Se descurca la "cifre". Mai bine ca el.Prietenia cu seful mare a fost punctul.Asta e adevarul .Trebuie sa stii cand sa fi destept si cand mai putin.
      • Like 1
  • Daca ar fi scris in romana, ar folosi virgule si alte semne de punctuatie, poate ar fi fost mai de inteles textul si ideea lui! Alt șmecheraș care se crede prea destept pentru angajatorii mici sau care vor sa-l exploateze?!
    • Like 0
    • @ Viorica Ionita
      Deranjează sclavii care mușcă zăbala? Sînt de preferat cei care dau ortul popii la birou, cum fu acum cîțiva ani tipa aia angajată - ha! la o multinațională? Nu punctuația împiedică înțelegerea acestui text în particular... ci prejudecățile.
      • Like 2
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Apropos de exploatare http://republica.ro/bestia-de-la-biroul-de-alaturi-mobbingul-o-problema-in-mediul-toxic-de-la-serviciu
      • Like 1
  • Asa m-am plictisit de persone care se plang de conditiile de munca din multinationale. Daca ai un IQ de min 100 iti dai seama ca nu reprezinti decat o cifra intr-un excel. Restul e cancan. Insa pentru tineri e o scoala foarte vuna, unde te formezi ca profesionist. Asa ca nu va mai vaitati, ca suna a gargara
    • Like 3
    • @ Mircea Balea
      După logica ta, profesionist = o cifra intr-un excel. Pas...
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Vlad Petreanu_

În 1990, după ce lucrase într-o fabrică, Vlad Petreanu s-a angajat la un ziar, unde avea un salariu echivalentul a aproape 90 de dolari. Banii îi ajungeau, spune el, să își cumpere un pachet de țigări - la vremea respectivă fuma - și o cola pe zi, „și abia mă descurcam să mănânc ceva”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon „La bani mărunți” cu Sergiu Manea, CEO BCR. Podcast amplificat de Republica

Sergiu Manea, care a preluat în urmă cu cinci ani conducerea celei mai mari bănci din România, a povestit că primul său salariu, o sumă echivalentă cu mai puțin de 80 de dolari, l-a primit în septembrie 1994. Se angajase înainte de terminarea facultății pe o poziție entry level, ca referent, la Banca Română pentru Dezvoltare, la Biroul de bănci corespondente, care azi se cheamă „financial institutions”.

Citește mai mult

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult