S-a întâmplat joia trecută, când o cursă Alaska Airlines de la Washington DC la San Francisco a avut o întârziere de șase ore din cauza unui far ce nu funcționa. Avionul a decolat abia la 22:26 din capitala Americii, după intervenții tehnice și nervi întinși la maximum. În aeronavă s-a aflat și socrul meu, cel care mi-a povestit filmul serii. Toți pasagerii au fost îmbarcați la timp, ținuți două ore în avion, apoi coborâți și duși înapoi la poarta de îmbarcare pentru ca problema tehnică să poată fi rezolvată.
Interesant e însă ce s-a întâmplat în orele petrecute de pasageri în avion, în așteptarea zborului. Pe culoarul aeronavei a apărut o doamnă cu o cutie de bomboane în mână, oferindu-le tuturor ciocolată și petrecând timp în dreptul fiecărui rând de scaune.
Doamna se numește Nancy Pelosi, membru al Partidului Democrat din SUA și, potrivit Wikipedia, prima femeie, primul californian și primul italian american din istoria Statelor Unite ale Americii care a deținut funcția de președinte al Camerei Reprezentanților. Are 83 de ani și i-a condus pe democraţii din Camera Reprezentanţilor timp de 20 de ani. “Am întrebat-o pe doamna Pelosi dacă este obosită. Mi-a spus: <<Nu sunt niciodată obosită pentru că mănânc ciocolată!>>. Acum 10 zile am avut ocazia să-l întâlnesc și să-l ascult pe Mitt Romney. Mi-am dat seama că adevărata Americă are politicieni care sunt bine educați, foarte omenoși și sper că acest tip de personalități să apară și în viitor, pentru a înlocui excepțiile ciudate din politica actuală a SUA”, povestește socrul meu, stabilit în America încă din anii ‘90. Ciocolata cu pricina și conversația plăcută întreținută de politician cu pasagerii au înviorat atmosfera din avion și au făcut obiectul unor postări de tot Like-ul.
Întâmplarea trăită și povestită de socrul meu mi-a adus aminte de o alta, de data asta una curat dâmbovițeană. Cu ceva luni în urmă, mă întorceam de la București la Cluj cu o cursă Tarom. Avionul a decolat cu întârziere, adică în parametrii absolut normali pentru compania cu care am zburat. Printre pasageri - actuali parlamentari cu state vechi de plată în Senat și Camera Deputaților, politicieni printre care și un fost premier. Se hăhăiau (scuze pentru cuvântul ales, dar pur și simplu nu găsesc altul care să descrie corect situația) în singurul local de la zboruri interne, unde un sandviș și o cafea costă cât o garsonieră-n Berceni (exagerez, știu, dar sunt prețuri de care nu te apropii nici în zi de salariu). Au interacționat ei între ei de când i-am zărit până când ne-am urcat în avion. Nicio vorbă schimbată cu oamenii din jur, niciun contact cu lumea-nconjurătoare. S-au urcat în avion și au ocupat primele rânduri, să nu uităm unde ne e locul. Sigur, nici eu nu vorbesc cu necunoscuți pe aeroport. Și eu am avut noroc și am prins locuri în primul rând în avion....de două ori, în X ani de când călătoresc așa. Dar eu nu ocup o funcție publică pentru care m-au votat niște oameni. Și nici nu mă duc la anu’ să cer noi voturi. Ei o fac! În mod direct, prin propriile candidaturi, sau indirect, prin cei pe care îi susține partidul. De aia zic că n-ar fi stricat măcar un “Bună seara!” spus mulțimii obosite de atâta stat la coadă în fața ghișeul de îmbarcare. Căci Omenia lipsește cel mai tare când citim listele de candidați și ce-i caracterizează.
Și-mi zboară din nou gândul la povestea cu congresswoman Nancy Pelosi, cât de natural a luat cutia de bomboane și a mers la fiecare pasager, republican sau democrat, să schimbe o vorbă într-un moment destul de prost. Sigur, sunt puțini ca ea și-n Statele Unite. Dar tot e bine decât mai deloc, ca prin părțile noastre.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Exista un public care de niste sute de ani s-a format intr-o democratie, a trait intr-o alta atmosfera, fata de noi. Un public care s-a invatat cu anumite pretentii si exigente. Acolo politicienii stiu ca daca nu sunt modesti si zambitori in relatia cu publicul, acesta le intoarce spatele.
Exact ca la vedetele de la Hollywood. Oricat de rau iti e, oricat de suparat esti, cand iesi din hotel zambesti larg, faci foto si dai autografe. Si asta nu e o forma de ipocrizie ci felul in care iti arati aprecierea pentru cei care te asteapta pe trotuar. E modul in care iti formezi un public, modul in care ajungi sa ai fani. Sunt cei care vor veni la concerte sau vor cumpara biletul la cinema sau vor da un ban pe CD-ul tau sau pe DVD. Sunt cei care vor scrie ceva de bine despre tine pe Facebook, iti vor da Like si vor dormi cu afisul tau pe perete.
La fel si politicienii cand asteapta votul tau la urne. Fara public nu valorezi nimic. Nu existi fara sustinerea lui. Si daca publicul are o certa calitate atunci si politicienii au o certa calitate. Asa cum nu o sa vezi niciodata un manelist la Ateneu ascultand un concert de Wagner. Dar lucrurile astea se formeaza in sute de ani de politica, alegeri, voturi, dezbateri, critici, dezvaluiri, combatere a derapajelor, sanctionari cand se incalca legea etc. Nimic nu apare intamplator, tarile astea n-au progresat din greseala.
Relatia cu publicul e mult PR, doar asa poti sa ai oameni langa tine. Meseria o cere. Sunt job-uri care nu se pot face decat cu public si prin public.
E ca la ghiseu sau la magazin sau la hotel/restaurant (la noi lipseste cu desavarsire cu toate ca meseria o cere) ca cei din spatele biroului sau din sala de vanzare sau din hotel sa-ti zambeasca, sa te ajute, sa te asculte, sa te inteleaga.
Munca cu publicul e grea, dificila si stresanta (nu stiu daca nu este chiar un spor de lucru cu publicul), dar un profesionist si un om de caracter aduce putina empatie, zambet si bunavointa in relatia cu cel care vine la el (nu e cazul la noi).
Aplaneaza situatii, discutii, conflicte si incearca sa gaseasca solutii (nu e cazul la noi).
Il serveste, il consiliaza si are rabdare sa faca 7 probe si la final sa cumpere doar perechia aia de manusi, pentru tanti Aglaia (nu e cazul la noi).
D-na Pelosi la cei 83 de ani ai sai nu cred ca mai e interesata de nu stiu ce succes personal in cariera politica, dar sigur e interesata sa-si onoreze numele, functia si partidul din care provine. E interesata ca pana la sfarsitul sfarsitului sa-si mentina aproape oamenii.
La fel ca regina Angliei. Pana la final si-a slujit tara, indiferent cat de rele au fost unele zile, indiferent de ce se intampla, era acolo, la datorie. Demnitatea cu care a strabatut deceniile, echilibrul, puterea de a le duce pe toate, responsabilitatea cu care s-a achitat de sarcini totul contureaza o personalitate absolut deosebita.
Iata cum niste trasaturi de caracter uneste politicieni, functionari, lucratori comerciali, chelnari, vedete, receptioneri si regine. Lumea e frumoasa.
La noi, nu stiu ce sa mai spun despre noi. Am epuizat epitetele, cuvintele usturatoare, cuvintele critice. E multa dezamagire si nimic nu pare a se ameliora. Suntem prinsi intr-o plasa pe care nu reusim sa o taiem. De la comunistul de omenie Iliescu, la nefericitul invins de securitate Constantinescu, la grobianul afemeiat, corupt si afacerist Basescu (n-am sa uit cum s-a dus in Piata Universitatii in noaptea alegerilor si a dat pe gat o sticla cu sampanie, cred ca era si cam alcoolic), pana la absentul si total necomunicativul Iohannis care si-ar fi dat si un rinichi numai sa nu-l deranjeze nimeni cu nimic, am experimentat de toate.
Sunt curioasa (cuvant total nepotrivit) sa vad ce ne aduce Mosul pentru anul 2024. Si cand te gandesti ca vom fi sub zodia Dragonului de Lemn conform zodiacului chinezesc, parca vad la orizont niste batalii sterile duse intr-un limbaj de lemn.
Legat de politicienii locali din aeroport, mai important e cum au facut banii pe care ii cheltuie in localele de lux decat faptul ca le frecventeaza. Apoi cum nu ma astept sa ma salute un necunoscut in avion, de ce m-as astepta sa o faca un politician. Si cine a avut o experienta cu un astfel de individ, sigur prefera sa fie ignorat decat sa asculte non stop propaganda de partid.