Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Inevitabil, capacitatea defensivă a țării va deconta erorile politice și economice

Mă văd obligat să fiu de data asta în dezacord cu opiniile domnului profesor Cristian Diaconescu, o persoană ale cărei comentarii le apreciez în mod constant. Într-o analiză recentă a vizitei președintelui Macron, domnul Diaconescu afirmă: "Erorile politice și lipsa de profesionalism economic nu se decontează prin diminuarea capacității defensive a unui stat, iar cei ce s-ar gândi la așa ceva își asumă o mare răspundere".

O, ba da! Volens nolens, erorile politice și lipsa de profesionalism se decontează și se vor deconta într-un fel sau altul de către capacitatea defensivă a țării. Pentru că forța de apărare a țării nu poate să rămână deconectată de calitatea guvernanței țării. Iar marea răspundere și-o iau în primul rând cei care fac erori politice și dovedesc o lipsă de profesionalism economic.

Pentru că la urmă urmei nu este vorba doar de câți bani cheltuim pe apărare. În momentul în care mii de militari părăsesc armata la apogeul carierei profesionale din cauza unui cadru legal prost gândit de la bun început, este o decontare prin diminuarea capacității defensive. Atunci când bugetul țării se micșorează constant în raport cu mărimea economiei este și asta tot o decontare prin diminuarea capacității defensive, care va fi finanțată din ce în ce mai greu. Când investițiile publice trenează, va atrage și asta o decontare. Migrarea tinerilor din România din cauza lipsei de încredere în viitorul țării este și ea o decontare prin diminuarea capacității defensive a deciziilor economice și politice proaste.

Câte țări cu adevărat democratice, sărace, dar cu armate puternice cunoașteți? Eu nu prea știu niciuna. Și explicația cred că e simplă. Într-o țara democratică, în momentul în care povara cheltuielilor militare devine prea mare, în dauna altor sectoare vitale pentru populație, educație, sănătate, infrastructura etc., mecanismele democratice intră în funcțiune pentru a reduce excesele. Până la urmă, înainte de a fi apărată, populația își dorește un trăi decent.

Din acest motiv, cheia unei armate puternice într-o țara democratică stă în puterea economiei și în calitatea deciziilor economice pe care le ia acea țara. Văd în acest context tentative de a priva companii de stat de calitatea unui management ales pe criterii de performanță, pe motiv că au o importanță strategică pentru apărare. Ce să înțeleg de aici, că numirea pe alte criterii decât cele de performanță manageriala le va face mai puternice și mai pregătite în caz de război?

Este o glumă… E suficient să ne uităm în urmă că să vedem o lungă listă de eșecuri ale firmelor de stat care au ajuns falite tocmai datorită modului în care a fost numită guvernanța lor. Firmele în sapă de lemn cu greu contribuie la apărarea unei tari…

Deci lipsa unor criterii de alegere a managementului pe criterii de performanță nu va face decât să asigure incapacitatea lor de a funcționa la parametri maximi în caz de necesitate. Și unii se întreabă pe bună dreptate: e vorba într-o astfel de decizie doar de niște interese meschine sau de de interese cu bătaie mult mai lungă?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol bun. Felicitari!
    • Like 0


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult