Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Institutul ireLevantului

Emil Constantinescu - Călin Popescu Tăriceanu

Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Ideea înființării unui institut de studiere a culturii Mediteranei de Răsărit în România nu poate fi decât salutată entuziast de mediile academice de la noi. În calitatea mea de clasicist convertit la studii biblice am fost străbătut, ca de puține ori în carieră, de un irepresibil fior de speranță. Pe o secetă din ce în ce mai severă pentru studiile de specialitate, cineva vine cu inițiativa radicală, spectaculoasă nu numai de salvare a unor domenii astăzi pe cale de dispariție, ci chiar de plasare a lor în poziție vedetă, adică în prim-planul vieții culturale românești. Să ai, ca vârf de lance al cercetării naționale, o instituție dedicată studierii probabil celui mai important areal din istoria umanității, din Mesopotamia în Grecia, e, cu certitudine, o mișcare de mare anvergură, care ne-ar plasa cu adevărat în rândul culturilor moderne de prim rang. Culturile respective au crescut și au ajuns la maturitate având, vreme de secole, experiența contemplării și a studierii sistematice a zonei în cauză. Ce ar fi astăzi studiile clasice, egiptologia, biblistica, asiriologia, studiile iudaice, bizantinologia, arabistica fără cultura germană, britanică, franceză și, în ultimul timp, fără masivitatea culturii academice americane? La fel de legitimă e și întrebarea inversă: ce ar fi fost cultura germană, britanică, franceză și americană fără uriașa întreprindere de cunoaștere a lumii răsăritene? Nici o cultură serioasă nu a chiulit de la lecția fondatoare, deci identitară, a Orientului Apropiat. 

Înființarea în România a unei instituții de acest tip, care ar valorifica așa-zisa lecție a trecutului pentru înțelegerea prezentului, ar trebui să se bucure și de experiența deja dobândită de marile culturi amintite, tocmai ca să evite nesiguranțele inerente unei misiuni de pionierat. Inițiatorii proiectului s-au gândit și la aceasta și au prezentat potențialul Institut al Levantului ca pe un loc al colaborării dintre culturile experte în domeniu și cea română, un spațiu susținut, pe lângă sumele de la bugetul de stat, din bani obținuți din proiecte internaționale. Din nou, o intenție lăudabilă într-o țară care suferă încă instituțional de o bolșevică mefiență față de colaborarea cu Occidentul.

În fine, cei care au să propus constituirea Institutului Levantului au vrut să evite elegant așezarea acestuia în rândul celorlalte institute ale Academiei Române, fapt care le-a fost reproșat de curând la discuțiile din Comisia de Învățământ din Senat. Atitudinea inițatorilor este, la limită, comprehensibilă: Academia este o instituție al cărei românocentrism de extracție ceaușistă ar ucide din fașă o întreprindere al cărei scop este studierea unor realități culturale de o complexitate care depășește cu mult orizontul și preocupările intelectuale ale bătrânei doamne.

Privit prin sticla eprubetei în care încă se află, Institutului Levantului i se pot aduce puține reproșuri care să stea în picioare. Cine nu și-ar dori în curtea proprie o instituție de vocație academică occidentală, care respiră aerul tare al culmilor civilizației de la care ne revendicăm și noi de vreo două sute de ani și care funcționează după toate regulile cercetării științifice de astăzi (colaborări internaționale, mobilități, schimburi, cercetare pe teren, atragere de fonduri pentru proiecte)?

Problema nu este numai una de esență intelectuală, ci și de natură morală. Apele din eprubetă care par limpezi sunt de fapt agitate, ca în imaginarul alchimic medieval, de un omuleț neastâmpărat și nelalocul lui. Instituțiile nu sunt constructe cu viață ideală, dincolo de contigențe, ci alcătuiri ale gândului animate de oameni în carne și oase. Existența lor depinde de materialul uman care le locuiește. Or, prea puțin din acțiunile pe care le-am văzut și le vedem încă în cariera publică a inițiatorilor acestui glorios proiect sunt încurajatoare. 

Îți recomandăm

Aș spune mai întâi că într-o lume în care succesul instituțional este atât de strâns legat de specializare, pregătirea academică a viitorului șef al Institutului nu are absolut nimic de-a face cu cultura și civilizația Levantului. Cu tot respectul pentru Domnia Sa, ocuparea unei asemenea poziții într-un institut de orientare umanistă de către un profesor de geologie nu este o simplă incompatibilitate și atât, ci sursa neînțelegerii clare a misiunii instituției pe care respectiva persoană o conduce. Ceea ce condamnă din start instituția la derivă. De altfel, în prezențele publice „pe subiect”, viitorul șef al Institutului nu s-a exprimat convingător și limpede în privința „misiunii și viziunii” instituției. Ca să te lămurești întrucâtva, trebuie să citești expunerea de motive din inițativa scrisă. Cărui fapt i se datorează acest nesemnificativ scurt-circuit între astenia pledoariei viva voce și versiunea sa mult mai bine articulată în scris îi lăsăm pe cititori să se pronunțe. Mysterium tremendum.

În același registru al nepotrivirii flagrante se înscrie și plasarea Institutului sub aripile „de prestigiu” ale Senatului. De ce nu ale Președinției sau ale Patriarhiei, i s-ar putea reproșa, dacă am continua în această logică a purei vanități... O asemenea instituție își poate extrage sevele doar din calitatea intelectuală și profesională a oamenilor care o fac să funcționeze. Mult mai nimerit și mai decent ar fi fost ca ea să aibă o existență independentă de structurile statului. De altfel marile institute de studii avansate din lume sunt entități private. În ciuda a ceea ce poate crede un fost șef de stat, țara ți-o poți servi și din afara sistemului instituțional de stat. Ceea ce contează cu adevărat pentru succesul acestui tip de întreprindere este buna așezare, notorietatea, acoperirea intelectuală a oamenilor cu care pornești la drum.

Iar dacă nu e o chestiune de vanitate, este plasarea Institutului sub aripile Senatului simpla condiție a accesului la banii statului, fără de care inițiatorul proiectului crede că respectiva structură nu poate funcționa? Face cinste acestui Institut și statului român deopotrivă branșarea lui la fondul special al Guvernului? Poți dormi liniștit noaptea la gândul că instituția pe care o patronezi are, la propriu, același statut cu o viitură? Se poate socoti vreun conducător de instituție, fie el și geolog, de aceeași magnitudine cu un cutremur devastator?

Toate aceste contraargumente au fost deja invocate sub o forma sau alta de numeroșii critici ai acestui proiect. Ar mai fi câteva întrebări. Ardoarea cu care domnul președinte își dorește înființarea institutului e demnă de o cauză mai bună. Nu-mi aduc aminte ca în timpul mandatului domniei sale să fi depus eforturi notabile pentru propășirea disciplinelor de vitalitatea cărora pare acum atât de convins. L-aș întreba, cu tot respectul datorat, ce măsuri a dispus pentru susținerea învățării limbilor din arealul de care face acum atâta caz. Ce a făcut în vreme ce și puținele secții de specialitate se prăbușeau chiar și în universitatea pe care cu atâta demnitate a păstorit-o înainte să devină președinte? Ce legitimitate crede că mai poate avea demersul domniei sale după ce, într-un moment de detresă, ne trimitea, ca un tătuc grijuliu, să plecăm din țară?

În fine, de ce dovadă de mai mare confuzie intelectuală și morală mai avem nevoie din partea domniei sale decât aceea că încearcă să-și impună proiectul cu ajutorul unor oameni pe care nucleul cel mai educat și mai dinamic al societății îi contestă în manifestații fără precedent de la revoluția din 1989 încoace? Ar trebui, poate, să-i amintim că oamenii din stradă sunt esențialmente purtătorii aceluiași mesaj precum cel de acum douăzeci și șapte de ani. Și că acest tip de mesaj l-a făcut președinte de țară. Atunci am fost buni. Întrebarea este: avem NOI o problemă?                       

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • egiptologia, biblistica, asiriologia, studiile iudaice, bizantinologia, arabistica sunt la mare pret in occident.

    tainele acestora sunt cheile geopoliticii de astazi...poate gresesc; dezlegarea tainelor mentalului colectiv, analizele de imagine, tehnicile de comunicare, campaniile de relatii publice, comunicarea insasi...domnilor aceasta enumerare de mai sus e prima oara cand o gasesc in ultimii 10 ani in presa de pe net...chiar sunt bucuros...pentru ca la inceput a fost cuvantul...
    egiptologia e ramura de referinta in franta domnilor...
    • Like 0
  • Mr.Oh check icon
    De fapt noi incercam sa devenim musulmani. Avem nevoie de o ancora. Cum nu ne putem adapta la Europa, si suntem in balcani, preocuparea noastra e cum sa convertim ortodoxia la islam.
    Pentru asta trebuie inteleasa bine originea si istoria Romaniei si o vom studia in contextul corect. Prezenta Romaniei in Levant.
    • Like 0
  • Evident, nu oamenii educați, iubitori de cultură au „o problemă”; nu cei care au studiat cu o pasiune greu de definit ( și de înțeles , pentru unii!) limbile și culturile vechi au „o problemă”, ci aceia care își imaginează, cu fudulie, că-i pot substitui pe specialiști, într-un enorm dispreț pentru cunoaștere și adevăr!
    • Like 2
  • check icon
    Se simte nevoia reînființării Institutului de Tracologie, de facto desființat în 2004 prin includerea în Institutul de Arheologie. Se mai simte nevoie de revigorării Inst. de Studii Sud-Europene și se mai simte nevoia unor studii serioase de balcanistică. Noi însă fugim de asta, ne jucăm de-a Visegrád, deși este evident că nu avem ce căuta acolo, după cum nu au nici slovenii, nici croații, mai apropiați cultural de grupul Cehia-Slovacia-Polonia-Ungaria. De înființat putem înființa orice, cu condiția să fie ceva serios și durabil. Lumea noastră este spațiul tracilor, zona România-Bulgaria ca nucleu, cu proiecțiii laterale. Ăștia sîntem, ne place ori nu ne place. Ne-am bătut joc și de asta și în perioada național-comunismului și după anul 2000.
    • Like 0
  • Am toata stima pentru Domnul Constantinescu. Dupa primii sai doi ani de presedentie m-am decis ca in Romania nu am nici un viitor asa ca am emigrat. Iliescu n-a reusti sa ma convinga, mai speram intr-un miracol, stiam ca va veni cineva mai bun pentru o Romanie mai buna. Dl Constantinescu m-a convins ca Romania la care visam eu nu va exista niciodata. Uite ca a avut dreptate. Practic m-a impins de la spate sa-mi iau lumea in cap. Pai cum sa nu-l iubesc. Daca n-ar fi fost El acum as fi manifestat in Piata Victoriei :-)
    In 96 a fost ultima data cand am votat. Mi-am propus sa nu mai votez nicodata, sa nu ma implic in politica. Totusi nu pot sa nu aduc elogii celui ce mi-a schimbat viata. Felicitari Domnule Presedinte, repetati gestul cu ochelarii asa cum ati facut-o cu Iliescu. Nu conteaza afirmatiile ignorantilor care va critica proiectul, dvs sa fiti sanatos. Vorba altui expresedinte: 'Sa traiti bine pe banii contribuabililor".
    • Like 2
  • Corina check icon
    Un caz interesant de articol al cărui conţinut contrazice în mare măsură titlul. De conţinut m-am bucurat mult, fiindcă şi eu îl respect dintotdeauna pe Emil Constantinescu. Alegerea lui ca preşedinte în 1996 a fost un moment de graţie pentru noi ca popor. Niciodată nu am regretat.
    Cu titlul ce să fie ? Un mic tribut simbolic sacrosanţilor culturii româneşti contemporane ? Nu e păcat, ca orice minciună ? Autorul consideră oportună înfiinţarea institutului propus, argumentând ca specialist. Sunt şi rezerve - legate de importanţa unor resurse umane de calitate fără de care bunele intenţii nu pot fi realizate, o conducere din domeniu şi o altă afiliere sau varianta independenţei. Dar oportunitatea iniţiativei şi respectul faţă de cel care o propune revin de mai multe ori în articol şi nu pot fi de formă.

    Pentru comparaţie scot de la naftalină cu silă şi tristeţe: contributors.ro/cultura/pupatura-senatului/ (mai soft, Liiceanu) şi adevarul.ro/news/politica/doi-experti-constantinescu-tariceanu-1_58bc0fa25ab6550cb80bea2c/index.html (hard, Pleşu)
    O mare diferenţă aici faţă de opinia celor doi!
    • Like 0
    • @ Corina
      Poate că nu aţi înţeles titlul, mă gândesc. Este despre domnul Constantinescu, nu despre Levant. Iar articolul nu aţi reuşit să îl duceţi până la sfârşit:
      "ce dovadă de mai mare confuzie intelectuală și morală mai avem nevoie din partea domniei sale decât aceea că încearcă să-și impună proiectul cu ajutorul unor oameni pe care nucleul cel mai educat și mai dinamic al societății îi contestă". Unde vedeţi respectul? Pe care, de fapt, nu cred că îl merită.

      Despre cei doi, Liiceanu şi Pleşu: şi ei spun, în fond, acelaşi lucru, că domnul Constantinescu nu are competenţe dovedite în domeniul în care vrea să pape banii.

      Când vorbiţi de Liiceanu şi Pleşu e bine să vă ştergeţi la gură. Poate de acolo vă vine sila. Nu văd cum ar putea avea legătură cu aceştia.

      Şi eu l-am votat pe Constantinescu, e drept, doar în turul doi (în primul tur, pe Manolescu, asta am făcut bine). Îmi pare rău şi îmi e ruşine. E un personaj caragialesc.
      • Like 1
    • @ Deliu Gabriel
      Corina check icon
      Expunându-vă în reacţia de mai sus aţi dat un posibil răspuns la dilema autorului din final: cei de acum nu sunteţi toţi buni. Emil Constantinescu a devenit prima oară candidatul unic al CDR în urma unei competiţii la care a participat şi Manolescu. Câştigătorul a fost hotărât şi numit de domnul Corneliu Coposu "cel mai bun dintre cei foarte buni" (în marea manifestaţie din 12 septembrie 1992 de la Cluj).

      Şi nişte citate pentru Dvs.

      "Ideea înființării unui institut de studiere a culturii Mediteranei de Răsărit în România nu poate fi decât salutată entuziast"; "pe o secetă din ce în ce mai severă pentru studiile de specialitate, cineva vine cu inițiativa radicală, spectaculoasă nu numai de salvare a unor domenii astăzi pe cale de dispariție, ci chiar de plasare a lor în poziție vedetă, adică în prim-planul vieții culturale românești"; "din nou, o intenție lăudabilă într-o țară care suferă încă instituțional de o bolșevică mefiență față de colaborarea cu Occidentul"; "cu tot respectul pentru Domnia Sa"; "l-aș întreba, cu tot respectul datorat"; "în universitatea pe care cu atâta demnitate a păstorit-o înainte să devină președinte".

      P.S. Nu ştiu sigur dacă domnul Colceriu are dreptate spunând că fostul preşedinte ne-a îndemnat să plecăm din ţară. Dacă a fost, a fost ceva izolat, nu constant şi definitoriu. Asta a fost mai degrabă ideea şi atitudinea predominantă a lui Traian Băsescu.
      • Like 0
    • @ Corina
      E clar că faceți parte dintre cei care nu văd decât ceea ce vor să vadă. Da, cei care poartă ochelarii aceia speciali, știți dvs. care. Mai citiți, totuși, o dată, citatul pe care l-am dat mai sus. E vorba despre cineva confuz intelectual și moral. Ce nu se înțelege?

      Despre "competiția" câștigată de Constantinescu: a fost o mare eroare, tragică pentru România. Doinaș a scris a doua zi un articol, Injunghierea fiului, dacă nu mă înșel, în care explica ce greșeală a fost preferința pentru Constantinescu. Știți de ce a fost ales, atunci, Constantinescu în dauna lui Manolescu? Pentru că a fost membru al PCR iar Manolescu nu, și nu voiau să-și ostilizeze marea masă de foști membri de partid.

      Nu cred că mai putem dialoga, e evident că rămâne fiecare pe pozițiile lui.
      • Like 1
    • @ Deliu Gabriel
      Corina check icon
      Ce predomină în articol, domnule ? Nu ceea ce aţi preferat să extrageţi. V-am dat citate relevante.
      • Like 0
    • @ Corina
      Titlul articolului este perfect reprezentat de text: ideea înființării unui asemenea institut devine o caricatură din pricina ire(levantul)ui său președinte.
      • Like 0
  • Rucs Rucs check icon
    Totuși, o întrebare: de ce astfel de inițiative nu sunt sprijinite, concomitent cu ridicarea acestor probleme? Cu alte cuvinte, de ce nu spunem: să se facă, dar să se înlăture suspiciunile legate de tutelă, finanțare, specialiști, prezidiu? Noi suntem cu ”nu” în brațe, prea des. Îmi amintesc de Eugen Simion, fostul președinte al Academiei Române. Când a scos sub facsimil manuscrisele lui Eminescu, în mai multe volume, câți nu i-au sărit în cap că proiectul a fost prea costisitor? De ce nu au făcut-o alții, până atunci, mai ieftin? Facsimilarea a așteptat aproape 15 ani, după Revoluție, deși era un proiect cerut și înainte 89 (de pildă de Noica). Iată că nu s-a găsit nimeni atâta timp, iar când se produce... nu e bine! Personal, am obosit văzând asta și la serviciu. Mai bine nu ai nicio inițiativă și stai în banca ta. Așa sigur nu ți se poate reproșa nimic! Dl Slușanschi spunea într-un interviu că România nu are, de pildă, baltiști, dar că uneori forma creează fondul și dacă ar fi bani să trimitem tineri promițători la Riga, la studii, poate s-ar mai mișca ceva. Uneori banii mai pun în mișcare niște lucruri. Suspiciuni de sinecură (cum a zis Vlad Alexandrescu)? Ok, respingeți proiectul, dar cei care sunt împotrivă ce construiesc, ce pun în loc, pe principii mai transparente?
    • Like 2
    • @ Rucs
      Nimeni nu ar fi împotrivă dacă acest proiect de cercetare a științelor politice și sociale ar fi asignat celor în măsură să se ocupe de el, și anume cercetătorilor din domeniile respective. Există în țara asta atîți cercetători care fac foamea pentru că nu găsesc finanțare pentru proiectele lor, multe dintre ele în domenii deosebit de importante, cum ar fi medicina, agricultura, robotica. Este pe cît de sfidător, pe atît de înjositor ca un specialist în geologie să primească finanțare pe un proiect care n-are nimic a face cu domeniul său de cercetare doar pentru că e fost președinte sau actual șef la Senat. Ceea ce nu se precizează în articol este suma în cauză, deloc de neglijat. Aproximativ 600.000 de euro.
      • Like 1
    • @ Rucs
      Dacă ceva e prost, trebuie spus că e prost, nu e obligatoriu să pun ceva în loc dacă nu pot. Dacă mi s-a defectat maşina, pot să constat singur, dar poate că nu sunt în stare să o şi repar.
      Sunt lucruri care pot fi corectate şi deci merită sprijinite. Autorul articolului a spus el însuşi ce bine ar fi să se facă, onest şi profesionist, acest institut. Dar dacă toate premizele arată că începutul e prost, că domnul Constantinescu nu a dovedit competenţe în domeniu, că s-a căciulit la mai marii zilei şi a găsit o portiţă la Senat, decât o greşeală dusă până la capăt, ar fi mai bine să ne mai gândim. E un sofism, cred, ceea ce susţineti. Sau, oricum, nu se susţine logic.
      • Like 2
    • @ Robert Steiner
      Mr.Oh check icon
      Ca sa aflu istoria ortodoxiei trebuie sa ma uit la national geographic?
      Fiindca locuiesc intr-un stat cu patriarhie ortodoxa, chiar daca nu m-ar interesa istoria ei, tot ar trebui sa raman cu ceva dupa o viata de om.
      In acel reportaj despre ortodoxie Romania e amintita in treacat, oarecum ca o minune, sau exceptie. Dupa perioada bizantina, in opinia documentarului, continuatorii de facto al ortodoxiei sunt popoarele slave, este biserica rusa. Asa se si considera biserica rusa. Am trait mereu cu impresia ca doar "papistasii" erau nebuni casapind oameni in urma sentintelor tribunalelor inchizitiei. Ma simt mai linistit acum dupa ce am aflat ca si in Rusia tarista, sub Ivan cel Groaznic (si nu numai), ortodoxia s-a ridicat la nivelul confratilor de la vest, eliminand fizic tot ceea ce nu se ridica la nivelul astptarilor. Sa nu mai amintesc si castigarea popoarelor slave -avand o cultura orala - de partea ortodoxiei in defavoarea bisericii apusene, prin introducerea alfabetului chirilic, acordandu-le astfel posibilitatea pastrarii limbii. Un documentar interesant, prezentat simplu insa explicit, fara nu stiu ce inflorituri inutile. Doar fapte fara interpretari excesive.
      Cred ca noi, cetatenii de rand, nu doar intelectualii ortodocsi, ar trebui sa aflam cum sta treaba cu istoria ortodoxiei pe aceste meleaguri.
      Oare un asemenea institut ne va arata adevarata fata a ortodoxiei, a istoriei, chiar si sclavia, sau este un institut menit sa sustina propaganda si sa cosmetizeze realitatea?
      • Like 1
    • @ Robert Steiner
      check icon
      De fapt de la bani pleaca "initiativele" astea. Si, cine a spus ca e Constantinescu un specialist in ceva? Se pare ca nici la fumat nu s-a prea priceput...
      • Like 1
    • @ Rucs
      Din cate am inteles din alte articole Romania duce lipsa de specialisti in acest domeniu. Daca ne propunem sa realizam un proiect, sa luam un tort ca exemplu, probabil ar trebui sa avem in comisie si un cofetar/patiser. Chiar daca rezultatul va fi un covrig cel putin cu un cofetar avem o speranta. Fara cofetar nici macar covrig nu obtinem.
      Ce punem in loc? Ceva care poate influenta pozitiv viitorul tarii, tehnologie, stiinta, agricultura. Sa inteleg ca geme Romania de olimpici, nu poti pasi pe strada fara a te impiedica de ei. Ce-ar fi sa li se ofere un proiect, sa-i tinem ocupati. Sa nu li se faca de duca pe alte plaiuri.
      • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult