Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Judecătoarea Mădălina Vlase: Dacă mi-ar mai fi spus cineva mie, un copil din Ferentari, că o să lucrez la CEDO i-aș fi spus că este nebun. Cum ar fi ca cineva să le spună copiilor din școlile din Ferentari că se poate?”

„Eram judecător la Judecătoria Sectorului 5 din București. Mi-a fost repartizat spre a fi judecat un caz în care directoarea unei școli din sector fusese sancționată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pe motiv că repartizarea elevilor noi în clasele primare nu fusese realizată în mod obiectiv. Colegiul reţinuse segregarea copiilor proveniţi dintr-o categorie socială defavorizată în clasa I C, comparativ cu elevii claselor A şi B. Sesizarea nu fusese făcută de vreunul din părinții acelor elevi, ci de învățătoarea clasei cu pricina. Directorul școlii îi cerea acesteia daune morale de 30.000 de euro, reprezentând prejudiciul produs imaginii, reputaţiei şi probităţii profesionale a reclamantei”.

Cea care povestește este Mădălina Vlase, acum unul dintre judecătorii selectați temporar să lucreze pentru divizia română la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu sediul în Strasbourg, Franța. Este persoana prin mâinile căreia trec acum cereri prin care cetățenii reclamă statul român inclusiv pentru discriminare pe criterii etnice, rasiale, sociale. Și fosta elevă care a trăit ani de zile sub “stigmatul Ferentari”, cel mai sărac cartier al Bucureștiului. 


Își amintește că în ziua în care a judecat cazul școlii din Ferentari, cu mulți ani în urmă, avusese o ședință foarte grea și că intenționat programase dosarul ultimul. O apăsa mai mult decât zecile de dosare pe care le avusese de gestionat înainte în ziua respectivă. La momentul discuțiilor, în sala de judecată rămăseseră ea, grefiera, părțile, avocații lor și patru cadre didactice de la școala în cauză, prezente ca martori. Pledoaria avocatului directorului școlii a rupt tăcerea ce înconjura pupitrul judecătoarei: “Doamna președinte, vorbim despre o școală din Ferentari, la ce să ne așteptăm?! Majoritatea elevilor acestei școli provin dintr-un astfel de mediu și măcar că vin la cursuri și termină școala generală și deja este mare lucru”.

Un judecător bun este cel care tace în sala de judecată. Ca șefă de promoție a Institutului de Magistratură, Mădălina o știe foarte bine. Ba chiar o predă mai departe tinerilor judecători din postura sa de formator. “Și totuși în ziua aceea am simțit că nu pot să fiu acel judecător bun care tace și doar ascultă, implacabil, fără să schițeze vreun gest sau să exprime vreun gând care ar putea să îl facă să încalce obligația de rezervă și imparțialitate pe care o are până la pronunțarea soluției în dosar. Știam că dacă zic ceva este ca și cum mă aventurez să merg pe sârmă la mare înălțime într-un echilibru foarte fragil, dar am simțit că dacă nu o fac, nu o să mi-o iert niciodată”, povestește judecătoarea. 

Grefiera, părțile, cele patru cadre didactice și directorul ce tocmai întărise afirmațiile avocatului său au avut surpriza să constate că unul dintre acei elevi care “măcar că termină școala generală și deja este mare lucru” era chiar judecătoarea. Ea însăși absolventă a acelei școli din Ferentari.

“Un murmur de uimire a trecut ca o boare peste sala mea de judecată. Domnul avocat a zis că eu sunt o excepție, cu siguranță. I-am răspuns senin că nu sunt nicio excepție. I-am spus că un alt coleg al meu de la aceeași școală generală din Ferentari este cel care a intrat primul la INM în generația noastră, că alți colegi cu care eu am ținut legătura ocazional lucrează în corporații, alții au plecat din țară pentru că am avut profesori foarte buni de limbi străine în gimnaziu, alții au familii fericite și copii frumoși”, povestește Mădălina Vlase.

I-a respins cererea directorului școlii hotărâre care, de altfel, a rămas definitivă, nimeni nu atacat-o cu apel. “M-am felicitat pentru că am ales să fiu judecător pentru oamenii din Ferentari, unde am crescut. Probabil că nicio alegere din viața noastră nu este cu adevărat întâmplătoare”, spune judecătoarea Mădălina Vlase. 


Cum un dosar pe rol s-a transformat într-un șir de evenimente gândite pentru sprijinirea elevilor stigmatizați

Au trecut mulți ani de atunci însă “dosarul Ferentari” i-a rămas viu în memorie. Sala Judecătoriei sectorului 5 al Capitalei i-a inspirat ideea proiectului Alumni în România, o comunitate a absolvenților școlii din Ferentari și nu numai. Grupul foștilor copii stigmatizați, ce ar trebui să fie “mulțumiți dacă termină cele 8 clase” transformat în grupul judecătorilor, corporatiștilor, profesorilor de limbi străine, familiștilor.

„Dacă ar fi venit cineva la mine la 14 ani și mi-ar fi spus că eu o sa ajung să fiu judecător, cel mai probabil nu l-aș fi crezut. Dacă mi-ar mai fi spus și că o să lucrez la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, i-aș fi spus cu siguranță că este nebun. Și totuși eu am realizat toate aceste lucruri. Și cum ar fi ca cineva să le spună copiilor din școlile din Ferentari că se poate?! Că pot ajunge orice și oriunde își doresc, chiar dacă vin de la o școală din Ferentari, dintr-un mediu defavorizat sau dintr-o familie de etnie romă!”, spune judecătoarea.

Inițiativa sa este la început iar întregul demers a fost promovat pe un grup special creat pe Facebook pentru sprijinirea ideii de alumni în contact direct cu elevii școlilor primare din Ferentari și din alte zone defavorizate ale țării. Planul este ca în această toamnă să fie organizate primele întâlniri ale absolvenților din Ferentari cu cei care sunt încă în băncile școlii. Vor fi ore deschise în timpul cursurilor de dirigenție, vizite la locurile de muncă ale absolvenților în cadrul săptămânii Școala Altfel, forumuri, webminarii, excursii și tabere de vară comune. Scopul este acela de a dezvolta legături reale între cele două categorii, de a crește încrederea reciprocă și de a crea cadrul pentru mentorat, sprijin și orientare a elevilor.

“Înainte de a porni la drum trebuie să știi încontro te îndrepți. Iar dacă tu nici nu știi în ce locuri minunate poți ajunge și îți mai spun și alții din jur, eventual dintr-o poziție de autoritate, că tu nici nu ai ce să cauți pe-acolo, atunci este foarte puțin probabil să atingi acea destinație. Dar dacă tu întâlnești oameni care au plecat din același loc cu tine și care au ajuns departe, atunci motivația și încrederea ta vor fi enorme și șansele de a ajunge acolo infinit mai mari”, explică Mădălina Vlase.

Spune că cea mai frumoasă versiune a visului său este ca proiectul Alumni în România să ajungă un model, comunitatea de alumni din școala generală din Ferentari să fie multiplicată în toata țara, în cât mai multe unități de invațământ, mai ales în cele din medii defavorizate. Speră ca, în câțiva ani, toate școlile din România să aibă o astfel de comunitate de alumni activă, cu interacțiuni regulate între foști și actuali elevi.

De la adolescentul din Ferentari, la judecătorul din Strasbourg

Din Ferentari până la Strasbourg sunt aproximativ 1800 de kilometri. Pentru un turist, asta înseamnă ore bune de mers cu mașina, chiar si cu avionul. Pentru Mădălina Vlase au însemnat ani de studiu, de eforturi uriașe, de perseverență.

După ce a absolvit școala generală din Ferentari, pe baza mediei de la examenul național de capacitate și a unui examen de limbă străină, Mădălina a ajuns într-o clasă de bilingv engleză la unul dintre liceele de top din Capitală. Își aduce bine aminte prima săptămână de liceu. „Majoritatea colegilor mei veneau de la școli generale renumite din București. De școala mea nu auzise nimeni și primeam mereu întrebarea unde se află. Simțeam mereu un val de căldură și roșeață cum îmi inunda fața de fiecare dată când răspundeam: ‚În Ferentari’”, povestește judecătoarea. Spune că nu s-a integrat niciodată pe deplin în lumea acestui liceu însă „nici când mă întorceam în casa părinților mei din Ferentari sau la prietenii mei din cartier nu mă mai regăseam ca până atunci”.

După patru ani între pereții liceului și între cele două lumi a urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. „De data asta mi-a plăcut prima săptămână în care trebuia să ne prezentăm pentru că toată lumea auzise de liceul meu. Reușisem în sfârșit să scap de stigmantul “Ferentari”, cu toate că încă locuiam acolo și nu în Cotroceni ca alți colegi ai mei bucureșteni”, povestește ea.

A fost în topul absolvenților de Drept și a reușit să intre în primii 10 candidați la Institutul Național al Magistraturii în condițiile în care concurența a fost acerbă, 15 pe un loc. A ales să fie judecător și, cum a terminat INM ca șefă de promoție în generația sa, la repartiție, a putut să-și aleagă postul. S-a întors în locul din care plecase cu 10 ani în urmă, la Judecătoria Sectorului 5 București. După șapte ani de activitate a fost promovată la Tribunalul București și apoi selectată să lucreze temporar pentru divizia română la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu sediul în Strabourg, Franța. „Experiența mea de viață mă ajută foarte mult acum în activitatea profesională, iar cazurile pe care le întâlnesc în activitatea mea mă inspiră să dezvolt proiecte precum cel legat de comunitățile de absolvenți în școlile din România. Astăzi cred cu tărie că nicio alegere din viața mea nu a fost cu adevărat întâmplătoare”, declară aceasta.

„Dosarul Ferentari” e, de fapt, „dosarul România”

În Ferentari există șase școli care, potrivit unui studiu realizat în 2016, se înscriu în topul celor mai defavorizate unități de învățământ din țară. Și în cel al abandonului școlar.

Analizele facute de experți arată că sărăcia, discriminarea pe criterii etnice sunt principalele cauze pentru părăsirea timpurie a școlii.

Ultimul raport al Eurostat arată că, la nivel național, abandonul școlar a scăzut la 16,4% în 2018, minimul ultimilor 10 ani. Comisia Europeană atrage însă atenția că rămâne foarte ridicat în sate (25,4% în 2018) și în rândul copiilor romi - 77% în 2016, adică peste 3 din 4 elevi abandonează școala.

În termeni ai cheltuielilor bugetare pentru educație, România rămâne la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Uniunea Europeană - 2,8% din PIB în 2018, față de 4,6% media UE. „Această lipsă de finanțare este relevantă mai ales pentru educația primară și este un element important. Acestea sunt zone cheie pentru prevenirea abandonului școlar, să asigure șanse egale și să combată inegalitățile mai târziu în viață”, declara anul trecut Katia Berti, șef adjunct de unitate, Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Comisia Europeană.

Țara noastră și-a propus ca până în 2020 să ajungă la un procent de 12% al celor care părăsesc timpuriu școala, dar a ratat acest obiectiv, potrivit Eurostat. Cum a ratat și combaterea discriminării exact în locul în care ar trebui predată, în școală. Asta deși, în sondaje, majoritatea populației consideră discrimarea ca fiind o problemă ce trebuie combătută.

Sunt o mână de oameni care, pe cont propriu sau organizați în ONG-uri, fundații ale companiilor, au luat lupta în serios și copiii stigmatizați sub aripa lor. Printre ei - Tata Valeriu (Valeriu Nicolae de la Casa Bună), Policy Center for Roma and Minorities sau UIPath Foundation, inițiatorul unui program de mentorat pentru 38 de copii din Ferentari care sunt susținuți să viseze dincolo de Ferentari. Cu sfaturi, cu modele, precum și cu burse, rechizite, îmbrăcăminte, meditații la limba română și la matematică și monitorizare medicală.

Cum schimbările mari pornesc de la acțiuni mici, grupul de Alumni în România al judecătorei Mădălina Vlase, foștii elevi stigmatizați ajunși modele pentru o întreagă societate, se întoarce acasă pentru a deveni mentorii elevilor de astăzi. Și pentru o clasare definitivă a „dosarului Ferentari”!

Puteți citi interviul pe larg cu judecătoarea Mădălina Vlase pe auzimdebine.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Si eu am trait pana la 20 de ani in Ferentari si am invatat la Scoala de vis-a vis de biserica, deci aproape de "Cartierul Veseliei" din Dmnisoara Nastasia. Asta era prin anii 50. Aveam insa niste profesori exceptionali si din clasa mea cel putin un sfert au ajuns oameni impliniti. Nu stiu cum se face, dar in toata scoala nu erau mai mult de 5-6 copii de tigani, iar in clasa mea niciunul. Pe strada mea, se numeste si acum Brezoi, erau doar doua familii de tigani, linistiti. De unde au aparut acum atatia?
    • Like 0
  • Delicate probleme și dificile demersurile pentru îndreptare la nivel general. Dar motivul pentru care scriu acum este că am văzut menționată denumirea ”Policy Center for Roma and Minorities” iar cuvântul ”Roma” m-a m-a determinat să intervin. Utilizarea acestui cuvânt (în forma în care a fost scris ) constituie o discriminare pentru marea masă de români. De ce ? pentru că se creează o (intenționată sau nu) confuzie între noțiunea Rroma și Român /România și derivate. Pe această cale am ajuns ca românia să fie uneori asimilată drept ”țară a țiganilor (=rroma) ”. Iar populația de țigani nu este respinsă /discriminată de marea masă datorită numelui ci exclusiv datorită comportamentului infracțional și lipsei de igienă și de cultură a persoanelor care compun această populație. Dar mai e ceva : refuzului de neînțeles al majorității
    membrilor acestei populații de a accepta să se civilizeze (igiena și educația) precum și (mai nou) de a nu se supune reglementărilor stabilite de autorități în lupta de combatere a pandemiei de Covid-19. Gradul ridicat de infracționalitate a început să pună mai multe probleme autorităților statului român decât în urmă cu niște ani. Cei care și-au făcut de cap în Occident pe seama României s-au întors în țară și (în lipsă de ocupații serioase) au început să-și dea în petec (sub
    aspectul manifestărilor de violență), spre groaza comunităților în care s-au reîntors. Gradul ridicat de recalcitranță (în creștere) la adresa autorităților nu e de bun augur ; parțial această situație se datorează gradului excesiv de toleranță al unor autorități. Dar, cu aceste comentariu, ne situăm în contextul zicalei ”unde dai și unde crapă”. Sunt multe aspecte care se cer rezolvate în prezent dar fără colaborarea și buna intenție de civilizare a membrilor comunității rroma, șansele sunt spre zero.
    • Like 3
    • @ Ion Filip
      (Completare) Mă aștept ca măcar numele de rroma să fie scris corect atât de autorități cât și de jurnaliști. Dar cel mai important este 1-- să se revină la numele de țigan, 2-- populația rroma să fie ajutată (și ”ajutată”) să se civilizeze in ritmul solicitat de o viață civilizată.
      • Like 2
  • GabiC check icon
    Felicitari, este just ce spuneti.
    Discriminarea intotdeauna aduce prejudicii.
    As nota insa si deicrimiarea pozitiva (care a plecat, probabil, de la intelegerea gresita a metodelor care trebuie aplicate pentru a se ajunge la un consens national)- e vorba de acea discriminare in care copilul meu a trebuit sa invete de 9.50 pentru a intra la un liceu anume- pe cand- pentru locurile ”pentru discriminati” (ca sa nu le spun altfel)- s-a intrat cu 5.
    Cum ii explici copilului meu ca el a trebuit sa fie aproape perfect- cand altul - pentru ca asa a hotarat un legiuitor- poate sa aiba aceleasi sanse cu o medie de doar 5?
    • Like 3


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Vlad Petreanu_

În 1990, după ce lucrase într-o fabrică, Vlad Petreanu s-a angajat la un ziar, unde avea un salariu echivalentul a aproape 90 de dolari. Banii îi ajungeau, spune el, să își cumpere un pachet de țigări - la vremea respectivă fuma - și o cola pe zi, „și abia mă descurcam să mănânc ceva”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon „La bani mărunți” cu Sergiu Manea, CEO BCR. Podcast amplificat de Republica

Sergiu Manea, care a preluat în urmă cu cinci ani conducerea celei mai mari bănci din România, a povestit că primul său salariu, o sumă echivalentă cu mai puțin de 80 de dolari, l-a primit în septembrie 1994. Se angajase înainte de terminarea facultății pe o poziție entry level, ca referent, la Banca Română pentru Dezvoltare, la Biroul de bănci corespondente, care azi se cheamă „financial institutions”.

Citește mai mult

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult