După mai bine de un an, ne resemnaserăm: avem un președinte care tace și face. Plajă.
(Concediile lui sunt mai lungi și mai departe de țară decât ale noastre, oarecum firesc: altfel ce diferență ar mai fi între un șef al statului și un simplu votant amărât care a stat la coadă să salveze țara?)
După mai bine de un an, ne-am trezit că vorbește. Prostii.
(Când nu citește platitudini, e periculos. În singurul interviu pe bune pe care l-a dat în campanie, a zis că că profesorii care nu-și iau case din meditații au ghinion. Unul dintre strategii săi de campanie, care urmărea din culise interviul, s-a făcut verde când l-a auzit. Acum anulează din vorbe autoritatea unei instituții ale statului („abordare heirupistă”), bagatelizeză un ordin de evacuare („banale motive administrative”) și le dă noi argumente celor care sunt convinși că în România, țara tupeului și a șmecheriei cu dispensă de la stat, doar fraierii respectă legile).
Habar n-am dacă a fost o gafă, dacă, trezit din somnul cel de moarte, pe dl. președinte l-a luat gura pe dinainte sau dacă, dimpotrivă, a acționat cu premeditare, făcând un calcul politic cinic pentru a beneficia de favorurile Partidului Antena 3. Nici nu contează prea mult dacă a vorbit să nu tacă sau a vorbit ca să-l audă alegătorii Cristianei Anghel. Efectul e același: zeci de mii de români și-au luat like-ul înapoi. În orice țară normală, aceasta ar fi fost o glumă de copii, nu și în România, unde avem un președinte din pixeli, făcut din social media, nu din carne, oase și creier. Iar dacă zâmbetul fix al domnului președinte e acum cam pixelat, aceasta poate însemna începutul aneantizării sale politice. Mi-l închipui pe dl. Iohannis, în liniștea biroului prezidențial, dând refresh după refresh paginii de Facebook și contatând că, la fiecare like pierdut, îi dispare ba o ureche, ba o sprânceană, ba bronzul de pe pomeți, ba zâmbetul de pe față, ba fața cu totul. Cum fără cap președintele nu mai poate urmări cu atenție desfășurarea evenimentelor, situația impune un trasplant de urgență. Dl. Dan Mihalache sau dl. Eduard Hellvig de la SRI sunt gata oricând să se sacrifice.
Partea mai proastă este alta: că în acest moment jumătate de Românie simte că nu mai este reprezentată politic. Este jumătatea aceea care l-a scos pe dl. Iohannis președinte, care a ieșit în stradă după #Colectiv, care a schimbat Guvernul Ponta și care a strigat la geamul Parlamentului „PSD și PNL aceeași mizerie”. „Aceeași mizerie” s-a regrupat, acum cu sprijin prezidențial. După plenara din Senat, în care PSD și PNL și-au dat mâna peste țară, chemându-l la raport pe premierul Cioloș ca „să facă ceva” (să dea o scutire, o amânare, o indulgență?!), urmată de intervenția dlui Klaus Iohannis, pentru mulți alegători devine clară o realitate și mai dramatică: nu doar că nu sunt reprezentați politic, dar nici nu au pe cine alege. De aceea, orice voce sau inițiativă nouă care se va opune cu curaj și onestiate acestei stări de fapt va fi o gură de aer proaspăt într-un mediu mai toxic ca niciodată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un articol inspirat și corect. Felicitări ! Ai pus punctul pe i ! o mare parte din români nu se simte reprezentată de actuala clasa politică, aș îndrăzni să spun că majoritatea nu se mai simte astfel. Drept urmare îți lansez o invitație la dialog. Alternative există, iar partidul în curs de înregistrare, Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) este deja cel mai bine reprezentat la nivel național și diaspora, atât ca oameni dar și ca idei, valori și principii foarte clare, inclusive și reprezentative pentru întreaga societate românească, din țară și din afară. Invită-ne la o conversație live sau în print, vei descoperi niște tineri pasionați, care vor să facă politică ca vocație, nu ca o meserie! Suntem realizați, ca să folosim un cuvânt mult prea folosit în ultimul timp, nu avem nevoie de nimic de la nimeni, avem experiență profesională internațională, nu suntem nici naivi nici prea tineri și vrem să ne dăm totul pentru România și românii noștri dragi !
Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor este un partid nou, în curs de înregistrare la Tribunalul București, cu un număr de aproximativ 600 membri deja, crescând în fiecare săptămână, compus din români din țară dar și din afară (exemplul personal e cel mai bun.. și eu am stat la coadă un total de 7 ore în cele două tururi din 2014, să votez în Danemarca). O bună parte dintre noi s-a întors în țară, atât datorită dorului de familie, prieteni, țară, munți (și Soare în cazul meu), dar și datorită faptului că am înțeles că trebuie să punem piciorul în prag și să ne implicăm. Așa nu se mai poate, nu mai aveam pe cine vota și nu mai vedeam nici o șansă ca cele 4 milioane de români plecați din țară să se poată întoarce și nici ca cei 19 milioane din țară să o ducă mai bine și să nu mai fie furați, iar drepturile lor să fie respectate! Așa că am decis să ne implicăm. Ne-am gândit la acest proiect de mai mult timp, dar de aproape un an lucrăm activ la documentație, la gânduri de viitor, valori și principii. Toate acestea sunt expuse pe siteul nostru www.pactpentruromania.ro sau www.pact2016.ro . Programul politic este expus capitol cu capitol pe site, primul fiind cel al administrației publice transparente si corecte. Suntem primul și singurul partid politic care a decis să-și creeze programul complet împreună cu cetățenii. Așa că, pe această pagină, fiecare își poate aduce plus valoarea și ideile în programul nostru. Grupul nostru este un mix de oameni angajați la privat, la stat, antreprenori, societate civilă cât și funcționari ai CE și altor organizații internaționale. Suntem o platformă de centru, axată pe soluții, care dorește să facă o altfel de politică cu totul, nu doar să-i schimbăm pe actualii corupți.
Împreună cu profesionalism, acțiune, comunitate și transparență (pact, pact pentru România, pact între cetățeni și pact între noi și cetățeni - doar prin această promisiune constantă și transparența reciprocă putem clădi o altfel de politică).
Așteptăm orice persoană integră și capabilă să ni se alăture, aici: http://www.pact2016.ro/impreuna
Weekend fain tuturor !
Daniel Ciungu.
Hmm. ...sa stăm strâmb si să gândim drept.
Poporul ăsta nu se satură să crează in <conducător providențial>, corcitură intre Vlad Tepes, Iisus Hristos și Arsenie Boca.
Mie mi se pare că Mutul nu doarme deloc. Dar deloc.
Am ma scris-o aseară, și nu doar, NU prea contează ce zice Mutul. Oricum, fiecare ințelege fix ce vrea.
Legat de Mutul-Nemtesc mă mai distrează teribil o chestie- e luat de imbecil inadecvat comunicării.
Unul care a putut valsa intr-un oraș mare, cu un consiliu format din PSD & PDL. Cu succes. Timp de 14 ani.
Mie mi se pare că este ca trenul. Indiferent și implacabil in drumul lui trasat de șine.
Noi suntem supărați fiindcă nu-i ca noi. Si nici nu dă semne să invețe să fie.
Si, se pare că rușii lui Putin, la cum protestează, și la cum pun propaganda pe el, au fix aceeași părere.
Revedeți-i discursul din campanie, promisiunile, și gandiți DE CE nu a ieșit Ponta, ci Iohannis, un nimeni de provincie pe vremea lui Crin.
Nu a promis DECAT doo chestii, mari și late, și execută partea lui de paritură fară greș.
1- intărirea colaborării cu NATO pentru consolidarea graniței estice care ne revine. Asta apropo de concediile dese care, coi-incidentă intamplătoare, se fac cand si unde trebuie.
2- susținerea organelor <care este> pentru curățenie generală in politică.
Restul, nici n-a promis, nici nu depinde de președinte.
Cat despre <lucrul bine făcut>, revedeți-i discursurile, a repetat-o de fiecare dată- schimbarea in bine ține de schimbarea fiecăruia dintre noi.
In rest, să-l votezi cand are in spate jumătate USL + jumătate PDL, și după aia să te miri de curvăsăria politichiei, dacă nu se interpretează naivitate naivă-rău, găsiti voi cuvantul...
Omul a fost, este și VA FI o curvă politică mare de tot. Altfel n-ar fi acolo.
Părerea mea.