(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
La ora actuală, tendința de a ridiculiza capitalul de simpatie cu care o pătură importantă din populația Romȃniei cauționează activitatea DNA e o abordare des ȋntȃlnită ȋn rȃndul celor care condamnă practicile prin care aceeași instituție ȋncearcă să obțină condamnări ale inculpaților. E deja un lucru comun că, dacă ești de partea DNA, ești un soroșist imberb și un fanatic spălat pe creier care nu vrea să audă altceva decȃt glorioasele fapte de justiție ale călărețului singuratic „Kovesi & Co”, ignorȃnd cu bună știință – pentru a nu păta imaginea imaculată a nobilei instituții – că zeci de dosare zac nerezolvate. De asemenea, se consideră că cei care o susțin pe Laura Codruța Kovesi o idolatrizează pe aceasta pe stilul lui Arsenie Boca și că puțin lipsește pentru a o sanctifica, neglijȃnd (la fel, pentru a proteja icoana cu chipul lui Kovesi de orice impuritate) că aceasta – hai, de ce nu recunoaște odată? – a fost la Gabriel Oprea acasă și că dosarul Microsoft, spre exemplu, nu se putea clasa fără ca ea să nu aibă cunoștință de apropierea termenelor de prescripție.
Similar, se aduce la cunoștință (ȋn formulări sarcastice, servite ca knock-out-uri zdrobitoare) turmei neroade de admiratori care o privesc pe „Codruța cea fără de prihană” drept unul din „salvatorii providențiali” ai Romȃniei (cota de sarcasm atinge apogeul ȋn această fază) că, dacă instituția funcționează ireproșabil, revocarea ei nu ar avea de ce să afecteze mersul ȋnainte al DNA (ȋntrucȃt s-ar găsi imediat alt profesionist destoinic care să ȋi ia locul), iar dacă DNA nu mergea oricum, poate Codruța Kovesi era una din cauze (v-ați gȃndit la asta?), carevasăzică, revocarea șefului ar fi un pas ȋnainte tocmai pentru a implementa acel veritabil mecanism al justiției care să ofere DNA instrumente autentice și legale 100% de demascare a corupției. Q.e.d.
Bineȋnțeles că aici avem de-a face cu sofisme ce nu țin deloc cont de specificul realității cu care ne confruntăm. Ȋn schimb, e doar un truism faptul că elita politică, deținătoarea puterii prin delegare din partea poporului, trebuie să se preocupe ȋntotdeauna de creșterea bunăstării cetățenilor, a nivelului de trai și de sănătate a populației, sau de ȋmbunătățirea sistemului de educație din această țară.
Iar dacă acest fapt nu e prea vizibil, responsabilitatea nu trebuie căutată ȋn modul ȋn care DNA gestionează anchetele de corupție. Mai exact, nu DNA e răspunzătoare pentru sărăcia din țară sau pentru dezastrele din infrastructură, educație și sănătate, ei i se poate imputa numai felul ȋn care conduce uneori cercetările ce-i vizează pe corupții branșați la profiturile uriașe rezultate de pe urma acestor dezastre, felul ȋn care favorizează cȃteodată pe unii inculpați, strȃnge dovezile ș.a.m.d.
Asta, pe de o parte. Pe de alta, așa manipulabili și „spălați pe creier” cum sunt, cei mai mulți romȃni cu o părere favorabilă DNA sunt revoltați de derapajele ce afectează funcționarea corectă a justiției. Și nu s-ar supăra defel dacă procurorii dovediți că ȋncalcă legea ar fi băgați la mititica, alături de penalii cu tinichea ai nației.
Prin urmare, cȃnd cei care văd jumătatea goală a activității DNA, recte abuzurile și ȋncălcările legii de către angajații instituției, se tăvălesc de rȃs/nervi pe seama creierelor „tefeleilor”, care nu ar pricepe, feri-te-ar Sfȃnta, că DNA e infestat de indivizi ce sabotează actul de justiție, calmați-vă, pricepem!
Pricepem că există și din aceștia, ȋnsă nu demonizăm ȋntreaga instituție, nu ȋi așezăm pe toți, procustian, pe același calapod moral. Nu ȋnseamnă nici că ȋl idolatrizăm pe procurorul șef, că ȋl înconjurăm smeriți cu o aură supranaturală și investim ȋn el credința puerilă a sectantului ȋn infailibilitatea unui justițiar cu virtuți din afara lumii dȃmbovițene. Dar, ȋntr-un univers politic acaparat de oficianți ai imposturii, măscărelii și țățismelor, ȋntr-un peisaj social dominat de indivizi a căror autoritate e imaginea ȋn oglindă a racilelor unei societăți profund afectate de incompetență și ignoranță, ȋntr-o țară ȋn care acțiunile guvernanților sunt puse grav la ȋndoială de sistemul etic de valori pe care ȋl susțin, Laura Codruța Kovesi, măcar prin comparație, oferă imaginea unei conștiințe responsabile și a unor cunoștințe temeinice ȋn domeniul ȋn care profesează.
Nu ȋn ultimul rȃnd, aparițiile sale publice sunt expresia unui calm profesional și a unei stăpȃniri de sine care delectează de fiecare dată cȃnd sunt contrapuse volutelor isterice și clămpănelilor răgușite din discursurile demnitarilor de top, mă refer ȋndeosebi la cei cărora muzica asigurată de zăngănitul crescendo al cătușelor, difuzată cu regularitate pe postul DNA, le mȃngȃie urechiușele melomane ȋn serile cu lună plină. Sau de Dragobete.
Romȃnia e o țară disperată, cu o democrație moderată. Așa e, avem nevoie de instituții așezate ȋn matca lor, nu de indivizi carismatici care să le ȋntrupeze și care să se prezinte ȋn fața romȃnilor cu aptitudinea magică de a cristaliza speranțe poate imposibile. Formal, nu am dus niciodată lipsă de oameni elocvenți, hotărȃți să expună nedreptățile sociale, să dea glas nemulțumirilor și nevoilor celor săraci și să ceară autorităților să facă dreptate. Din păcate, cȃnd au avut ocazia să demonstreze ce predicau, majoritatea s-au dovedit a fi cabotini ordinari. Dar ȋn cine să-ți pui speranța cȃnd instituțiile nu sunt funcționale? Persiflările arogant-intelectuale pe seama „adulatorilor” lui Kovesi și DNA le ȋnțeleg pȃnă la un punct. Stupefiantă e, ȋnsă, incapacitatea – voită, adesea – de a pricepe că direcționarea acestor simpatii nu se face orbește, ci izvorăște din teama că, dacă respectivul capital de ȋncredere ar scădea la valoarea reală, cei din tabăra opusă ar căpăta un tupeu și mai mare și, sub stindardul instaurării unei justiții imparțiale și echitabile, pe care o reclamă toți penalii cu ștaif din Romȃnia, ar fărȃma dintr-o lovitură fragilitatea acelor edificii care, cu toate imperfecțiunile, au repurtat, totuși, un număr important de victorii ȋn lupta cu delapidatorii arhicunoscuți ai neamului.
Actualmente, ca peste tot unde sărăcia, umilința și deznădejdea sunt primite cu tradiționala pȃine și sare, Romȃnia e propice apariției unui imaginar hrănit din vise diurne ȋn care individul, pentru a rezista lumii unde trăiește, făurește idealuri populate cu ființe pe placul inimii, capabile să-I metamorfozeze așteptările ȋntr-un viitor posibil.
Rațiunea te ȋndeamnă să ai rezerve față de asemenea ființe idealizate. Dar aceeași rațiune te avertizează că albul și negrul sunt distribuite cromatic pe scena socială.
Personal, nu sunt tipul de „spectator angajat” ȋn favoarea căruia pledează Aron, chibițez și fac joc de glezne pe margine de multe ori, nu am cunoștințe juridice de specialitate, nu sunt nici partizanul vreunui partid, iar preferințele mele se concretizează exclusiv la vot. Ȋmi asum adevărurile personale, alteori ȋnghit din necesitate jumătăți de adevăr, iar alteori sunt pur și simplu confuz.
Dar ȋntr-o situație ca aceasta, dacă trebuie să aleg ȋntre ceea ce eu identific a fi o zonă de alb mȃnjită ici-colo cu nuanțe dubioase de negru și una de negru dens ȋn care, arbitrar, sunt scăpate tușe grosiere de alb, ȋnclin către Laura Codruța Kovesi și DNA. Fără a sta pe gȃnduri.
Pentru a ȋnțelege mai limpede opțiunea mea, las aici două citate din „Utopia” lui Thomas Morus, cel care, asemenea doamnei Viorica Dăncilă acum, a ȋndeplinit funcția de prim-ministru (ȋnsă la altă curte, a lui Henric al VIII-lea al Angliei):
„…un conducător trebuie să se ȋngrijească mai mult de fericirea poporului său decȃt de-a lui, așa cum un păstor trebuie să ȋși ducă turma la păscut ȋnainte de a se gȃndi să se sature pe sine, dacă, bineȋnțeles, este un adevărat păstor.”
„Nu e potrivit demnității unui conducător să domnească peste cerșetori, ci peste supuși bogați și fericiți… mai degrabă ar stăpȃni peste oameni bogați, decȃt să fie el singurul bogat. Ȋntr-adevăr, ca un singur om să huzurească, ȋn belșug și desfătări, ȋn vreme ce toți din jurul său sunt ȋndurerați și nemulțumiți, soarta asta i s-ar potrivi unui temnicer, nu unui conducător.”
PS
Ȋntrucȃt Thomas Morus a scris ce a scris și a fost o persoană cu principii puternice, despotul Henric al VIII-lea nu a rezistat mult și i-a tăiat căpățȃna.
Ȋntrucȃt noi nu locuim ȋn „țara bună de nicăieri”, ba nici măcar ȋn Anglia, dacă ești ȋn poziția lui Morus și vrei să nu ȋmpărtășești soarta lui, cu atȃt mai mult e recomandat – pentru a-ți păstra căpățȃna – să nu ai principii prea puternice. Sau principii, pur și simplu.
Totodată, dacă vrei ca Romȃnia să fie condusă de conducători principiali cȃt de cȃt, asigură-te că nu sunt demolate acele instituții și ȋnlăturați acei oameni care ȋncearcă să-i penalizeze pe cei care te disprețuiesc pe tine și țara ȋn care locuiești. Pentru ca nu cumva, mai tȃrziu, privind cu optimism către utopia lui Morus, să te trezești ȋn distopia lui Orwell.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Era de așteptat că PSD-ul să aibă și un plan de rezervă în eventualitatea unui eșec înregistrat de magistrul în justiție Tudorel Toader în confruntarea cu L.C.Koveși. Acesta, la rândul său, în ciuda recomandării lui Dragnea de "a nu se face de râs", s-a întrecut pe sine și s-a acoperit de ridicol odată cu lectura raportului, încropit sub forma unei reviste a presei obediente, în fața jurnaliștilor adunați la ministerul justiției. A urmat o a doua lectură a aceluiași jalnic rechizitoriu, de data aceasta în fața Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Era previzibil pentru consilierii PSD, ce-i desenau scenariul lui Tudorel Toader, ca L.C.Koveși să demonteze calm și persuasiv toate cele 20 de alegații ale magistrului, ghidându-se după recenta prestație a acesteia ocazionată de conferința de presă de la sediul DNA unde s-a descurcat admirabil în fața unei armate de gazetari care pro, care ostili. Faptul că președintele Iohannis s-a pronunțat cu ceva timp în urmă că este mulțumit de activitatea șefei DNA și că DNA-ul face o treabă bună în lupta anticorupție, i-a determinat pe aceeași consilieri-scenariști să elaboreze un plan B, de avarie, pentru cazul în care CSM și președintele ar fi refuzat revocarea cerută de Tudorel Toader. Ei bine, care era ultima redută a PSD-ului în lupta cu Justiția și Statul de drept ? Curtea Constituțională, evident ! Aici, se clocea motivarea la Legile Justiției și a articolelor găsite neconstituționale, legi elaborate de tripleta notorie Iordache, Nicolicea, Șerban. Așadar, verdictul pronunțat astăzi de CSM, de respingere a cererii de revocare a șefei DNA, cu scorul de 6-1, era anticipat și previzibil pentru scenariștii PSD. În acest sens le trebuia o sincronizare a momentului în care CSM-ul își anunță verdictul, cu publicarea motivării Curții Constituționale unde se stipulează că "președintele nu are niciun drept de veto față de propunerile/cererile ministrului justiției". Acum înțelegem mai bine motivul pentru care Tudorel Toader a fost chemat de urgență din Japonia, "să facă ceva" iar la sosire, să ne informeze că o să ne informeze când o să facă ! În acest răstimp la CCR domnul Dorneanu băga cărbuni in cuptorul unde se cocea motivarea la Legile Justiției. Faptul că ghidușul ministru al justiției era la curent cu evoluția planului de avarie este probat de atitudinea sa ușor persiflantă la adresa procurorilor, în care-i anunța că el știe dinainte rezultatul votului dar că lupta cu șefa DNA "nu se termină aici". Ba la un moment dat, chiar l-a luat gura pe dinainte menționând că acum decizia e la președinte, dar dacă cineva (nu spui cine, persoană becheră) contestă la CCR..., atunci mai vedem ! E timpul să înțelegem de ce Dragnea declara senin că el nu se implică în problemele legate de Justiție, luându-l chiar la rost pe nătărăul de Codrin, care " vorbește mult și vorbește rău". Legat de o posibilă suspendare a președintelui în cazul refuzului acestuia de a o revocă pe șefa DNA, același Dragnea: "Cine... noi ? PSD-ul ? Niciodată ! "
El știa foarte bine că președintele nu mai deține niciun rol în desemnarea sau revocarea procurorilor și judecătorilor. Trebuie să recunoaștem măiestria scenariștilor PSD care au reușit cu ajutorul a trei instrumente să demareze procesul de subjugare totală a Justiției derobându-l pe președinte de orice implicare în procesul decizional. Aceste trei instrumente sunt:
Parlamentul, Ministrul Justiției și Curtea Constituțională. Urmează Codurile penale și cele de procedură penală. A ieșit deja la încălzire deputatul "mitralieră". Cred că PSD-ul ar trebui să se gândească dacă să-i lase sau să-i ia președintelui Iohannis și jucăria referendumului !