Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Iranul se retrage din Acordul nuclear. Trump anunță o ripostă „poate într-o manieră disproporționată” dacă Iranul lovește vreo țintă americană

 Qasem Soleimani

Foto Guliver/Getty Images

Iranul a anunţat că nu va mai respecta angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear convenit în 2015 cu şase puteri occidentale, inclusiv în privinţa îmbogăţirii uraniului, dar că va colabora în continuare cu agenţia de supraveghere a Naţiunilor Unite, IAEA, potrivit televiziunii de stat din această ţară, transmite Reuters, preluat de News.ro. SUA s-au retras din acest acord în 2018.

Decizia Iranului vine după uciderea de către SUA, într-un atac aerian, a generalului Qassem Soleimani.

Potrivit unui comunicat al guvernului, citat de postul de televiziune, Iranul nu va mai respecta nicio limită stabilită în acordul din 2015 pentru capacitatea sa de îmbogăţire a uraniului, sau pentru cercetările şi dezvoltarea în domeniul nuclear.

Din acest moment, activităţile Iranului în domeniul nuclear vor fi bazate pe nevoile Iranului, se mai arată în comunicat.

Iranul va inversa aceste măsuri dacă Washingtonul va ridica sancţiunile impuse Teheranului, mai adaugă sursa menționată.

Avertismentul lui Trump 

Statele Unite vor riposta rapid, „poate într-o manieră disproporţionată", dacă Iranul loveşte orice ţintă sau persoană americană, a avertizat, pe Twitter, preşedintele Donald Trump, potrivit Agerpres.

„Aceste postări media vor servi drept notificare către Congresul Statelor Unite; în cazul în care Iranul va lovi orice persoană sau ţintă aparţinând Statelor Unite, SUA vor răspunde rapid şi complet, poate într-o manieră disproporţionată. O astfel de notificare nu este necesară, dar este totuşi făcută!" a precizat Trump în postarea sa.

Foto Guliver/Getty Images

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ceva cu sens : Iranienii nu sunt teroristi dar daca devii "TINTA" si mai ales "TINTA" americanilor in mod particular devii automat ceva de care te poti debarasa. Este un joc periculos de ambele tabere ( cam stupid ) dar ucigator pentru victimile colatarale provocate de ricoseurile si inclestarile marilor puteri ( cei nevinovati via 9/11 ). America este la un "bocanc" departare de suprematia mapamondului ii mai deranjeaza lumea araba cu doctrine religii si alte marafeturi cum ar fi resursele naturale CONSISTENTE aflate in Middle Est precum si speech-urile lui Joe Biden...( zambesc ). Acum citeam mai jos "Occident"....ce mai inseamna spre exemplu "occident" pentru Rusia : ceva de unde sa te imbogatesti. Dragilor traim in era nationalismului..."ce e bun pentru tara este bun tot pentru tara".
    • Like 0
  • mike mike check icon
    Apoi sa stiti ca daca Iranul trage vreun glont spre vreo baza americana, cele 52 de situri se evapora in cateva minute. De asta sa fiti sigura. Asta pățesc teroriștii care ataca Occidentul. Cred ca "mesajul" a percutat in Iran, si nu numai. Cred ca unii lideri neo comunisti se vor gândi de două ori înainte să mai facă vreo prostie.
    • Like 0
    • @ mike
      Parerist check icon
      Teroristii care au atacat occidentul pana acum au fost sunni, educati in scoli si de catre imami finantate de sauditi. Wahabbismul (islam radical la care au aderat majoritatea teroristilor din occident) e religie oficiala de stat in SA. Bin Laden, talibanii sau ISIS aveau legaturi mai mari cu sauditii (si doctrinare, si financiare) decat cu iranienii. S-a evaporat vreo tinta pe acolo?
      Atentie, cand spun "sauditi" ma refer la anumiti indivizi cu foarte multi bani, nu la statul in sine. Statul e aliatul nostru de nadejde...
      E drept, terorismul islamic a lovit in ultimul timp mai degraba EU decat US. In US nu prea au terorism, eu au doar descreierati locali care pun mana pe o arma automata si rad tot ce misca insa aia nu-s teroristi, sunt doar descreierati. Daca ar fi teroristi ar trebui sa se "evapore" si niste niste tinte de pe teritoriul lor, de exemplu unde se vand arme oricarui dement....
      • Like 0
    • @ Parerist
      Statele care au sponsorizat terorismul Sunni de care vorbiti au avut o multime de tinte “evaporate” (vezi Afganistan)
      Arabia Saudita s-a delimitat (macar oficial) de terorism.
      Hezbollah e organizatie terorista infiintata, finantata si coordonata de Statul Iran. (Mai sunt si altele)
      De aici diferenta.
      • Like 0
    • @ Val Verde
      Parerist check icon
      Atentie, am precizat de la bun inceput ca nu ma refer la statul saudit, ci la indivizi.
      Eu m-am referit la terorismul care a atacat in mod direct occidentul, nu pe cel intra-musulman sau intra-regional (incluzand aici Israel).
      Odata cu razboiul asimetric si cel prin proxies definitia veche a terorismului nu mai e chiar atat de clara. Un fost terorist a luat ulterior premiul nobel pentru pace, sau viceversa, unii aliati pot deveni teroristi (gen talibanii, ca tot am vorbim de Afganistan). Chiar si recent americanii au sprijinit grupari considerate teroriste de altii (gen kurzii, considerati teroristi de turci).
      Sau ce-ar fi sa ne apucam sa vaporizam tinte in Rusia, dupa ce i-au sprijiint pe "rebelii" din Ucraina, care printre altele au doborat un avion civil si au vaporizat cateva sute de civili occidentali?
      • Like 0
  • Maimutoiul portocaliu de la Casa Alba a ales sa-l omoare pe Soleimani (nu ca ala n-ar fi meritat-o) fara legatura cu evenimentele zilei. Bush, Obama si Netanyahu l-au avut in diferite ocazii pe Suleimani in cuiul catarii dar au ales sa-l lase in pace in urma analizelor cost-beneficiu pentru tara lor. Papagalul incompetent pus in fruntea US de idioti needucati a decis sa-l omoare pe iranian pentru beneficiul propriu. Trump a fost pus sub acuzare de Cameara Reprezentantilor si va fi judecat de Senat.
    Majoritatea americanilor vor un proces corect, dezaproba administratia lui si il vor la lada de gunoi a istoriei.
    Practic toate poll-urile il dau pierzator in noiembrie.
    Ce alta metoda mai buna de a abate atentia de la problemele lui decit un mare scandal international si posibilitatea unui nou razboi?
    E greu pentru oponentii lui Trump sa argumenteze impotriva actiunilor lui fara a aparea ca sustinatori ai Iranului sau macar ca slabi la apararea nationala.
    In plus, daca ayatolahii riposteaza si e razboi, natiunea se stringe in mod natural in jurul Presedintelui (ori cine ar fi el) si Trump castiga al doilea mandat.
    Cel mai bine ar fi ca Iran sa se abtina, sa lase un pic problema sa se linisteasca si sa treaca pe planul doi pina la alegerile din noiembrie. Asa il pot pedepsi cel mai bine pe sarlatan, si daca mai tarziu decid sa-i dea cu bombardeaua in cap ca persoana civila, eu beau o bere.
    • Like 2


Îți recomandăm

Alexandra Căpitănescu finala Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au obținut rezultat istoric la Eurovision 2026. Cifrele arată așa: locul 3 în clasamentul final, locul 2 la televot în finală, locul 2 în semifinală. Însă, în spatele acestora, se ascunde povestea unei fete de 22 de ani, care urmărește Eurovision de când era mică, și care a ajuns acum să-și transmită mesajul pe scena mult visată, în văzul a peste 160 de milioane de telespectatori.

Citește mai mult

Alexandra Căpitănescu Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra a fost înainte de toate mare fană Eurovision, urmărind concursul încă de când era copil. La unele ediții, poate a și adormit înainte de miezul nopții. Sâmbătă, cam pe la aceeași oră, va rupe scena cu „Choke me” și vreo 170 de milioane de oameni o vor privi. Piesa e despre luptele noastre interioare. Și, iată, despre cum le dăm afară în văzul tuturor.

Citește mai mult

bulgaria - profimedia

Românii sunt pasionali și impulsivi când vine vorba de politică. Ne-am obișnuit să fie o caracteristică pe care o justificăm cu originea noastră latină, însă e un aspect negativ. Am observat evoluția vecinilor noștri de la sud, de-a lungul anilor și cu predilecție în ultima perioadă. Cu toate că au avut o instabilitate politică — între 2021 și 2026 au avut loc 8 alegeri pentru diferite structuri de putere și s-au schimbat 10 guverne, iar în aprilie 2026 au ales un pro-rus să facă guvernul — Bulgaria a aderat la moneda euro și a rămas o țară stabilă economic foto: Profimedia

Citește mai mult

Biserica cu Moartea / sursa foto: Google Maps

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

Citește mai mult