Foto: Adel Hana / AP / Profimedia
Atacurile Hamas în Israel au dezvoltat un subiect fierbinte în dezbaterile publice din întreaga lume. În același timp, acestea provoacă și câteva meditații asupra statului și poporului israelian. Statul Israel este un „miracol și o enigmă” atât a trecutului, cât mai ales a prezentului. Renăscut în anul 1948, acest stat s-a făcut remarcat prin potențialul său uman, tehnologic și militar de excepție. Israelul este un stat care își trăiește viața mai tot timpul în război și în care pacea este un ideal, deocamdată, greu de atins. Miracolul existenței sale este articulat atât de tragediile acestui popor, cât și de succesele particulare și greu de egalat ale evreilor.
Charles Peguy, un intelectual, om de litere și gânditor francez, afirma cu mai bine de un secol în urmă: „Cunosc bine acest popor. Pe pielea lui nu se află un singur loc care să nu fie dureros, pe care să nu fie o vânătaie, o veche urmă, o durere surdă, amintirea unei dureri surde, o cicatrice, o lovitură, o rană, din răsărit sau din apus”. Poporul evreu a împărtășit toate durerile și tragediile posibile, care au culminat cu Holocaustul, și care provoacă mari și profunde crize de conștiință a umanității.
Întâlnirea dintre iudaism și creștinism, de exemplu, a devenit o problemă esențială a omenirii, după cum menționa Alexandru Mironescu, om de știință, filozof și gânditor creștin în deceniul șapte al secolului XX: „Destinul acesta, al evreilor și al creștinilor, este fără nicio îndoială miezul însuși al istoriei și cheia semnificațiilor ei majore”, iar „Biserica și Israelul, separați și împreună, joacă partida mântuirii neamului omenesc”, iar aceasta pentru că „drama evreilor este, în fond, drama omului”.
Pe de altă parte, poporul evreu s-a regăsit întotdeauna pe sine prin apelul la istoria sa, la tradițiile sale, cultivând timp de mii de ani, neîncetat, în fiecare zi, memoria statului și a teritoriului pierdut. Iată cum apelul la istorie, la băgarea în seamă a tradițiilor prin cultivarea acelui concept fundamental al existenței evreilor, și anume „zachor” (adu-ți aminte), a dat sens vieții evreilor din diaspora. Tocmai de aceea, evreii de „strictă observanță” din diaspora își urau zilnic, timp de 2000 de ani, „La anul la Ierusalim !”. Rostirea zilnică, neobosită, nesmintită de vitregiile timpului istoric, această amintire a orașului pierdut, Ierusalim, a fost și va fi motorul existenței sale. Israelul înseamnă nu doar energiile prezente ale poporului său, ci și alimentarea sa din istorie, care, în fond, este memoria sa.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.