Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Înapoi în Fortăreață. Marius a fost abandonat de părinți pe o bancă în curtea unui spital

Bușteni. Una dintre cele mai frumoase clădiri din România se află într-o avansată stare de degradare.

Stabiliment balnear la începutul secolului trecut, fostul Hotel Casino Palace Bușteni ascunde, între pereții săi, pe lângă partea sa de istorie interbelică plină de glamour, poveștile celor care îi spuneau, decenii mai târziu, „fortăreața”.

Hotelul Casino Palace Bușteni a fost construit în urma unei investiții făcute de scriitorul Ioan Slavici și câțiva apropiați. A fost apoi transformat de mareșalul Antonescu în centru pentru orfanii ai căror părinți au murit în timpul războiului. Comuniștii i-au păstrat destinația, l-au numit 9 Mai și au închis aici generații de copii nedoriți.

Sâmbătă seara, un tânăr român lansează un documentar despre copiii abandonați ai României ceaușiste (puteți vedea un promo aici). Bogdan Trandafir spune că este primul dintr-o serie pe care o are în plan.

„Mi-am dorit să pun societatea românească față în față cu ea însăși”, explică Bogdan Trandafir. Pe urmele unui tânăr pierdut în sistem este un demers unic pentru că însuși realizatorul a fost părăsit de părinți după ce s-a născut.

„Am fost abandonat de părinți la 6 luni, într-un spital din Curtea de Argeș, apoi am fost transferat într-un spital din București, în care am stat mai bine de 2 ani și jumătate. Sunt printre puținii norocoși care a primit căldură, atenție și iubire din partea cadrelor medicale. În 1993 am fost inclus în proiectul unei organizații non-guvernamentale și crescut într-una din casele de tip familial pe perioadă nedeterminată. Asta mi-a schimbat viața complet, pentru că am avut părinți sociali, am avut acces la educație și m-am integrat social”, mărturisește Bogdan Trandafir.

Întreg documentarul a fost filmat și montat cu aparatura sa, iar imaginile înregistrate cu drona în Bușteni și București i-au fost oferite fără bani, de prietenii săi, care au crezut în proiect. „Fortăreața” a funcționat până în 2000, iar astăzi trăiește soarta multor clădiri de patrimoniu din țară, pentru reabilitarea cărora nu s-au găsit niciodată fonduri în bugetele publice.

Documentarul, care va putea fi văzut în premieră de public în cursul serii de sâmbătă, are fragmente cutremurătoare. Martori ai unei istorii care nu trebuie uitată, tinerii pierduți în sistem își amintesc momente din copilăria lor. Realizatorul reușește- cu răbdare- să smulgă mărturii cu valoare de document. 

Îl veți cunoaște pe Marius, lăsat de părinți pe o bancă din curtea unui spital. El rememorează intrarea în fortăreață și primul Crăciun cu cadouri din copilăria sa.

Filmul este perfectibil din punct de vedere al producției și nu răspunde tuturor întrebărilor. Nici nu și-a propus asta, spune autorul. Dimpotrivă, reușește să ridice mai multe nelămuriri, să stârnească revoltă, compasiune și să lase multe uși ce trebuie deschise. Câți dintre copiii care și-au trăit copilăria și adolescența în orfelinate s-au pierdut în sistem? Educatorii și angajații centrelor de plasament mai trăiesc? Cum ar explica astăzi, la decenii distanță, actele de violență asupra copiilor închiși în aceste instituții?

Bogdan Trandafir își amintește că a dorit- ca mulți dintre copiii abandonați din generațiile sale- să-și cunoască părinții biologici, în încercarea de a găsi răspunsuri la frământările sale. „De ce m-ai lăsat?”, a întrebat-o el pe mama sa în martie 2005, când a reușit să-i dea de urmă. „De ce nu m-ai căutat atâta timp”? „Nu am avut posibilitatea să te cresc, nu mi-am dorit acest copil, adică pe tine”- i-a răspuns femeia, mărturisește Bogdan.

Personajele și poveștile din Pe urmele unui tânăr pierdut în sistem l-au inspirat pe realizator la un eveniment al Organizației Vocea Copiilor Abandonați din România. Conferința Povestea mea, organizată de Vișinel Bălan (care apare în documentar) a adunat în același loc tineri care au trecut prin iadul centrelor de plasament, născuți după vestitul decret care a interzis avorturile.

Bogdan Trandafir vrea să înscrie documentarul său la festivaluri de filme sociale din România și străinătate și spune că în următoarele episoade vrea să aducă publicului mai mulți tineri care nu au avut curajul până acum să-și exprime neputința în fața unei societăți care i-a abandonat, închis și izolat, dar care caută și astăzi să-și croiască un viitor dincolo de zidurile orfelinatelor în care au fost ținuți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O poveste pe care a trait-o sotia mea in toamna anului 1980 si cand a avut posibilitatea sa vada pe viu cum sunt tratati precum animalele copii la caminul din comuna Strei judetul Hunedoara.
    Era educatoare din 1970 facea naveta de 10 ani pe distante dus intors 50 -30 km pe soare si ploaie , vara , iarna si gravida de 3 ori .
    Am aflat ca este un camin de copii la 5 km de satul Rusi unde este liber un post de educatoare , a plecat la Inspectoratul Judetean Scolar Hunedoara sa se intereseze cum poate sa se mute mai aproape . Sa intalnit cu inspectoarea adjuncta care raspundea de gradinite si a spus ca ea este de acord si ca ii va trimite numirea pe post , poate merge la lucru . Sa prezentat la post ca la camin era deja activitate spre deosebire de alte gradinite din tara si a luat cunostinta din prima zi de o parte a grozaviilor din camin . A vazut cum erau spalati cu matura copii cu apa rece , primeau o mancare mizerabila , salam verde , spalaturi de carne cu ceva legume aruncate in vase neigienizate corespunzator . Ulterior am aflat ca acolo la camin contabil era vecinul din spatele casei noastre care are sotia secretara la primarie , acesta degresa alimentele primite as nu faca copii colesterol , impreuna cu personalul subordonat lasau copiilor doar oase , salam mai vechi , etc . Dupa prima zi a venit oripilata de tot ce vazuse la camin si isi facea un plan de schimbare in activitatea unitatii in caz ca primeste numirea de directoare asa cum era postul .
    A durat aproximativ o saptamana 10 zile pana ce a aparut decizia pe post de director al unei educatoare din Rusi si care era fata presedintei de la CAP din sat si care avea pe sotul ei sergent major la militie . Sotia a Inteles ca decizia ei era doar o promisiune care nu a putut fi data ca au aparut antenele paienjenisului de relatii comuniste ! Asa am cunoscut viata reala a copiilor din caminul de copii din Strei judetul Hunedoara si am aflat ca mai toate din Romanie erau aproape trase la indigou dupa cum se spunea pe vremea aceia , azi s-ar spune copy-paste !
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult