Plec pe El Camino: cum m-am pregătit pentru drumul de 32 de zile spre mine însămi

Foto: Guliver Getty Images

- Rucsac? Din ăsta profi?! Ce faci tu cu el? M-a întrebat Alina imediat ce a intrat pe usă și a văzut rucsacul.

- Păi, ce să fac, îl folosesc! I-am răpuns râzând. Plec.

- Unde pleci tu, măi, cu rucsacul ăsta? Ăsta e rucsac de mers pe munte. Și nu o zi pe munte, ci multe!

A început să râdă cu poftă. Alina e o tipă înaltă, roșcată, cu ochi albaștri, cu care sunt prietenă de niște ani buni. Are așa, un fel al ei de a ridica dintr-o sprânceană, de te ia râsul aproape instantaneu. Știe că ultima dată când am mers pe munte a fost acum vreo doi ani și că, deși iubesc muntele, cu urcările și drumețiile nu stau prea bine. Când a ridicat din sprânceană în felul ei specific și ochii i s-au deschis larg, nu doar întrebător, ci de-a dreptul surprinși, m-a pufnit râsul.

- Bine, îți spun. Dar nu ai voie să zici nimic de rău! Adică, am continuat, știu că nu am pregătire fizică, știu că sună a nebunie, știu și întrebările care îți vor veni în minte - mi le-am pus și eu pe toate - știu, știu, dar nu ai voie să le pui!

Ok… sună din ce în ce mai bizar, dar bine, nu zic nimic. De fapt, o să încerc! E bine?

Plec în pelerinaj. Pe Camino de Santiago. Mai știi, ți-am zis eu acum vreo 3 ani, că mi-ar plăcea mult, mult de tot să merg pe Camino? Și am tot amânat, an de an. Ba că nu am bani, ba că ce fac cu atelierul, ce fac cu Ana, cu cine să merg, când să merg, care o fi perioada cea mai potrivită. Am tot cochetat cu ideea. Și acum se pare că i-a venit timpul. Mi-am luat biletul de avion spre Madrid acum câteva zile și acum sunt la partea de bagaje. Așa că, iată și explicația pentru rucsac!

- Pe Camino?! Adică o să mergi aproape 800 km?! Pe jos? Și cât îți ia?! Când vă întoarceți? Adică, măcar câteva întrebări pot să pun, da??!!

Am început să râdem cu poftă amândouă.

- Păi, în primul rând, nu există „vă” întoarceți, pentru că mă duc singură. Și nu știu când mă întorc exact pentru că am luat un „one way ticket”. O să mă întorc când îmi termin drumul. Probabil undeva în jur de 40 zile… Cam așa preconizez. Am citit că se fac cam 20 și ceva de km pe zi, adică 32 zile în total. În adăposturile pentru pelerini unde voi dormi se dă stingerea pe la 21.30-22.00 și dimineața se pleacă la drum undeva în jur de 5-6. Nu se poate merge decât până pe la ora 12, dupa aceea este mult prea cald. Însă nu vreau să mă simt ca la cursă, vreau să merg în ritmul meu. Ideea asta am avut-o în minte de la bun început, de aia nici nu mi-am luat bilet de întors!

Îți dai seama, o să văd în fiecare dimineață răsăritul de soare pe lângă o colină, o câmpie sau un vârf de munte!

Alina era oarecum stupefiată. Doar mă privea și nu mai întreba nimic, parcă i se lipiseră buzele. Cred că încerca să înțeleagă de ce-ul din spatele hotărârii mele. Și deși nu mai mă întreba nimic, am simțit toate întrebările care i se învârteau prin cap.

- Știi, nu am mai fost plecată singură nicăieri, am spus. Îmi e atât de dor de mine, să pot sta eu cu mine, cu gândurile mele, în natură, în liniște. Fără presiunea timpului, fără să trebuiască să „fac” ceva, indiferent ce este acel ceva. Fără să mă uit în calendar la to do list-ul zilnic. Să fiu doar. Simt că am atâtea de făcut, că parcă nu mai sunt pe nicăieri. Azi e luni, mâine e duminică. Mâine poimâine e Crăciunul din nou, deși parcă de-abia a fost.

Vreau să simt că respir și când respir. Și să respir, zi de zi, aer curat. Să văd copaci, câmpuri, dealuri, orice altceva în afară de blocuri, agitație, îngrămădeală. Orașul ăsta simt că mă obosește, că îmi suge toată cumva energia. Tânjesc după un loc cu liniște, lângă un copac, unde să mă așez și doar să stau. Atât.

Vreau să am timp pentru ceea ce este important pentru mine. Să îmi dau timp. Ca să găsesc răspunsurile pe care le caut și despre care știu că sunt în mine, dar e prea mare gălăgie ca să le aud. Mersul pe jos întotdeauna mi-a liniștit mintea.

Ne-a apucat din nou râsul, dar știam amândouă că râsul nostru doar acoperea puțin, foarte puțin din încărcătura pe care o simțeam în acel moment.

- Alina, sunt în momentul ăla în care am nevoie de timp și de spațiu, am continuat. Pe care, știi ce, nu ni le dă nimeni dacă nu ni le dăm noi. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat curajul și posibilitatea să fac drumul ăsta. E doar un drum, până la urma urmei. Un drum pe care fiecare om ce îl parcurge pentru el. Ca orice alt drum. Și fiecare drum pe care îl facem, chiar și drumul până la serviciu, e un drum al nostru, de care de multe ori uităm să ne bucurăm. Un drum pentru care, de multe ori, uităm să mulțumim.

Așa că, am decis că ăsta va fi unul din drumurile mele. Ce o să îmi aducă, nu știu. Încerc să nu am așteptări, ci doar să mă bucur de el. Așa cum ar fi minunat să ne bucurăm de viață în fiecare clipă, așa cum e ea. Pentru simplul fapt că este. Așa că, doar urează-mi Buen Camino, și cu restul răspunsurilor, mai ai o leacă de răbdare până când mă întorc!

Camino de Santiago, El Camino – sau Drumul lui Iacob - este un al treilea mare pelerinaj creștin, după cele spre Ierusalim și Roma. Traseul este străbătut anual de peste 150.000 pelerini și aproape 3 milioane de turiști de pe toate continentele. Camino traversează mai multe țări: Spania, Portugalia, Franța și leagă regiunea Pirineilor de mormântul apostolului Iacob, aflat în orașul Santiago de Compostella, Spania.

Drumul a luat naștere în prima jumătate a secolului al XI-lea, când, sub impulsul călugărilor, credincioșii din toate colțurile Europei au început să vină în grupuri din ce în ce mai numeroase la mormântul Sfântului Iacob, locul care, în acele timpuri, era considerat „finis terrae”, căpătul lumii cunoscute. Deși la origini este un pelerinaj creștin, astăzi are pe lângă scopul religios şi o motivaţie culturală şi reprezintă o incursiune în propria experienţă de viaţă.

Deși sunt mai multe variante de Camino, cel mai cunoscut este El Camino Frances, care începe la poalele Pirineilor, în Franţa, la Saint-Jean Pied de Port, continuă prin nordul Spaniei şi se încheie la Santiago de Compostela, la moaştele Sfântului Iacob, după aproximativ 800 km.

Din București la Saint Jean Pied de Port se ajunge luând avionul până la Paris, Biarritz, Pamplona, Barcelona sau Madrid, apoi trenul sau autobuzul până la destinație.

El Camino Frances are o lungime totală de 775 km. Unii pelerini aleg să îl pacurgă pe tot o dată, alții doar o parte. Pelerinilor care au parcurs pe jos ultimii 100 kilometri, precum şi cicliştilor care au parcurs cel puţin ultimii 200 km pe bicicletă, li se acordă așa numitul Compostela, un certificat de recunoaştere a traseului. Călătorii trebuie să dovedească însă faptul că sunt pelerini, cu documente ştampilate la adăposturile sau parohiile vizitate de-a lungul traseului.

Unele persoane își fac pregătirile pentru a parcurge Camino un an de zile, alții mai puțin. Eu am avut la dispoziție cam o lună de zile. Nu sunt un fan al pregătirilor prea lungi.

Pregătirile înseamnă în primul rând căutarea și achiziționarea echipamentului tehnic necesar drumului, care variază în funcție de sezon. Rucsac, ghete sau adidași, 2 bluze de drumeție, dintre care măcar una din lână merinos - despre care am auzit că face toți banii, o pelerină de ploaie, o geacă de ploaie/vânt/frig, două perechi de pantaloni de drumeție, o șapcă sau căciulă, sac de dormit – indiferent de anotimp, ochelari de soare, un prosop, lenjerie intimă 2-3 perechi, 2-3 perechi de șosete tot din merinos, un slip și sandale de drumeție dacă este vară – iarna niște papuci pentru la duș - și opțional o pereche de pantaloni scurți și un tricou cu mânecă scurtă. La haine se adaugă produsele de igienă personală, cât mai light și mai puține, doar strictul necesar. Și cam atât. Cu cât e rucsacul mai ușor, cu atât mai bine! Pelerinii aruncă din rucsac pe drum până și o pereche de chiloți, sau un cârlig. Fiecare gram se pare că contează! Dacă nu obișnuiești să mergi pe munte și nu ai niciun fel de echipament, lista de mai sus te duce undeva la 2500 lei. Nu de alta, dar în cazul acestui drum, lung, este important să ai un rucscac care nu îți omoară spatele, șosete care îți țin piciorul uscat ca să nu te umpli de bășici șamd...

Tot în rucsac pui și 2 cârlige de rufe și 2-3 ace de siguranță ca să îți poți agăța a doua zi de rucsac bluza spălată și care încă nu s-a uscat, o unghieră, un ac și ață albă (ajută la bășici!), 2 punguțe cu zip, niște algocalmin, aspirină și imodium, o cremă pentru picioare, cremă de soare - indiferent de anotimp, încărcătorul pentru telefon și o baterie externă, recipientul pentru apă, o lanternă de cap, baterii de rezervă, dopuri de urechi și niște sfoară pentru întins rufele.

Pelerinii dorm la așa numitele „albergues”, adăposturi pentru pelerini, care costă între 5 si 20 euro pe noapte și pot avea între 10 și 100 paturi. Unele oferă și mic dejun, altele au bucătărie unde îți poți găti singur, iar meniul pentru pelerini costă între 5 și 10 euro.

Bugetul pentru o zi este în jur de 30 euro, casă și masă, iar media zilnică de km parcurși este de 25 km. Asta înseamnă că bugetul necesar pentru toate cele 32 zile ar fi aproximativ 1000 euro. 

Există aplicații atât pentru Android, cât și pentru Iphone, care îți arată toate adăposturile disponibile într-un orășel, cu preț, număr de paturi și toate detaliile de care ai nevoie. Dacă îți place să planifici tot, poți face rezevare, dacă nu, locurile se ocupă după regula primul venit primul sosit. La „albergues” ți se ștampilează și pașaportul de pelerin. Fiecare biserică, loc de cazare, restaurant şi chiar muzeu are o ştampilă unică, care concurează cu celelalte în creativitate. Cu acest paşaport, pelerinul beneficiază de diverse facilităţi (reduceri la muzee, meniuri ale pelerinului etc.). Acelaşi pașaport - Credencial, este cel care îi va folosi pelerinului în Santiago, pentru a primi Compostela – dovada încheierii pelerinajului, acesta devenind un jurnal de călătorie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp