„- Ăia sunt niște idioți! Unde ați plătit amenda?...” M-am dus să-i dau statului 6 lei și m-am trezit în Kafka, frate

Direcția taxe și impozite locale sector 5. Foto: Facebook Ligia Rădulescu

Gata, dragi locuitori ai unei Românii care nu înţeleg că „adoptarea OUG 13 a fost legală și abuzul a fost al DNA”, ne-am calmat? Revenim şi noi la condiţia de cetăţeni responsabili care stau acasă şi se informează atent la anumite canale tv cum, în ultima vreme, „apar la suprafaţă lucruri extrem de grave, pe care cei care stau să manifesteze nu le văd”, respectiv, cum unii procurori „procedează ca şi cum ţara ar fi a lor (deoarece) pentru ei nu există lege, nu există nimic... decât bunul plac”?

După cum aţi aflat, probabil, doamna Firea a fost aleasă primar, iar în 2019, dacă va reuşi să convingă că-i validă şi pentru fotoliul de la Cotroceni, îl vom avea pe dom' Pandele în postura de prim domn al ţării. Viitorul în România va fi roz ca pantera din desene. Şi va arăta fix ca sclipicioşeniile atârnate de Paşte pe bulevardele Capitalei.

Până atunci, să vă povestesc o întâmplare, ca să nu uităm pe ce lume trăim.

Acum ceva timp, am mers la Direcţia impozite şi taxe locale a sectorului 5 să plătesc impozitul pe teren, în sumă de 6 lei. Nu am reuşit să-l plătesc deoarece, aparent, nu achitasem contravaloarea unei amenzi de 320 de lei, primită în 2013, amendă pe care, totuşi, o plătisem, numai că în catastifele lor apărea pe dos.

Ca să fie convingătoare, doamna care trebuia să-mi încaseze cei 6 lei a scos dovada la imprimantă. O amendă din septembrie 2013, când îmi fusese ridicată maşina în faţă la Mitropolie.

- Am achitat-o, i-am spus ferm.

- Aveţi chitanţa la dvs.?

Cum să nu! Ori de câte ori ies din casă, iau cu mine toate chitanţele şi facturile (de la întreţinere, curent, amenzi, impozite, chiar şi pe cele de la Mega Image şi Lidl), că nu ştii niciodată când îţi trebuiesc. Le păstrez bine, într-un sac. Dacă vedeţi pe stradă un tip târând un sac răpănos după el, să ştiţi că nu e musai vorba de un homeless, e posibil să fiu chiar eu, cu chitanţele asupra mea!

În acea zi însă, curat ghinion, uitasem sacul. La gunoi.

- De obicei, rostesc în glumă, car chitanţele după mine, dar azi le-am uitat.

- Îmi pare rău, îmi răspunde doamna impasibil, nu puteţi plăti impozitul pe teren până nu aduceţi dovada că aţi plătit amenda.

- Nu pot plăti 6 lei pentru că nu am achitat o amendă pe care, de fapt, am plătit-o?

- Aşa apare aici, că e neplătită.

- Dar amenda, îi spun, e din 2013. Cum de am putut achita impozitele în ceilalţi ani şi, dintr-o dată, apare neplătită anul acesta? Nu ar fi trebuit să apară încă din 2014 ca neplătită?

- Nu ştiu ce să zic, în sistem apăreţi cu amenda neplătită. Şi dacă vă cred, tot nu pot face nimic. Îmi pare rău.

Doamnei îi părea rău, ce puteam face?

Întrucât am un talent înnăscut de a mă descotorosi de aproape orice chitanţă imediat ce achit ceva, bineînţeles că nu am mai găsit-o. Astfel că m-am dus la administraţia fiscală a sectorului 4, la sediul din „Budapesta”, unde, în 2013, plătisem amenda. Iau bon de ordine, mă aşez la coadă şi îmi aştept cuminte rândul. Soseşte şi clipa: îi explic ghişeistei despre ce e vorba. Nici nu s-a obosit să arunce o privire în calculator sau la mine, m-a trimis direct la ghişeul „Amenzi” de la sediul central din Niţu Vasile, unde se ţine evidenţa tuturor amenzilor pentru sectorul 4. Dă fuguţa acolo, ia alt bon de ordine şi aşteaptă iar să îţi vină rândul! După 30 de minute, soseşte aceeaşi clipă mult aşteptată: explic situaţia, mi se cere CNP-ul, îl introduce în program şi... enter. Eroare: numele meu nu exista în baza de date. O întreb ce să fac, căci ceva trebuie să existe, dat fiind că amenda a fost dată de poliţia locală sector 4. Dă din umeri, depăşită de situaţie. Ca să scape de mine, mă direcţionează către biroul „Informaţii”. Poate mă lămuresc ei, îmi explică glacial. Mă aşez la altă coadă. După 15 minute, îmi vine rândul. Explic ce doresc, amintesc că, aici, la sediul din Niţu Vasile, nu apare numele meu în baza de date, întreb ce să fac şi, după cinci minute de discuţii inutile, nu ştiu din ce motiv, mă trimit la ANAF-ul din sectorul 4, vizavi de Orăşelul Copiilor. Sigur acolo? întreb. Sigur! O iau Ia trap!

Coadă şi la ANAF, evident. Cu răbdarea fiind la limită, mă îndrept spre singurul ghişeu liber, unde explic uşor nervos, încă o dată, ce doresc. Sunt îndrumat către un birou izolat, aflat după o uşă. Mulţumesc, mă îndrept către uşa cu pricina, o deschid şi păşesc în interiorul camerei. Plină ochi cu dosare. Nimeni altcineva la rând. Răsuflu uşurat. Dar pe cine să întreb? Nu era nimeni. După câteva secunde, pitit după un morman de documente, zăresc un bărbat care scria ceva. Tuşesc, vine după un minut la mine, mă întreabă ce doresc, m-apuc să recit poezia, dar, la jumătatea istorisirii, apare o doamnă şi bărbatul în cauză mă roagă să îi explic dumneaei despre ce e vorba, că el are treabă. O iau de la capăt şi, după ce rezum cât mai concis ce urmăresc să obţin, mi se explică frumos că ANAF-ul se ocupă de cu totul altceva decât problema pentru care am venit şi sunt trimis înapoi la Niţu Vasile. De-acolo vin, îi zic exasperat.

- Ăia sunt nişte idioţi, se revoltă femeia. Tot ce se poate, răspund ambiguu. Mă întreabă, zâmbindu-mi ca unui copil neajutorat, unde am plătit amenda. La Budapesta, răspund. Păi, să merg acolo, mă îndeamnă. Acolo am şi fost prima oară, dar m-au trimis în Niţu Vasile. N-are a face. Du-te înapoi la Budapesta!

M-am dus, m-am aşezat din nou la coadă, peste altă jumătate de oră mi-a venit rândul, am explicat pe scurt unde am umblat de nebun şi de ce am revenit, doamna de la ghişeu, care m-a ascultat semiabsentă prima oară, s-a uitat de astă dată la mine pe deasupra ochelarilor, apoi în calculator, mi-a cerut CNP-ul şi, ce să vezi, acelaşi rezultat: numele meu nu apărea. Să fac o cerere la registratură. Am luat alt bon de ordine, am stat iar la coadă, am întocmit cererea în care ceream să se verifice în arhivă că am achitat amenda şi, când mi-a venit rândul, mi s-a dat un număr de înregistrare şi un număr de telefon.

Numărul de telefon era de la ghişeul „Amenzi” al sediului din Niţu Vasile. Ghişeul numărul 11, ca să ştiţi. De unde fusesem trimis la informaţii şi, de acolo, la ANAF.

Peste o săptămână, am sunat şi, deşi nu se primise încă cererea mea – ia mult timp ca o cerere să ajungă de la un sediu la altul din acelaşi sector –, o doamnă foarte amabilă (nu glumesc) s-a oferit să mă ajute. M-a întrebat când am primit amenda (i-am spus data procesului verbal), dacă aveam idee când am achitat-o (a doua zi, ca să plătesc jumătate, normal), a căutat în arhivă şi m-a găsit. 

Într-adevăr, era achitată.

Acum va trebui să sosească cererea oficială, cea trimisă prin registratură, să se întocmească răspunsul, să merg să îl ridic de la sediul din Niţu Vasile (fiindcă, mi s-a explicat, durează mai mult până soseşte prin poştă) şi, cu el, să mă duc la taxe şi impozite în sectorul 5, să prezint dovada că am plătit amenda, după care să achit impozitul pentru teren, cei 6 (şase) lei pe care îi datorez statului în 2016.

La sectorul 5, vreau să menţionez că, în dimineaţa în care m-am prezentat să achit impozitul, la ora 8:30, ora la care începea programul de lucru cu contribuabilul, eram deja al 47-lea (se făcea listă) la rând. Iar doamna care trebuia să încaseze cei 6 lei, dar nu a putut, mi-a spus, când mi-a venit, bineînţeles, rândul, că, dacă nu voi plăti impozitul până la sfârşitul lui iunie, voi primi şi o penalizare.

Acestea fiind zise, vă doresc o săptămână minunată în România!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp