Foto: George Călin/Inquam Photos
De la înființarea PLUS, la jumătatea lunii decembrie, 6.000 de oameni au devenit oficial membri și încă 10.000 așteaptă în acest moment înscrierea în partidul condus de Dacian Cioloș, spune fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, viitorul candidat al PLUS la Primăria Capitalei.
Primul test politic pe care noua formațiune îl are de trecut în reprezintă alegerile europarlamentare care vor avea loc în luna mai a acestui an. „Nu cred că răspunsul pe care îl așteaptă românii va veni de la un singur partid și cred că orice facem noi, toți cei din Opoziție, trebuie să aibă în prim plan interesul românilor. Iar interesul românilor e de a scăpa de nenorocirile de fiecare zi pe care acest guvern le face”, a declarat pentru Republica Vlad Voiculescu, care a precizat că PLUS are discuții „serioase” cu USR în vederea constiturii unei alianțe electorale.
Crede că o victorie clară a Opoziției în aceste alegeri va reașeza lucrurile în politica românească. „Cred că e datoria noastră să încercăm să ajungem la oameni să le explicăm un lucru simplu: da, unii dintre noi ne putem apăra individual, dar de construit putem construi doar împreună. Apărarea n-ar trebui să fie o soluție. E nedemn și e mare, mare păcat pentru poporul ăsta, în condițiile în care avem, probabil, cele mai bune condiții istorice pe care oamenii din țara asta le-au avut vreodată”, spune Vlad Voiculescu.
Citiți interviul pe larg:
„Ținta noastră este o nouă clasă politică în România și preluarea guvernării în 2020”
PLUS a fost lansat la jumătatea lunii decembrie. Câți membri are acum?
Sunt 16.000 de înscriși și 6.000 de confirmați. Există un proces de validare. Echipa de la centru și echipele locale trec prin documentele trimise de fiecare. Verificăm dacă condițiile din statut sunt îndeplinite și, în cazul în care vedem că este nevoie de o evaluare ulterioară, poate să dureze puțin. Un lucru la care ne uităm cu atenție este trecutul politic.
Nu acceptați traseiști din punct de vedere politic?
Mie nu îmi plac ștampilele în general, nouă nu ne plac ștampilele. Sunt oameni excepționali care au încercat acum 10 ani să formeze ceea ce s-a chemat atunci Uniunea pentru Reconstrucția României, căreia m-aș fi alăturat și eu, dacă nu plecam din țară. Eu nu cred că oamenii care au încercat în mod onest să intre în politică trebuie să poarte o ștampilă. Dar am avut destule oferte de oameni, atât de la partide istorice, cât și de la partide mai noi, care au zis: Dar venim cu toată filiala la voi... Nu se pune problema, ăsta nu e felul în care noi vrem să facem politică. Pentru mine și pentru orice om politic sau nu, una dintre cele mai mari binecuvântări este să fii înconjurat de oameni buni. Ăsta este privilegiul cel mai mare în partidul ăsta și de privilegiul ăsta am vrea să aibă parte toți cei care ni se alătură. Ținta noastră este o nouă clasă politică în România și preluarea guvernării în 2020.
Ce scor sperați să obțineți la alegerile europarlamentare?
Alegerile europarlamentare reprezintă primul test electoral pentru PLUS și este de fapt primul test electoral al Opoziției după alegerile din 2016. Cred că fiecare pas este esențial, cred că succesul nostru, al Opoziției, în alegerile astea va fi cel mai important semn că ceea ce se întâmplă de doi ani încoace e profund greșit.
„Sunt discuții foarte serioase cu USR despre o posibilă alianță”
Ultimele sondaje arată o scădere a PSD, în timp ce partidele de opoziție câștigă teren.
Dacă vorbim de cifrele coaliției de la guvernare, nu mă surprinde deloc și mă aștept ca rezultatele în alegeri să fie foarte clare, pentru că cred că sunt extrem de puțini oameni care încă nu văd ceea ce e clar ca lumina zilei: și anume că avem o coaliție de guvernare care guvernează cu și pentru infractori.
În ceea ce privește potențialul nostru succes cred că e absurd să măsori un partid la o săptămână sau două de la înființare și cred că PLUS este un partid care trebuie să arate ce poate. Și aș pune asta într-un context mai larg. Nu cred că răspunsul pe care îl așteaptă românii va veni de la un singur partid și cred că orice facem noi, toți cei din Opoziție, trebuie să aibă în prim plan interesul românilor. Iar interesul românilor e de a scăpa de nenorocirile de fiecare zi pe care acest guvern le face.
Veți candida singuri sau în alianță cu USR la europarlamentare?
Sunt discuții foarte serioase cu USR despre o posibilă alianță. Cu o alianță sau nu, cred că fiecare pas al nostru trebuie să aibă în vedere scopul mare pentru noi toți, și anume preluarea guvernării în 2020. Orice pas în altă direcție nu este decât o neghiobie.
Negociați cu PNL?
Cu orice partid din opoziție, în special cu USR și PNL, cred că discuțiile trebuie să fie în contextul pe care l-am menționat mai devreme. Cred că sunt oameni buni și la USR, și la PNL și cred că oamenii buni trebuie să construiască punți.
Fiecare zi care trece fără să aflu de o nouă mizerie din partea coaliției de guvernare pare o binecuvântare. Sentimentul pe care îl am în fiecare zi seamănă cu cel pe care îl aveam când eram copil și mergeam seara de la bunica mea spre casă și erau câțiva câini liberi pe drum și trebuia să mă uit mereu în urmă să mă asigur că nu sunt mușcat.
Până acum, românii nu au fost foarte interesați de alegerile europarlamentare. Care este, în opinia dvs. miza lor de această dată?
Cred că sunt extrem de importante pentru cel puțin trei motive: Unu, este primul text electoral și rezultatele alegerilor vor conta,și nu peste un an, ci imediat. O victorie clară a Opoziției în aceste alegeri va reașeza lucrurile în politica românească, putem fi siguri de asta. Urmează alegerile prezidențiale, care întotdeauna au reașezat lucrurile în peisajul politic românesc. E devreme, pentru că alegerile parlamentare sunt peste doi ani, dar e în același timp și foarte târziu, Încă doi ani cu actuala coaliție de guvernare înseamnă un dezastru pentru România. Fiecare zi care trece fără să aflu de o nouă mizerie din partea coaliției de guvernare pare o binecuvântare. Sentimentul pe care îl am în fiecare zi seamănă cu cel pe care îl aveam când eram copil și mergeam seara de la bunica mea spre casă și erau câțiva câini liberi pe drum și trebuia să mă uit mereu în urmă să mă asigur că nu sunt mușcat. Al doilea motiv -ce s-a întâmplat în ultimii doi ani ne-a arătat cât de importantă este apartenența noastră la această construcție extraordinară, care este Uniunea Europeană.
„Mă bucur că actualul președinte și-a anunțat candidatura”
Dacă nu am fi fost în Uniunea Europeană, vă puteți ușor imagina ce s-ar fi întâmplat cu sistemul de justiție, ce s-ar fi întâmplat cu presa, ce s-ar fi întâmplat cu ONG-urile și ce s-ar fi întâmplat cu fiecare cetățean al acestei țări. În final, despre asta este vorba, despre măsura în care un Guvern își respectă cetățenii. Guvernul actual nu lucrează pentru cetățenii României, Guvernul actual lucrează pentru sine și pentru o serie de oameni certați cu legea. Politicienii își fac propriile legi care să îi avantajeze, e valabil nu numai în sistemul de justiție, ci pentru toate celelalte sisteme care au legătură su statul. Esența unei guvernări autoritare se vede cel mai bine în felul în care este tratat omul de rând în tot ceea ce are legătură cu statul. Felul în care ești tratat în spital - dacă ești parte a unei clici politice ești tratat diferit, felul în care îți este tratat copilul la școală, felul în care ești tratat de administrație, de ANAF, felul în care ești tratat de sistemul de justiție. Al treilea punct este ceea ce se va decide în perioada următoare la nivel european - vorbim de un nou buget, vorbim de o nouă Comisie, vorbim de viitorul României în această nouă construcție căreia îi aparținem și care este, pentru România, nu doar o gură de aer proaspăt, ci singurul sol solid pe care putem construi. Fără Europa, parcursul istoric al acestei țări este în pericol.
Ați menționat alegerile prezidențiale. Va avea PLUS propriul candidat, pe Dacian Cioloș, pe care îl va susține la alegerile prezidențiale, sau îl va susține pe actualul șef al statului, Klaus Iohannis?
Cred că e devreme să facem predicții. Mă bucur însă că actualul președinte și-a anunțat candidatura. Partidul va avea prima convenție națională pe 26 ianuarie, vă pot spune că acest punct nu e pe agenda acestei convenții, dar PLUS va lua o decizie în legătură cu asta la timpul potrivit.
Ce se află pe agenda convenției?
Pe 26 ianuarie este prima convenție a partidului, se vor stabili organele de conducere ale PLUS, conform actualului statut, se va discuta strategia partidului pentru alegerile europarlamentare și va fi prezentată, de asemenea, lista candidaților, urmând ca aceasta să fie validată de partid, fie în aceeași zi, fie la câteva zile distanță.
„Am călătorit des în țări care tocmai aveau președinția Consiliului. E o sărbătoare națională în general”
Recent am văzut intervenția la BBC a ministrului de Externe, în urma căreia jurnalista exclamă „Este absurd!”. Premierul Viorica Dăncilă spune că România a „devastat” state puternice. Având în vedere aceste două imagini, cum credeți că va arăta președinția românească a UE?
Cumva, trăim în țara lui Caragiale. Și, dacă încercăm să luăm o anumită distanță avem destule motive să râdem în fiecare zi. Când te apropii, te îngrozești. te îngrozești de realitățile cu care Românii se confruntă în fiecare zi. Sute de mii de oameni care nu au acces la servicii medicale, deloc, milioane de români care au acces la un sistem de educație de proastă calitate, un sistem de educație falimentar, sute de mii de copii, de bătrâni, de oameni vulnerabili care trăiesc dincolo de limita sărăciei. Un cocktail făcut din aceste esențe tari la care se adaugă miniciunile sfruntate ale Guvernului și prostiile debitate în fiecare zi dau un gust foarte amar. O să avem în următoarele 6 luni ocazia să arătăm Europei și ce avem bun în țara asta și sper că acei puțin profesioniști buni pe care îi avem în administrație și acei profesioniști români care lucrează în instituțiile europene și din fericire sunt destui să poată să salveze fața României în Europa. Personal, atât când am fost ministru, cât și profesionist în domeniul financiar am călătorit des în țări care tocmai aveau președinția Consiliului. E o sărbătoare națională în general. Sunt evenimente în fiecare oraș mare din țară, sunt evenimente emblematice pentru o asemenea ocazie. O țară mai mică sau mai mare conduce practic un întreg continent. E un motiv de mândrie și o ocazie extraordinară să arăți ce ai mai bun și să gândești, împreună cu liderii mari ai Europei, la viitorul împreună al acestui continent. Nu văd nimic, nu simt nimic, simt doar o mare rușine față de ceea ce acest Guvern a făcut și continuă să facă. Și furie față de încercările golănești ale multora din acest Guvern de a-și justifica propria nemernicie prin cele mai absurde argumente. Și interviul dlui. Meleșcanu de la BBC e emblematic. Nu am văzut niciodată, niciodată, un ministru de Externe care să se prezinte așa de rău. Și rareori, foarte rar, îți poți imagina un reporter BBC care îi e nevoit să îi spună unui ministru: „This is absurd”.Ceea ce face și ceea ce rostește acest Guvern nu are niciun sens.
„Primăria Capitalei este o redută. E redută care trebuie câștigată de Opoziție”
Ați anunțat că veți candida la Primăria Capitalei. Dacă veți câștiga, ce vreți să faceți în primele șase luni?
Primăria Capitalei este o redută. E redută care trebuie câștigată de Opoziție. Și asta pentru multe motive, nu numai pentru ce trebuie făcut aici în capitala țării, ci pentru ceea ce trebuie să se întâmple în toată țara. În ultimele decenii, niciodată Opoziția nu a câștigat alegerile parlamentare înainte să fi câștigat Primăria București. Cine locuiește în străinătate sau merge în vizită pe acolo aude că există români capabili, români cinstiți și că, în general, poți să faci treabă cu românii. Cred că nu ar trebui niciodată să ne îndoim de ceea ce suntem și ceea ce putem noi, românii. Și o demonstrează cu vârf și îndesat fiecare român plecat la muncă în străinătate, fiecare român care reușește aici în România. Dintre toți acești români care vor, pot și sunt oameni cinstiți, foarte, foarte puțini găsești în administrația publică. Ceea ce am văzut eu în 2016, ceea ce am văzut în toți anii de când am început MagiCAMP, ceea ce am văzut în toată munca mea, atât în domeniul financiar, cât și în domeniul non-profit este o renaștere a unei dorințe foarte aprige a unor români de a face ceva în interesul public. Principalul meu scop în politică și principala noastră misiune, a oamenilor noi în politică este să aducem oameni capabili, oameni cinstiți în administrația românească. Pentru mine, acesta este un lucru esențial și asta am de gând să fac și la Primăria Capitalei.
Să vin cu o echipă care să vrea să servească fiecare cetățean al Bucureștiului, o echipă care, în loc să dea vouchere, să fie în stare să implementeze proiecte mari, proiecte de infrastructură rutieră proiecte de infrastructură a energiei, proiecte de infrastructură sanitară, care să facă o diferență în viața Bucureștenilor. O echipă care în loc de paranghelii și de beculețe să aibă grijă de sănătatea bucureștenilor, de competitivitatea acestui oraș și de oamenii vulnerabili din acest oraș. Orașul ăsta a încetat de mult să fie o comunitate, orașul ăsta s-a transformat într-un puzzle format din oameni și locuri care nu prea mai au nimic în comun unele cu altele. E șocant pentru cineva care vine dintr-un loc în care oamenii au o oarecare mândrie a locului de unde provin cât de puțini oameni simt că aparțin acestei comunități. Cât de puțini oameni au sentimentul că aici vor să construiască. Pe scara nevoilor un sentiment de bază este apartenența - sentimentul că faci parte dintr-o comunitate care are grijă de tine și la care vrei să contribui. Asta trebuie să construim în București și asta asta trebuie să construim în România.
Există o bună parte a României, oameni cu bun simț, care nu sunt atât de conectați. Ce trebuie să facem noi, care am mers la proteste, care înțelegem ce se întâmplă, care vedem în fiecare zi că țara asta nu merge într-o direcție bună este să mergem către ceilalți. Eu cred foarte tare că nu cuvintele ne vor aduna, ci faptele.
Cum credeți că veți reuși să îi convingeți pe oameni să meargă la vot?
Cred că e datoria noastră să încercăm să ajungem la oameni să le explicăm un lucru simplu: da, unii dintre noi ne putem apăra individual, dar de construit putem construi doar împreună. Apărarea n-ar trebui să fie o soluție. E nedemn și e mare, mare păcat pentru poporul ăsta, în condițiile în care avem, probabil, cele mai bune condiții istorice pe care oamenii din țara asta le-au avut vreodată - suntem membri ai celei mai puternice alianțe militare din lume, suntem în cel mai exclusivist club din UE, nu avem vreun război care să ne afecteze direct, avem oameni educați, posibilitatea de a călători, în străinătate știm ce vrem, știm încotro ar trebui să meargă țara asta. Cred că avem o datorie față de noi înșine să construim aici. Sunt convins că putem reuși. Cred însă că nu vom reuși decât dacă ne mobilizăm cu toții împreună. Nu cred că ceea ce se va întâmpla în următorii doi ani este doar responsabilitatea celor care au intrat în politică. Fiecare om care înțelege ce se întâmplă trebuie să se gândească la un lucru simplu, la a ne regăsi unii pe ceilalți. În momentul ăsta în societate există câteva sute de mii de oameni, poate un milion, poate două, care sunt suprasaturați cu informație și sunt exasperați de ceea ce se întâmplă. Sunt oamenii pe care îi vedem la proteste. Există o bună parte a României, oameni cu bun simț, care nu sunt atât de conectați. Ce trebuie să facem noi, care am mers la proteste, care înțelegem ce se întâmplă, care vedem în fiecare zi că țara asta nu merge într-o direcție bună este să mergem către ceilalți. Eu cred foarte tare că nu cuvintele ne vor aduna, ci faptele. Cred că partea cea mai activă din punct de vedere civic și din punct de vedere economic trebuie să își aducă aminte că nu putem merge mai departe decât împreună cu acea mare parte a societății care s-a cam săturat de politică, pentru că politica a fost văzută ca un scandal perpetuu. Trebuie să ne regăsim și între cele două Românii ar trebui să fie un plus.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Să-i votăm, să ajutăm la schimbarea nemernicilor, apoi să-i susținem, să-i facem înțeleși in toate mediile, să-i supraveghem și să-i amendăm dacă o iau pe urmele psdalde. Și mai încet cu citatele din biblie. Nu ajută la nimic. Doar la menținerea umilinței, obedienței față de "putere", a ignoranței. Sunt multe ale cărți, mult mai pline de morală și învățăminte in literatura universală. Nu doar aceasta carte scrisă de cei ce au vrut, permanent, să domine societatea, prin semănarea fricii.
Ma asteptam macar sa numeasca problemele pe care le are Bucurestiul, ghetoul de langa Centrul Vechi, si altele similare, si sa spuna ce va face cu privire la ele.
Ma asteptam sa spuna ca dezinfectantele folosite in spital vor fi testate de oameni care nu vor lua bani ca sa spuna ca sunt bune, cand de fapt sunt indoite cu apa.
Tara asta traieste in sistemul asta de spaga, de "aranjamente", de micI "ciubucuri" de pe vremea fanariotilor (de fapt chiar dinainte); Crezi ca mentalul comun se va schimba?
Boc a taiat salarii / pensii etc. Ce a urmat, bine stii.
Mai inainte Constantinescu a promis eradicarea comunismului, meritocratie, noi valori... Ce crezi? Mai tii minte afacerile Tigareta? Nu a putut nici el sa stea deoparte, ba- de prost ce era a fost si prins, Evident - a reusit cumva sa dreaga busuiocul insa dupa el....alt praf, alt jaf, "legitimat de masele largi, muncitoresti" ;
Deci, tu ai, in aceste conditii, sperante?