Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Nu mai vreau să fiu „ocupată”. Și nici să muncesc 8 ore pe zi

femeie in natura

(Foto: Guliver/Getty Images)

„Și, ce mai faci?” 

„Sunt foarte ocupat, nu îmi văd capul de treabă!”.

Toată lumea în jurul meu este extrem de ocupată, aproape tot timpul. Ca să nu mai zic de mine… am atât de multe de făcut, că nu știm cum să ne mai sincronizăm calendarele, eu și prietenii mei super busy. O întâlnire de azi pe mâine? No way, poate doar marțea viitoare dacă poți…

Acum câteva luni, la o sesiune de terapie, i-am spus terapeutului că sunt foarte obosită. Chiar nu înțelegeam de ce! La o analiză un pic mai în profunzime, în ultimele săptămâni muncisem de dimineață până seară, 8 ore zi sau mai mult, alergasem la un semi-maraton, nu avusesem niciun weekend liber, pentru că mersesem la workshop-uri, călătorisem sau alergasem. Următorul weekend liber? Nu în următoarea… lună. M-am speriat. Mi-am dat seama că alergam în continuu, să tot bifez activități, iar corpul meu începuse să se resimtă. Am promis că după luna aia n-o să mai fac nimic pentru o vreme. Am plănuit un weekend de „nimic” și chiar m-am ținut de el. 

Uneori, am senzația că ne-am făcut un titlu de glorie din acest „ocupat”, care ne face să ne simțim speciali, ne mângâie ego-ul pentru că suntem „in demand”. Dacă prezența noastră este cerută, înseamnă că suntem foarte de succes, nu-i așa? Ce om de succes are mult timp liber?

De la un timp, apreciez timpul liber, nu ocupatul

Când cineva îmi spune că nu-și vede capul de treabă, pentru mine nu mai e ceva de admirat. Să ai tot timpul ocupat spune despre tine și lucruri mai puțin vizibile, dar foarte importante: că nu știi să te organizezi și ești ineficient, că nu știi să delegi și faci micromanagement sau că ți-ai asumat voluntar mult mai mult decât poți duce, pentru că nu știi să spui „nu”. Sau vorbește despre o nevoie extremă de a demonstra că ești important și căutat, sau despre un gol fără sfârșit pe care vrei să-l umpli cu lucruri în calendar. Poate fi chiar vorba despre o dependență de „busyness”. Cam cum sunt workaholics, așa sunt și oamenii ăștia mereu busy. Fac multe lucruri, all the time.

Eu nu mai cred de ceva timp că trebuie să muncim 8 ore pe zi. Și nici că a fi mereu ocupat este o condiție inevitabilă pentru ca viața să fie frumoasă sau cu sens. Mult timp m-am simțit o ciudată că gândeam astfel de lucruri, până când mi-am găsit tribul și am început să-l citesc pe Tim Ferris cu 4 Hours Work Week. La începutul cărții, el explică de ce am ajuns la acele 8 ore pe zi, în timpul revoluției industriale. S-a deschis pentru mine o lume întreagă, iar frame-ul acesta 9 to 5 nu mai e relevant. Eu nu vreau să muncesc 8 ore pe zi. Și nu vreau nici să fiu veșnic ocupată. Și mai cred că asta e posibil.

Consider, din ce în ce mai mult, că această condiție de 8 ore pe zi este o fantomă ținută în viață doar de convingerile a foarte mulți oameni că așa „trebuie” să arate viața. Acest busyness este o boală care a pus stăpânire pe mințile noastre. Doar că nu e adevărată. Există o mulțime de locuri în lumea asta mare unde oamenii muncesc mult mai puțin și mult mai rar. Am cunoscut în Vietnam un tip care muncește 2-3 ore pe zi. Am prieteni care lucrează câteva ore pe săptămână. Niciunul dintre ei nu e milionar. Doar a ales să caute alte opțiuni.

Pe de-o parte, pentru că nu suntem la fel de productivi în fiecare zi. Am perioade în care îmi vine să mă uit pe pereți și perioade când sunt extrem de creativă. Am zile în care am extrem de multă energie și zile când nu m-aș ridica din pat. De ce să uniformizăm creativitatea cu un program fix?

Pe de altă parte, oamenii oricum nu muncesc atât de mult. Am pierdut șirul conversațiilor despre cum angajații pierd timpul la birou, în social media sau cu colegii, pentru că sunt neimplicați, nu le place ce fac sau, oricum, nu au chiar așa de multe de făcut. Foarte mulți oameni chiar nu fac nimic tangibil și, at the end of the day, câți dintre ei fac cu adevărat ceva util, care schimbă lumea în bine? Cu toate astea, suntem extrem de ocupați. Oare cu ce? Cu meeting-uri la care oamenii întârzie și apoi stau toți cu ochii în telefon? Cu emailuri irelevante? Cu speech-uri la care audiența a adormit? Cu task-uri boring, pe care le urâm din suflet, pentru că nu înțelegem contribuția noastră reală?

Ne menținem ocupați pentru că ne e frică

Dacă ești atât de ocupat, probabil că ești important, iar, la final de zi, poți pune capul pe pernă mulțumit cu cât de multe ai bifat de pe to do list. Zgomotul, graba, somnambulismul pe care le vedem în ochii tuturor zi de zi în drum spre job, ascund, de fapt, o mare frică. Frica de a te întâlni cu tine, odată ce ai pus stop tuturor activităților care te împiedicau să te vezi și să simți. Ne e tare frică să rămânem singuri cu noi și facem orice să evităm asta. De ce? Pentru că atunci când rămâi cu tine, ies din dulap toți monștrii pe care până atunci îi țineai adormiți. Sunt prea ocupat ca să mă ocup de ce ar conta cu adevărat.

Eu nu mai vreau să fiu ocupată

Să fac mai puține lucruri zilnic. Să îmi negociez timpul pe care îl petrec într-un proiect. Să am timp să mă uit pe pereți. Să merg la o plimbare într-o pauză. Să lucrez dintr-o cafenea. Să mă opresc când mă dor ochii de la monitor.

Să petrec mai mult timp cu oamenii pe care îi iubesc. Să am seri cu mine, în care nu fac absolut nimic important.

Să văd cu adevărat oamenii pe lângă care trec pe stradă. Să spun „bună ziua” și „cum e ziua dumneavoastră?” vânzătoarei de la Mega. Să mă deschid pentru ca și oamenii să mă vadă pe mine. Să fiu curioasă despre oamenii cu care mă întâlnesc la coadă la pâine sau cu care locuiesc în bloc.

Să mă retrag din lume din când în când, să nu fiu disponibilă ore bune zilnic sau să plec perioade mai lungi de timp doar ca să schimb peisajul nu este un capriciu, ci mai degrabă o condiție ca să fiu fericită. Spațiul, liniștea pe care le lași să se așeze, aduc o cu totul altă perspectivă. În decembrie, când am fost în Filipine, la atâtea mii de km depărtare de România, am putut, în sfârșit, să-mi văd viața întreagă și să înțeleg ce nu funcționa și ce aveam de făcut în continuare. Așa am decis să-mi iau timp pentru scris.

În liniște îmi vin ideile, în liniște mă pot reconecta la cine am devenit. Spațiul mă ajută să vorbesc cu mine. Din liniște și nefăcut nimic s-au născut atâtea idei mărețe – mărul lui Newton, Evrika din cada lui Arhimede. “Time and quiet should not be luxury items”. Pentru mine să muncesc mult, foarte mult, 8 ore pe zi, nu mai este o virtute.

Poate sunt leneșă. Și eu aș gândi asta, dacă aș fi în continuare unul dintre oamenii super-busy. Mai degrabă, aș spune că aleg timpul în favoarea banilor. Îmi doream încă de acum ceva ani să scap din corporația care mă ținea prizonieră 8 ore / zi, fără să înțeleg de ce. Și, așa cum se întâmplă mereu, dacă îți dorești ceva suficient de mult, se și întâmplă. Acum, e mai important să știu că pot fi flexibilă cu timpul meu, că pot să decid când să muncesc și când să nu.

Life is too short to be busy.

Articol preluat de pe blogul autorului

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Inceputul adevărului.Incearca și zazen.
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Excelent, cu o remarca:limba oficiala in România e româna.Aproape toti stim engleza, asa ca ce mai e de demonstrat?Infumurare, dorinta de a se da cult, ceea ce aici totusi nu-i.Am scris tocmai pt ca mi-a placut, altfel nu-mi băteam capul...Daca unii ar insera expresii in rusa, germana sau chineză?...
    • Like 0
  • Foarte tare articolul,Multumesc! Parerea mea,spusa mai pe sleau,este ca :persoanele in cauza sufera de anume inferioritate a capacitatii cerebrale,in lipsa unei inteligente naturale,o substituie cu altceva..,tocesc pe la scoli,se umplu de diplome,de titulaturi,se angajaza in ''joburi'' si ''joburi''-ca sa folosesc si eu instalata in plan general...Nivelul de constiinta se deduce din scurta pseudo-anliza facuta anterior.
    • Like 0
  • Cred ca tine de prioritatile fiecaruia. Intotdeauna facem cate un compromis: timp mai mult, bani mai putini sau bani mai multi si timp mai putini. Sunt de acord ca nu putem duce sustinut la acelasi nivel, sunt perioade si perioade. Dar nu toata lumea are abilitati de scriitor sau alte talente creative, si atunci care e alternativa? Solutia intotdeauna sta in echilibru - orice in exces ajunge sa dauneze, si prea mult timp
    liber dar si prea multa treaba :)
    • Like 0
  • Incepem sa vorbim si sa scriem ca indienii...(aia din India)
    Citez: "Foarte mulți oameni chiar nu fac nimic tangibil și, at the end of the day, câți dintre ei fac cu adevărat ceva util, care schimbă lumea în bine? Cu toate astea, suntem extrem de ocupați. Oare cu ce? Cu meeting-uri la care oamenii întârzie și apoi stau toți cu ochii în telefon? Cu emailuri irelevante? Cu speech-uri la care audiența a adormit? Cu task-uri boring, pe care le urâm din suflet, pentru că nu înțelegem contribuția noastră reală? "
    Toate, absolut toate cuvintele englezesti au echivalent in romana.
    Indienii saracii au o scuza: au fost sub dominatie britanica multa vreme.
    • Like 1
  • Eugen check icon
    Stiti rotile alea pe care alearga soarecii pana pica lati..cam asa vad viata actuala..o alergare continua sa faci chestii..ca trebuie ca nu trebuie trebuiesc bifate. Presiunea sociala isi spune cuvantul, tot timpul trebuie sa ne raportam la ce a zis unu, la ce face altul si tot asa.

    E foarte important sa stii sa zici STOP si sa vezi cumva de sus viata ta si sa iti dai seama ca ceva e in neregula si sa schimbi.

    • Like 1
  • Eu asa am setat lucrurile ca tot timpul am avut program flexibil. (Organizator evenimente sociale la un ONG)).

    Stiam care sunt dead-line-urile, pe trimestrul respectiv si le indeplineam.
    Lucram azi 12, ore, miane 12 ore, urmatoarea zi imi lua o zi libera.
    Cand era munca de conceptie, o faceam acassa. Planul evenimentelor.
    Mi-am dat seama ca in zgomotul biroului, stateam 8 ore, nu faceam mare lucru, si tot acasa, in liniste, umra sa le fac.
    Asa ca mai bine faceam acasa ce se putea, intr-o zi de gandit acasa, faceam cat in 3 zile la birou cu intreruperi, in zgomot.

    Ei cred ca ar fi bine cand e posibil, sa se lucreze pe sarcini realizate la o anumita data, si sa nu fie obligatorie prezenta. Daca omul lucreaza de la 12 noaptea la 4 dimineata cel mai bine, de ce sa fie problema cuiva.

    Imi place si ce spune Dan Negru. Daca faci ce te pasioneaza, nu mai mergi la serviciu nici o zi din vaita. Dar mi se pare destul de greu de ajuns aici.
    • Like 0
  • Ionel check icon
    Mi-a placut articolul. Din pacate, la noi trebuie sa mai curga multa apa pe Dambovita pana sa ajungem la 4-6 ore pe zi. Cred ca in 5-7 ani am putea diminua timpul de munca. Depinde de angajatori. In multe multinationale programul este de 9 ore pe zi cu o ora pauza de masa inclusa !!! Daca mai stai 2 ore in trafic dus - intors ADIO timp liber .
    • Like 1
  • D check icon
    “There is no wealth but life.”
    • Like 4


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult