Foto: Guliver/Getty Images
Când băiețelul meu avea câteva luni, mă împrietenisem cu o mămică un pic mai tânără decât mine, care avea și ea un bebeluș și locuia în apropiere. Obișnuiam să o caut cu privirea când ieșeam la plimbare cu cel mic și îmi plăcea să vorbesc cu ea despre copiii noștri în timp ce împingeam cărucioarele pe străzile din cartier. După ce ne-am întors la serviciu, eu la ziar, iar ea la corporație ne mai întâlneam doar întâmplător în drum spre metrou, iar pe băiețel îl mai vedeam în parc cu bunica - crescând, vorbind, înflorind de la o săptămână la alta. De la o vreme am observat că bunica e mereu singură: așa am aflat că tânăra familie și-a luat copilul și a plecat undeva în Irlanda. Îmi mai aduc aminte de o mămică veselă pe care am cunoscut-o în parcul de lângă bloc: băiețelul meu, care tocmai începuse să meargă, obișnuia să se joace împreună cu al ei. După un timp nu i-am mai întâlnit și am crezut că s-au mutat din cartier. Se mutaseră, dar nu doar într-un alt cartier, ci și într-un alt stat, în Franța.
Luna trecută, un băiat povestea într-un grup de copii că va merge la altă școală - în Australia! Cea mai bună prietenă a fiului meu ar putea pleca și ea din țară, împreună cu familia, dacă părinții ei își vor găsi în străinătate un serviciu care să îi mulțumească.
Îmi apar, deseori, pe wall-ul Facebook poze cu copii născuți aici, care urmează să devină, dacă nu sunt deja, cetățeni ai altor state europene. Într-o fotografie pe hârtie, dintr-un album de familie, îl văd pe soțul meu ridicându-și spre tavan fina în vârstă de vreo doi ani. Într-o fotografie nouă, din pixeli, o văd cu picioarele pe pământ - o adolescentă mai înaltă decât mine care trăiește cu familia într-un orășel din Germania. Este și ea un alt copil pe care România l-a scăpat din brațe așa cum a scăpat din brațe sute și sute de mii. Fără să clipească și fără să îi pese. Potrivit unei analize publicate în Revista Română de Statistică și citate de Edupedu, aproape 500.000 de copii și adolescenți, cu vârste între 0 și 19 ani, au emigrat din România în perioada 2007-2017. Asta în condițiile în care, potrivit unui raport al Curții de Conturi prezentat marți de Digi24, numărul copiilor cu vârste între 0 și 4 ani care trăiesc în România s-a înjumătățit față de 1990.
Totodată, din ce în ce mai mulți copii români se nasc în afara granițelor. Precum nepotul meu. Precum sora lui ce urmează să vină pe lume. Precum copilul prietenilor mei, care mi-a urat de curând „La mulți ani” într-o română perfectă cu un perfect accent britanic.
De fiecare dată când aud că o familie cu copii pe care o cunosc emigrează sau se gândește serios să emigreze îmi îngheață inima. Pentru că îmi dau seama că acum pleacă din țară acei oameni de 30, 35, 40 de ani, care au rămas pe poziții în toată această lungă perioadă de democrație originală, tranziție continuă, furt sistematic, umilință perpetuă. Au rezistat, au luptat și au trăit cât au putut de frumos în ciuda tuturor greutăților, dar se văd nevoiți să își pună la adăpost copiii de un sistem ce pare că nu se va mai face niciodată bine. După 10-15-20 de ani de muncă simt că viața în România e o bătălie care nu merită dusă. Cel puțin nu de un copil. Nu de copilul lor.
De când era foarte mic, copilul meu crede că România e cea mai tare țară de pe Pământ. I-am improvizat odată o cască de astronaut pe care am lipit o etichetă cu NASA. S-a enervat, m-a pus să o rup și să fac alta pe care am scris ASR - Agenția Spațială Română, că doar el e român. Desenează tricolorul în fel și chip și peste tot. Se uită la meciurile din Champions League și ne întreabă unde e echipa românească. „Păi, nu e”, îi răspundem. „Dar o să fie”, spune plin de siguranță. Crede în România, așa cum crede în Moș Crăciun și sunt convinsă că niciuna dintre aceste credințe nu este o naivitate. Țin de un proces formator în care se creează trăsături precum sentimentul de apartenență, încrederea în viitor, speranța ori spiritul generozității. Și e nevoie ca nenumărați copii, bine educați și bine îngrijiți, să creadă de când sunt mici în viitorul locului în care s-au născut, pentru ca atunci când se fac mari să poată contribui la acel viitor.
Exodul copiilor este de fapt exodul speranței și e de neîndurat să auzi cum, în țara astfel golită, sună fals zgomotul trompetelor de partid. Care spun ce? Că Europa vrea să ne îngenuncheze, că străinii vor să ne jecmănească de comori, că homosexualii vor să ne fure copiii. Și cine sunt cei care spun asta? Cei care ne-au îngenuncheat, cei care ne-au jecmănit, cei care au alungat elevii și studenții din țară, cei care au furat de la copiii săraci și le-au trimis părinții departe, iar pe ei i-au lăsat să trăiască în mizerie și în suferință. E de necrezut cum unii, mulți la număr, îi cred și se uită chiorâș să nu ne ia străinii luciul de pe clanțe, când noi stăm cu casa goală din cauza hoților de dinăuntru.
Există studii care arată clar criza de capital uman prin care trece România și consecințele devastatoare pe care le va avea acest lucru peste câteva decenii. Există prognoze care arată limpede că peste câteva zeci de ani pur și simplu nu va mai avea cine să ne plătească pensiile. Experții în educație, dar și cei în mediul de business avertizează că, dacă România nu va opri exodul de talente și nu se va concentra pe creșterea calității educației și a serviciilor din sănătate, nu va putea face față provocărilor economice și sociale care stau să vină. Nu mulți dau importanță acestor scenarii extrem de plauzibile- poate din lipsă de perspectivă, poate din inconștiență, poate pentru că se gândesc că o să ne adaptăm și o să ne descurcăm cumva când va veni urgia. Așa este, oamenii sunt buni la a face față diferitelor situații de criză: orașe culcate la pământ de bombardamente s-au ridicat, populații decimate de genocid au mers mai departe, comunități sărăcite s-au reinventat și au prosperat. Oamenii au o tărie incredibilă atunci când luptă pentru un scop, când visează și când speră. Ce mă înspăimântă cel mai tare este că, dacă o ținem tot așa, în România, nu va mai avea cine să viseze și să spere. Și vom fi doar noi, niște pensionari amărâți care-și târăsc zilele într-o țară ca o scară decrepită de bloc comunist. Noi și câțiva tineri șomeri, de care n-am avut grijă când erau mici și care n-au avut unde să se ducă în altă parte.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iar dacă guvernanții nu vor lua nicio masură în acest sens, adică scăderea Corupției. căci de aici pleacă totul, atunci în 2 generații nu va mai exista România și pe aici se va vorbi probabil rusă, maghiară sau chineză ca limbă nativă.
Acesta iarăși este un lucru bun, căci popoarele și națiunile se nasc, trăiesc și mor la fel ca indivizii doar că în cicluri mai lungi, este atât de simplu, istoria o arată de altfel.
Popoarele și națiunile care iși pierd la un moment dat rațiunea de a exista, arătată prin Coeziunea între membrii acesteia, va dispărea, căci fiecare membru al acesteia își caută scăparea unde vede cu ochii în loc să lupte și să lucreze pentru binele comun. Lucru care se intamplă deja de zeci de ani în Românica și nu de ieri ....
Este timpul probabil ca alte popoare "adevarate" să ia locul românilor și cu asta basta. Cine merită supravietuiește iar cine nu dispare, asta-i legea firii și este foarte bine așa!
La mulți ani, români, oriunde vă aflați!
Parintii parintilor nostri se plangeau de foame, de razboaie si de copiii care le mureau inainte de 4 ani. Haideti sa vedem si partea plina a paharului
Bucurati-va pentru ei, au o alta viata, mai buna, pe care au ales-o copiii dvs maturi si responsabili.