Inima dinainte de inimă. Poveștile medicilor care fac chirurgie între două lumi

Viața începe mult înainte de prima respirație, iar unii medici pot atinge inima unui copil înainte ca el să se nască. O sală tăcută, luminată doar de ecranul unui ecograf - fiecare imagine alb-negru devine o poveste despre speranță și știință. Acolo, printre bătăile fragile ale unei inimi de câteva grame, dr. Hadi Rahimian vede nu doar un diagnostic, ci o șansă. Este unul dintre puținii medici din România care pot interveni intrauterin, direct asupra inimii unui făt, pentru a-i oferi o viață normală.

„O inimă poate fi salvată chiar din uter”, spune medicul de medicină fetală de la Regina Maria, iar în vocea lui se simte nu doar siguranța științei, ci și emoția omului care, de fiecare dată, asistă la o mică minune.

Cum se descoperă o malformație cardiacă înainte de naștere

Depistarea malformațiilor cardiace congenitale rămâne una dintre cele mai mari provocări ale medicinei fetale. Dr. Rahimian (foto) explică faptul că singura metodă prin care aceste anomalii pot fi descoperite este ecografia. Unele dintre malformațiile evidente pot fi observate chiar din primul trimestru de sarcină, în jurul vârstei de 13 săptămâni. Cu cât problema este mai fină și mai puțin vizibilă, cu atât e nevoie ca fătul să fie mai dezvoltat pentru a putea fi identificată corect.

De cele mai multe ori, aproape 80% dintre malformațiile cardiace sunt descoperite între 20 și 23 de săptămâni, în timpul ecografiei morfologice în trimestrul al doilea. Cu toate acestea, aproximativ 20% dintre ele pot scăpa diagnosticării, în funcție de aparatul ecografic folosit, de experiența medicului și de masa corporală a pacientei. „Dacă o femeie este mai corpolentă, vizibilitatea scade foarte mult și este posibil să nu putem observa tot”, explică medicul. În plus, și poziția copilului poate îngreuna vizualizarea inimii. În astfel de cazuri, medicul recomandă repetarea ecografiei sau reprogramarea acesteia pentru o examinare mai clară.

În ciuda impresiei că astfel de afecțiuni ar fi mai frecvente, dr. Rahimian consideră că nu s-a înregistrat o creștere reală a numărului de cazuri, ci mai degrabă o îmbunătățire a diagnosticării. „Nu sunt mai des întâlnite. Sunt trei factori care explică de ce le vedem mai des: în primul rând, aparatura este mult mai performantă; în al doilea rând, medicii sunt mai bine școlarizați și fac mai multe ecografii; și în al treilea rând, mamele sunt mai atente, vin mai des la controale și respectă programul de urmărire. Cultura pacientelor a crescut”, spune medicul.

Chirurgia intrauterină: intervenții asupra inimii

În prezent, unele malformații cardiace pot fi tratate chiar în timpul sarcinii, prin intervenții intrauterine. Totul depinde de tipul și de gravitatea problemei. Dr. Rahimian explică faptul că operațiile realizabile în uter sunt cele care corectează stenozele severe - fie aortice, fie pulmonare. „În aceste cazuri, se poate face valvuloplastie intrauterină. Alteori, când este necesar, se face o septotomie, adică tăiem septul interatrial pentru a permite sângelui să circule mai ușor între venele pulmonare.” Procedura nu presupune introducerea unei camere, cum s-ar putea crede. Totul se face percutan, sub ghidaj ecografic, iar poziția fătului este esențială. „Cordul trebuie să fie anterior, să avem acces. Apoi, sub ghidaj ecografic, se introduce un ac prin apexul cordului - în aortă sau în artera pulmonară, se plasează un balon, iar prin dilatarea lui se lărgește orificiul îngustat”, explică medicul pas cu pas.

Dr. Rahimian face astfel de intervenții la Regina Maria de aproximativ opt–nouă ani. Decizia de a efectua o operație este luată întotdeauna în echipă. „Eu, ca medic de medicină fetală, fac constatarea, dar trimit cazul la un cardiolog pediatru, care decide dacă intervenția este necesară. După aceea, eu o efectuez. Este o colaborare între medici. Organele omului sunt legate între ele, deci și medicii trebuie să fie legați între ei”, spune dr. Rahimian.

Cazuri reale, emoții în echipă

Printre cazurile recente tratate de medic se numără o stenoză aortică și o septotomie, ambele intervenții realizate în ultimul an. „Am văzut problema la 16–17 săptămâni, am trimis pacienta la cardiologul pediatru la 19 săptămâni și am făcut intervenția la 22 de săptămâni”, povestește dr. Rahimian.

Pentru părinți, vestea unei malformații cardiace este întotdeauna un șoc. „Concepția generală este că, dacă doctorul îți spune că fătul are o malformație, e o nenorocire. Nu e așa. E, de fapt, o fericire, pentru că dacă nu se descoperă, te trezești în fața faptului împlinit – fie copilul moare în uter, fie se naște și afli atunci.”

În opinia sa, diagnosticarea prenatală oferă șansa de a trata, dar și de a planifica o naștere în condiții optime. „Dacă știi dinainte, poți să tratezi intrauterin sau să te pregătești pentru operația de după naștere. Când se știe ce urmează, medicii pot colabora, iar momentul intervenției poate fi planificat. Nu e același lucru ca atunci când copilul se naște, se cianozează și nimeni nu știe de ce. Timpul pierdut atunci poate fi fatal.”

Unul dintre cazurile tratate de medic anul trecut s-a încheiat cu bine - copilul s-a născut sănătos, iar altul, operat în urmă cu șase luni, urmează să vină pe lume zilele acestea. „Copiii au o resursă foarte mare de recuperare. Diferența între viață și moarte uneori stă în lucruri foarte mici, într-o valvă de sub un centimetru. Dacă intervenția se face la timp, șansele cresc. Poate nu putem ridica rata de succes de la 50% la 80%, dar măcar acel 50% să fie folosit la maximum”, spune medicul Rahimian, cu calmul omului care a văzut multe inimi bătând sub ecograf.

Colaborarea dintre medici pentru diagnosticarea unei malformații cardiace

Când vine vorba de colaborarea dintre specialiști în momentul diagnosticării unei malformații cardiace, fiecare decizie este luată cu mare atenție și coordonare. „Atunci când diagnosticăm sau avem o suspiciune, putem estima că există o problemă, dar cardiologul poate spune: ‘Stai puțin, nu e chiar atât de grav’. În acel moment, procedăm cu răbdare: urmărim dezvoltarea copilului, efectuăm ecografiile conform protocolului și consultăm constant cardiologul pediatru, care intervine atunci când consideră că este nevoie să reevalueze situația.”

Pe măsură ce se apropie momentul nașterii, comunicarea și planificarea devin esențiale. Echipa de neonatologie este informată despre fiecare caz, iar chirurgii cardiovasculari sunt pregătiți pentru intervenție. În unele situații, poate fi suficientă prezența unui cardiolog intervenționist, iar decizia finală privind componența echipei revine tot cardiologului. „Coordonarea eficientă între toate specializările implicate — medicii fetal, cardiologi, chirurgi, neonatologi — este cheia pentru ca fiecare copil să beneficieze de intervenția potrivită, la momentul potrivit”, explică dr. Rahimian.

„Chirurgia cardiovasculară este o chirurgie în echipă. Nu există chirurgul cardiovascular care să facă singur toată intervenția. Este foarte important rolul pompistului, care gestionează circulația extracorporeală, rolul anestezistului, iar apoi chirurgul finalizează procedura”, continuă dr. Hadi Rahimian. „După operație, toate îngrijirile copilului se desfășoară la terapie intensivă neonatală, unde echipa de ICU pediatric contribuie semnificativ. Operația poate dura o oră, dar copilul poate rămâne sub supraveghere intensivă chiar și o lună. Fiecare membru al echipei are un rol esențial.”

Dr. Rahimian subliniază că același principiu se aplică și în cazul intervențiilor intrauterine: „Când facem intervenții pe făt în uter, eu ies cel mai mult în evidență, dar nu înseamnă că sunt cel mai important. Sunt mulți oameni care lucrează cu mine și fiecare are importanța lui.”

Lecții despre fragilitate, curaj și speranță

În cei peste 12 ani de experiență în intervenții intrauterine și mai mult de opt ani în chirurgia cardiacă fetală, dr. Rahimian a învățat că diferența dintre viață și moarte este adesea o chestiune de detaliu. „O valvă aortică de sub un centimetru poate decide destinul unui copil. E o muncă în care înveți să respecți fragilitatea vieții, dar și forța ei. Copiii au o capacitate uriașă de recuperare dacă intervenția e făcută la timp și cum trebuie.”

Pentru părinții care trec prin astfel de momente, mesajul medicului este plin de echilibru. „Viața nu e în alb-negru. Nu trebuie nici să fim excesiv de optimiști, nici să cădem în disperare. Trebuie să privim lucid situația și să alegem ce e mai bine. Nu orice malformație înseamnă sfârșitul. Unele pot fi operate cu șanse bune de supraviețuire. Unde există o șansă rezonabilă, trebuie încercat. Din păcate, acum e foarte la modă să se renunțe la sarcină imediat ce se aude cuvântul ‘malformație’. Nu e o idee bună. Dacă există o șansă fezabilă, trebuie luptat pentru ea.”

Cele mai frecvente malformații întâlnite de medic sunt coarctațiile de aortă, transpozițiile de mari vase și diferite stenoze - pulmonară, aortică, mitrală, tricuspidă. „Problema nu e doar diagnosticul, ci și ce se întâmplă după. Uneori părinții decid să întrerupă sarcina fără un diagnostic clar, alteori medicii evită responsabilitatea și recomandă întreruperea. Iar cei care vor să continue nu găsesc mereu loc unde să fie tratați. De aceea pierdem cazuri.”

Inima cât o nucă. Operați în primele zile de viață

O altă sală albă, liniștită, unde monitoarele clipesc ritmic și fiecare gest e calculat la secundă. O echipă de medici se pregătește să repornească o inimă cât o nucă.

Este unul dintre cele mai delicate tipuri de intervenție medicală: chirurgia cardiacă a nou-născutului. - următorul pas pentru copiii care trec cu bine de diagnosticul prenatal.

„E foarte important să distingem două chestiuni diferite”, spune Cătălin Trifan (foto), chirurg cardiovascular la Spitalul Ponderas. „Una este pregătirea echipei înainte de intervenție, iar alta este formarea în timp a unei echipe de acest tip. Asta înseamnă o supra-supra-specializare.”

O meserie de precizie extremă

Dr. Trifan explică faptul că drumul până la o astfel de competență este lung și dificil. „Din punct de vedere al chirurgiei cardiace, noi în România avem toți aceeași specialitate – chirurgia cardiovasculară. După aceea te pregătești pentru chirurgia cardiacă pediatrică de malformații congenitale. Iar o supra-supra-specializare este chirurgia cardiovasculară a malformațiilor congenitale ale nou-născutului.”

Pentru astfel de intervenții, contează nu doar priceperea individuală, ci și armonia întregii echipe. Sunt echipe ultra-specializate, în care toți membrii echipei trebuie să aibă pregătirea necesară pentru a face genul acesta de operații.”

Nou-născutul cu o malformație cardiacă este deosebit de fragil: prematur, cu greutate mică, uneori instabil. „ Asta înseamnă să găsești oameni foarte bine pregătiți și specializați pentru așa ceva. Oamenii aceia trebuie să apuce să lucreze împreună și să se obișnuiască să muncească în echipă, pentru că e extrem, extrem de important să se cunoască și să reușească să se coordoneze eficient în cazuri atât de delicate.”

De la ecografia de sarcină, în sala de operație

Cazurile se pregătesc dinainte ca bebelușul să se nască. „În tratamentul patologiilor cardiace congenitale, în special la nou-născut, sunt foarte mulți oameni implicați: ginecologul, medicul imagist sau ginecologul care face ecografia morfo-fetală. De acolo deja apar primele indicații, în trimestrul I, pentru malformații congenitale care pot necesita corecții chirurgicale în primele zile de viață.”

Pe măsură ce diagnosticul se confirmă, în planul de naștere intervin tot mai mulți specialiști. „Medicul neonatolog, medicul ginecolog, cardiologul pediatru cu supra-specializare pe malformațiile congenitale ale nou-născuților, echipa de chirurgi, echipa de anesteziști, echipa de asistenți și medici de terapie intensivă neonatală, perfuzionistul... Toți oamenii ăștia trebuie să fie foarte bine pregătiți, să aibă, cum se zice, «meciuri în picioare» – cazuri rezolvate împreună. Comunicarea și munca în echipă sunt foarte importante”.

Ideal, spune medicul, copilul se naște direct acolo unde poate fi operat. „E foarte important, când se naște un astfel de copil, ideal ar fi ca el să se nască într-un centru care are disponibilitatea și capacitatea de a rezolva in-house, din punct de vedere medical, chirurgical și al terapiei neonatale, problemele care pot apărea după naștere.”

Când fiecare oră contează

Deși ideea unei intervenții imediat după naștere pare dramatică, realitatea e mai nuanțată. „Sunt extrem, extrem de rare cazurile în care intervențiile au loc imediat după naștere, și asta trebuie să mulțumim fiziologiei circulației fetale.”

În primele zile, un mecanism natural oferă un mic răgaz medicilor: canalul arterial, care leagă temporar artera pulmonară de aortă. „După naștere, până la câteva zile sau săptămâni, canalul arterial se închide, pentru că nu mai avem nevoie de el. Dar există două patologii – malformațiile cianogene duct-dependente și coarctația critică de aortă – care trebuie operate urgent. Nu e vorba de ore după naștere, ci de zile.”

În tot acest timp, medicii pot menține canalul deschis prin tratamente farmacologice, ca să stabilizeze copilul. „În momentul în care canalul începe să se închidă, starea copilului se agravează din ce în ce mai mult. Avem metode farmacologice prin care putem ține canalul deschis cât mai mult. Dar trebuie să înțelegeți că, imediat după naștere, copiii sunt extrem de fragili. Metabolismul lor încă nu e pregătit pentru viața din afara uterului. Sunt mecanisme metabolice și fiziologice pe care le căpătăm după naștere.”

De aceea, medicii aleg cu grijă momentul optim pentru intervenție. „Sunt niște targeturi de fiziologie și de greutate care determină foarte mult alegerea momentului operator, pentru ca rezultatele postoperatorii să fie cât mai bune.”

Un exemplu este circulația extracorporeală – tehnologia care permite oprirea inimii în timpul operației. „La copiii sub 2,5 kilograme e foarte, foarte dificil și riscant să faci circulație extracorporeală. Și atunci, de obicei, prin toate metodele de terapie intensivă neonatală încercăm să ducem copilul peste greutatea respectivă, pentru a face gestul chirurgical, dacă acesta e necesar urgent după naștere.”

Timpul – cel mai valoros instrument

Uneori diagnosticul se pune abia după naștere. „Copilul se naște, are un scor Apgar prost, se cianozează și abia atunci se stabilește diagnosticul.”

„Cu cât diagnosticul este pus mai repede și cu cât toată lumea e pregătită pentru ce urmează, cu atât e mai bine”, spune medicul. „Cu cât inițiezi tratamentul medicamentos și de susținere în terapie intensivă mai devreme, țintit pentru un pacient cu malformație congenitală, cu atât lucrurile evoluează mai bine.”

Există însă momente critice. „De exemplu, dacă pierzi momentul canalului arterial deschis și copilul ajunge la spital cu canalul închis, atunci trebuie să faci o intervenție de urgență, la un pacient care de obicei e în insuficiență circulatorie acută, cu o stare generală foarte gravă.”

De aceea, spune dr Trifan, contează enorm ca bebelușul să se nască într-un loc pregătit pentru astfel de cazuri. „Dacă știi de dinainte și copilul se naște într-un centru care știe să îngrijească astfel de cazuri imediat după naștere, care știe să trateze această patologie, este un plus și un beneficiu extrem de mare.”

Cum decurge o astfel de intervenție

Medicul zâmbește scurt. „Greu”, repetă. „Depinde de patologie. În principiu, la nou-născuți sunt câteva patologii care se operează în perioada de nou-născut: transpoziția de vase mari sau hipoplazia de inimă stângă. Sunt operații foarte complicate, pe structuri extrem de mici, care pot dura până la 12 ore.”

Totuși, multe dintre cazurile întâlnite imediat după naștere sunt mai simple din punct de vedere tehnic. „De exemplu, malformațiile cianogene duct-dependente, unde trebuie să facem un șunt sistemic sau să recreăm un canal arterial artificial, ori coarctația critică de aortă. Sunt operații mai simple tehnic, dar nu mai ușoare ca evoluție.”

„Zic doar din punct de vedere tehnic mai simplu”, subliniază el. „Pentru că evoluția postoperatorie la nou-născut este dictată de faptul că el e, totuși, un nou-născut, cu toate diferențele de metabolism și fiziologie.”

Un corp minuscul, manevre uriașe

Chiar și cele mai banale manevre devin provocări. „Toate manevrele pe care le face medicul anestezist la un nou-născut sunt mai greu de făcut: cateter venos central, monitorizarea tensiunii arteriale invazive, cateter arterial, intubație oro-traheală, monitorizarea funcțiilor vitale. Toate sunt mult mai greu de făcut, mult mai dificile. Necesită abiliăți, experiență și oameni special antrenați pentru asta. Și toate astea adaugă timp și complexitate.”

După operație, începe răbdarea

„Evoluția postoperatorie depinde de patologie”, spune medicul. „Chiar și în cazurile ideale, unde totul merge foarte bine, recuperarea e lungă. Sunt mici, sunt fragili, sunt vulnerabili. De obicei, au nevoie de îngrijire prelungită în terapie intensivă.”

În multe cazuri, prima operație nu e și ultima. „Există patologii pentru care, în perioada de nou-născut, se fac doar intervenții paleative. Asta înseamnă că nu este o corecție chirurgicală definitivă, ci doar o punte către o a doua sau chiar a treia operație. Sunt pacienți la care se fac operații stadializate: în perioada de nou-născut un șunt sistemico-pulmonar, apoi o anastomoză cavopulmonară parțială, apoi una totală. Toate acestea se fac la ani distanță, în funcție de evoluția copilului.”

Uneori, scopul final este ca pacientul să ajungă la vârsta adultă, când poate primi un transplant cardiac sau un dispozitiv de asistență ventriculară. „Sunt și astfel de cazuri”, spune medicul. „Dar să nu vă imaginați că acești copii au o copilărie nefericită. Dimpotrivă.”

Zâmbește din nou. „Am avut o studentă care și-a făcut lucrarea de licență cu mine și care fusese operată în copilărie pentru o astfel de patologie. Am avut și un student francez care își dorea să facă chirurgie cardiacă pediatrică – și el fusese operat de transpoziție de vase mari, imediat după naștere.”

„În concluzie”, spune dr Trifan, „există două tipuri de patologii: unele care se pot rezolva definitiv în perioada de nou-născut și altele pentru care intervenția e paleativă, urmând alte operații în viitor.”

Dar, adaugă el, cel mai important este să nu pierdem din vedere scopul acestor intervenții. „Ceea ce trebuie să înțeleagă cititorii este că intervențiile acestea sunt, în primul rând, menite să salveze viața copilului. Nimeni nu vrea să opereze nou-născuți. Nimeni nu își dorește să facă intervenții de o asemenea complexitate doar de dragul de a le face. Este vorba despre copii care, în absența tratamentului chirurgical, s-ar îndrepta cu mare probabilitate spre deces, chiar în perioada de nou-născut.”

Dincolo de bisturiu: rolul cardiologului pediatru în echipa care salvează inimi de nou-născut

După ce am discutat cu dr Hadi Rahimian și dr. Cătălin Trifan despre provocările chirurgiei cardiovasculare la făt și nou-născuți, am stat de vorbă și cu dr. Luiza Bardi (foto) - medic pediatru cu supraspecializare în cardiologie pediatrică, pentru a înțelege mai bine cum este coordonată îngrijirea pacientului din primele momente de viață.

„Echipa implicată în îngrijirea copilului cu malformație congenitală de cord este una complexă”, explică și dr. Bardi. „Totul începe cu obstetricianul, primul care poate sesiza anomalii la morfologiile fetale și care direcționează gravida către cardiologul fetal. Nou-născutul este preluat în maternitate de neonatolog și evaluat de cardiologul pediatru. Malformatiile cardiace au un spectru larg de gravitate și din fericire majoritatea nu necesită intervenție în perioada de nou-născut, iar cardiologul pediatru va stabili inițial doar un plan de urmărire. Există defecte care se pot rezolva de la sine, altele ușoare, fără semnificație hemodinamică, cu care se poate trăi fără intervenție, dar și malformații care vor fi îndrumate ulterior către chirurgie cardiovasculară, la o vârstă care este specifică fiecărei boli – vorbim de un timing optim al corecției. Dacă intervenția se impune din perioada neonatală, cardiologul pediatru va expune cazul în cadrul unui colocviu multidisciplinar la care participă chirurgi cardiovasculari, anesteziști, neonatologi, cardiologi intervenționiști (pentru intervențiile transcateter), în care se va lua de comun acord decizia cea mai bună pentru pacient.’’

Planul personalizat de îngrijire postnatală

Diagnosticul ecocardiografic prenatal permite consiliere parentală și planificarea nașterii în condiții cât mai sigure. Există mai multe categorii de malformații congenitale de cord, în funcție de riscul de instabilitate hemodinamică la care ne așteptăm imediat după naștere. La o extremă sunt cazurile ușoare, ca defectele septale, bolile valvulare ușoare, aritmiile benigne, care nu necesită măsuri speciale în sala de naștere, care vor fi evaluate de cardiologul pediatru până la externarea din maternitate și urmărite în ambulator, eventual cu intervenție chirurgicală mai târziu, în evoluție. La cealaltă extremă sunt malformațiile cardiace critice, care necesită menținerea postnatală a ductului arterial cu prostaglandina, adică a unei circulații asemănătoare celei fetale, până la intervenție. Echipa multidisciplinară poate necesita și un cardiolog intervenționist în situațiile în care prostaglandina nu este suficientă pentru stabilizare, de exemplu transpoziția de vase mari cu comunicare insuficientă la nivelul septului interatrial, la care trebuie efectuată în urgență septostomie atrială, prin cateterism intervențional. După stabilizarea hemodinamică prin aceste măsuri, echipa chirurgicală programează intervenția în următoarele zile. Rolul chirurgului cardiovascular în sala de naștere este limitat la situații excepționale, foarte grave, de exemplu atunci când este necesară circulația extracorporeală (ECMO) înainte de secționarea cordonului ombilical.

Monitorizarea după intervenție

De la sala de operatie, pacientul ajunge pe sectia ATI intubat și ventilat mecanic, sedat și conectat la monitoare, care vor arăta saturația în oxigen, dioxidul de carbon expirat, traseul EKG, tensiunea arterială măsurată invaziv sau nu, și, în funcție de caz, presiuni și saturaîii în vene centrale, în atrii, în artera pulmonară. Se vor recolta analize cel puțin de 2 ori pe zi, se va face radiografie pulmonară, se va urmări bilanîul lichidian. Cardiologul pediatru va efectua zilnic ecocardiografii pacienților operați aflați în ATI, furnizând astfel informații esențiale în stabilirea medicației, parametrilor ventilatori, administrării fluidelor. Pe măsură ce starea pacientului se îmbunătățeste, adică este stabil hemodinamic, nemainecesitând monitorizare invazivă, este detubat, se va transfera în salon, pe secția de neonatologie sau cardiologie pediatrică. Aici va mai rămâne până la sistarea tratamentelor injectabile, reluarea alimentației orale, echilibrarea bilanțului lichidian. Chirurgul va monitoriza zilnic evoluția plăgii operatorii, firele se vor scoate de obicei la 10 zile postoperator. La o lună de la externare va fi chemat la control pentru examen clinic, ecocardiografic, EKG, apoi controalele se vor face la intervale crescânde.

„Există progrese vizibile în starea pacientului imediat după operatie, cum ar fi normalizarea tensiunilor la cele patru membre după corecția coarctației de aortă sau creșterea saturației în oxigen și rozarea tegumentelor după intervenții pentru bolile cianogene. Pe termen ceva mai lung, la care preoperator aveau fenomene de insuficiență cardiacă cu oboseala la supt și emaciere, creșterea în greutate postoperatorie este spectaculoasă. La copiii mai mari se îmbunătățește toleranța la efort, sunt mai activi, mai energici.”, explică dr. Luiza Bardi.

Sprijinul pentru părinți

Dr. Bardi subliniază importanța informării părinților: „La externare li se explică clar boala copilului, intervenția efectuată și la ce să se aștepte în viitor. Ei primesc indicații privind alimentația, tratamentul medicamentos, îngrijirea plăgii operatorii, profilaxia endocarditei bacteriene, amânarea vaccinărilor, programarea următorului control. Părinții pot contacta echipa medicală oricând și beneficiază, dacă e nevoie, și de suport psihologic.”

Momente care marchează o viață salvată

„Un caz care îmi vine mereu în minte este un copil cu drenaj venos aberant pulmonar total supracardiac, obstructiv”, povestește dr. Bardi. „Cele patru vene pulmonare care aduc sângele în atriul stâng se vărsau într-o venă ce ajungea în atriul drept, cu obstrucție. Intervenția rapidă în perioada neonatală a fost singura șansă de supraviețuire, iar operația a fost un succes.”

Recunoștință și continuitate

Relația dintre medic și familie nu se încheie odată cu nașterea. Mulți dintre copiii supravegheați de dr. Rahimian revin, ani mai târziu, să-i mulțumească. „Ținem legătura cu mulți dintre ei. Unii îmi trimit poze, alții vin personal. O mamă, acum 18 ani, voia să întrerupă sarcina, pentru că fătul avea o malformație cardiacă. Eu nu am fost de acord. Am supravegheat-o – atunci eu nu operam -, copilul s-a născut, a fost operat, e bine. Și acum, la 18 ani, mama a venit cu el la mine să-mi spună: ‘Uite, acesta e copilul – dvs. m-ați îndrumat să nu fac întrerupere de sarcină’.”

Medicul a ținut să precizeze că nu toate malformațiile cardiace au cauze genetice. Unele sunt izolate, iar altele sunt expresia unei anomalii genetice mai complexe. „Dacă, în afară de malformația cardiacă, copilul are și o problemă genetică gravă, atunci familia, împreună cu medicul, poate decide dacă întrerupe sarcina. Dar nu trebuie să se ia decizii pripite, fără claritate.”

Un mesaj pentru părinți: speranță și încredere

Când e întrebat ce mesaj ar transmite părinților care primesc un diagnostic prenatal de malformație cardiacă congenitală, medicul Cătălin Trifan nu ezită: „Să aibă încredere în posibilitățile medicinei moderne”. „Există posibilități reale ca acel copil să fie salvat. Un copil care a trecut printr-o intervenție de genul ăsta, în perioada de nou-născut, are șansa să fie un copil normal și sănătos, de care părinții să se bucure, și care să se bucure, la rândul lui, de viață și de copilărie.”

„Medicina a făcut pași extraordinari din punct de vedere tehnic, din punct de vedere al abilităților și al echipelor specializate care se ocupă de genul ăsta de patologie”, continuă medicul.

Apoi adaugă o precizare esențială: „Diagnosticul unei malformații congenitale operabile nu este o condamnare – nici pentru mamă, și mai ales nu pentru copilul pe care îl poartă în burtică.”

„Să aibă încredere, să caute soluțiile cele mai bune pentru ele și pentru copilul lor și să facă tot ce se poate face. Până la urmă, asta putem fiecare dintre noi – să facem tot ce se poate.”

Toți cei trei medici subliniază un principiu comun: salvarea inimii unui copil este un efort de echipă, planificat și coordonat, de la ecografia prenatală, până la recuperarea postoperatorie. Diagnosticarea precoce, intervenția precisă și urmărirea atentă oferă șansa unei vieți normale copiilor care altfel ar fi condamnați.

Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA– partener principal de obiceiuri sănătoase.

Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp