De 27 de ani, cine a trăit acele zile de Decembrie a înțeles limpede că în români au tras Armata, Miliția, Securitatea române. Nu vreun terorist arab. Înainte de 22, din ordinul lui Ceaușescu, după 22, din ordinul grupului Iliescu. Ceaușescu, ca să rămână la putere, Iliescu, ca să se suie la putere, pe spinarea sutelor de mii de oameni ieșiți în stradă în Revoluția lor adevărată, a celor omorâți și a „teroriștilor” păcănele imitând focuri de armă.
De ce a fost nevoie de mai mult de un sfert de secol pentru ca procurorii să cerceteze și să facă publice oficial cele de mai sus?
Pentru că Justiția din România a fost ani în șir așa cum vor s-o reschilodească acum Dragnea și Tăriceanu cu sculele lor. De Iliescu și Roman nu s-a atins niciun procuror, că la judecători nici nu s-a ajuns, deoarece vechiul reflex al așezării Tovarășilor politici deasupra oricărei instanțe a funcționat.
Legile erau aceleași, faptele aceleași, și acum 10, și acum 20 de ani – ce s-a schimbat?
S-au schimbat oamenii de sub robe.
Când i-am spus Andreei Esca, acum o săptămână, la Știrile ProTV, că aștept protestul în stradă al magistraților, chiar cu robe, m-am gândit că au cu siguranță acest drept, ca orice categorie profesională din țara asta care consideră că este împiedicată prin niște legi să-și facă meseria la capacitatea maximă. Adică, dacă un chirurg are dreptul să intre în grevă sau să protesteze deoarece i se pun la dispoziție pentru operație o furculiță și un cuțit de plastic, un procuror, un judecător, chirurg moral al societății, ce să facă, să tacă?
Dreptul îl au, dar, ca să iasă în stradă, mai este nevoie de ceva. De ceva numit conștiință. Despre care ministrul Justiției, T. Toader, tocmai a declarat că trebuie scoasă din codul de procedură penală, să nu mai scrie acolo că judecătorul judecă potrivit legii și conștiinței lui.
Mi-am dat seama că în spatele așteptării mele, mai adânc, era altceva, o piatră care mă apăsa periodic pe creier de multă vreme, când era vorba de Justiție. Cu ani în urmă, am ajuns în tribunal pentru un articol publicat în Adevărul despre hoția guvernamentală Megapower, care îl implica pe Petre Roman. Mare și tare atunci, dl Roman. Era președintele Senatului și m-a dat în judecată.
M-am dus la proces ca un boblete, fără avocat, convins fiind că am de partea mea adevărul, limpede și logic, pe care îl pot susține și singur. Parcă aș fi vorbit la pereți, fiindcă i-oi fi văzut mai drepți. După ce m-a ascultat ca și cum ar fi mestecat gumă, la sfârșit, judecătoarea, tânără, blondă, n-avea 30 de ani, m-a mitraliat cu tot felul de articole, paragrafe, coroborate, republicate, întrulocate. Și scurt, sentința: vinovat.
După aceea mi-am luat avocat, am făcut apel și am fost achitat.
Dar atunci, după sentință, m-am intersectat câteva momente pe hol cu judecătoarea mea blonduță. Am întrebat-o doar atât: „Dacă aveți copii acasă, doamnă judecător, o să puteți să-i priviți diseară în ochi?”.
M-a privit lung, cu un soi de compătimire maternală sau de soră medicală: „Domnule Popescu, suntem mici, domnule Popescu...”.
Piatra asta, „Suntem mici...”, au topit-o abia acum lacrimile pe care mi le-au adus în ochi magistrații ieșiți pe trepte să-și apere Casa în fața atacului sălbatic al răufăcătorilor de legi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
