INTERVIU. Olga Oltean, One2Coach:Faptul că apar mulți coachi arată și aparitia unor nevoi noi si cred că putem vorbi despre schimbări la nivel de conștiință colectivă

Pe Olga am cunoscut-o la început de an, atunci când eram în căutarea unei școli de coaching potrivite și este motivul pentru care am ales școala de coaching One2Coach. M-au impresionat prezența ei și faptul că a avut curajul de a introduce meditația în programele de formare. Este un interviu de stare, cum l-am numit după cele 2 ore petrecute împreună, în care am vorbit despre autenticitate, potențial, flow și, desigur, despre coaching.

Ce observi la oamenii cu care lucrezi din ipostaza de coach? Există o anumită dorință profundă sau un pattern?

Am lucrat și cu oameni din corporatie, antreprenori, persoane care si-au explorat zona personală. Punctul comun este nevoia de a fi văzuți asa cum suntem, de a fi recunoscuți, de a ne permite cineva să fim și atât.

Oamenii vin la coaching cu niște obiective măsurabile și atunci nevoia de autenticitate este un lucru pe care îl simți după ce treci prin mai multe procese de tranziție si de lucru cu tine. Nu cred că își propune cineva să fie autentic, nu e un obiectiv nici in procesele de life sau mai ales de executive coaching.

Însă, de la un moment încolo nu mai contează nimic altceva. Ne dăm seama că am trecut prin terapie, coaching, prin procese de autocunoaștere si dezvoltare nenumărate, ne-am atins obiectivele si am muncit mult. Doar că realizăm că în unele dintre ele nu ne regăsim. Pentru că, pentru a ne atinge unele obiective, ne-am pus pe mute o parte importantă a ființei noastre. Poate însemna că am ajuns intr-un punct in care criza existențială e mai intensă decât orice obiectiv material, și atunci, indiferent de câtă energie am pune într-un obiectiv material, prioritar devine cum ne conectăm la noi și cum facem spațiu (si) pentru altceva.

Cum se leagă această nevoie cu coaching-ul?

Este foarte vizibilă în companii. Oamenii sunt trimiși la coaching, pentru că e nevoie să genereze rezultate pentru companie sau e nevoie să comunice eficient, dar cu același scop final: randament, productivitate. Este firesc, nu e nimic de judecat aici, ci doar de văzut tabloul general. Coaching-ul poate fi un instrument bun de validare a poziției angajatului în organizație – sunt oameni care după un proces de coaching decid să părăsească compania și asta este un câștig pentru ambele părți. Apare ceva mult mai puternic decât obiectivul inițial de a face parte din organizația respectivă. Dincolo de nevoile financiare, există și o nevoie de a aparține într-un sistem organizațional și e posibil ca, pe parcurs, indivizii să-și dea seama ca nu simt că aparțin sistemului.

Spuneai de dorința de a fi văzuți așa cum suntem. Cum ajungem să fim văzuți? Îl vezi ca pe un proces în care începem cu un coach, cineva în care avem încredere, care are astfel de skill-uri și apoi putem să ajungem, în timp, să extindem asta în toată viața noastră?

Ajungem să conștientizăm nevoia de a fi văzuți după o anumită vârstă și experiență de viață. Se întâmplă când ceva din noi se revoltă, sau dacă ajungem să trăim un astfel de moment de autenticitate datorită cuiva care ne creează spatiu. Reușesc, atunci, pentru un moment, să-mi dau voie să fiu așa cum sunt, să îmi exprim dorințele, limitele, să cer ce am nevoie într-un anumit context.

Se intâmplă odată cu conștientizarea măștilor pe care ni le-am pus pentru diferite contexte. Măștile sunt utile până la un punct sau dacă sunt conștientizate, ca niște convenții sociale pe care ni le asumăm.

Mă întreb constant cum aș putea să fac aceste momente de autenticitate mai dese…

E imposibil să nu porti măști în anumite contexte. Ideea e să începem să facem loc la cât mai multe momente autentice, să facem loc la cât mai multe momente de interactiune profunde și reale, la asumarea unor momente de vulnerabilitate – da, mi-e greu, dar, așa cum spune si Brene Brown, sunt în arenă și dau tot ce am mai bun. Astfel, ceva încet, încet se schimbă în interior, când te arăți tot mai des așa cum ești.

Poate că e nevoie să accepți tu întâi cine ești…

O premisă este, da, iubirea de sine – ca să ne expunem și să ne arătăm părțile pe care odinioară le negam, e important să începem să simțim iubire pentru noi și pentru părțile respective. Altfel, procesul ăsta nu se poate întâmpla cu adevărat. Sunt două variante – varianta în care începem intr-un proces de autocunoaștere fără să fi avut o experiență de compasiune față de noi și atunci, odată ce deschidem niste ușițe către zone reprimate le închidem la loc imediat și e posibil să nu le mai deschidem niciodată, pentru că ne-am speriat.

Al doilea este cazul în care începem să ne conectăm cu spațiul de compasiune și iubire si odată ce devine cât de cât mai ușor accesibil, și experiența expunerii devine posibilă.

Și ajungem la discuția despre inimă. Poate când ne gândim la coaching, ne gândim la o abordare mai degrabă mentală. Cum integrăm și inima în coaching?

Coaching fară inimă nu se poate, pentru mine cel puțin nu e o opțiune. Dacă nu simți iubire față de procesul persoanei din fată, apare judecata, care e din minte. Dacă nu ești conectat la compasiune și nu vezi toată frumusețea și bogăția din omul respectiv, procesul devine mecanic. În anumite cazuri, poate funcționa, pentru procese foarte tranzacționale.

Coachingul, așa cum îl văd eu, care se întâmplă în profunzime, nu are nicio șansă fără iubire și încredere față de omul din față si față de potențialul lui. Este un termen vehiculat în coaching, există o ințelegere mentală a lui, dar în momentul în care ai o experiență directă a ceea ce înseamnă potențial, poți cu adevărat să simți că omul are toate instrumentele și toate șansele să obțină orice își propune.

Care e rolul coachului, de ce e valoros să fii coach?

Susținem persoane în procesul lor de evoluție, tranziție, obținere de rezultate, orice din sfera umană.

Un proces de coaching presupune eforturi din partea clientului, mai ales între sesiuni. Am văzut clienti care erau atrași de mirajul unei schimbări instant si nu întâmplator trăim in această epocă a cafelei instant. Avem senzația că venim, avem o sesiune de coaching, avem așteptări de la coach să ne ajute să vedem lucrurile în alt fel, insă angajamentul și responsabilitatea față de rezultate sunt și ele foarte importante. Este vorba despre a integra pragmatismul în umanitate.

De asemenea, mi se pare valoros să uiți cine ești tu și să te dai din calea procesului clientului. Responsabilitatea procesului este a coach-ului, da, dar responsabilitatea și mai profundă este de a lăsa coaching-ul să se întâmple prin noi.

Ce înseamnă pragmatic?

Pragmaticul se transmite atunci când te întrebi ce devine posibil, acum că știi toate astea? Altfel totul rămâne la nivel de conversație, dar nu creează conștientizarea unor noi posibilități și apoi crearea unui plan de actiune și asumarea lui.

Cu ce teme vin clienții la tine?

În ultima perioadă au venit oameni care treceau prin tranziții profesionale, din rol angajat-antreprenor, din rol de executie într-unul de conducere, dar mai ales tranziții de viață, de la un stil de viață profund materialist, axat pe o evoluție profesională către un gen de căutare interioară, fără să-și dea seama la început că despre asta este vorba. Oamenii vin să-și găsească alte instrumente pentru a face față contextului în care sunt si descoperă că, de fapt, au nevoie de instrumente pentru a face tranziția de la stilul respectiv la un alt stil.

Cred că una dintre cele mai distructive convingeri pe care le-am întâlnit la oameni este acest being “not good enough”. Te lovești de asta des la clienți și ce e de făcut?

Este profilul perfecționistului. Sunt puțini cei care au crescut cu conștiința potențialului și valorii eforturilor pe care le depuneau si cea mai mare vină o are sistemul educațional, care pune accent pe rezultate și nu pe efort, profil, stil de invățare. Partea bună este ca face parte din evoluția noastră conștientă ca indivizi. Așa cum spunea unul din mentorii mei, nici nu e indicat să crești fără traume, fără încercări – ele ne creează mecanisme de gestionare a situatiilor, asa cum bolile creează imunitate. Unele mai generale, altele mai specifice, unele păstrate pe o perioadă mai lungă de timp, altele care se updatează permanent.

Și cum lucrezi cu un client care are pregnantă această credință?

Contează mult obiectivul cu care vine, ce abilități are deja construite, experiența de viață – de cele mai multe ori oamenii sunt mai constienti de ce nu fac bine sau de ce îi blochează, decât de ceea ce le iese si ce îi sustine. Este unul din rolurile esențiale ale unui coach – să exploreze și să oglindească abilitățile clientului, să scoată la iveală reușitele clientului, experiențele trecute în care clientul a infirmat credinta.

Auzim destul ce nu putem face și ce ne lipseste, rolul fundamental al coach-ului este să pună focus pe toată comoara interioară a omului. Nu e prea mult spus, chiar e ceva ascuns de care nu suntem conștienti, nici 10% măcar. Avem toată energía concentrată pe cum să gestionăm probleme, ne rămâne putină energie disponibilă pentru acțiune, pentru a manifesta.

Despre meseria de coach

Cum a apărut școala de coaching One2Coach și care este viziunea ei?

Inițial am intrat în Coaching Essence unde am făcut formarea ca asociat, iar în 2013 am ieșit din acea școală si am fondat școala One2Coach. Programul de formare s-a dezvoltat în timp – acum are 4 module de câte 3 zile, 20 de intâlniri de supervizare și orele atât de necesare de mentorat în coaching.

Viziunea scolii este de a conecta participantii la întreg, la cine sunt ei cu adevărat. Ne preocupă cum dezvolți la alt nivel niste competente, cum mergi în profunzime pentru a merge cu adevărat înainte, cum creezi un spațiu de practică și de explorare în care oamenii să-și dea seama cu adevărat care este stilul lor, fără a împrumuta stilul facilitatorului. Acesta este și motivul pentru care suntem 5 facilitatori.

Nu transmitem niste informații si studenții le iau de bune, totul este validat de experiență si foarte multă practică. Ceea ce urmează să facă coachul în rolul lui facem și noi în procesul de formare – asigurăm un spatiu in care fiecare să experimenteze tot ce are nevoie pentru ca să fie coach. Cred că e important să nu restrângem aria experiențelor posibile doar pentru că experiența noastră ca și coach este intr-un fel. Astfel, arătăm respect față de stilul și potențialul fiecărui participant. Pe lângă instrumente le propunem, dezvoltăm puternic filonul responsabilității – libertatea vine cu responsbilitatea de a susține clientul într-un cadru flexibil, dar ancorat în etică, știință și arta coachingului.

Cine se face coach? Ce fel de oameni vin la școala ta?

Sunt oameni care știu din start că vor să devină coach, manageri care vor să-și dezvolte abilități pentru o interactiune mai bună cu echipa si care descoperă până la final că pot si vor să facă coaching. Apoi sunt traineri, terapeuți, psihologi.

Principala trăsătură este că sunt oameni care își asumă faptul că o mare parte din formare este lucrul cu sinele. Pentru a fi un coach bun e impotant să fii client în primul rând, să stii ce trăiește clientul care se asează în fața ta si începe un proces. Sunt oameni interesați de dezvoltarea unor abilitati de viată și care pe parcurs prind încredere că pot să facă profesia asta. Nu vin sa devină tehnicieni, ci să devină coachi.

Ce i-ai spune cuiva care spune “în ziua de azi, toată lumea se face coach”?

Este adevărat că nu există pentru toata lumea interesata de subiect o claritate a standardelor in zona de coaching si da, standardele sunt importante. Asta e si motivul pentru care programul e acreditat ICF, si noi că echipa ne formăm continuu, lucrăm cu mentori, ne reacredităm periodic, avem o preocupare permanentă pentru mentinerea calitatii serviciilor de coaching si formare in coaching.

Fiecare coach își are clientii lui. Chiar dacă pare că sunt multi coachi, chiar si numai procesul de formare creează o valoare mare. Programul de formare, chiar dacă nu ai intenția de a profesa, te poate propulsa in viata personală sau in carieră. Calitatea interactiunilor se schimbă total, calitatea standardelor de viață se schimbă.

Faptul că apar mulți coachi arată și aparitia unor nevoi noi si cred că putem vorbi despre schimbări la nivel de conștiință colectivă.

Oamenii au nevoie de un gen de suport pe care nu îl primesc din alta parte. Suntem bombardati de informatii contradictorii, de sfaturi si opinii pe care nu le solicităm, însă nimeni nu e interesat de cine suntem si de provocările prin care trecem. A putea să fii susținut într-o asemenea manieră de cineva e foarte valoros. Suferim mult de lipsa conexiunii umane, ne izolăm pentru ca interacțiunile au devenit de suprafață. Toată lumea trece printr-un proces de reașezare, de repoziționare si atunci suntem foarte preocupati de propriul proces si ne e greu să ne conectăm la altii, desi asta ne-ar ajuta si pe noi. Unul dintre lucrurile pe care le învățăm cel mai greu este cum să cerem suport fără să simțim că suntem slabi sau fără să ne judecăm si asumându-ne că asta e ce putem face acum.

Ce înseamnă să-ți atingi potentialul? Crezi că există așa ceva?

Este despre a ne permite să ne conectam la toate aspectele fiintei umane – inimă, corp, spirit. Suntem primul animal constient si evoluția constientă este singura evoluție posibilă.

Apoi este despre a vedea dincolo de cât suntem obișnuiți să vedem, să percepem. Să invățăm să acordam atentie tuturor detaliilor unei experiente. Să ne uităm la ceva fără nevoia de a atașa un nume acelui ceva.

Apropo de cum se uita coach-ul la un client la care vede potențial – e vorba de răbdare, recunoaștere, sustinere pas cu pas, de a ne vedea interconectați. De a participa in mod direct la experiența conexiunii. De a pune atentia pe ceea ce ne aduce impreună, și nu pe ceea ce ne fragmentează. Atâta timp cât suntem in spațiul de unitate, totul devine posibil. Suntem mereu acolo, trebuie doar să constientizăm că suntem acolo.

Zen denumeste această atitudine “mintea începătorului”: În mintea începătorului sunt multe posibilități, în cea a expertului doar căteva.

Mi se pare că noi suntem foarte mind based, în cultura în care trăim… si nu luăm în calcul așa mult corpul si inima, pe care o asociem cu multa durere.

Dacă închizi usa dușmanilor, o inchizi și prietenilor, spune o vorbă din sufism. Fără durere nu există viață cu adevărat. Nu înseamnă că trebuie să ne afundăm în ea, ar fi din nou o scuză bună ca să nu ne trăim viața. Nu zice nimeni că e confortabil si plăcut să simți durere. But finally… This too shall pass.

Ce înseamnă pentru tine flow-ul și cum poți să rămâi în el?

E vorba de aliniere, de a curge cu ce e, de a lua forma apei, de a fi fluizi. Intri si iesi, pentru că o conditie a flowului este prezenta. Când inoti împotriva curentului si nu esti conștient, ai ieșit din flow. Chiar si atunci când există obstacole, flow-ul este legat de ușurinta cu care le abordezi si ceva din tine știe ca aceea e directia, ești relaxat. Este despre a procesa informatia și altfel decât la doar la nivel mental. Intuiția este un instrument important și în coaching. Prea putin ne punem la treabă intuitia și e important de antrenat.

Cum?

Conectându-ne la ea si testând-o, cu pași mici.

Procesul si instrumentele Olgăi

Care a fost procesul tău?

Am plecat cu o mare curiozitate și fascinație față de cum functionăm ca ființe umane, ce ne face să fim ceea ce suntem, să acționăm cum actionam.

Am fost deturnata de sistem și am făcut ASE, ulterior m-am înscris la psihologie, pe care nu am terminat-o, pentru că nu imi satisfăcea nevoia si dorinta de descoperire. Începusem să fac cursuri de NLP, hipnoză, coaching, din care îmi luam mult mai mult. Dincolo de explorare, a fost motivatia exterioară din zona profesională, nevoia ca trainer de sustinere a participantilor la training în alt fel, dincolo de informatii si dezvoltare de abilitati.

Nesatisfăcută de programele de formare pe zona de prezentă, am inceput să explorez zona de meditație, ceea ce a si dus la integrarea meditatiei în programul de formare de la One2Coach. Initial mi-am spus că dacă practic mai mult meditația, o să pot să îl sustin pe om fără să îl judec, asta pentru că mă judecam pe mine foarte mult. Ce am descoperit a fost compasiunea si conectare la spațiul inimii.

Care au fost instrumentele sau experientele care te-au transformat cel mai mult?

Fiind foarte mentală pe vremea când am început, NLP-ul a fost un instrument bun si in acelasi timp mi-a deschis orizonturile. Am continuat explorarea prin coaching si, când am conștientizat nevoia de o prezență mai stabilă si mai autentică, am început sa explorez meditația.

Programul Die Before You Die, care explorează atât zona inimii și prezența, precum și conexiunea lor, a creat un shift puternic în mine – s-a creat un spatiu la care pot să mă întorc ușor și acum.

Știu că stăteai o perioadă în Grecia, într-un centru de meditație.

Da. Se numeste Osho Afroz Meditation Center – este un centru de meditatie din Grecia (insula Lesvos) in care, din luna mai pana in octombrie, exista un program zilnic de meditatii, precum si workshopuri si traininguri din zona de terapie si meditatie. Fact: Chiar si o oră de meditație pe zi timp de o lună te schimbă foarte mult. Se practică (si) meditatii active – contribuitia lui Osho fiind etapa activă – prezenta in mai toate tehnicile propuse de el – tocmai pentru că si-a dat seama ca omul contemporan are nevoie inainte de orice de ceva care sa il ajute sa elibereze din tensiuni pentru a se aseza si a medita in tacere.

Apoi este comunitatea de exploratori care decid ca pentru o prioada de 1 – 3 luni sa vina si sa participe la programul “Work as Meditation”, in care este vorba mai mult despre “cum” muncim mai degraba decat despre “cat” si “ce”.

Mesajul transmis în centru este nu cel de a ne izola si fugi de lume, ci de a te pregăti pentru a te intoarce in lume într-un alt fel.

Ce practică zilnică sau ce ritualuri ai?

La inceput era ceva mai strictă practica mea. Am avut perioade de 3 saptamani in care practicam o anumita tehnica, pana cand ramanea in mine esenta ei si a meditatiei in general. Acum e mai mult in functie de ce am nevoie intr-o anumita zi sau moment, nu practic aceeasi meditatie in fiecare zi (mai putin in perioada din an cand sunt in Afroz). Dimineata poate fi laughter meditation – razi timp de 5 minute si apoi 5 minute stai in tacere. Poate da tonul unei zile pe care o anticipam putin prea serioasa si cu potential de tensiuni.

Apoi, mai e meditatia giberish, o meditatie foarte utila pentru cei care simt ca au o minte activa. Seara practic o meditatie de relaxare, precum heart meditation sau chiar ghidata – preferata mea este “Reminding Yourself of the Forgotten Language of Talking to Your BodyMind”, care mi-a adus in prim-plan ideea de ‘imprietenire’ cu cine sunt eu in intregime. Si mai ales cum sa intru in dialog cu corpul, care ne transmite permanent mesaje, prin diverse simptome – pe care noi, nu-i asa, le ‘tratam’ si nu facem altceva decat sa oprim dialogul in acest fel.

Unde le găsim?

Se practică in centrele Osho sau acasa dacă îți cumperi meditatiile de pe Osho.com. Invitatia este aceea de a testa. Osho a adus si conceptul de Zorba the Buddha – adică de a fi conectati la (calitatea) Buddha cu totalitatea in care Zorba isi traieste viata. De a savura viața în toate aspectele ei, insa cat mai constient cu putinta.

Ce cârti citesti? Dă-mi exemplu de 3 pe care le-ai face cadou, pentru că au schimbat ceva în tine.

Femei care alearga cu lupii, o carte utilă pentru orice femeie.

Acum citesc Învatarea, care mi se pare superbă.

Healing with qualities a lui Manuel Schoch, care pune accentul pe potential si calităti.

Imi place din ce in ce mai mult sa citesc și beletristică.

Ce convingeri ți-ai schimbat in ultimii ani?

Am avut o perioadă in care am încercat să imi schimb convingerile, acum am ajuns in perioada in care ma uit la ele si imi dau seama ca sunt doar niste construcții mentale. În momentul in care le vezi cu adevarat, se dizolvă.

Cred că “I’m not good enough” s-a daramat atunci când nevoia de a dovedi ceva cuiva si-a pierdut importanța. Mi-am asumat cine sunt. Pentru ca… daca sunt cine sunt, nu am cum să fiu mai bine decât atât.

Cine e Olga acum?

Am senzatia că nimic din ce părea important pana acum nu mai e important – în afara asumării mele și a valorilor mele. Nu mai pot sa susțin nimic din ce era odinioara fortat, impus din motive sociale. Îmi dau voie să fiu cine sunt și să transmit ce am de transmis, adică pe mine. Este vorba de stabilizarea conexiunii cu mine, pentru ca altfel nu știu ce am de oferit.

Dacă te gândești și tu să te apuci de coaching, ia legătura cu One2Coach. Mie mi-au deschis o lume nouă.

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp