Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Întinzându-se mai mult decât este plapuma, guvernul trebuie să găsească rapid un pled pentru picioarele rămase pe afară, în frig. Și se împrumută, amanetând viitorul copiilor noștri

Oameni pe strada - 2024

Foto: Radu Razvan / Alamy / Profimedia

Guvernul vrea să împrumute de pe piață luna aceasta suma de 7 miliarde de lei. De fapt, nu vrea. Este obligat să o facă, pentru că toate cheltuielile statului neacoperite de taxe și alte „venituri” nu au din ce să fie plătite. Întinzându-se mai mult decât este plapuma, guvernul trebuie să găsească rapid un pled pentru picioarele rămase pe afară, în frig. Și se împrumută.

De fapt, noi suntem cei care ne împrumutăm. Cam cu 80 de euro/persoană, adică vreo 320 de euro/ familie (2 adulți, 2 copii). Ar trebui, citind asta, să privim în ochii copiilor noștri. Și, pentru că nu prea avem o reacție la așa ceva, aprobând tacit acest model păgubos, să recunoaștem cu toții că nu avem nicio problemă cu asta. Că nu ne interesează viitorul lor. Și că termenul scurt este mai important. Pe termen lung suntem toți morți, nu-i așa?

Când se împrumută, statul ia din banii pentru investiții private. Fie direct, fie prin dobânzile prohibitive care nu au cum să scadă cu statul călare pe sursele de finanțare. Oricum dobânzile de la noi sunt deja mai mari față de multe țări din Piața Unică cu care ar trebui să concurăm în materie de competitivitate. De vină fiind băncile, desigur. Fără investiții în mediul privat, nu apar și nu se dezvoltă locuri de muncă. Viitorul copiilor noștri îndatorați de noi este și mai sumbru. Nu se dezvoltă producția locală și importăm tot mai mult din ce nu mai producem. În plus, plătim mereu prețuri mai mari și mai volatile decât alții.

Evident, discuțiile electorale le purtăm pe lângă acest subiect. Și alte subiecte. E mai important să știm ce mai mănâncă, cu ce se îmbracă și ce istoric au aleșii noștri și nu ce soluții au la această fundătură.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • ceb check icon
    ...."noi suntem cei care ne împrumutăm". Nu prea: se "imprumuta" numai categoriile sociale vulnerabile, ce conteaza numai la numaratoarea voturilor. Neo-aristocratia parlamentara, noua clasa conducatoare, are statut "special", ce-i permite sa bage adanc mana in buzunarul statului pentru diverse "nevoi nenominalizate". Legal! Pentru ei si urmasii lor, urmeaza epoca de huzur si va exista intotdeauna suficienta "plapuma". N-au ce sa-si reproseze cand se uita in ochii copiilor lor, pentru ca le asigura cel mai luminos viitor posibil.
    • Like 1
    • @ ceb
      Solutia ar fi ;
      ;Reducerea aparatului administrativ din toate institutiile Statului , secretari de Sata-n Stat, etc,,
      ---Reducerea pensiilor nesimtite pana la limita bunului simt adica pe principiul contributivitatii ,,
      -- Implicarea celor de la ANAF in colectarea datoriilor catre Stat , tva ,taxe-impozite ,etc,,
      • Like 0
  • Mihai check icon
    Nu-i nicio problema ca de la anul se va introduce impozitul progresiv astfel ca statul va incasa direct peste 60% din ceea ce produce salariatul la care se mai adauga TVA si alte taxe locale. Mediul privat trebuie sa devina un sclav fiscal care sa duca in spate feudalii de la stat.
    • Like 1


Îți recomandăm

11 septembrie 2001 / sursa foto: Profimedia

Acum 25 de ani, frica avea o adresă. Avea o dată, un contur de zgârie-nori și un nume pe care toată lumea îl putea pronunța. Pe 11 septembrie 2001, pericolul a apărut ca ceva vizibil, ceva ce puteai filma. Astăzi, aceeași frică circulă printr-un SMS, o voce clonată la telefon sau un link care pare aproape corect. Nu mai are contur de oraș. Tocmai de aceea, foarte mulți oameni au încetat să îi mai acorde atenție.

Citește mai mult

Sandra Paul

La 16 ani, Sandra Paul știe deja că performanța nu arată întotdeauna ca o medalie de aur. Uneori arată ca o dimineață începută prea devreme pentru un antrenament. Alteori, ca un robot care nu funcționează după zeci de încercări. Sau ca o zi în care trebuie să alegi între o petrecere și câteva ore de studiu în plus.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon De la joacă la teme: cum amenajezi o cameră de copil care crește odată cu el

Toamna schimbă ritmul întregii familii. Copiii s-au întors la școală, vacanța a lăsat loc temelor, proiectelor și dimineților în care fiecare minut contează, iar camera copilului începe din nou să îndeplinească mai multe roluri în aceeași zi. Este dormitor, loc de studiu, spațiu de joacă, bibliotecă și - pentru copiii mai mari - primul teritoriu al casei pe care încep să-l simtă cu adevărat al lor.

Citește mai mult